Ora de limbă română, ca operă de artă contemporană

IMG_3643

Până în 28 ianuarie, În Centrul de Artă contemporană Castelul Ujazdowski, din Varșovia se desfășoară expoziția Gotong Royong. Lucruri pe care le facem împreună (curatori Marianna Dobkowska și Krzysztof Łukomski).  Din pliantul expoziției aflăm că la crearea evenimentului au participat câteva sute de artiști, curatori, scriitori, activiști, colective de creație, dar și muncitori care nu activează neapărat în câmpul artelor. Expoziția trebuia să se încheie în prima săptămână a lunii ianuarie, dar, iată că aceasta a fost prelungită până în 28 ianuarie, spre bucuria noastră, a grupului de inițiativă din spatele șirului de cursuri de limbă română pregătit pentru copiii stabiliți în Varșovia, ai căror limbă maternă e româna. De ce spre bucuria noastră?

IMG_3627IMG_3645

Până în prezent au avut loc cinci întâlniri – circa 20 de ore de română. De fiecare dată, doamna profesoară Ioana Cotos și elevii săi au trebuit să migreze de la o locație în alta, fapt oarecum simbolic. Precum vă aduceți poate aminte, prima lecție a avut loc în incinta Ambasadei Republicii Moldova în Polonia, a doua în atelierul Katy-ei Bentall, a treia și a patra oară copii s-au întrunit la reședința familiei Spirea. A cincea oară, iată, lecțiile au avut loc într-o instituție de artă contemporană – Laboratorul Centrului de Artă Castelul Ujazdowski. Ce să caute o oră de română într-un centru de artă contemporană? Doar pentru că sala cu un perete negru, pe care se poate scrie cu cretă este spațiul perfect pentru o acțiune de acest gen? Copii au putut vedea cu ochii lor o învățătoare care a scris cu creta pe o tablă de culoare neagră, așa cum au văzut și părinții lor pe vremuri, când mergeau la școală? Nu, nu de asta. Și nici nu e pentru că ora de limbă română e a cincea roată la căruța artei contemporane, precum i-ar putea veni în minte cuiva tentat să cadă în asociații libere. E chiar altminteri. 

IMG_3624

Se pare că ora de limbă română a devenit efectiv o excrescență legitimă a expoziției Goton Royong. Efortul de la firul ierbii depus de către părinții elevilor a fost nobilizat de către o insituție importantă poloneză mai repede decât mai târziu. Castelul Ujadowski, printre altele, a găzduit o importantă expoziție de artă contemporană românească în 2014. Ei știu ce e bun. Ora de limbă română a devenit la un moment dat o chestiune de interes compun pentru organizatorii cursurilor cât și pentru curatorii expoziției, inclusiv și datorită genericului – Gotong Royong – o expresie indoneziană – care se traduce prin „cauză comună”.

Acceptarea imediată a cererii noastre de a ține cursurile în cadrul expoziției ne-a bucurat enorm, dar ne-a și dat de gândit.

În primul rând, cele 20 de ore de lecții, de timp petrecut împreună, de învățare comună, sunt doar frumoasele flori ale unei munci enorme, idei, acțiune, serviciu în numele comunității, efectuat continuu de părinții celor 17 copii, care au decis să pună în mișcare această acțiune. Sunt rezultatul unei munci de făurire a unei comunități.

În al doilea rând, din nefericire, rareori mai ținem minte să apreciem ceea ce a și intrat în limbajul colocvial – arta învățatului. Trăim într-o lume în care învățătorii și profesorii au ajuns o clasă dezavantajată, perdantă a tranziției spre un sistem neoliberal, în care doar foarte puțini ajung câștigători. În aceste condiții, ce copil mai vrea azi să devină învățător sau profesor când se face mare? Toți vor să devină afaceriști, directori de proiecte, manageri, eventual, gameri. Până și la nivelul culturii populare se întâmplă lucruri regretabile – cinematografia esteuropeană a ajuns să contrapună lungmetraje filmului artistic american, întotdeauna laudativ la adresa învățărilor progresivi și chiar radicali. Ultima oră de română, apropo, i-a avut protagoniști pe cei doi buni prieteni de pe vremuri – luceafărul poeziei românești – imigrantul revenit la baștină – Mihai Eminescu – serbarăm și noi în felul ăsta jubileul de un veac de trecere a sa în nemurire – precum și pe sfătosul bunic de la Humulești – extraordinar de progresivul învățător pentru vremea sa – Ion Creangă. Colăceii lui în formă de litere și cifre au fost și rămân geniali, dar și multimediali. Acesta a practicat și a și descris o metodă nemaipomenită de atingere și deschidere a minții copiilor prin umplerea stomacului. Ora de limbă română ținută în Centrul de artă contemporană m-a făcut să-mi aduc aminte și de învățătoarele mele de limbă și literatură română. Să vedem dacă mi le amintesc pe toate… Olimpia Alici, Sofia Alexandrovna, Doamna Neli, Viorica Bolocan. Deci mai avem și variabila memorie în ecuație. Dumneavoastră vă amintiți de învățătoarele voastre de limbă și literatură română? Le putem oare recompensa cumva azi munca pe care au depus-o pe vremuri modelându-ne în cei cine suntem astăzi? Mă gândesc să le dăruim învățătoarelor noastre câte o carte în limba română. Ce ziceți? Sau poate, mai bine, un buchet de flori? Sau să le invităm să vadă o expoziție de artă?

