Diaspora la protestul de pe 10 august: Florin (37 de ani)

Incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Am plecat din tara in 2006, sunt stabilit în prezent în Slovacia din
2011 (5 ani am trăit în Cehia).

Urmăresc viața politică din România fiindcă sunt conștient că atâta
timp cât nu am și o altă cetățenie, nu exista plan de backup. Nu
intenționez să mă întorc în tara, dar nu se poate știi niciodată  și
în cazul în care va fi vreo schimbare pe plan global în UE, daca
mobilitatea românilor nu va mai fi dreptul acesta pe care îl
considerăm prea ușor garantat, am incurcat-o.

Am urmărit protestul de vineri 10 august pe live streamuri și pe Digi
până târziu în noapte. Fratele meu era in piața și eu vedeam
violențele jandarmilor. De pe la 22:00 nu mai dădeam de el la telefon.
Anul asta nu mi-am planificat vacanță în România, ci alte destinații
și mă simțeam vinovat că nu am pus macar o săptămână să fiu acolo în
piața cu ceilalți. M-am revoltat și am zis că așa nu se mai poate,
trebuie sa le arătăm că ne pasă. M-am gândit că va fi o noua reacție,
ori a jandarmeriei ori a publicului în zilele următoare, și speram ca
se va genera o schimbare. Din acest impuls in noaptea aceea mi-am luat
bilet de avion și am venit in tara. Voiam să fiu parte a
evenimentelor.

In timp ce eu îmi cumparam bilet de avion, soția cauta pe internet ce
imi trebuie sa protejez impotriva gazelor lacrimogene.

Sâmbătă 11 august am aterizat la 6pm, am lăsat bagajul la cineva langa
piața și am mers direct la miting. Mesajul meu a fost „numar corect în
parlament, diaspora 3milioane = 6 locuri” și „rușine janDRAGNEria”.

Am ales aceste mesaje fiindcă eu cred că intenționat PSD-ul a „gonit”
3-4 milioane de români în străinătate, să rămână cu o baza de vot pe
care o pot controla, oameni manipulabili și în poziții vulnerabile
fata de structurile lor din teritoriu (primari, tot felul de sefi,
etc). Eu nu am plecat de bine ce îmi era în Romania in 2006, dar poate
m-aș fi întors daca ar fi fost perspective. Multi că mine suntem
profesioniști, câștigăm bine, plătim taxe, energia noastră se consuma
pozitiv în țările care ne-au adoptat. Iar țara noastră e mai săracă
spiritual. Suntem un catalizator pentru schimbare, PSD-ul știe acest
lucru și permanent își bate joc de noi de diaspora că sa ne facă să
renunțăm și să devenim apatici.

Să știi că am și un văr jandarm, am incercat sa discut cu el despre
abuzurile comise la mitingurile de anul trecut în 2017 dar el se
identifica cu meseria, consideră că atâta timp cât a îndeplinit
ordinele nu are nici o vina. Cred că e foarte periculos, ar trebui sa
fie o limită și momentan nu știm care e aceea pentru ei. Par dispusi
sa faca tot ce li se cere atata timp cat exista un ordin pe structura
militara.

Eu și soția ne-am cunoscut în străinătate, a fost destinul nostru,
probabil nu aș fi intalnit-o daca nu plecam.

Din rudele mele, mama soției îngrijește bătrâni in Italia, familia
prietenei ei cele mai bune are o afacere mica in construcții tot
acolo. Am alte rude plecate și în Spania, cativa colegi de liceu
plecați în UK sau Franța. Matusa si prieteni plecati in Statele Unite.

Cu fiecare protest care trece, PSD-ul ne ignora și nu ia nici o
măsură. Nu își asumă greșelile, nu demisionează nimeni. Ne provoacă și
ne umilesc. Au câștigat alegerile dar acesta nu e un mandat în alb sa
facă tot ce doresc.

Am fost la proteste pentru trei zile si atmosfera din piata mi-a dat
sperante. Oameni vor o schimbare, sunt pasnici si cer sa fie
respectati de autoritati. Se discuta viitorul, se cauta solutii.

Daca e sa transmit un mesaj cititorilor Guardian, as zice doar sa fie
constienti data viitoare cand vor vedea stiri despre Romania si despre
coruptia de acolo, ca exista un grup de oameni care vor sa o schimbe
in bine si se lupta pentru asta pe toate caile.

Reclame

Diaspora la protestele de pe 10 august: Gabriela Mirescu (39 de ani, Elvetia)

O poza veche de familie

de Gabriela Mirescu

Am venit special din Elveția la București pentru că eu cred că noi, romanii, avem nevoie mai mult decât oricând să ne regăsim, sa fim împreună.

E adevărat că ne confruntam cu probleme sufocante – corupție endemică, incompetență frapantă în funcții importante ale statului sau lipsa unei infrastructuri adaptate vremurilor.

Totuși, cred cred că nu astea sunt cele mai grave probleme ale românilor.

Văd corupția, greaua funcționare a instituțiilor statului sau sărăcia ca pe simptome ale unei boli mai profunde care a dus țara noastră în stadiul unei metastaze.

Românii formează azi o societate extrem de polarizata – polarizare susținută și de mute ori creată artificial de către politicieni prin mijloacele media aservite.

Românii sunt bombardați zilnic cu teme false, perspective strâmbe ale realității și cu minciuni grosolane, menite sa-i dezbine și sa le distragă atenția de la adevăratele probleme ale societății. Dialogul și solidaritatea dintre oameni scade în astfel de condiții. De aici și dezinteresul romanilor pentru politică – adică pentru felul în care banii lor sunt administrați și pentru felul în care arată ziua de mâine. Pentru destinele lor. Pentru ca asta înseamna a fi interesat de politica: a fi interesat de mersul cetății și de sistemul în care trăiești.

Multi oameni din România spun cu un soi de mândrie bizara: «Eu nu fac politica. Eu sunt apolitic». Iar eu le răspund în gând: «atunci înseamna ca nu-ți pasa de banii tai, de viata ta, de destinul copiilor tai».

Exact despre asta vorbeam în seara de 10 august cu un tânăr necunoscut, venit din Suceava în fata Guvernului României. Îmi mărturisea ca nu a văzut niciodată asa idea de a face politica. Că, de obicei, primele lucruri care-i veneau în minte erau certurile televizate dintre politicieni, afacerile lor cu statul și grotescul lor, care îl dezgusta. «Asta e cercul vicios», spunea tot el. «Când nu suntem interesați de mersul cetății, permitem unor neaveniți periculoși să ia fraiele destinelor noastre în mâinile lor». «Sa nu ne fie teama», răspundeam eu, «schimbarea e ireversibilă».

Dialogul nostru ochi în ochi, era tot mai însuflețit. Stăteam pe jos și lipeam magic bucăți sfâșiate dintr-o poza veche de familie. Acolo, pe asfaltul cald din fata Guvernului, se întâlnea România.

Dintr-o data – zgomote asurzitoare, țipete, copiii purtați în brate cu batiste albe pe fata. Ochii noștri s-au întâlnit într-o ultima clipire, înainte de a se inunda în lacrimi. Aerul otrăvit dinspre Guvern ne-a învăluit pe toți. Si ne-a despărțit. Gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc, tunuri de apa. Jandarmi negri cu bastoane și arme înaintau brutal și loveau oamenii cu sălbăticie. Fugeam șocata împreuna cu mii de romani. M-am pierdut de ai mei. O femeie în vârsta și-a pierdut cunoștința și a căzut în fata mea. Doi bărbați au înfascat-o dintr-o mișcare, fugind mai departe cu ea pe brate.

Printre accese de tuse am început sa strigam toți într-un suflet: «nu plecam, nu plecam». Ne regăseam și ne întorceam spre piața evacuata de jandarmi cu câteva minute înainte. O tânăra blonda, delicata, striga atât de tare, încât am simțit un imbold sa-i vorbesc. Când a aflat ca vin din străinătate sa protestez, m-a luat în brate plângând și mi-a șoptit într-un suspinând «Sa nu va întoarceți, ca nu aveți pentru ce». «Ba da, aici sunteți voi, ai noștri. Nu cedăm». Miile de îmbrățișări înlăcrimate, inimă la inimă, ne-au resuscitat. României îi revenea pulsul, începea sa respire din nou. Tușind. « Ne-ați unit ! ne-ați unit!»

Scopul venirii mele la București a fost atins. A fost o întâlnire magica intre noi, românii, ca într-o familie ce se reîntregește.

În aerul otrăvit de gazele lor, printre tunuri de apa și bastoane de cauciuc, romanii s-au privit pentru o clipa în ochi, s-au îmbrățișat și și-au transmis iubire. E suficient pentru moment. Acum, după ce ne-am șters lacrimile, știm cu toții ca încă respiram, ca suntem împreuna și ca nu ne e teama. Acum schimbarea e ireversibila.

Gabriela Mirescu – analist politic și consultant în comunicare. Stabilita de 17 ani în Fribourg, Elveția. Membru al asociației «Rezist Zürich», care militează pentru consolidarea democrației în România și menținerea tarii pe un drum european.

