“Câinele este, și el, un turist!”

O călătorie postumanistă în Moldova

Nixie Knox, autoarea proiectului “De pe drum” (vezi aici), este în permanentă schimbare, căutare. Pe toate le face cu zîmbetul pe buze. Un zîmbet la-a-a-a-rg. În Wroclaw a absolvit Istoria Artei și a cochetat cu astronomia. În Cracovia a îmbrățișat AnimeArt-ul și se joacă cu grafica. Nixie ne-a povestit despre călătoria în Moldova împreună cu câinele său.

Nixie, ai un câine foarte drăguț. Cum îl cheamă?

Mulțumesc. Numele lui este Morris. L-am numit după Phillip Morris.

Ce te-a inspirat să călătorești împreună cu câinele?

El m-a inspirat. Este unul din mulțimea de câini vagabonzi care hoinăresc pe câmpuri și s-a legat de mine în timp ce călătoream prin Serbia. Nu mă lăsa în pace. Nu am putut să nu-l iau. Nu am avut altă opțiune!

Ai pus câinele în centrul aventurii. Se pare că Morris este mai mult decât doar un animal de companie, este aproape o ființă umană care începe să “vorbească” în anumite momente: „Sobachka toje turist” („Câinele este, și el, un turist”). Am dreptate?

Da, ai dreptate. Când faci autostopul cu un câine, nu există nici o posibilitate ca el să fie omis sau să treacă neobservat de către conducătorul auto. Unii oameni se minunează, unii se tem, ne întreabă de unde e, dacă e prietenos, dacă îi place să călătorească, dacă nu mușcă. Vrei sau nu – câinele este în centrul atenției. Apoi, din nou, Morris este un companion minunat! Îi place să meargă cu mașina și nu se plânge de lipsa de spațiu. Doarme cel mai bine în camioane mari (TIR-uri) și vederea din geam este cea mai frumoasă atunci.

De ce ai ales Moldova ca destinație?

Sinceră să fiu, trebuie să recunosc că nu știam nimic despre Moldova. Nu știam nimic despre istorie, nu aveam o imagine despre oameni, modul lor de viață, spațiul urban sau natură. Am vrut să văd această țară și să aflu mai multe despre ea.

Am înțeles că a fost o călătorie lungă, ai călătorit prin Ucraina ca să ajungi în Republica Moldova. Care a fost itinerarul?

Ei bine, nu prea lungă. A durat din 28 aprilie până în 9 mai. În această vară am călătorit timp de două luni, în care am tranzitat Ucraina și Republica Moldova. Și de asemenea, n-am simțit că a fost o călătorie lungă :). Itinerarul a fost simplu. Niciodată nu mă ghidez după un plan de călătorie, care orașe să le vizitez în primul rând, care următoarele, care lac trebuie să îl văd. Așa înțeleg eu călătoria cu autostopul – o mare flexibilitate, pentru că nimic nu e sigur. Și aceasta este ceea ce mi se potrivește – mă las dusă de val și urmăresc ce se va întâmpla. Pe o mulțime de site-uri se pot găsi recomandări ale conducătorilor auto. Ei vorbesc despre împrejurimile în care trăiesc și recomandă ce merită văzut, așa că merg și verific.

Ai început această călătorie destul de riscantă în aprilie 2014, exact în perioada în care Ucraina se confrunta cu provocări politice grave și, în timp ce oamenii evitau călătoriile în/prin Ucraina, te-ai angajat în această aventură, o tânără femeie cu câinele ei pe drumurile ucrainene. Ce-a fost în capul tău :)?

Da, este un moment greu pentru ucraineni. O mulțime de prieteni mă descurajau să călătoresc prin Ucraina. Erau îngrijorați, urmăreau mass-media și îmi spuneau să nu merg. Asta e realitatea-oamenii se izolează, evită temele dificile. Este mai bine să nu știi și să nu vezi, să nu te implici. N-am fost în centrul conflictului, pentru că am călătorit prin partea de vest a Ucrainei, dar asta mi-a dat posibilitatea să comunic cu oamenii.

