Alegerile 2016 din România între austeritate și democrație

Pentru candidații de anul acesta veniturile și salariile din România nu par a fi o problemă. În antreprenoriat, după cum se știe, nu se trăiește din salariu și cei aproape 20% dintre angajații cu normă întreagă care trăiesc în săracie nu par a preocupa pe cineva în mod special. Dacă se pune în vreun fel, problema salariilor mici este dusă imediat pe teritoriul altor alegeri, cel al alegerilor de viață, deci e strict vina noastră, ca și cum nu am ști că medicii și profesorii au salarii mizere. În varianta populară – moale – ajungem adesea să dăm vina pe mentalitate, dar firava noastră clasă mijlocie folosește și varianta tare, cu vinovații de serviciu, pretinșii votanți ai unui binecunoscut partid, care huzuresc din ajutoare sociale și nu vor să muncească. Avem și varianta rasistă, în care să vrei să muncești e legat doar de culoarea pielii, primele două variante însă, țin chiar locul unui program politic coerent care vizează măsuri de represiune socială menite să schimbe veniturile săracilor. Problema e că astfel de doze gratuite de austeritate nu par a se opri aici. your-scan-from-asw-print-managment-system 

Salariile prea mici în raport cu productivitatea muncii sunt chiar strategia de dezvoltare adoptată de guvernanți. Dacă asemenea abordare e secondată și de măsuri de austeritate rezultatul este dezastruos. În ultimii patru anii am renunțat la partea de austeritate, dar prea puțin și la salariile mici. Salariile prea mici sunt o decizie politică, e deja sau ar trebui să fie deja foarte clar. E supărător că în preajma alegerilor revin legendele despre lene și nemuncă, deși nu mai au impactul de pe vremea lui Băsescu, ca dovadă și preferința masivă pentru alte „programe” politice. Din păcate aceasta mai are încă un impact răsunător pentru o parte a diasporei. Diaspora este în mod natural atentă la explicații identitare, de mentalitate, ocazionate de contactul cu alte nații, și la cele ale alegerilor personale, care au contat și în decizia lor de a pleca undeva. Ea este cea care e direct interesată de variante mai mult sau mai puțin moi ale tuturor locurilor comune despre „mentalitatea românilor”, iar din acest motiv este susceptibilă la a rămâne strict în teritoriul cultural(ist), la misiunea de europenizare-civilizatoare a unor analiști. Acceptă tacit propuneri să nu se mai „dea” asistență săracilor, ba chiar nu zic ba nici la nerozii de genul – săracii să nu mai fie lăsați să voteze. Invit diaspora să vă imaginați că sunteți ocupați chiar și câte 12 ore pe zi, cu singura zi liberă miercurea, la 925 sau 1300 lei salar pe lună. Ironia e ca în ziua aceea s-ar putea să vă prindă Clotilde Armand prin fața casei și să vă certe pentru mizeria din șanț.

Deși ar fi cazul să rămânem pe teritoriul economiei, dacă tot vorbim de salarii, adică de cât producem, în presa mainstream nu vedem destule replici ale celor realmente preocupați de problema salariilor, a productivității reale a muncii, sau a relației dintre salariul minim și cel mediu – dealtfel foarte importantă atunci când baza de la care se pornește plata muncii este de doar 925 de lei. Cum să pretinzi 4000 sau 9000 de lei salariu? Cel puțin dacă ne uităm la frecvența cu care apar în ultima vreme tot felul de argumente împotriva măririi salariilor fără ca autorii lor să se obosească să vină și cu altceva decât date anecdotice sau trunchiate, se poate afirma că, de fapt, salarile sunt totuși miza parlamentarelor – 2016. Suntem curioși cum își explică diaspora salariile mai mari primite la același volum și profil în munca din străinătate? Sau cum își explică diaspora puseele de naționalism neoliberal în care românii se prezintă drept cei mai muncitori și mai creativi lucrători din multinaționale? Nu o fi vreo legătură între remunerare mai corectă și productivitate?

dsc_0231

Vrem economie sau economisire?

În 2016, se putea citi lunar că din cauza măririi salariilor s-a dezechilibrat balanța comercială și exporturile au încetinit, dar și că aproape tot ce consumăm în plus este adus din import. Să te îndoiești de asta înseamnă să chestionezi legitimitatea guvernului, dar ceea ce nu s-a spus este că în 2016 România este printre puținele țări unde exporturile nu au stagnat sau chiar scăzut cum s-a întâmplat în Bulgaria sau Polonia, etc.