 

 

 

Diaspora la protestele de pe 10 august: Ioana Banach (31 de ani, Bruxelles)

Incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 
Text de: Ioana Banach
For nearly two years, I have been following from Brussels, where I live and work, the worrisome developments on the Romanian political scene. Since it came to power at the end of 2016 the ruling Social Democrat party has been manoeuvring judiciary institutions and striving to change the country’s anti-corruption laws to serve its leaders. The party’s leader, Liviu Dragnea, has been unable to serve as prime minister due to a vote-rigging conviction (he received a two-year suspended sentence, but the decision was not final).
August 2018: from peace to riots
It all started with a call for action launched on social media by various citizens and Romanian associations abroad. I decided to travel, same as other tens of thousands of Romanians from all over the world, back to my home country to protest against a Government that disregards the rule of law, threatens the independence of the judiciary power, and shapes laws to suit those in power, rather than the Romanian people.
In the evening of 10 August, together with members of my family, who have already been participating in anti-government protests in our hometown, I went to Bucharest. Our hope was one: to request that the government resigns and call for elections.
The hope of a peaceful protest
My sister and her husband arrived first at Victoria Square, in front of the Government building, around 7 PM. They sent us messages saying that we should not advance too much in the protesting crowd, as the gendarmerie had just attacked protesters with tear gas. Some protesters had forced the fence separating them from the yard of the Government building.
When I arrived one hour later, around 100.000 people were chanting peacefully, and I quickly joined them. Some creative “entrepreneurs” were selling Romanian flags and whistles on the street. Parents were carrying their children, husbands holding the hands of their wives, lovers and friends were marching towards the Government square. Some were making music, others were walking, laughing, chatting and chanting.
From time to time, we could hear what sounded like oversized firecrackers, followed by the booing of the crowd and the chanting of “we’re not leaving”. We decided to join the massive EU flag held in place by hundreds of protesters. We were told by friends that this place had not been attacked yet.
Shortly after 11h PM: The end of democracy
The atmosphere was peaceful, and the protesters were chanting “Thieves! Thieves!” when, all of a sudden, the gendarmerie started attacking with tear gas, firecrackers and water cannons. Not anticipating the scale of the attack, a protester with a megaphone was telling the crowd to lay low (to protect themselves from tear gas), and people were listening. A few seconds later, it became clear that we all had to stand up and run, as the masses of scared and hurt people were starting to panic, while the attack continued.
With my family, we tried staying together, but were soon separated in the frenzy. I managed to squeeze my brother’s hand and we ran not knowing where we were going, barely being able to see or breathe. We could hear people shouting, some were throwing up, some on the ground. We saw some carrying those who had fainted.
After a while, we stopped. The air was clear, and we could catch our breath for a few seconds of perceived safety in a pitch-dark park in the middle of Bucharest. We started chanting again: “The gendarmerie attacks Romania!”.
This didn’t last – more people started running towards us, and we could hear shots (probably from tear gas attacks). The gendarmerie was following the dispersing crowds on the streets of Bucharest. Tens of adjacent streets became the stage for barbaric aggression scenes, in which state forces were attacking peaceful protesters. We hid in a block of flats and were given water by the enraged neighbours living there.
The aftermath
Official reports recorded 450 injured, but I dare say more: they hurt all of us, the over 100.000 people who participated in the protest; they hurt the citizens who were witnessing the atrocities from their homes and got gassed as the gendarmerie passed their streets. But most of all, they hurt all Romanian citizens, by undermining our democracy.
The Romanian President condemned the attack, same as several foreign media, and European governments (an Austrian news crew was attacked, which prompted the Austrian government to ask for explanations). The Romanian Military Prosecutor started an investigation an is receiving complaints from citizens and NGOs.
However, we are 4 days later, and no resignation: the Minister of the Interior, the Prefect of Bucharest and Gendarmerie leadership are all saying that the attack was justified because of some groups of “instigators” in the crowd.
What now?
I am, same as my family, my friends and other Romanian citizens, utterly enraged. We joined a peaceful protest against a government that disrespects the rule of law, and we have been physically attacked by those who are supposed to protect us.
I have no trust or hope that this government will either resign or change. So what now? We, the Romanian people, have no choice but keep on carrying our daily battles, some in Romania, some from abroad. We will keep on protesting and asking for justice.
But we need to ensure this party is eliminated from power as soon as possible, and never comes to power again. European elections are coming up in May 2019, and Romanian general elections will take place in autumn 2019. Let’s ensure we are out there to vote!
We also need to ensure this party is stigmatised at European level and loses the support of social-democrats in Europe. Finally, we need to call on PSD members to detach themselves from a toxic party. They ought to see that their party has been hijacked by a handful of criminals who have destroyed the last remainders of social democrat ideology in Romania.

Diaspora la protestele de pe 10 august: Aly Elsiddig

Incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Text: Aly Elsiddig

Am ajuns în piață la ora 17 vineri împreună cu Vlad si două Daniele venite din Ungaria și Suedia. În metrou deja aflasem că se folosiseră gaze lacrimogene. Erau cam 3-4 mii de oameni în acel moment, adică puțini, îi puteai cuprinde pe toti cu privirea și era clar că nu era nimeni de la galerii. Perimetrul era înconjurat cu garduri și mai mic decât la alte manifestații în ciuda faptului că erau așteptați sute de mii de oameni. A fost prima mirare.

Ne-am așezat în partea stângă a guvernului, locul în care am stat tot timpul. După 20 de minute am simțit miros de gaze lacrimogene deși cuprindeam cu privirea toți manifestanții prezenți la acea oră și nu existau violențe. M-am dus în față sa aflu de ce au dat cu gaze. Un jandarm mi-a spus că cineva a aruncat înspre ei cu pet-uri de apă de 0,5. Jandarm blindat cu cască de protecție, vestă, cotiere, genunchiere, bocanci și care era indignat că un pet de 0,5 pe jumătate gol l-a atins. Am inceput să strig la el „sunteți nebuni, pentru un pet de apă dați cu gaze?”

Apoi piata a început să se aglomereze iar la intervale regulate deși eram la 20 de m de linia de cordon a jandarmilor, tot simțeam cum se dau cu gaze deși maximul făcut de protestatari a fost să arunce în ei cu preturile golite de apă de la căldură, nimic mai mult.

Lumea a început să se enerveze, mai ales cei din primele rânduri care doar stăteau în fața și scandau. Nu trecea mai mult de 20 de minute și iar simteam mirosul de gaze deși protestul era absolut normal. Când s-a mai aglomerat au început să se audă bubuituri in partea stângă a guvernului. M-am dus sa vad ce se întâmplă și erau cam 20-25 de băieți de galerie care încercau să ii provoace trăgând de garduri. Nu a existat nicio încercare de izolare a lor sau extracție, pur și simplu trăgeau cu gaze lacrimogene către toți cei din partea aceea dar pe o rază mai mare decât a respectivilor.

Recunosc că văzând cum dau cu gaze absolut în demență către toată lumea, agitatori sau nu, am aruncat cu un pet gol spre ei. M-am dus în partea opusă a guvernului unde aveam grupul și unde absolut dar absolut toată lumea era pașnică. Atunci am văzut primul trasor deasupra capetelor noastre și care arăta fix ca niste artificii cum sunt cele de revelion și care explodau în aer deasupra întregii multimi din Piață. Nu m-am prins din prima ce sunt până când am constatat că ne înecăm și nu putem respira. Repet, deasupra tuturor celor din piață și nu doar spre grupul acelor galerii.

Și de aici a început nebunia, lumea se lăsa în jos și incerca să își acopere fața cu ceva în timp ce se auzeau explozii ca de tun de la salvele trase de jandarmi în neștire. Era ca la război. Lumea s-a retras către muzeul Antipa și spre bulevarde unde densitatea era foarte mare dar piața era încă plină de oameni. Pe la 22,30 au început să apară zvonuri că vor să intre în forță și să golească piața. Pentru 20 de minute a fost liniște apoi totul a devenit haos. Au început să tragă cu baterii de gaze lacrimogene și încă ceva, nu știu ce care au ajuns în mulțimea care se refugiase de-a lungul muzeului Antipa unde cei cu copii se retrăseseră tocmai pentru că era o zona sigură și care nu avea nimic de-a face cu ce era în fața guvernului. Eram deja acolo și a început o panică incredibilă. A fost momentul când lumea nu mai știa încotro să fugă panicată iar în fața mea unei femei i-a explodat un proiectil pe picior. Am reușit să ajung pe bulevardul Kiseleff cu o parte din oameni unde era alt grup de jandarmi – asta după ce lumea a fugit prin parc. Acolo era alt cordon de jandarmi, inclusiv calare. Ne uitam pe telefoane și vedeam că pe celelalte bulevarde e haos. Am stat o oră acolo, cei care eram ne-am pus în fund pe trotuar și vorbeam între noi. Și deodată jandarmii au început să înainteze către noi cu gaze lacrimogene. Am luat-o toți la fugă, mai mult de jumătate fiind femei. In final pentru o bucată de vreme ne-am refugiat la sediul USR aflat în apropiere iar cineva de acolo a fost amabil și ne-a dus acasă cu mașina ocolind jumătate de oraș pentru că niciun taxi nu venea la comandă.

 

Postare preluata de pe Facebook, aici.