Când faci autostopul, întâlnești diverși oameni, de vârste diferite, ocupații diferite, de la un băiat de vârsta mea la un bătrânel de o sută de ani, de la un student ordinar la un căpitan de poliție. Începi conversația, dar mai mult asculți: diferite puncte de vedere, diferite așteptări, preocupări, nevoi – uneori emoții extreme. Acesta e cel mai important lucru pentru mine – posibilitatea de a trăi experiența în lumea reală și de a o confrunta, pentru că lumea arătată în mass-media deseori are o imagine total diferită. Mai mult, nu am fost singură în această călătorie! M-a însoțit un prieten de la Varșovia. Și l-am avut pe Morris!

În ceea ce privește călătoria ta în Moldova – unde ai fost, pe cine ai întîlnit?

În Moldova am făcut aproximativ 600 de km, începînd cu Lipcani în nord și ajungând până la Orhei. De fapt, am circulat în perimetrul dintre acestea. Ne-am oprit la Rîbnița și am ieșit din Moldova prin vama de la Costești.  Planificasem să văd partea de sud a Moldovei data următoare, pentru că deja vroiam să revin.

După cum spuneam mai înainte, în acest tip de călătorie întâlnești diferite categorii de oameni. Îmi place foarte mult când oamenii, observînd un străin, îl acostează și încep conversația. Întreabă despre mine, vorbesc despre ei înșiși, se oferă să mă ajute, îmi arată direcția. Cred că moldovenii intră în contact foarte ușor. E foarte drăguț și, ca să nu uit acele persoane, le-am desenat. Cred că portretele din caietul de schițe care a fost publicat pe PROwincja vă vor spune mai multe despre cei pe care i-am întâlnit.

În ce limbă ai comunicat?

O, a fost un amalgam din toate limbile pe care le cunosc cât de cât. Nu vorbesc nici o limbă străină fluent. Mixam rusa cu ucraineana și cuvinte românești proaspăt învățate. Cu cei tineri comunicam de obicei în engleză. Dar uneori a fost nevoie să scot câte o bucată de hârtie și să desenez ca să explic ceea ce vroiam să spun. Cu un pic de intuiție și foarte multe gesticulații afli tot ceea ce aveai nevoie.

Ai putea să explici conceptul proiectului “De pe drum”? De ce arată anume așa și nu altfel, de ce anume acest format?

“De pe drum” are două înțelesuri. Pe de o parte este proiectul: realizat pe drum, știi, ca ceva lipsit de importanță, făcut în trecere, ceva neterminat, pentru că pur și simplu nu ai condițiile necesare, dar simți că trebuie să îl faci. Dar mai e și partea care ține de drum în sine, pentru că la modul direct reflectă ceea ce se întîmplă pe drum și ceea ce cred eu despre călătorie.

Formatul se datorează în mare parte faptului că am un rucsac foarte mic și încerc să iau cu mine cît mai puține lucruri, doar cele cu adevărat necesare. Acest rucsac a fost creat pentru călătorii de o singură zi, are un volum de vreo 25 litri :). Nu pot să pun în el vopsele și caiete de schițe mari, plus că e foarte greu să desenezi cînd mergi cu mașina, cu atît mai mult când faci autostopul. Acest format este cel mai convenabil. Am două caiete de schițe, al doilea și mai mic decât primul. În acesta descriu cu precădere idei, sentimente ca să îmi amintesc mai târziu când desenez.

În acest proiect ai desenat cu precădere portrete de moldoveni, unele chiar pe bilete de autobuz. Cine sunt acei oameni? Unii dintre ei vorbesc sau acelea sunt gândurile tale?