IMG_3647

În al treilea rând, m-am gândit la fotografiile pe care le tot facem în cadrul acestor ore. Mărturii mici și reflecții ale migrației noastre, dintr-o locație în altă. În imagini, copiii par să fie sârguincioși în fața cărților și jucăuși în timpul repausurilor. Am putea face cândva o expoziție doar din aceste fotografii. Sunt parte din istoria vieților noastre, pe care o vom putea împărtăși oricând cu mândrie.

În final, dar nu mai puțin important, mă gândesc la enormul potențial pe care îl au beneficiarii direcți ai acestor lecții. Potențial care, în cadrul lecțiilor devine amplificat, sau cel puțin așa mi se pare mie. Prima lecție din Laborator a continuat cu clubul nostru de carte de limbă română. De data asta ne-am propus să citim împreună Povestea de iubire (tot de litere, apropo!) semnată de Victoria Pătrașcu și ilustrată de Veronica Neacșu (Ed. Cartier, 2017)!

IMG_3655IMG_3657IMG_3658

Întâi doamna Cotos începuse să citească, curioasă fiind despre ce e carțulie, pe care a găsit-o foarte drăguță, dar două ore anterioare de vorbire continuă i-au cam furat din voce. Atunci, unul dintre studenții mai răsăriței – Luca – a preluat lectura, evident, în alt ritm, mai clar și mai răspicat în comparație cu prima întâlnire. Odată cartea gătată, elevii au pus mâna pe creta colorată și au luat cu asalt peretele negru, desenând personajele care i-au impresionat cel mai mult – favoriții fetelor au fost elefănțelul Mo și litera sa O, iar al băieților cei doi leoparzi și Z-urile lor. (Vă mai spun doar că și cartea era despre creștere, faceți rost de carte dacă doriți să aflați mai multe!) Aici ar fi trebuit poate să închei. Să mulțumesc curatorilor Mariannei Dobkowska și lui Krzysztof Łukomski pentru generoasa lor găzduire și să vă invit să vedeți expoziția, cât mai este deschisă, sau, cel puțin, să veniți să vedeți acțiunea noastră colectiv-artistică de studiu al limbii române, care va avea loc tot în Laboratorul Castelului Ujazdowski, duminică, 28 ianuarie, între 14.00-18.00, de n-ar mai fi fost un element important, strâns legat de discursul artei contemporane, pe care l-am și atins în treacăt, și care merită să fie trecut explicit în revistă.

Așadar, în al cincilea rând, după ce a luat sfârșit lecția, organizatorii au început să facă ordine în sală. Inițial aveam un singur burete mic. Au fost puse la bătaie și o pereche de mănuși negre din acrilic, dar nici ele nu erau suficiente să șteargă explozia de desene de cretă de pe peretele negru. În final am primit un teu și un aspirator de la portar. Cine credeți că a pus imediat mâna pe ele, spărgând stereotipurile de gen? Doi tătici – Lucian Filipoaia și Valentin Căciuleanu – în doi timpi și trei mișcări au pus peretele și sala la punct, cu toate că deși ștergeau, semănau mai mult a doi pictori-acționiști.

IMG_3669IMG_3666IMG_3665IMG_3667

Subsemnatul își folosea mănușile câine-câinește, nefiind prea conștient de cele importante câte se întâmplau în juru-i. Noroc de mămici, care mi-au semnalizat faptul și cerut să documentez finisajul evenimentului. Nici învățăceii nu se lăsau mai prejos, ajutându-și tații. A fost, așadar, o acțiune efectiv egalitaristă.

Teodor Ajder

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s