Diaspora la protestele din 10 august: Laura Ghibu Ventimiglia (46 ani, Suedia)

Incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Text de: Laura Ghibu Ventimiglia

Speranța era sa cada guvernul asta penibil care ne face și viața noastră in strainatate dificila. Sa spui ca ești roman și sa se rada de tine gândindu-se la cum e reprezentata țara ta sau in ce hal arată, e ceva ce nu pot tolera. Eu vroiam sa arat ca sunt unita in cuget și simțiri cu acea parte a țării care vrea progresul României.

Eu sunt încă șocata de cum am fost întâmpinați!

Obișnuita cu protestele din Sibiu și cu atitudinea respectuoasa a jandarmilor de aici, nu ma așteptăm la așa violenta la București.

Am fost tratati extraordinar de călduros de către bucureșteni și de către toți cei care au venit din țara in București sa ne susțină. In momentul in care am citit Proclamația, reacția mulțimii a fost inebrianta! Eram fericita sa văd atâția conaționali animați de aceleași valori. In schimb m-a șocat reacția autorităților romane prin persoana jandarmilor care asigurau “paza”. Nu îmi venea sa cred ca statul roman ma urăște așa de mult încât sa vrea sa ma gazeze ca pe un animal care cauzează stricăciuni! Mi-a fost frica pentru viața mea!

Tatăl meu a fugit de comuniști in 1988 in Suedia iar eu am fost nevoită sa emigrez in 1990 după ce am terminat liceul. Nu a fost alegerea mea ci a familiei de aceea nu m-am împăcat niciodata cu gândul și am o legătura adânca și intrinseca cu România. Acum sunt medic stomatolog in Suedia și am 46 de ani.

Acest protest avea un caracter improbabil la început, fiind in mijlocul verii, in timp de vacanța. Ceea ce a demonstrat însă a fost enorma dragoste ce exista între cei plecați și cei de acasa! Dacă nu se trăgeau cu gaze in continuu s-ar fi adunat cel puțin jumătate de milion de oameni acolo, intr-o adevarata sărbătoare naționala! Multe familii cu copii părăseau piața din cauza gazelor iar in locul lor veneau altele, in flux continuu! Toate bulevardele erau pline, lumea se mai și odihnea și mânca ceva prin restaurantele din jur. Era o atmosfera festivă și determinata! Nici o umbra de intenții violente sau criminale! Sărbătoarea noastră naționala, care ar fi încununat acest an centenar, a fost deturnata și mânjită de reprezentanții statului care ar trebui sa deconteze!
Mesajul meu e : 1. s-a văzut ca oriunde ne-am afla in lume ne simțim toți frați și ca România poate conta pe noi.
2. puterea vremelnică de la București nu mai are argumente sa-și apere politica și e obligată sa recurgă la violente. Asta înseamnă ca e pe cale de ducă și ca lupta noastră se apropie de sfârșit. Prin tot ce au făcut au pierdut enorm! Sângele celor 452 de răniți nu va fi curs in zadar! Nu ne-au speriat nici descurajat de la a cere o Românie democratica, dezvoltată și demnă! O vom face prin toate modalitățile pe care jocul democratic le pune la dispoziția noastră.
De câte ori a fost nevoie stringenta am lăsat tot și am revenit in țara. Anul trecut cu OUG 13, am zburat în țara in aceeași seara când am aflat de ea. Am participat la toate marșurile și am fost una din acei 600,000! Urmăresc constant ceea ce se întâmpla acasa și voi reacționa de câte ori e nevoie. Faptul ca sunt in Suedia ma ajuta sa-mi țin capul limpede și sa analizez situațiile, fără bruiajul dificultăților de zi cu zi cu care se confrunta fratii mei din țara: trafic, birocrație,corupție. Asta ma face sa pot sa văd clar derapajele de la normalitate și sa reactionez instantaneu.

Diaspora la protestele din 10 august: Andrei Bogdan Sterescu (22 de ani, Franta)

Incepand de acum, incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Text de: Andrei Bogdan Sterescu

Am 22 de ani si am plecat din Romania acum 3 ani ca student in Franta la Sciences Po Paris. Am crescut intr-un oras de provincie fara prea multe posibilitati si prospectul de a pleca in afara parea singura sansa de a face ceva semnificativ. Am petrecut un an si-n UK ca student de schimb si acum incep masterul inapoi in Franta.

Sunt convins ca fiecare cetatean isi doreste ca actualul guvern sa pice si ca PSD sa dispara, daca nu din motive morale legate de justitie, dreptate si bun simt, atunci, cel putin, din cauza incompetentei administrative de care au dat dovada, a lipsei de interes pentru o guvernare sincera, a faptului ca servesc interesele partidului si nu ale alegatorilor, si a abuzurilor pe care le pratica in incercarea lor a-si consolida puterea. Dar, chiar daca suntem impotriva actualului guvern si al PSD, unii dintre noi au idei diferite despre cum am putea schimba peisajul politic din Romania, asta e unul dintre motivele pentru ca nu am participat la unele dintre prostele care au avut loc din 2016 incoace. As vrea sa vad un partid cu adevarat social-democrat in Romania, consider ca de asta ar fi nevoie si ma deranjeaza ca PSD isi asuma aceasta eticheta.

Initial nu voiam sa particip nici la aceste proteste pentru ca nu eram in tara special pentru asta si nu credeam ca va fi asa multa lume, cel putin nu din diaspora. Evenimentul suna mai mult ca o alta miscare de PR a opozitiei si nu credeam ca va fi cine stie ce sau ca va degenera in felul acesta, mai ales ca a fost si mai putin spontan decat alte proteste. Ma gandeam ca din undeva la 4 milioane de romani din strainatate, din care numai vreo 10% sunt activi politic, nu o sa vina foarte multi si ca majoritatea protestatarilor or sa vina tot din tara, deci nu prea avea de ce sa fie diferit de celalte proteste de la OUG13 incoace. De aceea nu consideram protestele acestea ca fiind importante si nu mi se parea necesar sa particip.

Perspectiva mea s-a schimbat dupa ce am vazut modul in care au reactionat fortele de ordine, cat si guvernul la toata treaba asta. Folosirea complet disproportionata a fortei din partea jandarmeriei, cat si decizia de a evacua piata la ora 11, fara ca sa fi avut loc violente din partea protestatarilor, a schimbat intreaga dinamica care pana atunci nu parea diferit de altele. Brusc nu mai era doar o alta miscare de PR sau un protest al diasporei, ci avea de-a face cu toti romanii, pentru ca oricine s-ar simti idignat daca ar vedea genul de abuzuri facute de fortele de ordine la acel protest. Romania nu are o cultura a protestului ca-n vest, nu exista niciun motiv pentru ca acest protest sa fie mai violent decat altele. Toata chestia asta s-a simtit de parca guvernul a folosit o institutie de stat pe post de garda personala impotriva propriilor cetateni, unii intorsi in tara special pentru acest protest si primiti cu gaz lacrimogen. Daca fortele de ordine si guvernul nu ar fi avut aceasta reactie, probabil ca protestele acestea mi-ar fi fost destul de indiferente. Acum consider ca a fost foarte important sa continue protestul si a 2a zi si nu am avut nicio retinere in a participa.

 

Diaspora la protestele din 10 august: Dana Hering (48 de ani, Suedia)

Incepand de acum, incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Text de: Dana Hering

Trăiesc în Suedia de șase ani. Implicarea mea in politica romaneasca, motorul meu este pe de o parte, faptul ca fiu-meu si multi alti tineri din generatia lui, scoliti prin vest, dar nu numai ei vor sa se intoarca si nu prea au cum intr-o tara condusa de un guvern mediocru, agramat si fara viziune si de o mana de penali corupti. Pe de alta parte, implicarea celor din diaspora in viata tarii lor nu ar trebui sa fie o surpriza sau o exceptie. Suntem si ramanem cetateni romani, chiar daca avem domiciliul in alte tari iar legaturile cu tara raman la fel de stabile si nealterate. Integrarea intr-un loc nu presupune renuntarea la altul, oamenii sunt mobili, schimbarile de domiciliu sau ale locului de munca intre granitele UE sau chiar dincolo de ele sunt posibile si la indemana oricui. Ramai ancorat de tara ta prin limba pe care n-o uiti, familie, prieteni. Romania e o tara frumoasa si uimitoare, condusa de o gasca mediocra, inraita la furtul banului public, care nu s-ar da inapoi sa scoata Romania de pe traseul UE, din pura prostie si ticalosie. Iar ultima parte este faptul ca in diaspora suntem deja mult prea multi oameni, ignorati complet de statul roman, cu nevoi specifice care cer masuri si programe specifice. de exemplu, fenomenul copiilor lasati in urma de parinti plecati la munca este unic in Europa si dureros prin consecintele lui. Autoritatile romane nu si-au dat nici macar osteneala sa afle cati suntem, ba dimpotriva, au incercat sa creeze falii intre cei din tara si cei de afara. Pancarta mea va fi despre legile electorale si dreptul la vot al romanilor emigrati, restrictionat si impiedicat de autoritati fiindca se stie ca diaspora voteaza antisistem. Este evident ca indiferent de locul fizic in care ne aflam, avem dreptul fundamental la vot si dreptul de a ne implica in viata tarii noastre.