Țara                Exporturi bunuri 2016         Creștere %  


Bulgaria                     17.2     mld EUR                    -1


Germania               903.9     mld EUR                       1


Ungaria                     68.4     mld EUR                       3


Polonia                    134.5     mld EUR                        1


România                  42.7     mld EUR                        4


Anglia(UK)            269.7     mld EUR                    -13


Apoi este trecut cu vederea și faptul că importurile nu înseamnă doar mașini germane, electrocasnice poloneze și mâncare din Ungaria, ci și importuri de tehnologie, sau investiții productive – dacă tot ne interesează să fim productivi. Creșterea economică bazată pe exporturi este prezentată drept unicul model viabil. Acest model presupune că orice ban în plus să fie reinvestit în economie. În acest model „investiția atrage consumul și totodată îl face posibil – nu invers”(Blyth p. 175) și e cunoscut drept economie a ofertei, pleacând de la idea că „economisirea duce la investiții”, iar nu consumul (Blyth p. 175-176). Acestă viziune s-a transformat la noi în propoziție circumnstanțială condițională: doar „economisirea duce la investiții”. Nu e de mirare că asta îi face pe cei din conducerea BNR să ne transmită că este de preferat să înghețăm veniturile decât să riscăm economisirea. Mai mult, ei spun că este mai bine să nu avem creșteri doar pentru că s-ar putea să avem tăieri în viitor, cu alte cuvinte dacă ne e foame și frig este de preferat să amânăm masa și focul pentru că o sa ne fie foame și frig din nou. Ne aflăm aici în plină paradigmă austeriană. Economisirea este văzută ca o virtute în sine, nu ca o metodă foarte specifică de a aduna capital. Economisind toți în același timp poate avea ca efect scăderea cererii, a investițiilor și chiar șomajul dacă efectul cererii scăzute se perpetuează excesiv.

…Așa cum bine a spus-o Martin Wolf: „Trebuie sa aibă toată lumea excedent de cont? Dacă da, față de cine? De marțieni? Și dacă toată lumea chiar încearcă să aibă un surplus de economii, care ar putea fi rezultatul dacă nu o depresiune globală permanentă (Blyth p. 222-223).

Modelul invers, economia cererii (Keynes în Blyth p. 199), acela în care consumul și creșterea consumului intern duc la investiții locale, adică ceea ce s-a putut vedea în Polonia începând cu anii 2000, și ceea ce am văzut în România din nou în ultimii 3-4 ani, ca rezultat al renunțării la austeritate și al creșterii salariului minim, este complet escamotat. Să menționăm că PSD a facut-o din motive electorale. De ce să afirmăm asta din moment ce era în programul USL încă din 2012, și ce sunt propunerile electorale dacă nu și programe economice? Oricum, economia cererii este menționată doar incidental. Un studiu FMI despre capacitatea de a atrage investiții străine atrage atenția că investițiile străine nu mizează atât de mult pe mâna de lucru ieftină, ci pe satisfacerea cererii interne, deci total contra mantrei despre necesitatea menținerii salariilor mici! Anume ce cerere internă să satisfacă dacă veniturile reale sunt în stagnare sau chiar în scădere?

Avem exemplul clasic Dacia și Ford România, unde investițiile inițiale mizau pe cererea internă dar care se lovesc de o piață de mașini noi de aceiași „mărime” ca și piața din Slovenia, o țară de 2 milioane de locuitori. Deci cererea internă, e ceea ce producătorii de la noi tot repetă, deși multe compani se așteaptă să fie cerere internă pe creștere fără a mări și salariile, nemaivorbind că se laudă destul de des că nu le-au scăzut. Viziunea BNR-Cioloș nu doar că este limitată ca variantă de economisire dar și ca variantă de atragere a investițiilor. Mai mult s-a și dovedit că nu duce nicăieri, deși a fost aplicată de tandemul Boc-Băsescu cu sârguință până prin 2011. Cioloș poate că nu știe despre ce vorbește, dar preluarea și aplicarea ideilor ce fac parte din scenariul austerian, de care ne credeam scăpați, ar putea duce la încetinirea activității economice. Ce altceva înseamnă să propui salariu minim de 1600 lei abia din 2022 dacă nu stoparea consumului, economisire și austeritate planificată? Citire din cartea Austeritatea, de Mark Blyth:

„…Keynes a portretizat o lume în care clasa investitorilor, eroii lui Smith și Hume, era doar partea liminală derivată a ofertei din corpul cererii, antrenată de deciziile de consum a milioane de oameni obișnuiți. După cum explică Keynes, „consumul -pentru a repeta ce e evident – este scopul și obiectul suprem al activității economice.” Consumul aduce investiții prin efectul asupra prețurilor și asta este ceea ce formează așteptările cu privire la investiții, nu invers. Încrederea este un efect al creșterii, nu o cauză. …

…În schimb, economisirea individuală ca virtute cade în paradoxul cumpătării, dacă economisim cu toții (definiția însăși a austerității), eșuăm cu toții, pe măsură ce economia se restrânge din lipsă de cerere”(Blyth p. 200).