Da, pentru că îmi place cu adevărat să observ oamenii. Observ cum se comportă, le observ expresia feței, cum reacționează și de ce,  cum vorbesc unii cu alții. Încerc să citesc gesturi și emoții, pentru că nu înțeleg cuvintele în sine. Este vorba de persoane oarecare, cu precădere din orașul Edineț, unde am călătorit cu autobuzul. Schimbam rutele și ne uitam la oraș din  autobuz. După ce am coborât din unul dintre autobuze, am găsit un teanc de bilete și am decis că îmi vor servi ca și hârtie pentru portrete: fiecare portret desenat pe un bilet aparte, fiecare dintre ei în drumul propriu. Am avut și eu biletul meu, așa că m-am simțit una dintre ei. Fiecare își are drumul propriu…spre undeva mai departe.

Ceea ce spun acei oameni în caietul de schițe este interpretarea mea. Este explicația a ceea ce, după părerea mea, era scris pe fețele lor cu replici pe care le-ar fi putut ei spune. Acele replici sunt preluate din piese de teatru, din seria de cărți “Drama contemporană” destinată pieselor de teatru din întreaga lume.

La finalul jurnalului ai făcut un fel de top al locurilor în care ați fost. Am fost surprinsă să descopăr că Edineț – orașul meu de baștină- a obținut cel mai înalt punctaj. De ce e atît de special?

Trebuie să clarific: era vorba de un top care se referea la locurile de amplasare a cortului. Peste tot am dormit în cort și uneori este dificil să găsești un loc plat unde să fii în siguranță. Să fie destul de departe de case ca să nu deranjăm câinii cu prezența noastră, dar și destul de aproape ca să nu ne pierdem și să începem o nouă zi cu dreptul, și desigur, să mai și dormim.

Cât despre Edineț – multe lucruri frumoase s-au întîmplat acolo. După cum am menționat, am revenit în Moldova curând. În iulie, cînd am călătorit spre Albania, am trecut iarăși prin Ucraina și Moldova. De data aceasta am traversat toată Moldova și am ieșit din țară pe la Cahul. Fiind în Edineț pentru a doua oară, ne odihneam pe o bancă când o mașină s-a apropiat și șoferul ne-a strigat: “Ce faceți aici din nou?!”. Era băiatul cu care am făcut autostopul din partea de nord până în cea centrală a Moldovei. Ne-a recunoscut și chiar dacă era cu soția, grăbindu-se undeva, a găsit timp să se oprească și să mai povestim. Foarte drăguț din partea lui.

Ce ți-a plăcut în Moldova și ce ți-a lăsat o impresie proastă?

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este natura și drumurile în sine. Sunt pașnice și este plăcut să mergi de-a lungul lor, chiar și pe jos. Câinii străzii mi-au lăsat o imagine tristă. Nu erau agresivi, deși unii erau chiar deranjați de prezența lui Morris. În mare erau calmi și triști. Unii m-au lăsat să mă joc cu ei, uneori mâncau ceea ce le dădeam și beau apă din bolul lui Morris. Știam că nu voi rezolva problema lipsei lor de stăpîni, dar mi-a fost greu să rămân indiferentă.

Dacă ar fi să descrii Moldova într-o propoziție, care ar fi?

E o întrebare dificilă:)! Nu vreau să o încorporez într-o propoziție…Nici nu cred că pot. Am vizitat Moldova numai de două ori și cu siguranță nu e de ajuns!

Lui Morris i-a plăcut călătoria?

Desigur! Se întristează numai când aude: “Morris, mergem acasă!”. Din fericire, doar pentru o clipă. El a fost foarte bucuros. Eu am fost cea stresată. A fost, într-adevăr, prima călătorie împreună cu el. Înainte de asta am călătorit cu el doar din Serbia spre Polonia. Și a fost o călătorie rapidă, pentru că din Serbia am mers cu un șofer care ne-a adus practic pînă în fața scării în Cracovia. Mi-am făcut multe griji despre cum se va comporta, dacă nu-i va fi frică. Cât de rapid voi urca în mașină cu el, cum voi sări din camion. Nu știam cum vor reacționa oamenii. Nu știam ce să îi iau, ce e necesar și ce de prisos.

Iar Morris doar dădea din coadă, fericit după o călătorie atît de lungă.