Protestul de vineri a fost cea mai cumplită experiență pe care am trait-o vreodată. Nu stiu ce calcule politicd au fost facute pe seama mitingului diaspora, dar ceea ce s-a întâmplat acolo a depășit orice limită a ororii si grozaviei.

Am vrut să demonstrăm pasnic, împreună cu prietenii si familiile si am fost gazati, bătuți, hăituiti de jandarmii care ar fi trebuit să ne apere si care au acționat la comanda politica a partidului de guvernământ, împotriva căruia protestăm.

Scenele au fost de groază, terifiante. După ce jandarmii au împrăștiat gaze lacrimogene peste mulțime toata dupa-masa, fără să țină cont că in mulțime se aflau copii si bătrâni, la ora 11 seara au evacuat piața in care se aflau sute de mii de oameni, folosind gaze iritante si tunuri cu apă.

Ne-au pus viața în pericol, cu intentie, fiindca știau că in înghesuială si disperarea de a scapa, lumea se calcă în picioare. Ca nu s-a întâmplat nici o tragedie e meritul exclusiv al oamenilor care au fost la protest. Au fost oameni căzuți, leșinati, pe care i-am scos pe brate, chiar dacă toti eram orbiți iar trupele de jandarmi ne inconjurasera peste tot. Au venit cu cai, cu câini și ne-au hăituit pe toate străzile.

Toată noaptea ne-au urmărit si vanat pe strazi, oamenii au fost bătuți, s-a dat cu gaze în magazine, oamenii si-au deschis usile ca sa-i adăpostească pe cei care fugeau

Au dat cu gaze până si in fata unui spital.

Declarațiile jandarmeriei si a celor responsabili de haosul creat CU INTENTIE, au dat declarații halucinante, in care au arătat că nu cunosc si ignora legislația internațională. Purtătorul de cuvânt al jandarmeriei a spus, de exemplu, ca jurnaliștii care rămân după semnalul de evacuare sunt asimilați populației, de altfel, în ciuda insignei de jurnalist, multi au fost bătuți.

Iar ministrul MAI, Carmen Dan a declarat că jandarmeria a procedat corect, bătând protestarii. Vineri au fost desfășurate efective imense, care au lipsit total a doua zi, deși in piața ne-am intors aceeași oameni, în același număr. Abia sâmbătă am avut protestul așa cum l-am dorit.

Diaspora la protestele din 10 august: Tudor Barbarosie (40 de ani, Anglia)

Incepand de acum, incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Text de: Tudor Barbarosie

I left Romania on July 7th, 2018. The day I booked my flight to the UK, I also booked a return flight for August 9th. There was already a lot of talk on Facebook about „diaspora’s” protest on August 10th, and I felt I had to be there. I had taken part in most of the protests in Bucharest since January 2017, against a newly installed government in Romania, elected in December 2016. PSD had unfortunately won a landslide victory in the parliamentary elections of 2016 and was now in full swing trying to save their skins from prosecution, and we were out in Piata Victoriei as often as we possibly could trying to stop them. Sometimes successfully, most times frustratingly not so.

My decision to leave Romania was made in 2016. I had thought about it before, but that autumn Romania felt particularly suffocating. We finally had a government that was not corrupt, was competent and was doing the right things. However, they were losing a propaganda war. The mainstream media was demonizing them, and PSD seemed poised to score a huge win in the upcoming elections. I spoke to my wife and we decided that if that were to happen, we would leave. We had a young son and she was pregnant with our second. We decided they would not grow up in a country plagued by suffocating corruption, with crippled schools and hospitals, with politicians and public officials that were able to place themselves above the law. There were no financial reasons at all for our decision. I just realized I would probably fall under the definition of a political refugee :).

August 10th. I did not have any major expectations from the protest, I knew it wouldn’t end up in resignations or any immediate major political change. I was just hoping for a massive protest that would send the message that we are not giving up, and we’re still fighting them. That was all. And massive it was. I got there at around 7pm, with my wife, my 3yo son and some friends. The place was already packed. I did notice some things that were different from previous protests. The crowd that I saw was the usual one: lovely people, peaceful, young and old, children, pets. The main difference was the riot police having a massive presence, in combat gear, and the number of ambulances and fire trucks placed around the square. I had never seen anything like it. Also, I would constantly see groups of 3-4 people moving towards the front of the crowd. They looked different to most of us, they behaved differently. I did not think much of it at the time though, and stayed with my family and friends where we usually stayed, middle-back of the square. The first sign of trouble for us came at about 8:15. I had my son on my shoulders (he loved looking at the crowd from above) when I felt a weird smell, similar to burning tires. At the same time my son started crying saying to me ‘daddy, my eyes are burning!’. I couldn’t comprehend what was going on. My wife said ‘it’s tear gas’ and signaled we should run back. I took my son in my arms trying to shield him as much as I could from both the tear gas and the panicked crowd and we headed to safety. I had a short discussion with my wife, I told her I wasn’t leaving, but that they should. In the commotion we had separated from our friends, but I found them a few minutes later and we all decided to stay. If anything, the tear gas made us angry.

For the next couple hours the riot police continued to throw tear gas at us at regular intervals. There was no violence at all from our side, just angry boos and chants. We would retreat on adjoining boulevards when they threw tear gas, wash whatever substance they were using off our face, catch our breath, only to return as soon as we could chanting ‘we’re not leaving’. The gas they used was causing a lot of people to have respiratory problems, and as it got later into the night the gasing got heavier and I started seeing people being taken to ambulances, some of them having to be carried.

Just before 11pm my friends decided they were leaving (they were driving back to Brasov that night) and I told them to take a back route to their car as I thought it would be too dangerous to go into the main square (we were at the entrance on Calea Victoriei at the time). Minutes after they left riot police started firing non-stop, for minutes. People ran down Calea Victoriei, followed by riot police, who were literally beating anyone in their path. Injured people started pouring into the ambulances parked on Calea Victoriei and Sevastopol. They threw tear gas right next to the ambulances. Imagine this: people being treated for gas inhalation in the ambulances were being gassed again. Doctors and nurses were being gassed. The violence was indiscriminate and unbelievable. My brother (who was even more involved in the protests than I was) was beaten by riot police when he stopped to help an injured person lying on the ground. The police literally stepped on that injured person.

It’s obvious to me (and I’m sure to any reasonable person) that the violence was well planned in advance. The scenario is simple and it has been used before (June 1990 jumps to mind): people are sent into the crowd to attack riot police and that gives them an excuse to attack everyone. I have no doubt that the events of last Friday will be remembered in history as the „mineriada” of our generation. What I don’t know is what will happen next. I am cautiously optimistic that this will have been the straw that broke the camel’s back. I do worry though about what will happen if it won’t be.

Diaspora la protestele din 10 august: Alexandru (27 de ani, Anglia)

Incepand de acum, incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Text de: Alexandru

Salut! M-am gândit ceva dacă ar fi ok să spun și eu cum a fost protestul meu sau ar fi bine să uit. Am decis că vreau să îl știe și altă lume, deși sunt sigur că nu mai există îndoială de abuz al jandarmeriei.

Am venit din Diaspora pentru protest, m-am prezentat frumos la ora 17:30, în data de 10 august, în Piaţa Victoriei. Deja vedeam peste tot ţestoasele ninja. Am încercat să comunic cu unii din ei, așa fac mereu când vin în România și ajung la protest. Nu s-a putut, mă ignorau. Mi-am continuat protestul pașnic, priveam în jur lumea, atmosfera – era totul ok. În jurul orei 18 a venit lângă mine în tip agresiv ce a aruncat cu un pet în scutul unui jandarm. Zona era liberă, jandarmul a văzut cine a aruncat, pe mine mă avea în vizor de vreo 10 minute, deci nici urmă de confuzie, greșeală sau orice altceva. Imediat l-am alungat pe protestatar de lângă mine, iar în secunda când m-am întors cu privirea spre Guvern, jandarmul a decis să mă pedepsească cu butelia de gaz lacrimogen. Vreo 3-4 jeturi. În ochi, în gură, tot tricoul ud. Am căzut, nu vedeam, nu puteam respira, traheea ardea, pielea ardea. Am fost scos de cineva de acolo (ii mulțumesc, deși va fi imposibil să îl identific având în vedere că nu vedeam) și dus la Smurd. Am stat o oră să imi revin și să pot deschide ochii. Pielea m-a ars până a doua zi la 6 dimineața de a trebuit să stau afară la aer, fiindu-mi imposibil să stau în apartament. Am revenit la protest, mi-am găsit agresorul și l-am întrebat de ce a luat acea acțiune. Evident că m-a ignorat, iar când l-am fotografiat și-a pus masca pe faţă și rânjea cu colegul său că nu îi plac pozele. Am început să mă plimb prin zonă, să văd ce se întâmplă. Am găsit grupul de „ultrasi” ce aruncau cu pet-uri, pietre și petarde. Am mers la jandarmi și i-am rugat să intervină să îi ridice, căci zona era delimitată. M-au ignorat, nu au vrut să intre. Gazele au fost non stop, eu le-am inhalat foarte mult căci multi oameni, la fel ca și mine la ora 18, cadeau la pământ și se sufocau, iar conștiința nu mă lăsa să fug. Am scos continuu oameni din gaze, deja nu mai era protest, ci o operațiune de salvare din partea multora.

