Cea mai bună Polonie din lume

De Karol Sienkiewicz

Deschisă în perioada iulie 2017-ianuarie 2018, la Muzeul Național din Cracovia, expoziția „#dziedzictwo” (#patrimoniu), anunță ce ne așteaptă în anul centenar 2018 – coroane conservatoare din laur într-o presupusă deghizare modernă.

Karon Sienkiewicz_Ajder_2018

Am intrat în anul centenar. Dacă în fruntea guvernului polon ar mai fi fost Platforma Civică (PO), probabil că anumiți oamenii de aur ar fi mers într-un anume centru al lumii pentru a povesti cât de bine este pe insula verde poloneză. E puțin probabil însă, ca puterea actuală să sărbătorească cea de-a 100-a aniversare a independenței la Bruxelles.

Mi-e teamă de acest an centenar și de ce va reieși din el. Dar, iată că, am avut deja parte de un mic aperitiv al acestei aniversări. Și în acest fel a putut fi citită expoziția „#patrimoniu colecție” ținută la Muzeul Național din Cracovia, care a ocupat încăperile clădirii principale întreaga toamnă.

Este un eveniment monumental. Curatorul acesteia, Andjei Șczerski, ca model, a adoptat expoziția legendară „Polaków portret własny” („Al polonezilor portret propriu”). În 1979, Marek Rostworowski, directorul MNC de pe atunci, a avut ambiția de a descrie societatea poloneză. „Al polonezilor portret propriu” este considerată drept una dintre primele expoziții tematice curatoriate în Polonia. „#patrimoniu” e conectată în principal cu acea expoziție, în primul rând prin pictura „Polonezul”, lucrată de Leșek Soboțki, special pentru expoziția lui Rostworowski, care este, de fapt, un portret al papei Ioan Paul al II-lea.

Jubileuri

Anul precedent, Canada și-a sărbătorit aniversarea de o sută cincizeci de ani. Peste ocean lucrurile ar fi stat altminterea, dacă la guvernare ar fi rămas conservatorul Stephen Harper, probabil, unul dintre elementele festive ar fi edificarea unei construcții megalomane, o statuie a Sfintei Fecioare Canada. Când epoca Trudeau și-a început domnia acolo, oficialii din Ottawa au dat uitării proiectul respectiv. Cu toate acestea, de-a lungul și de-a latul Canadei, au avut loc numeroase manifestări aniversare, mai mici sau mai mari, sub sloganul „Canada – 150”.

Sminteala jubiliară, evident, nu a trecut fără urmă pe lângă galeriile și muzeele canadiene. Iar dat fiind faptul că nu toți locuitorii Canadei, în primul rând membri Națiunilor Originare (First Nations), au ținut să sărbătorească această aniversare, numeroase expoziții și proiecte artistice derulate în aceste instituții s-au axat pe paginile mai întunecate din istoria Canadei – colonizarea și discriminarea populațiilor locale. Cu toate acestea, cu cât muzeul a fost mai mare, cu atât expozițiile au fost mai fosilizate, ceea ce reprezintă o regula în întreaga lume. Dar chiar și Galeria Națională din Ottawa, cu ocazia acestei aniversări, și-a rearanjat colecția sa, adăugând mai mult de o sută de lucrări create de artiști care aparțin Națiunilor Originare.

În epoca ministrului Gliński, Sfânta Fecioară Poloneză va deveni cu siguranță monumentul catastrofei aviatice de la Smolensk. Iar cu Andjei Betlei și Andjei Șczerski la cârmă, MNC-ul a crescut până la ranga de muzeu central. (1) „#patrimoniu“, compusă exclusiv din lucrări din colecția muzeului, de asemenea, vine să dovedească faptul că anume acestă instituție este depozitarul patrimoniului național, după cum și regii Poloniei sunt îngropați anume în Wawel. MNC va fi instituția care va decide încotro o va lua identitatea poloneză.

Nu pare o simplă coincidență faptul că asupra MNC se varsă, de asemenea, și harul ministrului culturii, de asemenea, sub forma unor sume considerabile de bani – Glinski a deschis poșeta ministerială, cumpărând pentru colecția Muzeului colecția familiei Czartoryski, cu celebra pictură a lui Leonardo, precum și clădirea modernistă a Hotelului Cracovia. Pe de altă parte, muzeul organizează expoziții, care întăresc inimile naționale, încercând, în același timp, să păstreze imaginea unei instituții moderne și bine plasate la nivel internațional. Acestea din urmă îi reușește până ce mai slab, iar blockbuster-ul din acest an, rămășițele expoziției „Siła awangardy“ („Puterea avangardei“)  aduse din Bruxelles, au fost căpșunica anului.

