Cum a alungat Doina Lavric dracii din Ambasada României de Mărțișor

IMG_3883

În dimineața zilei de unu martie, 2018, bându-mi cafeaua și desenându-mi în gând în culori și acorduri iridescente și îmbelșugate concertul Doiniei Lavric, care avea să se întâmple în acea seară la Ambasada României din Varșovia, intrasem pe peretele meu de pe FB, unde, Ingeborga Janikowska-Lipszyc tocmai și-a întrebat amicii:

– Care-i treaba cu steagurile de pe autobuzele ZTM: (Agenția de Transport Public din Varșovia (ZTM) onorează blestemații?

Ce? Poftim? Ce au blestemații cu Mărțișorul? – m-am întrebat atunci nedumerit.


Mai apar două comentarii:

– Dar cine nu-i sărbătorește? – Îi răspunde Honorata Wolska, mai în glumă.

– Dușmanii patriei. – continuă Marcin Gos, și el, pe jumătate în glumă, dar și pe jumătate serios.

Apoi m-am luat cu datul de mărțișoare, cu serviciul, cu una cu alta. Cotidianul mi-a mâncat o bună parte din zi. Gândul la concertul care se apropia era tot mai pertinent. Era ger, dar presimțirea trilului de cobză era ca ceaiul cald de măcieș. Urc în autobusul spre ambasadă. Stegulețele festive alb-roșii de o parte și alta a cabinei seamănau fâlfâiau ca niște mărțișoare. A câta oară m-am mirat de faptul că sărbătoarea Mărțișorului în sine nu a ajuns să fie practicată încă în cultura Poloniei, alb-roșul fiind culorile naționale ale statului.

La Ambasada României găsesc lume peste lume. Crivățul nu a oprit spectatorii să sosească. Ne legitimăm la poartă, iar apoi, ne scoatem pe rînd cojoacele și paltoanele și ni le agățăm pe niște cuiere, apoi urcăm la etaj și intrăm în sală de recepție. Pe scena nu prea mare sunt două fotolii și o măsuță. Pe măsuță se vede un știulete de porumb, sau păpușoi, cum i-am zice noi; un talger și o cană. O așteptăm pe Doina Lavric. Discutăm în semișoapte.

Puțin după șase, Sabra Daici, directoarea ICR, ne face o introducere, povestind în poloneză și românește despre tradiția Mărțișorului, mai adăugând că ne aflăm în anul UNESCO al Patrimoniului și că Mărțișorul a devenit din decembrie 2017, parte din patrimoniul mondial UNESCO. A făcut și o scurtă introducere invitatei principale din acea seară.

Iată că intră și Doina Lavric: rochie lungă maro, un șal de culoarea paiului, ca o plasă de prins privighetori, părul strâns la ceafă, cercei mici în urechi, calcă în opinci întunecate, cu cobza ei trecută prin multe la braț.  Pe scenă și-a scos opincile și îngândurată parcă începe să împletească slovele în cânt. Glăsuia în graiul meu cel dulce moldovenesc.

IMG_3886

După câteva piese jucăușe și gânditoare, a ales o domniță dintre spectatori, a adus-o pe scenă, ghicindu-i în grăunțele de păpușoi, pe care le-a și dezghiocat, dacă băiatul o să meargă la cununie sau ba. Numea „grăunțe” cu „boabe”. După ghicit a zvârlit grăunțele găinilor din ambasadă.

A descântat și sala, alungând dracii cât mai departe din Ambasada României. Și iar a mai cântat câteva piese…

Mă aflu într-o criză de cuvinte și nu prea știu cum să descriu mai bine melodioasa voce a Doinei Lavric, dar și felul în care mi-a mângâiat simțul auzului cobza sa. Mă aflam între miracolul care a fost făurit în acea seară, puterea supranaturală care putea alunga necurații și sentimentul existenței efective în viața de zi cu zi, acum, dar și demult, din Țară, pe care interpreta mă ajuta să o resimt. Probabil nu eram singurul în această stare de palpare conștientă a mediului pe care îl folosea doamna Lavric, căci unei bune părți dintre spectatori li se citeau zâmbete pe față. Erau, pesemne, vrăjiți de trilurile cobzarei. Am și cântat împreună cu ea o melodie, atunci cânt ne-a rugat ea să o facem.

Concertul a luat sfârșit mai repede decât și-ar fi dorit spectatorii. Dar seara ne mai pregătise tantieme.