Ca să ajung la punctul culminant, vine ora 00:00. Nu știu exact, poate putin mai devreme, poate puțin mai târziu. Stăteam fix în mijlocul parcării cu faţa către guvern, lângă un steag UE imens. Văd lumea din faţa mea că începe să fugă spre mine. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Observ imediat că jandarmii au intrat peste noi cu lacrimogene și petarde (un fel de focoase luminoase ce produceau lumină și scoteau gaz lacrimogen). Una cade la picioarele unei doamne ce se afla la 3 metri de mine. Se sperie, și rămâne în șoc acolo. Am sărit imediat să o scot de acolo și am dus-o lângă mai multi oameni. Am revenit în mijloc, tot lângă steag. Aud iar zgomot se petardă sub steag și văd o flacără. Oamenii pe sub steag intră în panică si aleargă fiecare pe unde poate. Văd o tânără ce iese exact de lângă explozie, tărându-se și urlând de durere. O iau în braţe și strig după ajutor cât pot de tare, adrenalina imi inundase tot corpul. Jandarmii se apropiau, am început să simt ochii că mă ardeau. Erau aproape și ai dat cu gaz în mine. M-am ridicat cu fata și am fugit încă 10 metri unde nu am mai putut să văd si ne-am pus la pământ. Strigam după ajutor, încercam să o încurajez. Mă strângea tare în braţe și plângea, eu o strângeam la loc și o acopeream. Mi-aș fi dat viaţa pentru ea in acel moment. Nu o simțeam ca pe un străin. Au venit doi băieți ce m-au ajutat să continuăm drumul către smurd, încercând să ne ferim de gaze, tun cu apă și jandarmi ce avansau. Alti oameni alergau în faţa noastră ca să elibereze zona, caci ne îndreptăm spre aviatorilor unde masa de oameni fusese concentrată și devenea greu să avansăm cu o victimă. Am ajuns la smurd, mai erau victime. Medicii se plângeau că nu au oameni îndeajuns, erau victime peste tot. Jandarmii avansau cu laxrimogenele către smurd, dar oamenii au rămas neclintiti și ne-au protejat. A fost o seară ce nu o voi uita prea curând și le mulțumesc tuturor eroilor din acea seară. Mereu am vrut să fiu erou, mereu am vrut să salvez oameni, iar acum când fata m-a căutat pe Facebook și a scris că sunt eroul ei, aș fi vrut să nu fi fost. Să nu se fi întâmplă ce s-a întâmplat. Ea este în stare stabilă acum. A avut arsuri pe picioare, unul rupt, a avut nevoie de operatie și multe altele. Doamna de am scos-o prima din zonă are arsuri pe braţe și pe corp.

Asta a fost povestea mea din piață. O poveste pe care o urăsc și care îmi provoacă o ură enormă faţă de cei responsabili.

Vă mulțumesc.

Later Edit:

Vă mulțumesc pentru tot acest feedback pozitiv și pentru toate încurajările! Îmi spunea cineva că pot rămâne cu traume. Aș vrea să vă spun următorul lucru: faptul că am văzut-o pe domnișoara din acea seară, la spital într-o stare bună, mi-a umplut inima de bucurie și a șters orice urmă de traumă, anxietate sau orice altceva.

 

Text publicat mai intai aici: https://www.reddit.com/r/Romania/comments/96w6m8/protestul_meu_%C8%99i_cum_e_s%C4%83_fii_erou/

Diaspora la protestele din 10 august: AL (41 de ani, Bruxelles)

Incepand de acum, incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Al doilea text: A.L.

I wouldn’t focus entirely on the diaspora for the events of the week-end. We are all Romanian citizens and by what happened on Friday the entire country was harmed in ways that are still difficult to assess.

At a personal level, I felt sorrow and I cried the entire night. I cried because that night Romania was not a democracy and this was so obvious. I fear that the people in government who can harm the Romanian citizens as they did on Friday and orchestrate such violent events are capable of even more deceitful actions.

Since February 2017 I was longing to participate in the protests in Romania, but I couldn’t as I live and work in Brussels. When I heard about the diaspora’s protest on 10 August, I didn’t think twice. I knew I had to be there. I perceived it as an excellent chance to bring my contribution to the good of the community. The protests have been so far a useful tool to limit the abusing tendencies of this government. I wanted to be a part of that.

I like to think that a diaspora protested happened because we are Europeans. We can travel easily – we have the freedom to move, the freedom to think and the right to express ourselves freely. These are European values and we have to defend them wherever we are.

I felt the entire evening that the police was there not to protect us, but to use any opportunity they had to somehow harm us and overall discredit the protest. In the area of the square where I was sitting there was no trouble maker when gases were thrown at us. We ran, we cried and we came back.

Seeing the police in combat gear was frightful. That night my instincts were telling me that I could be a direct victim of their violence and that they could have beaten me for no reason. Now, after a few days, we already know that this has happened to other peaceful people in the streets of Bucharest. I was just lucky that it was not me.

Diaspora la protestele din 10 august: Iris Barbulescu (30 de ani, Suedia)

Incepand de acum, incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Primul text: de Iris Barbulescu.

Friday has been a scary, intense ride. I had the privilege to be in the “Children’s” area when they’ve barged in with horses and threw tear gas in a constant fire.

They’ve pushed and herded us like cattle. We were choking and crying and stopping at every step to shout back.

All of us. All. I’ve never felt more connected and proud of my people. Old people, teenagers, mothers; it didn’t matter. We kept turning towards the horses and screaming that “we won’t ever leave!”.

I ended up home shaken and scared, with clothes reeking of tear gas.

The trauma was the next day, however, while watching the official response of the armed forces.

It was seeing officials lie so shamelessly. Or rather, to see officials lie when there’s proof of all sorts against them.

There’s a joke in Romania, with the punchline “Do you believe what you’re seeing or what I’m telling you?!”. We’ve reached that point.

The statements by the police were another attack on the people: “They deserved it. They attacked. Our response was adequate!” said the armed forces spokesperson.

“They should’ve been gunned down, not hit with water cannons”, chirped an adviser to the Prime Minister.

Official representatives say that with this violent protest we (the people) are aiming to have another Colectiv. These are people who casually throw the death of over 50 people in a conversation.

It’s terrifying because it makes you wonder. Where do they draw the line? At someone dying? Because over 400 have been hurt and not one has been visited in the hospital –even if it’s legally required for the police to do so.

I feel that we somehow ended up paying to be screwed over. Because it’s our taxes and salaries and income that supports this cancerous growth of a government.

And if a year ago it bothered to keep some veneers, now the teeth are out.

So I’m embittered, that I’ve come back to Sweden and our protests barely caused a dent. The anger will eventually die down. The news of the abuse will be less and less frequent, and the chief of the social democrat party will continue his destructive agenda. This is not a government worried it will upset its people.

Yeah, the government knows we hate them. They know they’re illiterate and corrupt. And they could not care less.

I am embittered, but not hopeless.

There’s some silver lining. The #farapenali initiative.

We might be lied to, witness our money being spent for holiday homes in Brazil, and generally be taken the piss at; but we have one action they can’t stop.

Even if they try.

It’s a grassroots movement which they can’t do anything about.

It is much more than collecting signatures. It is communities coming together. It’s a starting call for civic involvement.

I’ve heard it many times while collecting: “If you feel hopeless and helpless, sign! It’s the one thing you can do that can change something”.

So, I feel we’re doing that. We’re collecting hope. And that hope is taking shape. It might fail and somehow, I think that every person who signs is mentally preparing themselves for that scenario. But in signing, a switch is flipped on. And that is, fundamentally, the most important part of this action.

That when all will be said and done, we’ll have one million Romanians who are aware. And active. And ready to do more.

I’ve attended quite a few protests since 2015. I’ve gotten more and more involved in the past year as the situation in Romania grew darker.

I never thought why I’m doing all I’m doing. And now that I ask myself, I can only think of one thing: It’s my duty. This isn’t some left or right side issue. It’s not political. My country is being royally screwed by a vile band of criminals; by people so incompetent they wouldn’t pass one interview at a private company. And we should all roll up our sleeves and chase them the f**k out (you can edit out the f word J ).

 

Przestrzeń, w której sztuka może nie posiadać obiektu

IMG_2929.JPG

Artyści z ukraińskiej grupy „Open Place / Otwarte Miejsce” (Julia Kosterieva i Jurij Kruchak) opowiadają Teodorowi Ajderowi o stworzeniu warsztatu poetycko-graficznego, który odbył się w ramach wystawy „Gotong Royong”. Warszat ten służył jednocześnie jako miejsce spotkań, dyskusji i wspólnej pracy. To performatywno-poetyckie wydarzenie miało miejsce w Centrum Sztuki Współczesnej Zamek Ujazdowski podczas pobytu ukraińskich artystów w Warszawie i ich współpracy ze społecznościami migrantów z Ukrainy i Białorusi.

