Medicii rezidenți polonezi în greva foamei

greva foamei -mediciPL.jpg

 

de Claudia Ciobanu

Doctorii rezidenți din Polonia sunt în greva foamei de peste 300 de ore, mai mult de 12 zile. Cer mai multe fonduri pentru sănătate, pentru că vor să-și facă meseria acasă la ei, în Polonia, dar în condiții decente.

Rezidenții în greva foamei pot fi găsiți la Spitalul Universitar de Pediatrie din Varșovia, în holul de la intrare. În ciuda subiectului extrem de grav (subfinanțarea sistemului de sănătate, care înseamnă că medicii sunt extenuați și nu își pot face meseria bine, cu riscuri pentru toți pacienții), atmosfera e pozitivă. Holul spitalului nu de mult renovat e luminos și găzduiește, pe lângă greviști, zeci de animale decorative colorate în mărime naturală pe care copiii care așteaptă cu părinții la cozi ca să intre la doctori se cațără râzând. De-abia după ce treci de primul grup de animale și de primii copii jucăuși, dai de șirurile de saci de dormit ale greviștilor.

Dacă la începutul grevei făceau greva foamei vreo 10 rezidenți din Varșovia, vineri (13 octombrie) când i-am vizitat erau între 30-40 de greviști, mulți veniți din alte părți ale Varșoviei. Nopțile, lângă greviști își mai întind sacii de dormit și cei care vin să stea cu ei din solidaritate, de cele mai multe ori membri ai familiilor sau studenți la medicină.

Peste tot sunt bidoane de apă – multe aduse de oamenii care trec să spună o vorbă bună și să-și exprime solidaritatatea, papuci de casă, cărți și telefoane mobile. În timpul zilei, greviștii și susținătorii lor stau de vorbă în grupuri și grupulețe, greviștii de cele mai multe ori stând întinși ca să-și mai economisească din forțe. De departe, pare un pijama party studențesc.

Dar când te apropii să stai de vorbă cu ei, vezi că medicii sunt slăbiți – între propoziții își mai sprijină un pic capul, mai oftează. Glumesc că e bine că sunt cu toții medici și pot interveni repede în caz de nevoie. Cineva atenționează în permanență că de-a lungul sacilor de dormit trebuie lăsat un culoar pe unde să poată fi scoasă repede o targă în caz de urgență.

Greviștii cu care am vorbit cred cu multă tărie în impactul acțiunii lor. Amintesc că au început mai puțini dar acum sunt mulți. Menționează că primesc tot mai multe semnale de solidaritate (săptămâna trecută au început să treacă pe acolo și medici veterani ai răscoalei de la Varșovia din 1944 – la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, polonezii rămași în Varșovia s-au răsculat împotriva Germaniei naziste, fiind măcelăriți, dar lăsând generațiilor viitoare senzația că sunt un popor demn și luptător – unul din ei lăsând cu greviștii cea mai de preț posesie, banderola de medic din timpul răscoalei). Spun că indiferent care va fi răspunsul politicienilor, vor reuși oricum să atragă atenția publicului asupra problemelor din sistemul de sănătate, ceea ce e cel mai important pentru că constituie premisa oricărei schimbări în bine. Toți suntem pacienți, acesta e motoul grevei. Dacă la început aproape nimeni nu i-a băgat în seamă, acum holul spitalului e plin de camere TV. Mesajul este transmis.

Principalul deziderat al medicilor greviști este creșterea finanțării de la buget pentru sănătate, de la 4.5-4.7% din PIB în prezent, la 6.8 la sută în 3 ani (în Romînia avem 4.2%). Guverne poloneze succesive au promis că banii pentru sănătate vor crește, dar cu toții, inclusiv actualul guvern PiS (Lege și Justiție), care se prezintă drept apărătorul celor slabi, amână luarea acestei măsuri.

Rezidenții susțin că lipsa de finanțate înseamnă personal insuficient – prin urmare personal extenuat și stresat, condiții materiale proaste, și liste de așteptare foarte lungi pentru a ajunge la doctor. Chiar și pentru cineva care vine din România, lungimea listelor de așteptare în Polonia, mai ales în orașele mari, este șocantă – acum câteva luni mi-am făcut programare la endocrinolog pentru decembrie 2018, și asta nu e deloc un exemplu rar.

Tinerii medici cer și creșteri salariale. Un medic rezident polonez câștigă 2.200-2.500 de zloți net lunar, adică vreo 400-500 de euro, în condițiile în care chiria unui apartament modest cu două camere într-un cartier muncitoresc din Varșovia costă cel puțin 1.500 de zloți. Majoritatea rezidenților au câte 2-3 contracte pentru a supraviețui, făcând de exemplu ture de noapte la spital, urmate de muncă la o clinică privată ziua, petrecând în plus timp pe navetă. Rezidenții polonezi spun că lucreză și 300-350 de ore pe lună, adică echivalentul a două norme întregi, pentru a putea supraviețui.