IMG_3887

Între timp, dacă tot era unu martie, organizatorii au oferit mărțișoare doamnelor și i-au cinstit cu vin pe oaspeții care au mai rămas, doritori de stat la povești. A ieșit și Doina Lavric la public. Ba unii, ba alții dintre cei adunați îi mulțumeau pentru extraordinara seară. La un moment dat, cum stătea și discuta cu două tinere poloneze, se dă ușor la o parte privindu-le atentă în așteptare, devenind parcă ea o spectatoare, în timp ce una dintre tinere începe să… viersuiască!

IMG_3896

Vocea adâncă a interpretei poloneze a făcut ca toate discuțiile să amuțească pe loc, iar cei prezenți s-au făcut iar doar ochi și urechi. Domnișoara a interpretat fermecător un colind gural (muntenesc), doar că în graiul mazovienilor. Aplauzele celor rămași nu au întârziat să gratifice interpreta.

Cele două interprete au făcut schimb de cărți de vizită, astfel au fost sădite grăunțele unei colaborări de viitor între Doina Lavric și Ola Nykowska, așa se numea interpreta poloneză. Îndrăznim să credem că aceste semințe melodioase au căzut în sol fertil și colaborarea celor două va apucă să facă floare și chiar să rodească melodii și concerte noi, poate chiar în Varșovia, cu sprijinul Ambasadei sau a ICR!

Domnișoara Nykowska a vizitat și cunoaște relativ bine Bucovina, locul de baștină a d-nei Lavric, și satele poloneze din regiunea aceea. Ola Nykowska a mers acolo cu colindul cu un ansamblu folcloric.

Era frumos și bine, dar seara se înserase și veni vremea de mers pe la case.

Eram ațâțat de evenimentele de la ambasadă în cea mai mare măsură. Melodiile românești și poloneze îmi răsunau puternic în minte, învălurându-se și îmbinându-se în tot felul de unisoane. Afară ger, dar cojocul îmi era gros iar gândurile îmi erau ca focul.

Totuși, îmi dau seama că autobuzele nu circulau, iar gerul se făcea tot mai mult resimțit. Pe Aleile Uiazdovskie nu mergeau barem automobilele. Revenind tot mai mult cu simțurile la noaptea varșoviană, iată văd în cale, cum mergeau spre mine dinspre Lajienki o coloană de mașini polițienești. Îmi dau seama că trebuie să fie ceva marș și că nu are rost să stau și să îngheț, că probabil autobusele au rutele schimbate, înconjurând demonstranții. O iau la picior în direcția marșului și ce să văd… neonaziștii de la ONR. Or fi intrat în ei dracii pe care îi alungaseră Doina Lavric din Ambasadă…

IMG_3898

Nu erau mulți, două, poate trei sute. Tot atâția polițiști. Neonaziștii strigau – Moarte, Patrie, Catolicism… umbla și strigă în gura mare – MOARTE PATRIEI – iar polițiștii îi păzesc, îmi treceau gânduri stupefiante prin minte…

Era să diger din cauza lor. Mi-am adus aminte de frântura de vorbă pe care o postase Ingeborga dimineața. Am dat să o găsesc online pe telefon. Discuția continua încă pe peretele ei din FB.

– E sărbătoare oficială, sunt obligați. – zice Wojtek Szot.

– Președintele Komorowski a promulgat sărbătoarea. A fost așa unul (2010-1015). Ținem minte – comentează Mihał Nogaś – unul dintre cei mai renumiți jurnaliștii poloni bibliofili. Nogaś, de fapt, ia peste picior extrema dreaptă, care folosește sloganul „Pamiętam” (Ținem minte) când se vorbește despre soldații blestemați. (Blestemați, pentru că în lupta lor aparentă cu detașamentele sovietice și autoritățile noii Republici Populare Polone, au comis acte de atrocitate imensă, respectiv sunt vinovați de genocid, pentru care unii dintre ei au și fost condamnați la moarte prin executare, odată arestați după războiul II mondial.

– Hajnówka, se pare, are probleme cu aniversarea asta. – adaugă Ernest Koer. (Se citește Hainuvka – este o localitate în Polonia, unde activau detașamentele lui Romuald Rais „Bury”, care este vinovat de incendierea mai multor sate bieloruse din zonă și împușcarea a mai multor lideri comunitari locali.)

– Nu doar Hajnówka. – zice Ingeborga.