Citește în continuare „Przestrzeń, w której sztuka może nie posiadać obiektu”

Când o puștoaică de 8 ani vrea să voteze președintele

81mmLpc7R4L._SL1500_Swing Vote, adică votul care poate balansa o întreagă luptă electorală, filmat în 2008, (regia Joshua Michael Stern),  îl are în prim plan pe Bud (Kevin Costner), care încearcă să fie un tată cât se poate de bun pentru fiica sa foarte isteață și agilă, Mollie (Madelinne Carroll). Mollie e cea care declanșează intriga unei povești despre alegeri, politică și simț civic. La cei 8 ani ai săi fiind o persoană cu un simț de răspundere foarte ridicat pentru vârsta ei, încearcă să își convingă tatăl că votul e un drept și trebuie exercitat, pentru că a fost un bun câștigat de predecesorii Americii moderne. În ziua prezidențialelor îi dă întâlnire tatălui lângă secția de votare. Dar intervine ceva neprevăzut, Bud este concediat. Asta schimbă cu totul datele poveștii. Mollie încearcă să voteze (ilegal) în locul lui, dar o pană de curent îi blochează votul și declanșează o eroare în sistem.

Citește în continuare „Când o puștoaică de 8 ani vrea să voteze președintele”

Cum a alungat Doina Lavric dracii din Ambasada României de Mărțișor

IMG_3883

În dimineața zilei de unu martie, 2018, bându-mi cafeaua și desenându-mi în gând în culori și acorduri iridescente și îmbelșugate concertul Doiniei Lavric, care avea să se întâmple în acea seară la Ambasada României din Varșovia, intrasem pe peretele meu de pe FB, unde, Ingeborga Janikowska-Lipszyc tocmai și-a întrebat amicii:

– Care-i treaba cu steagurile de pe autobuzele ZTM: (Agenția de Transport Public din Varșovia (ZTM) onorează blestemații?

Ce? Poftim? Ce au blestemații cu Mărțișorul? – m-am întrebat atunci nedumerit.

Citește în continuare „Cum a alungat Doina Lavric dracii din Ambasada României de Mărțișor”

#CocostârciînRețea #PuterePolitică

Reflecții asupra unei revoluții în plină desfășurare…

IMG_3819
Imagini: fotoreportaj de Bogdana Așerah de la expoziția Aparent o fată puternică, iar în interior abia de se mai ține lokal_30, Varșovia, deschisă până în 14 aprilie 2018.

Olga Corochii: Draga mea, anul a început în forță pentru feminism. A fost impresionant să vezi cum în semn de solidaritate cu mișcarea #MeToo, toate doamnele venite la ceremonia Golden Globes au purtat ținute de culoare neagră, iar domnii aveau la piept insigne cu inscripția: Time’s up (E timpul). 

Citește în continuare „#CocostârciînRețea #PuterePolitică”

Românii din durerea Rusiei

Ne-am bucurat mult să primim din partea ICR Varșovia un exemplar al revistei Karta 93. În primul rând ne-a surprins coperta – un poster în spirit socialist-realist, executat de Veniamin Briskin, campion mondial al genului – medaliat cu aur în 1970 la festivalul „Satira în lupta pentru pace”. Posterul, probabil lucrat în perioada de glorie a artistului, anii 70 ai sec. trecut, reprezintă pe un fundat alb, un fierar, în nuanțe de roșu, care se pregătește să lovească cu un ciocan masiv un lanț gros, deja crăpat, de culoare neagră, aflat la picioarele sale. Fierarul e înconjurată de stele roșii, mari, cu cinci colțuri, pe care sunt scrise cu majuscule albe de tipar – socialism, democrație, pace. Pe pieptul fierarului e însemnat în alb anul – 1917.

Karta coperta

Citește în continuare „Românii din durerea Rusiei”

Lekcja języka rumuńskiego jako dzieło sztuki

IMG_3630

Już od prawie dwóch miesięcy w warszawskim Centrum Sztuki Współczesnej Zamek Ujazdowski można oglądać wystawę Gotong Royong. Rzeczy, które robimy razem , której kuratorami są Marianna Dobkowska i Krzysztof Łukomski. Z małego katalogu wystawy dowiadujemy się, iż w budowaniu tego zbiorowego wydarzenia wzięło udział kilkaset osób – artystów, kuratorów, pisarzy, działaczy społecznych, oraz pracowników niekoniecznie działających w dziedzinie sztuki. Podejrzewam, że i tak nie wszystkich nazwiska tam się znalazły, bo cały czas sporo rzeczy się dzieje wokół tego wydarzenia artystycznego. Wystawa miała się zakończyć na początku tego miesiąca, ale została przedłużona do 28 stycznia, ku naszej radości, grupy inicjatywnej zajmującej się organizowaniem kursów języka rumuńskiego dla młodych Warszawiaków oraz dzieci tymczasowo mieszkających w Warszawie, dla których język ten jest ojczysty. Skąd ta nasza radość?

Citește în continuare „Lekcja języka rumuńskiego jako dzieło sztuki”

Ora de limbă română, ca operă de artă contemporană

IMG_3643

Până în 28 ianuarie, În Centrul de Artă contemporană Castelul Ujazdowski, din Varșovia se desfășoară expoziția Gotong Royong. Lucruri pe care le facem împreună (curatori Marianna Dobkowska și Krzysztof Łukomski).  Din pliantul expoziției aflăm că la crearea evenimentului au participat câteva sute de artiști, curatori, scriitori, activiști, colective de creație, dar și muncitori care nu activează neapărat în câmpul artelor. Expoziția trebuia să se încheie în prima săptămână a lunii ianuarie, dar, iată că aceasta a fost prelungită până în 28 ianuarie, spre bucuria noastră, a grupului de inițiativă din spatele șirului de cursuri de limbă română pregătit pentru copiii stabiliți în Varșovia, ai căror limbă maternă e româna. De ce spre bucuria noastră?

Citește în continuare „Ora de limbă română, ca operă de artă contemporană”

Jakub Majmurek: Un loc pentru ceva nou în politica poloneză.

Jakub Majmurek_Teodor Ajder

de Jakub Majmurek

 

După reconstrucția guvernului, PiS și-a schimbat imaginea. De la revoluționară la una tehnocratică, de la popular-național-catolică la una de clasă de mijloc. Prima-ministră, care se pricepea să vorbească pre limba locuitorilor orașelor mici și ascultătorilor Radio Maryja, a fost înlocuită de un fost președinte de bancă, care se simte confortabil la recepțiile cu caracter economic și internațional.

Citește în continuare „Jakub Majmurek: Un loc pentru ceva nou în politica poloneză.”

Fotoreportaj: În Varșovia au demarat cursurile de limbă română pentru copiii din diasporă

IMG_3245
Che, chi, ce, ci, ghe, ghi, ge, gi – prima lecție de limbă română.

În ziua de sâmbătă, 25 Noiembrie 2017, între orele 14.00 și 18.00, Ambasadei Republicii Moldova în Varșovia a binevoit să găzduiască primul curs de limbă română destinat copiilor din Diasporă. Micuții, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, împărțiți în două grupe, s-au bucurat de cântecul limbii noastre, dăscăliți fiind de către doamna profesoară Ioana Cotos.

Citește în continuare „Fotoreportaj: În Varșovia au demarat cursurile de limbă română pentru copiii din diasporă”

Îndrăgostiții și Coliba

Doar băieții sunt de vină.

/Luminița Dobrescu/

A doua zi mersuri-ale-rușinii, hemoragii nazale, ținându-ți în mâini tocurile înalte.

/Zadie Smith. Timpul legănatului/

Screen Shot 2017-11-18 at 16.27.26
Lumința Dobrescu, stop-cadru, Doar băieții sunt de vină, 1965.

Brumărelul a stârnit polemici înverșunate în mass-media chișinăuiană. Merele discordiei s-au aflat în apariția și dispariția unor instalații și lucrări sculpturale din spațiul public al capitalei. Sculptura pare încă a fi genul de artă care incită cele mai multe spirite în urbea de pe Bîc, iar banii par să fie înainte de toate cei ce dictează felul în care e țesut covorul orașului.

Citește în continuare „Îndrăgostiții și Coliba”

Sądzia i złota rybka/ Judecătorul și peștișorul de aur/ The Judge and the Golden Fish – 29.08.2017, at 8.00 PM

Screenshot from 2017-08-27 11-16-35.png
Ghenadie Popescu/ Râul Ciorna/ stop-cadru.

Date/Data – 29.09.2017,

Godz/ Hour/ Timp – 20.00

Loc – Motyka i Slonce, ul. Jazdów 3/9, 00-467 Warsaw, Poland.

Citește în continuare „Sądzia i złota rybka/ Judecătorul și peștișorul de aur/ The Judge and the Golden Fish – 29.08.2017, at 8.00 PM”

Brazil, a citizen’s view: the impeachment of the President and the impact of visual arts on politics.

img_1469
 The interview is illustrated with images taken at the Laura Lima’s exhibition „A Room and a Half” held at the CCA Ujazdowski Castle, in Warsaw, on show till October, 1st, 2017.

Teodor Ajder: What kind of national elections are there in Brazil? And how are they organized?

 

Ana Euler*: Mandates, in general, are of four years, with the unique exception of Senators. Every Brazilian State has three Senators, one of them with 8 years of mandate, the other two follow the normal mandate period of 4 years.