Sâmbătă rezidenții greviști au organizat un preotest în fața cancelariei primului ministru Beata Szydlo. Au fost prezenți vreo mie de oameni, majoritatea tineri în halate albe cu stetoscoape. A fost protestul cu cei mai mulți copii în căruț la care am participat. Rezidenții sunt la vârsta la care mulți întemeiază familii. Din 400 de euro lunar, prezenți foarte puțin acasă, obosiți, trebuie să aibă grijă și de copii mici.

Greviștii mi-au spus că nu vor să plece din Polonia. Că e țara lor, că au aici familii. Dar că vor să facă aici medicina la standardele la care au fost învățați să o facă, la nivelul pe care l-au văzut în Vest cînd au studiat sau lucrat acolo. Cred că vor schimba ceva prin greva foamei, mai toți cu care am vorbit sperau că chiar se va obține nivelul de finanțare solicitat (sau măcar majorări semnificative). Spun că este de datoria lor ca medici tineri să lupte pentru viitorul sistemului de sănătate – pentru că bătrânii s-au obișnuit cu sistemul disfuncțional și nu mai au apetența să lupte. Spun că știu că există probleme similare peste tot în Europa de Est și că speră că îi vor inspira și pe colegii lor din alte țări să lupte. Ca să nu plece toți medicii de aici în Vest.

Polonia are cea mai mică medie de doctori pe suta de mii de locuitori din Europa – 231/ 100,000. Chiar și în România avem 270/ 100,000. Au aceleași probleme ca noi derivate din lipsa de personal – doctori supra-solicitati, foarte obosiți, hăituiți, prea puțin timp alocat pacienților, rezidenți cărora li se dau prea repede resonsabilități prea mari ca să se umple golurile, dependența de medici pensionari.

În Polonia, surori medicale sunt de două ori mai puține pe cap de locuitor decât media europeană – media de vârstă e 50 de ani. În curând, generația asta se va pensiona dar nu va fi înlocuită pentru că studenții care termină școlarizarea în domeniu fac alte meserii. Peste câțiva ani, sistemul medical din Polonia va fi realmente aproape de prăbușire dacă nu se iau măsuri.

Toate aceste probleme ne sunt familiare în România. La unele aspecte stăm ușor mai bine (cozile la medici), la altele mult mai prost (spitale complet falimentare, corupția din sistem, care în Polonia a fost în mare eliminată). În mare însă, fiecare vorbă rostită de un rezident aici descrie realitatea din România. Da, poate că ar fi cazul de o grevă a foamei și la noi. Și, la fel ca aici, ea nu ar trebui făcută doar de rezidenți, ci și de noi, pacienții.

Magdalena Krawiec, 30 de ani, rezident anul 4, psihiatrie*

Sunt deja extrem de epuizată de munca în acest sistem, de faptul că trebuie să alerg de la un job, la al doilea, la al treilea, ca să pot trăi în Varșovia. Nu pot să muncesc la 100% , așa cum ar trebui, iar asta e foarte frustrant. Faptul că nu putem asigura pacienților îngrijirea de care au nevoie doare. Eu sunt psihiatru de copii, imaginați-vă cum este să ascult problemele copiilor și părinților fiind mereu obosită, grăbită. În plus, tot mai multe clinici psihiatrice pentru copii se închid și tot mai puțini studenți la medicină aleg specializarea asta.

Maciej Bladowski, 27 de ani, rezident anul 2, interne

Patricip la protest pentru că simt o totală disperare față de ce se întâmplă în sistem. La început ni se pare că putem ajuta, dar de fapt descoperim că nu putem – din lipsă de timp, de bani, pentru că nu avem acces la cele mai noi tratamente, că sunt prea scumpe. Am 15 minute pentru fiecare pacient, dar petrec 10 minute scriind la dosar și doar 5 investigând pacientul.

Kornelia-Tokarczyk-Malesa, 28 de ani, rezindent anul 1, medicina de familie

Cred că sumele dedicate sistemului medical sunt insuficiente pentru a asigura siguranța pacienților și a personalului medical. Mă confrunt foarte des cu situația că pacientul îmi cere trimitere de urgență la specialist dar apoi revine la mine că vizita i-a fost programată peste un an. La recuperare se așteaptă 2 ani, la endocrinologie pediatrică 3 ani și așa mai departe. Pacienții nu primesc tratament, nu pot reveni la servici, nu pot trăi demn, iar eu cu asta nu pot fi de acord.

*Interviurile au fost realizare de Jakub Szafranski și publicate de Krytyka Polityczna, eu doar le traduc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s