Chișinău de la răsărit până la asfințit

gara

  Evenimentul despre care vreau să vă vorbesc a avut loc în 20 ianuarie, în zona orașului vechi din Varșovia, în cadrul “Clubului de discuţie al filmelor de pe lângă Casa de cultură Staromiejska” cu sprijinul Fundației „Sztuka Art-House”. Este vorba despre o proiecție a două filme despre Chişinău şi Erevan (ambele cu o lungime de câte 40-45 min.), realizate în cadrul unui ciclu mai larg de filme documentare „Świat od Świtu do Zmierzchu” (Lumea de la răsărit până la asfințit) şi o discuţie pe seama acestora . Seria respectivă e realizată în cadrul unei inițiative educaționale de nivel internațional, care are ca scop în primul rând instruirea tinerilor realizatori de film documentar, iar în al doilea rând o familiarizare a publicului cu atmosfera unor orașe anume. Proiectul este monitorizat de un cerc de producători faimoși de filme documentare din Polonia precum sunt – Marcel Lozinski, Jacek Blawut, Vita Zelakeviciute, Maciej J. Drygas, Miroslaw Dembinski şi alții. La realizarea documentarului despre Chişinău au participat şi studenţii autohtoni de la facultatea de Arte, pe care doresc neapărat să-i trec în revistă, Călin Lozan, Lilia Petrina, Victor Galuşcă, Andrei Moraru, Vasilie Fotescu, Marina Shupac, Vlad Bolgarin, Xenia Ciuvaşeva, Rada Ursu şi alţii.

Staromiejski dom kultury

  Am  aflat despre proiecție de la niște colegi ucraineni care s-au arătat foarte curioși să afle mai multe despre capitala Moldovei. Mai târziu am înțeles şi motivul lor real de a viziona acest documentar. Cică, filmul îi va ajuta să-l cunoască mai bine pe colegul lor originar din Republica Moldova, care a studiat şi a lucrat în orașul de pe Bâc. Doreau să vadă în acest film un fel de cheie cu ajutorul căreia ar fi aflat mai multe despre societatea şi mediul din care provine acest coleg al lor, cu alte cuvinte, să afle mai multe despre mine. Să-i citez: „Зрозуміти що це за людина!” (Să înțelegem, ce fel de om eşti!)

  Proiecţia s-a desfășurat „în pivniță”, cum zic polonezii, într-o sală cu bolta arcuită şi cu podeaua „capitonată” cu sticlă transparentă şi luminată ușor din interior, cu pereții albi îmbrăcați până la jumătate cu plase din lumea piraților, pe care se odihneau fluturi decorativi. De ce menționez aceste detalii? Pentru a reda cât mai fidel atmosfera deosebită care domină acolo atunci când se stinge lumina şi se ridică cortina.

  Trebuie să recunosc din start, că am venit la eveniment deoarece eram nu mai puțin curios decât colegii mei, despre conținutul documentarului. Fără să vreau mi se perindau deja prin minte niște gânduri de îndoială şi o stare soră cu dezamăgirea, despre ceea ce urma să văd. Automat, m-am programat să văd orori pe care le găsești doar în materialele de propagandă cu caracter denigrator. Ne-am așezat pe niște scaune pliante din lemn si ne-am îndreptat privirea spre peretele din faţă, unde aveau să fie expuse „calomniile” despre Chișinău şi Erevan, sau cel puțin așa gândeam eu. Documentarul despre Chișinău poate fi văzut pe youtube, dacă dați click AICI.

  A început proiecția și mi-am dat seama peste ceva timp că autorii nu erau mânați de propagandă. Mi s-a deschis în fata ochilor o altă lume, diferită de cea pe care am cunoscut-o în perioada studiilor şi serviciului când mă aflam în Chișinău. Autorii filmului prezentau un alt punct de vedere, care mi-a părut destul de imparțial şi neutru. Desigur, pe de o parte, concluziile care ar rezulta din documentar cu privire la problemele cu care se confruntă Chișinăul, fie calitatea drumurilor şi a serviciilor de transport, sau felul cum este îngrijit orașul etc. mi-ar confirma așteptările negative. Pe da altă parte, însă, filmul mi-a arătat şi o altă dimensiune a realității, care își poate găsi ecoul în vorba ceea (electorală) de peste Prut: „Hai că se poate” … şi la Chișinău.

troleibuz

  Documentaliștii au abordat inedit atât elaborarea scenariului, desfășurarea scenelor şi interacțiunilor dintre personaje, cât şi alegerea unghiurilor de filmare, viziunea de ansamblu a subiectelor, conținutul şi efectele coloanei sonore. Decorul era arhitectura sovietică a Chișinăului, brăzdat pe alocuri cu case mai vechi din secolele XIX-XX, iar costumele erau oamenii simpli care își trăiau viața de oraș. Fără retușuri sau exagerări. Pelicula e compusă din 100 % conținut natural, fără conservanți. Cu alte cuvinte, lucrarea respectivă era diferită de producțiile hollywoodiene cu care, presupun, suntem obișnuiți o bună parte dintre noi, unde după cinci minute ai revelații frustrante despre final.