Citește în continuare „Brazil, a citizen’s view: the impeachment of the President and the impact of visual arts on politics.”

Dumitru Vicol: „Un partid al diasporei nu e fezabil.”

Dumitru Vicol, unul dintre organizatorii Offline-ului diasporei moldovenești din Martie, din Veneția, îi explică lui Teodor Ajder de ce trebuie să se facă o diferență dintre angajarea politică și cea civică.

dumitru2
Dumitru Vicol, imagine Zaharia Florin

Citește în continuare „Dumitru Vicol: „Un partid al diasporei nu e fezabil.””

Romania’s February protests: austerity strikes back

DSC_0249

The February protests in Romania reflect the way societal divisions erupted not long after the parliament elections in December last year. So why the largest protests in years? People’s concerns were legitimate but this was not a free move simply against pardons for corruption despite being advertised as one by mainstream media’s culture wars rhetoric. Its size was “fueled by the contempt of the young liberal middle class for the poor, by their antipathy for the state and for any politics which didn’t look as if it was fighting corruption. How did Romania come to this? It was somewhat anticipated since the year before the President invested an unelected government run by technocrats who symbolically incarnated the anti-corruption fight. Let alone that technocrats were not really up to their reputation, anti-corruption had previously become a type of public sermon after being heavily subsidised by both politicians/institutions unwilling to tackle inequality, and various lobbies with large enough investments to fear increases in taxation or wages. Despite being sold and ingested as a miracle extract, NAD’s anti-graft campaign had a limited role reducing poverty or government mismanagement as it was supposed to. Anti-corruption became slowly synonymous with slashing the state, on short, synonymous with austerity. The campaign’s dubious methods or efficiency were never under serious scrutiny, but its fervor was inevitably discrediting all government spending programs (widespread tax resistance is dragging back public health and education), while it also relaunched talks around austerity packages disguised as “structural reform”. By doing this it diverted popular attention from empirical evidence showing insufficient tax collection and wages lagging behind. In addition, purportedly independent institutions like the National Bank, the Constitutional Court, the High Court of Cassation and Justice and all media outlets, including a few who support the government, go along the same logic as crypto-liberal cheerleaders of the minimal state and deregulation. Less state means less demand for tax conformity and escape from the public eye. This is only one of the reasons why they constantly warn us about public spending and have instilled the notion that the state is inefficient and corrupt by its very nature. It then turns out that plans to increase the minimum wage can only mean corrupting people, and being against it can only mean correcting the state’s perpetual deviations.

Citește în continuare „Romania’s February protests: austerity strikes back”

In The Name of The Holy Austerity!

A View from The Sociology of Religion.

Below you will find the improved transcript of the meeting that took place on November 9th, 2015, in Warsaw, with two non-American sociologists of religion and activists, Mr. Mihai Tarţa and Mr. Vitalie Sprînceană, who after working on their Ph.D.’s in the field of sociology of religion at two major American Universities – Baylor and, George Mason, respectively – co-founded independently on-line magazines “Mămăliga de Varşovia” – in Warsaw, Poland – and “Platzforma.md” – in Chisinau, Moldova – interestingly, with a fairly strong leftist twist. In a nutshell, besides the most recent issues of migration and the apparent rise of the progressive side of Catholicism with Pope Francis, the speakers will try to tackle the question of what is so special about the idea of austerity that makes it in the eyes of many governments an almost holy and certainly universal savior from any imaginable political or economic crisis, against all the existing evidence.

imagine-no-religion
Imagine: Bogdan Budeș, University square, Bucharest, Romania, late autumn, 2015.

Citește în continuare „In The Name of The Holy Austerity!”

Scurt sumar al situatiei din Polonia

-azi noapte a avut loc o escalare importanta a conflictului dintre putere (partidul ultra-nationalist PiS) si cetateni; in cursul noptii, oamenii au blocat iesirile din parlament, inchizandu-i acolo pe parlamentarii PiS, pana cand politia a indepartat protestatarii in orele diminetii (au fost incidente de brutalitate din partea politiei, unele documentate de fotografi si camere video, insa mai asteptam un raport mai clar) Citește în continuare „Scurt sumar al situatiei din Polonia”

Alegerile 2016 din România între austeritate și democrație

Pentru candidații de anul acesta veniturile și salariile din România nu par a fi o problemă. În antreprenoriat, după cum se știe, nu se trăiește din salariu și cei aproape 20% dintre angajații cu normă întreagă care trăiesc în săracie nu par a preocupa pe cineva în mod special. Dacă se pune în vreun fel, problema salariilor mici este dusă imediat pe teritoriul altor alegeri, cel al alegerilor de viață, deci e strict vina noastră, ca și cum nu am ști că medicii și profesorii au salarii mizere. În varianta populară – moale – ajungem adesea să dăm vina pe mentalitate, dar firava noastră clasă mijlocie folosește și varianta tare, cu vinovații de serviciu, pretinșii votanți ai unui binecunoscut partid, care huzuresc din ajutoare sociale și nu vor să muncească. Avem și varianta rasistă, în care să vrei să muncești e legat doar de culoarea pielii, primele două variante însă, țin chiar locul unui program politic coerent care vizează măsuri de represiune socială menite să schimbe veniturile săracilor. Problema e că astfel de doze gratuite de austeritate nu par a se opri aici. your-scan-from-asw-print-managment-system  Citește în continuare „Alegerile 2016 din România între austeritate și democrație”

Parlamentare mute și votul diasporei

Dacă în România sunt îngrijorătoare încă rata excesivă a mortalității celor cu afecțiuni tratabile, mortalitatea infantilă, dezinteresul în izolărea rujeolei și sărăcia extremă în rândul copiilor, lipsa controlului alimentelor, reutilizarea celor expirate, delicvența fiscală și salariile foarte mici, ai crede că astea sunt și prioritățile candidaților la parlamentare. Greșit. Ni se inculcă idea că aceste alegeri sunt despre continuarea reformelor, ceva foarte vag dar care înseamnă aproape sigur privatizări și dereglementări. Asta de parcă nu dereglementarea, altfel spus cerșitul după sponsorizări ale unor insitutiții vitale pentru domeniul sănătății publice a dus la tragedia #Colectiv.

alegeri-parlamentare-romania-2016 Citește în continuare „Parlamentare mute și votul diasporei”

Imigrantul, ca un copil

lost-child

Când m-am mutat în Polonia acum patru ani, am redevenit, peste noapte, copil.

Aveam 29 de ani, eram adultă de-a binelea și aveam multă experiență cu trăitul în străinătate. Și totuși, parașutată într-o țară a cărei limbă nu o vorbeam, simțind că trebuie să mă integrez neapărat pentru că știam că voi rămâne pe termen nedeterminat, m-am reîntors la acei primi ani primitivi și nevolnici. Fără însă a recupera lipsa de griji și bucuria simplă a copilăriei. Citește în continuare „Imigrantul, ca un copil”

Alegeri Bulgaria 2016:

Democrație liberală înseamnă democrație pentru liberali

de Jana Tsoneva

Grație unei turnuri neobișnuite a evenimenteor, acest articol care ar fi trebuit să relateze doar despre alegerile prezidențiale din Bulgaria, din 2016, va include și o discuție substanțială despre viitoarele alegeri parlamentare din această țară. Iată de ce. În acest scrutin electoral bulgarii nu și-au ales doar președintele, ci au participat și la un referendum. Prim-ministrul Boiko Borisov, de la partidul de centru-dreapta GERB (Cetățenii întru dezvoltarea Bulgariei), a condiționat rămânerea partidului său la guvernare de rezultatele prezidențialelor. Candidata GERB, președinta Parlamentului, Țețka Țaceva, a fost învinsă cu o diferență uluitoare de 23% de voturi de generalul Rumen Radev, un candidat independent susținut de Partidul Socialist Bulgar. [Borisov a demisionat după alegeri.] Aceste câteva lucruri indică posibilitatea unor parlamentare anticipate, care se prea poate să aibă loc cât de curând.

alegeri-referendum-bulgaria-2016
Imagine: Iu

Citește în continuare „Alegeri Bulgaria 2016:”

Căsătoria de a vota și de a fi ales

Căsătoriții sunt mai activi politic.

Există o serie de studii ce susțin că starea civilă ar influența comportamentul de alegător și alte tipuri de angajamente politice ale indivizilor. Căsătoriții aleg mai des să voteze în comparație cu persoanele necăsătorite. Explicațiile acestui fapt țin de rolul pe care familia îl are în instaurarea unei stabilități în viața privată a indivizilor și înlesnirea integrării lor în comunitatea din care fac parte. Eventual, se vorbește despre o proiecție și investire în viitor. Persoanele căsătorite împărtășesc același context, își doresc o căsătorie armonioasă, lipsită într-o măsură cât mai mare de anchiloze. Se prea poate că practica participării – exercitarea votului în sine, participarea la demonstații, proteste și alte inițiative civice, să fie și acel ceva ce contribuie la sudarea relației dintre cuplurile alegătoare și ar putea contribui indirect la o stabilitate a căsătoriei pe termen lung.

screen-shot-2016-11-23-at-12-29-25

Citește în continuare „Căsătoria de a vota și de a fi ales”

Să fim alegători!