– Toate hainele roș-albe-mi sunt murdare. Poate doar să-mi vopsesc steaguri alb-roșii pe unghii? – rostește Honorata Wolska.

– Poți să pui steagul în căruciorul pentru cățel. – îi sugerează Ingeborga. (1)

– În tot felul de chestii câinești poți pune steagul. – mai mult amar adaugă Stefan Flak.

– Dar e sărbătoare națională de câțiva ani buni! – afirmă Patryk Słowicki.

– Locuiesc în lumea mea interioară sau poate am refulat toate informațiile despre aniversarea asta. – își dă seama Ingeborga. Iar eu, la rândul meu îmi dau seamă că poate de astă nu îi e ușor Mărțișorului să străbată până la mintea polonezilor obișnuiți și că două flori alb-roșii, deși cromatic potrivite la țanc, dar asociate azi în Europa cu discursul socialist – sunt un simbol mai dificil de acaparat de extremă dreapta polonă, spre deosebire de renumita ancoră a răsculaților din 44. Revin la lectura peretelui.

– Nu ești singura, [care evită gândurile despre 1 Martie]. – o alină Julka Amar.

– Se discuta aprins pe atunci, iar gestul lui Komorowski a fost prea generos, ca de obicei. – comentează Maciej van der Gosk

– În Zakopane, au instalat un Monument al Focului. – zice Rut Kurkiewicz-Grocholska.

– Dar azi e și ziua îmbrățișării bibliotecarilor! – încearcă să submineze discuția Anna Ziętek.

broasca
Fotocolaj de Jakub Dębski.

– Sunt și unii care dezarmează situația cu ceva umor – zice Ingeborga repostând un fotomontaj semnat de Jakub Dębski, care reprezintă o broască râioasă purtând un chipiu clasic cu patru colțuri al soldatului polon. – Onoare și slavă soldaților vrăjiți. – zice memul. (Joc de cuvinte – Wykłęci/zakłęci (blestemați/vrăjiți))  

– Nu-i o glumă potrivită … istoria nu este scrisă în alb și negru și nu toți „blestemații” au pagini negre în biografii… așa că glume de genul ăsta – foarte slăbuțe… – intervine Julia Dzienisiewicz.

– Nu este alb-negru, dar actualmente statul ne cere să sărbătorim criminalii în rând cu eroii. Simt necesitatea să reacționez la această stare de lucruri. – argumentează Ingeborga.

– Înțeleg, dar au fost și dintre acei care în anii 50 au murit prin închisori și au fost îngropați pe sub garduri. Familiilor lor nici nu li s-a comunicat pe sub care gard anume. În aceste cazuri situația e și mai dificilă. Luptau pentru o cauză realmente nobilă… Au fost și din ăștia… Nu-mi place să pun totul la un loc… – mai adaugă Julia Dzienisiewicz.

– Personal nu-mi place că boala asta de broscoi are chipiu de ulan (cu bor amarantiu). Nu permit nimănui să ridice mâna asupra lucrurilor sfinte! (zâmbăreț). – continuă firul vorbei Wojtek Łazarowicz

poster
Poster care îndeamnă lumea să se alăture manifestației ONR – Tabăra național radicală – o organizație cu profil neonazist.

– Priviți, tocmai am rupt asta de pe o stație din Miedzylesie. – împărtășește Zuza Cisowska.

– E grav că ONR îi acapără pe toți. Pilecki, care apare și el pe poster este totuși o figură importantă… Trebuie să ținem minte acest lucru. – comentează Julia Dzienisiewicz.

– Pilecki nu stătea prin păduri și nu omora. Face parte dintr-o categorie aparte. Amestecarea lui cu Bury e un scuipat în fața lui Pilecki. – susține Piotr Klos.

– Neîndoielnic. Kowalski-ul (nume de familie extrem de răspândit în Pln – Ionescu-l) statistic privind posterul ONR-ului vede trei eroi, în timp ce Pilecki se zvârcolește în mormânt. – scrie Zuza Cisowska.

– Încerc să-mi imaginez că această comemorare este, de fapt, a jertfelor acelor soldați. – scrie Krystyna Urbańska.

– Azi, începând cu 17, de la IPN (Institutul Național al Memoriei) va avea loc un marș care aniversează jertfele blestemaților. – anunță Stefan Flak.