degustare

  Revizitând virtual străzile Chișinăului am trăit un moment de nostalgie. Mi s-a făcut dor de verdele din parcul Ştefan cel Mare, dar mai ales de adrenalina care mi-au oferit-o din plin șoferii maxi-taxiurilor imaculate de marca Mercedes-Benz, care încă mai fac legea pe drumurile capitalei. Unii sunt de părerea că mulți din acești vitezomani ar putea să participe la competiţii de Formula 1, cot la cot cu Sebastian Vettel, Michael Schumacher sau Alain Prost. Alții mai realiști, spun că ei sunt sufocați de lăcomia șefilor lor şi de aia gonesc pe drumuri ca să adune cât mai mulți lei, neținând cont de confortul sau uneori de viața pasagerilor/pietonilor. Am văzut în film cum oamenii se învață să deguste frumos vinul moldovenesc în beciurile Cricovei şi mi s-a făcut o poftă mare să fac același lucru. Mi-am adus aminte și de beciul cu vin de acasă (…). În Polonia se importă vin moldovenesc. Chiar dacă gama produselor este modestă, se poate totuși găsi vin made in Moldova mai în toate supermarketurile şi magazinele de specialitate.

italia

  Am mai văzut cum lucrau oamenii din greu pentru a extrage piatra de construcție din mine, cotilețul – cum i se spune la noi; cum unele femei de vârsta a treia se urcau în autobuse cu destinația Italia; cum altele, mai tinere își respectau dreptul de a fi frumoase, apelând la servicii particulare de sulemenire. Și multe alte chestii. Nu am enumerat decât câteva momente din film.

  M-a surprins felul în care documentarul a reușit să transmită pe de o parte starea „omului lăuntric” iar pe de alta, determinarea cu care chișinăuienii sunt gata să sfideze greutățile cotidiene cu care se ciocnesc constant, în pofida preţurilor mari, a pensiilor şi salariilor proaste, a facturilor astronomice pentru buzunarul multora. Oamenii tind să fie veseli şi să spună bancuri care parcă sunt întrețesute cu viața lor personală.

makeup

  După ce am vizionat şi a doua parte despre Erevan, organizatorul evenimentului, o doamna de vreo 30-35 ani, a improvizat o surpriză pentru spectatori, şi anume invitând în faţa publicului în jur de 50 de inşi de diferite naționalități, dar în care predominau polonezii, pe cei care erau originari din Republica Moldova şi Armenia. Probabil, doamna remarcase printre spectatori pe unii care erau mai activi după comportamentul lor mimico-gestual şi i-a etichetat cu ușurință că sunt „obcokrajowcy” (cetățeni străini).

  Ieșirăm în faţa spectatorilor împreună cu un tânăr armean pe care din întâmplare îl cunoșteam de ceva vreme, ambii vădit afectați de emoții scenice. Am început să facem o analiză a celor văzute în materialul documentar şi să facem o paralelă cu cele trăite de noi în ţara mamă. Cu  adevărat era un public speech ad hoc, primul de altfel, într-o poloneză șchiopătândă. Am fost uluit să văd că publicul a fost foarte interesat să afle mai multe despre R. Moldova şi Armenia. S-au pus întrebări şi s-a discutat despre diferite probleme fie de ordin social, economic sau politic. S-a vorbit foarte mult despre dezvoltarea turismului atât în Moldova cât şi în Armenia, despre problema migrației care este acut prezentă şi în Polonia. Polonezii care au vizitat Moldova sau Armenia şi-au expus impresiile obținute în urma călătoriilor pe meleagurile noastre. Ne-am trezit că animam un veritabil club de dezbateri.

Chisinau_noaptea

  După eveniment, n-am mai apucat să-mi întreb colegii ucraineni, dacă le-a plăcut sau nu Chișinăul din film – cândva una din cele mai verzi capitale ale URSS-ului. Au sărit ei primii cu vorba. Mi-au spus două lucruri: 1). Chișinăul le-a părut şi acum, după două decenii de la destrămarea URSS, că încă e destul de verde; 2). Au avut sentimentul unui deja vu. Au simţit şi ei ceeași stare lăuntrică de dârzenie şi determinare acerbă de a ţine piept greutăților cotidiene cu care se ciocnesc constant conaționalii lor. Motivul pentru care au venit la eveniment a fost consumat cu succes (…).

Au aflat despre mine, că există ceva adânc similar între mine și ei.

S-a petrecut o redescoperire reciprocă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s