Originile absenteismului în democrație.

Pe de o parte, cel puțin din perspectivă istorică, democrația pare să fie singurul sistem în care orice cetățean, oricât de puțin, se poate implica lejer în procesul politic. Fluxurile exercitării puterii în stat se pot schimba prin mai multe pârghii oferite cetățenilor de sistem, inclusiv alegerile de lideri prin vot.

marta-monteiro
Imagine: Marta Monteiro@nwtimes

Citește în continuare „Să fim alegători!”

Sondaj: Maia Sandu învinge din primul tur!

Conform datelor unui sondaj realizat între 22-24 octombrie de redacția noastră, s-ar putea să nu existe un tur doi al alegerilor prezidențiale. Candidata Maia Sandu ar putea câștiga prezidențialele din primul tur electoral. Asta se poate întâmpla dacă cei de acasă vor vota așa cum vor vota tinerii educați din Diasporă. 79,8% dintre respondenții au declarat că o vor susține în prezidențialele din 30 octombrie.

rezultate-vot

Citește în continuare „Sondaj: Maia Sandu învinge din primul tur!”

Pe cine să andosăm în prezidențialele din 30 Octombrie 2016?

Din câte cunoaștem, în Polonia locuiesc în jur de o mie de cetățeni ai R. Moldova cu drept de vot. Doar o zecime dintre ei votează în Polonia. Acum poate vor fi și mai puțini votanți căci cei cu acte expirate nu vor mai putea vota, conform noilor proceduri. Ne întrebăm, totuși, pe cine și de ce să susțină revista noastră în alegerile prezidențiale din R. Moldova?

alegeri-prezidentiale-2016

Citește în continuare „Pe cine să andosăm în prezidențialele din 30 Octombrie 2016?”

Exploziile de mămăligă din ajunul parlamentarelor

de Aju Tutu

Cum să leg la un loc toate cele câte s-au întâmplat cu perindarea premierilor noștri moldoveni din ultimile luni? Ce sens să scoatem din zbaterea asta? E posibil oare să urmărești și să participi la toate discuțiile nesfîrșite, sau barem să asculți atent toate opiniile? Poate de le-aș fi urmărit, aș fi descoperit și anumite chestii în jurul cărora s-ar fi putut cristaliza ceva mai inteligibil? Pe de altă parte, mi-ar fi rușine să scriu despre cedarea atât de ușoară a fostului premier Sturza, despre Parlamentul nostru castrat, despre faptul că Președintele Timofti, nu cu mult timp în urmă l-a decorat pe Plahotniuc cu Ordinul Republicii, iar apoi o face pe grozavul și nu-l consideră bun de Premier. Iar apoi s-a ajuns și la ungerea „guvernul de miez de noapte”. E interesant, penibil și rușinos.

rama-5421
Imagine: Ramin Mazur

Citește în continuare „Exploziile de mămăligă din ajunul parlamentarelor”

Economia sărăciei- reflecții pe tema managerilor fără încălțări

 

Poor economics, Esther Duflo, Abhihit V. Banerjee, Penguin Books, 2012

„Economia săracă”  semnată de Esther Duflo, Abhihit V. Banerjee, este o carte despre săraci,  sau dacă țineți neapărat, despre asistații sociali. Nu a fost extraordinar de greu de parcurs și nici de tradus pentru articolul de față, ba chiar am rămas cu impresia că avem la dispoziție un limbaj colocvial pitoresc în română referitor la sărăcie. Mai mult decât atât, este o carte despre percepția săracilor, percepție înrăutățită nu de date culese din teren ci de date „anectodice”, cu alte cuvinte din povești. Căci se pare că tocmai din astfel de surse ajungem să ne facem o idee deplasată despre ceea ce se petrece pe la țară urmărind caricatura televizată Las Fierbinți, sau așa ajungem să credem că problemele finanțelor țării se pot blama în totalitate pe corupție, ori pe vestiții asistați social care locuiesc la vilă și conduc Mercedes-uri. Dacă aveți ocazia să o citiți o să vedeți că săraci sunt și majoritatea celor care muncesc pe salariile obișnuite din România, nu doar aceia care muncesc chiar și pe 2 lei, celebra zicală tehnocrată. O să recunoașteți probabil citind rândurile de mai jos cât este de impregnată sărăcia în societatea noastră și cât de greu este să o înțelegem chiar când ne lovim direct de ea. Apoi este despre totala ignorare a unor oameni disperați situați permanent în niște condiții atât de vitrege încât chestiile banale cum ar fi apă potabilă și necontaminată, școală sau punctul sanitar local, le sunt complet străine, sau au prețuri prohibitive. În aceste împrejurări pretenția unora de a le cere socoteală personală pentru ceva ce nu au cum să posede și pentru alegerile lor mai puțin fericite este cumva deplasată, dacă nu chiar cinică.
Citește în continuare „Economia sărăciei- reflecții pe tema managerilor fără încălțări”

A face zid împrejur în Galeria Studio

 

Expoziția Dorotei Jarecka și a Barbarei Piwowarska „Din arhiva Galeriei Studio” (deschisă între 14 mai- 20 iunie 2016) mi-a destăinuit un loc despre care aș putea spune că este cea mai tare descoperire a mea din acest an în meandrele Varșoviei. A fost un pic ca un joc de Minesweeper. Apăsasem butonul corect și brusc s-a deschis un spațiu nou și lipsit de primejdie. Varșovia ca un teren minat, acum, după „schimbarea cea bună”.

p1130852

Citește în continuare „A face zid împrejur în Galeria Studio”

Stać murem za w Galerii Studio

 

Wystawa Doroty Jareckiej i Barbary Piwowarskiej „Z archiwum Galerii Studio” (14 maja – 12 czerwca 2016) odsoniła mi miejsce, o którym mogę powiedzieć, iż jest nadal najfajniejszym moim odkryciem w Warszawie w tym roku. To było trochę tak jak w tej grze komputerowej z polami minowymi, nacisnąłem na prawidłowy guzik i nagle otworzyła się nowa, otwarta i bezpieczna przestrzeń. Warszawa jako pole minowe, teraz, po dobrej zmianie.

p1130848

Citește în continuare „Stać murem za w Galerii Studio”

25 de ani: Epoca de reviviscență și reviriment

O radiografie a Moldovei făcută acu un sfert de veac

Răsfoind florilegiul „Adevărul, ca aer al renașterii” apărut la editura Cartea Moldovească din Chișinău în anul 1988) mă găndeam la ce-ar fi fost dacă odată cu perestroica și glasnosti, cu permisiunea unui grad mai înalt de critică deschisă la adresa autorităților sovietice și o transparență mai mare, lumii i s-ar fi permis efectiv dacă nu posibilitatea fondării unor partide, cel puțin a unor cluburi politice sau barem fracțiuni civile în cadrul partidului Comunist al URSS. Unități care ar fi avut grade mai înalte de autonomie și care ar fi reprezentat noua stângă, care se pare că era, de fapt, tot mai verde. Iar atunci când eșalonul principal de la conducerile birourilor republicane intrase sub focul de condeie, ar fi fost oare posibilă înlocuirea acestuia, cel puțin parțial, cu un grup de politicieni noi dar dedicați ideilor descrise în această culegere de publicistică apărută în amurg de imperiu, ei/ele nefiind pătați/pătate de rateuri, ineficiență și afaceri dubioase.

adevar Citește în continuare „25 de ani: Epoca de reviviscență și reviriment”

Mieliście tyle szczęścia!

– Mieliście tyle szczęścia – mówi kapitan statku włoskiej służby granicznej do imigrantów z Bliskiego Wschodu próbujących dotrzeć do Włoch na zramolałym statku, który wypłynął z Egiptu. Łódź dryfowała przez kilka dni i nikt już nie wiedział, gdzie zakotwicuje i jeśli w ogóle to się uda. – Mniej więcej tak brzmi fragment z reportażu dziennikarza niemieckiego pochodzenia Wolfganga Bauera – „Przez Morze, z Syryjczykami do Europy”. Napisał go próbując przedrzeć się przez jedną z dostępnych jeszcze dróg dla uchodźców z Syrii, czyli przez Egipt, a stamtąd do Włoch, niebezpiecznie przepełnionym statkiem. Bauerowi towarzyszy czeski fotograf Stanislav Krupar. Jego zdjęcia potwierdzają narrację Niemca.

bauer
Citește în continuare „Mieliście tyle szczęścia!”

Refugiați din alte vremuri – bucovinenii din România

“Bucovinenii refugiaţi trăiesc cu ţara tinereţii lor în suflet, unii chiar fac din asta o obsesie dureroasă şi atotcuprinzătoare. (…) Pentru toţi, fără excepţie, amintirea copilăriei, tinereţii, şcolii, a localităţilor natale, a naturii locului, a familiilor numeroase, crescute în spiritul cinstei, muncii fără preget, credinţei în dreptate şi Dumnezeu, este imaginea paradisului pierdut. În sufletul fiecăruia Bucovina părăsită este o icoană de neatins şi izvor de energie morală pentru întreaga viață.”mircea ivanoiu oameni

 

Citește în continuare „Refugiați din alte vremuri – bucovinenii din România”