Metoda poloneză

Andjei Șczerski susține de mult că naționalul și modernul merg la braț. În expoziția „#patrimoniu“ cauza modernității e susținută doar de deplorabilul haștag din titlu, un semn că MNC știe cum funcționează rețelele de socializare. Haștagurile erau revărsate peste întreaga expoziție. Șczerski considera haștagul drept expresie a „ideii de discuție deschisă despre ceea ce este patrimoniul nostru și încrederea că vocile individuale sunt elemente ale unei «ștafete a generațiilor» care se înscrie în formarea unui canon al culturii poloneze”.

Această discuție deschisă despre patrimoniul polonez într-adevăr a avut loc, dar nu la Muzeul Național din Cracovia, ci în cadrul expoziției „Patrimoniu“ (deja fără haștag), organizată într-un final de săptămână tomnatică în cadrul festivalului queer Pomada –  din Varșovia. Autorii expoziției, într-un spațiu mic, pe bani colectați din donații, prin Internet, au arătat cât de bogat, divers și interesant este patrimoniul queer polonez. Apropo, deși nu a fost scopul lor, le-au cam dat celor de la MNC peste nas. Expoziția organizată de Pomada a arătat cum patrimoniul haștăguit este, de fapt, plin de lacune și omisiuni, cât e de coturnos și conservativ.

Expoziția din Cracovia, a fost un încercare monumentală și poate chiar irealizabilă, în multe locuri arata ca o bancă de imagini, sau ca un ecran de computer cu iconițe de jâpâgâuri. Au fost expuse peste șase sute de obiecte de artă – și alte artefacte importante, datorită calității lor artistice sau semnificație istorică – și împărțite prin secțiuni și sub-secțiuni. Toate au fost, bineînțeles, pricopsite cu haștagurile potrivite. Cu toate acestea, sursa de inspirație pentru amenajarea expoziției a fost așa numita „metodă poloneză“, pomenită la intrarea în expoziție – o metodă mnemo-tehnică dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Antoni Jaźwiński (#jaźwiński, #mnemotechnika).

Tăierea porcului

Această abordare internet-veaculXlX-lea de construcție a expoziției, necesită în mai multe locuri corecții curatoriale. Au fost aruncate într-un sac, bunăoară, imagini ale vechilor „tipuri” umane (țărani, burghezi, diferite etnii din fosta Republică Polonă) și ciclul „Prietenilor mei evrei“ semnat de Stșemiński și apărut drept încercare de a prididi cu Holocaustul. Pe lângă faptul că abordarea „tipologică“ în sine cere să fie comentată critic din punct de vedere contemporan, neconcordanța acestei aranjări ar trebuie să ne aprindă un beculeț de alarmă.

În alte locuri, haștăguirea excesivă și minuțioasă au dus la chestii neintenționat amuzante. De exemplu, în secțiunea #potęgasmaku, (#forțagustului) și #mieszkanie (#locuință) găsim o pictură cu blocul luuung de Richard Wuzniak („Marele Zid al dinastiei Ts’in, sau casa familiei noastre“, 1982), un coș de pâine din supermarkerul Sam și câteva lucrări de grafică de Leșek Sobocki, precum și o umbrelă stricată din asamblajul lui Tadeuș Kantor. Sub haștagul #zawolnośćnasząiwaszą (#pentrulibertateanoastrășiavoastră), alături de viziunea picturală a morții mitologizate a preotului Skorupka în timpul „miracolul de pe Vistula“, chiar deasupra portretului lui Kosciușko, era atârnat tabloul „Tăierea porcului“ de Iarosław Modzelewski, din 1983, o imagine simbolică pentru timpurile în care a fost pictată, dar care reprezintă efectiv tăierea unui porc.

Polonezi în Tahiti

Identitatea poloneză a fost descrisă în patru categorii: geografie, limbă, cetățeni, obiceiuri. Prin urmare, țara noastră are hotare clare, cel mai bine să fie de la o mare la alta, polonezii nu sunt gâște, limba natală și-o cunosc, nucleul identității lor o definește catolicismul (de la anul 966 încoace), au luptat „pentru libertate nostră și a voastră“ și s-au dispersat prin toate continentele, cu Ignacy Domeyko în frunte.

Harta Tahiti, tipărită la Paris în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, trebuie să ne amintească faptul că primul observator astronomic din Papeete a fost fondat de către Adam Joachim Kulczyțki, iar strada unde a lucrat, a fost numită Rue de la Petite Pologne (cu toate acestea, ceva mai spre noi, strada a fost redenumit în Gauguin). În apropierea acestor hărți cu colțuri exotice ale lumii, care sunt nu numai artefacte legate de Polonia, dar – în mod neintenționat – de asemenea, amintesc despre ambițiile noastre coloniale neîmplinite, într-o mică nișă-altar a fost plasată sculptura lui Leșek Sobocki – un om în postura Hristosului răstignit. Doar Polonia este, la urma urmei, „Hristosul noroadelor”. Suferim nu numai pentru noi, ci și pentru alte națiuni. Aceasta e însoțită de un alt slogan armonios – Polonia este #przedmurzechrześcijaństwa, (#bastionulcreștinismului) care la rândul său este nemaipomenit de oportun.(2)

