Diaspora la protestele din 10 august: Alexandru (27 de ani, Anglia)

Incepand de acum, incarcam cateva texte scrise, in romana sau engleza, de membri ai diasporei care au participat la Bucuresti la protestul de pe 10 august. 

Text de: Alexandru

Salut! M-am gândit ceva dacă ar fi ok să spun și eu cum a fost protestul meu sau ar fi bine să uit. Am decis că vreau să îl știe și altă lume, deși sunt sigur că nu mai există îndoială de abuz al jandarmeriei.

Am venit din Diaspora pentru protest, m-am prezentat frumos la ora 17:30, în data de 10 august, în Piaţa Victoriei. Deja vedeam peste tot ţestoasele ninja. Am încercat să comunic cu unii din ei, așa fac mereu când vin în România și ajung la protest. Nu s-a putut, mă ignorau. Mi-am continuat protestul pașnic, priveam în jur lumea, atmosfera – era totul ok. În jurul orei 18 a venit lângă mine în tip agresiv ce a aruncat cu un pet în scutul unui jandarm. Zona era liberă, jandarmul a văzut cine a aruncat, pe mine mă avea în vizor de vreo 10 minute, deci nici urmă de confuzie, greșeală sau orice altceva. Imediat l-am alungat pe protestatar de lângă mine, iar în secunda când m-am întors cu privirea spre Guvern, jandarmul a decis să mă pedepsească cu butelia de gaz lacrimogen. Vreo 3-4 jeturi. În ochi, în gură, tot tricoul ud. Am căzut, nu vedeam, nu puteam respira, traheea ardea, pielea ardea. Am fost scos de cineva de acolo (ii mulțumesc, deși va fi imposibil să îl identific având în vedere că nu vedeam) și dus la Smurd. Am stat o oră să imi revin și să pot deschide ochii. Pielea m-a ars până a doua zi la 6 dimineața de a trebuit să stau afară la aer, fiindu-mi imposibil să stau în apartament. Am revenit la protest, mi-am găsit agresorul și l-am întrebat de ce a luat acea acțiune. Evident că m-a ignorat, iar când l-am fotografiat și-a pus masca pe faţă și rânjea cu colegul său că nu îi plac pozele. Am început să mă plimb prin zonă, să văd ce se întâmplă. Am găsit grupul de „ultrasi” ce aruncau cu pet-uri, pietre și petarde. Am mers la jandarmi și i-am rugat să intervină să îi ridice, căci zona era delimitată. M-au ignorat, nu au vrut să intre. Gazele au fost non stop, eu le-am inhalat foarte mult căci multi oameni, la fel ca și mine la ora 18, cadeau la pământ și se sufocau, iar conștiința nu mă lăsa să fug. Am scos continuu oameni din gaze, deja nu mai era protest, ci o operațiune de salvare din partea multora.

Ca să ajung la punctul culminant, vine ora 00:00. Nu știu exact, poate putin mai devreme, poate puțin mai târziu. Stăteam fix în mijlocul parcării cu faţa către guvern, lângă un steag UE imens. Văd lumea din faţa mea că începe să fugă spre mine. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Observ imediat că jandarmii au intrat peste noi cu lacrimogene și petarde (un fel de focoase luminoase ce produceau lumină și scoteau gaz lacrimogen). Una cade la picioarele unei doamne ce se afla la 3 metri de mine. Se sperie, și rămâne în șoc acolo. Am sărit imediat să o scot de acolo și am dus-o lângă mai multi oameni. Am revenit în mijloc, tot lângă steag. Aud iar zgomot se petardă sub steag și văd o flacără. Oamenii pe sub steag intră în panică si aleargă fiecare pe unde poate. Văd o tânără ce iese exact de lângă explozie, tărându-se și urlând de durere. O iau în braţe și strig după ajutor cât pot de tare, adrenalina imi inundase tot corpul. Jandarmii se apropiau, am început să simt ochii că mă ardeau. Erau aproape și ai dat cu gaz în mine. M-am ridicat cu fata și am fugit încă 10 metri unde nu am mai putut să văd si ne-am pus la pământ. Strigam după ajutor, încercam să o încurajez. Mă strângea tare în braţe și plângea, eu o strângeam la loc și o acopeream. Mi-aș fi dat viaţa pentru ea in acel moment. Nu o simțeam ca pe un străin. Au venit doi băieți ce m-au ajutat să continuăm drumul către smurd, încercând să ne ferim de gaze, tun cu apă și jandarmi ce avansau. Alti oameni alergau în faţa noastră ca să elibereze zona, caci ne îndreptăm spre aviatorilor unde masa de oameni fusese concentrată și devenea greu să avansăm cu o victimă. Am ajuns la smurd, mai erau victime. Medicii se plângeau că nu au oameni îndeajuns, erau victime peste tot. Jandarmii avansau cu laxrimogenele către smurd, dar oamenii au rămas neclintiti și ne-au protejat. A fost o seară ce nu o voi uita prea curând și le mulțumesc tuturor eroilor din acea seară. Mereu am vrut să fiu erou, mereu am vrut să salvez oameni, iar acum când fata m-a căutat pe Facebook și a scris că sunt eroul ei, aș fi vrut să nu fi fost. Să nu se fi întâmplă ce s-a întâmplat. Ea este în stare stabilă acum. A avut arsuri pe picioare, unul rupt, a avut nevoie de operatie și multe altele. Doamna de am scos-o prima din zonă are arsuri pe braţe și pe corp.

Asta a fost povestea mea din piață. O poveste pe care o urăsc și care îmi provoacă o ură enormă faţă de cei responsabili.

Vă mulțumesc.

Later Edit:

Vă mulțumesc pentru tot acest feedback pozitiv și pentru toate încurajările! Îmi spunea cineva că pot rămâne cu traume. Aș vrea să vă spun următorul lucru: faptul că am văzut-o pe domnișoara din acea seară, la spital într-o stare bună, mi-a umplut inima de bucurie și a șters orice urmă de traumă, anxietate sau orice altceva.

 

Text publicat mai intai aici: https://www.reddit.com/r/Romania/comments/96w6m8/protestul_meu_%C8%99i_cum_e_s%C4%83_fii_erou/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s