– ONR organizează în toată Polonia sărbătorirea națională a Zilei Naționale de Comemorare a Soldaților Blestemați? Puteți să-mi dați sursa acestei informații? – cere Patryk Słowicki

– Pe posterul publicat în discuție, stă scris așa, și pe altele, pe care le-am văzut prin oraș. Am văzut logoul ONR drept  „Organizator al marșului”. – explică Mieczysław Dańko.

– O sută de organizatori își pot organiza o sută de marșuri cu ocazii diferite. Aceasta nu are nimic de afacere cu organizare unor serbări de rang statal. Dacă ONR ar organiza un marș de ziua femeilor asta ar însemna că sunt organizatorii acestei sărbători? -Patryk Słowicki

– Nu înțeleg ce vrei să zici cu asta? – se nedumerește Mieczysław.

– Faptul că dumneata scrii neadevăruri. ONR nu este organizatorul acestei sărbători (și nici, din câte înțeleg, ale unor serbări de nivel statal sau național). – explică Patryk.

– Organizatorul „sărbătorii” este Republica Polonia, iar ONR este doar organizatorul marșului? La asta te referi, dumneata? La minimalizarea rolului ONR, sau la accentuarea rolului administrației de stat în propagarea adevărurilor trunchiate și a eufemismelor? – ripostează Mieczysław.

– Nu. Încerc să nu exagerez rolul ONR. Din posterul de mai sus, se vede că marșul e un fel de inițiativă privată a ONR+MN (organizația „Marșul IndependențeiȚ). Nu are nicio treabă cu serbarea de stat. – lămurește Patryk.

– Flăcăilor, ați putea accepta că pur și simplu nu v-ați înțeles? Și să faceți pace? – intervine Ingeborga.

– Nu pot să mă împac, pentru că mă enervează încercarea de a dovedi că marșul ONR și MW (organizația „Tineretul atotpolon”) nu are nimic de a face cu serbarea de rang statal. Dacă nu are, poliția nu i-ar fi păzit de contramanifestanții din Cetățenii RP, cărora nu le sunt pe plac heiluirile în spațiul public din Varșovia, și nici sloganele rasiste. Iar poliției se vede că îi plac, căci sunt „familii cu copii, tineret patriotic.” Iar când dau cu mânuța dreptă în sus, asta-i pur și simplu un exercițiu de înviorare, făcut de dragul sănătății. – se înfurie Mieczysław.

– Poliția are obligația de a apăra toți participanții într-o demonstrație legală, cu toate că această demonstrație ar trebui să se termină cam ca în „Blues Brothers” – când protagoniștii au silit manifestanții neonaziști să sară în apă de pe un pod, de pe care își strigau sloganele neonaziste. – conchide Marcin Klimowski, postând și o verigă către fragmentul din film intitulat „Urăsc naziștii din Illinois”.

– Marcine, avem un râu mult mai magnific! Cel puțin aici în Varșovia! – glumește Mieczysław, referindu-se vla adânca și vânjoasa Vistulă.

– Poate stegulețele sunt în onoarea aniversării punerii temeliei orașului Rio de Janeiro? – sugerează Zofia Znienacka.

Iar Andrzej Górz amintește – Azi sărbătorim fondarea cartierului Jazdów!

Este vorba despre cartierul cu căsuțe finlandeze din inima Varșoviei, în care a prins rădăcini și cursul de limbă română organizat de părinții vorbitori de română stabiliți în capitala Poloniei. Exact într-o zi de unu Martie au sosit din Finlanda în Varșovia scândurile și prefabricatele din care se puteau asambla căsuțe cu două niveluri. Acestea erau parte din despăgubirile de război pe care Finlanda trebuia să le plătească Poloniei. Se priconiza că acestea vor rezista o decadă, dar mai dăinuiesc și acum. 

Ultima postare îi aparținea lui Maciej van der Gosk – E o sărbătoare de stat, funcționărească și controversată… și așa va rămâne.

Mi-am permis și eu să plasez veriga la textul ăsta în josul conversației de pe peretele Ingeborgăi, chiar dacă nu-l va înțelege lumea în totalitate. Dar cel puțin le voi adia că există terapii și ritualuri alternative, inclusiv alb-roșii și, respectiv, ace de cojocul blestemaților!  

 

  1. În poloneză există frazeologismul „a agăța căței pe…”, adică, a vorbi de rău pe cineva sau ceva. Se pare că e o calchiere din germană și că provine încă din legile orașului Magdeburg, în care se spicuia că răufăcătorii puteau fi spânzurați laolaltă cu câinii.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s