Mai surprinzător este faptul că din patrimoniul polonez mai fac parte și xilogravurile lui Utagawa Hiroșige, aduse în Polonia de către Felix Jasieński. Totul se potrivește într-o narațiune, care este cel mai bine rezumată în tabloul „Pelerinaj la Roma” din 1984. Artistul american de origine poloneză, Joseph Konopka, a reprezentat pe această pânză o femeie poloneză care a participat la canonizarea lui Maximilian Kolbe. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Un stat fără stive (3)

De câteva ori, totuși, am răsuflat cu ușurință. Phew, este și esperanto! Oh, printre capodoperele limbii poloneze, era expus și un volum de Miron Białoșewski! Este și Șâmanowski cu a sa „Harnas”, deci există și o legătură cu „Patrimoniul” queer! O lacrimă aproape că mi s-a adunat în marginea ochiului, descoperind în „Carte de la Pologne“, publicată în sec. XVIII-lea, ca un patriot al Podlasie ce sunt, localitatea unde m-am născut  – Dolistowo (ca Dolistow).

Aceste mici detalii, totuși, nu permit ca expoziția să fie considerată câtuși de puțin contemporană, „#patrimoniu” cam adie a miros de șoarece. Până și exponatele mai aproape de modernitate par mai vechi decât sunt. Cel mai prost arată sala în care este prezentată arta contemporană, inclusiv lucrările comisionate unor artiști special pentru această expoziție, de exemplu un logo care combină litera d cu un haștag conceput de Peter Javorík. În astfel de expoziții, de obicei, ceea ce nu este acolo este mai interesant decât ceea ce este. Expoziția omite minuțios momentele dificile ale celei mai recente istorii poloneze. Polonia este pur și simplu #krajbezstosow, (#statfarastive) și discuția e încheiată. Găsim resentimente romantice din anii optzeci – Leșek Sobocki – dar nu vom găsi nimic de Wilhelm Sasnal. În icono-spațiul din holul muzeului, în care sunt reunite imagini renumite din istoria Poloniei, instantanee de film și câteva citate, au lipsit – fapt observat și de vizitatorii de rând dealtfel – Lech Wałęsa. Vorbind pe scurt, acest patrimoniul este unul foarte selectiv. Șczerski a cam înconjurat pe departe anii Poloniei Populare, dar și a treia Republică Poloneză. Anii 1980 sunt descriși drept o lupta împotriva inamicului – a Uniunii Sovietice și a comuniștilor – dar deja nu și prin mișcarea „Solidaritatea”. Ne-au lăsat doar revoltele. Precum și un loc unde să ne tragem câte un selfi, pe care ar trebui să-l etichetăm cu #patrimoniuMNC.

La mulți ani

Recent, am avut ocazia să particip la un eveniment polonezo-american organizat în susținerea Marii orchestre de Caritate de Crăciun (și aceasta-i patrimoniu!) de către școala duminicală poloneză din Shanghai. Copiii au dansat Zbójnicki (4), (în loc de baltag aveau cozi dă mătură, vorbesc serios) și au cântat oaspetelui lor Iurek Owsiak „Mulți ani trăiască” în mandarină. Acesta din urmă, mulțumindu-le, a strigat în microfon că Polonia este cea mai frumoasă țară din lume.

Bineînțeles, tahitienii ar putea să creadă același lucrui despre Tahiti, la urma urmei este foarte frumos acolo, la fel și mozambicanii pot spune aceasta despre Mozambic. Din fericire, fiind un patriot polonez sau mozambican, puteți fi, de asemenea, și un patriot al universului.(5) Ceea ce și doresc la toată lumea în anul centenar 2018!

 

 

Note:

1) La vernisaj au participat președintele Poloniei, Andjei Duda cu soția sa, Agata Kornhauser-Duda.

2) Autorul se referă la declarațiile noului premier al Poloniei Mateuș Morawiecki de recreștinizare a Europei.

3) „Stat fără stive” e o expresie care se trage, aparent încă din secolul al XVI-lea, când Europa era măcinată de numeroase războaie pe fundal religios. Ereticii sau non-creștinii erau persecutați și adesea pedepsiți prin arderea pe stive de lemn. Nu și în Polonia, unde persoane cu opinii diferite și convingeri religioase au putut, locui, într-o pace relativă. Polonia a fost una dintre puținele state Europene în care, spre exemplu, nu se practica arderea pe rug drept pedeapsă pentru mărturisirea altor credințe religioase decât creștinismul, de aceea era numită „stat fără stive”, adică fără locuri unde puteau fi arși oamenii, respectiv, era un stat tolerant.

4) Dans popular bărbătesc, jucat în cerc, al guralilor – muntenii polonezi.

5) Autorul face aluzie la ultima sa carte – Patriotul universului. Despre Pawel Althamer.

 

Traducere din polonă Teodor Ajder

Textul original a fost publicat în Dwutygodnik. Le mulțumim mult pentru permisiunea de a republica acest text, care în original poate fi citit aici.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s