Modul cum a ajuns și cum vrea să rămână la putere Cioloș par foarte apropiate de formula tehnocratismului European, și nici nu dă semne că vrea să schimbe cu ceva parcursul cripto-politicianului Europei ordoliberale:

De la criteriile convergenței stabilite la Maastricht și Pactul pentru stabilitate și creștere la noul tratat fiscal, totul ține de constituția economică- reguli, ordo….La fel, cea mai recentă inovație germană de limitare constituțională a datoriei (Schuldenbremse) pentru toate țările UE, indiferent de ciclul lor de afaceri sau de pozițiile sructurale, cuplată cu un nou tratat fiscal bazat pe norme livrate ca soluție la criză, reprezintă un ordoliberalism și mai strict, dar cu alt nume. …

…Dacă statele încalcă regulile, singura politică posibilă este o cură de austeritate strictă pentru a le face din nou conforme cu regulile, plus sancțiuni automate pentru cei care nu se pot menține în cadrul lor. Nu există erori de structură, numai politici bune și rele. Și de vreme ce, dintr-o perspectivă ordoliberală, nu se poate conta pe state pentru asigurarea austerității necesare, întrucât ele sunt predispuse să acționeze în interes public (trebuie să ne fie foarte clar cât de slabă e pretenția lui Cioloș că el acționează în interes public), trebuie să ne asigurăm că statele respectă imperativul ordo, de aici, BCE. Atunci și doar atunci cererea va fi din nou posibilă. Chiar dacă acest lucru înseamnă destituirea unor guverne alese democratic, așa cum s-a întâmplat în 2011 în cazul Greciei și al Italiei (Blyth p. 220-223).

Despre creșteri salariale nejustificate de productivitatea muncii

În pofida utilității lor mulți indicatori statistici ne sunt fluturați prin față fără să ne fie indicată și sursa și arareori este precizată metodologia sau situatia țării în ansamblu, adica comparativ cu alte țări europene. Auzim foarte frecvent că nu pot fi crescute salariile deoarece acestea nu țin cont de productivitate, ba dimpotrivă, în cazul României orice creștere a salariului minim a fost precedată și urmată aproape imediat de creșterea și accelerarea productivității. Pentru că salariul minim a fost foarte mic din start, orice creștere a stimulat productivitatea, iar înghețarea lui pe vremea guvernului Boc a afectat atât creșterea economică cât și creșterea productivității. Înghețarea programată de Cioloș nu ține cont de ce se întâmplă în economie și periclitează creșterea economică. Ar fi logic să ne îngrijorăm dacă vedem o corelație negativă între măririle de salarii și stagnare sau scădere economică (ce antrezează în jos și productivitatea) dar nu este cazul. Chiar și dacă ar fi așa, prin alte părți stagnerea sau scăderea porductivității nu îi convinge pe vecinii noștri maghiari, polonezi, dar nici pe austrieci sau portughezi să înghețe salariul minim, mai mult, câteva state au stabilit deja că salariul minim în țările lor va crește oricum. Deja știm că vor fi mai mult cu 50 Euro în Ungaria și cu 33 de Euro în Polonia, deși în ambele țării economia are cea mai înceată creștere din ultimii ani. Să vorbeși de încetarea creșterii salariilor în România este similar cu a planifica austeritatea.

Să vedem cum arată creșterea productivității în procente față de anul 2010, considerat 100%, luată doar de pe semestrul 3 al fiecărui an, semestru reprezentativ pentru impactul creșterii salariului minim în România începând cu 2012. A fost chiar și așa o creștere prea mică. De exemplu din 2010 până în 2014 salariul median (nu mediu, ca să-l înțelegem îl putem vedea drept salariul cel mai frecvent întâlnit) a crescut cu 4,6 % în România, pe când în Polonia a crescut cu 6,7%, deși productivitatea a crescut mult mai mult în România, 129,7 % comparativ cu 106,5 % Polonia.

Sem.  Q3 % % % %
An Bulgaria Polonia România Ungaria
2011 108.6 102.3 117.0 102.1
2012 110.8 103,4 120.7 100,8
2013 112.3 105.3 127.0 102.3
2014 112.5 106.5 129.7 100,8
2015 116.6 109.1 135,6 99.9
2016 121.5 111.0 143.5 101.4

cr-prdt

Stat și bugetari 

Mark Bltyh relatează cum unul dintre motivele pentru care a aparut austeritatea a fost grija excesivă față de ceea ce statul poate cheltui (Blyth p.180). Astfel, nu sunt puțini aceia pentru care cheltuielile statului sunt toate laolată corupte, așa încât se poate auzi des că asistența socială sau chiar educația gratuită ar trebui să dispară. Nici vorbă să se uite cineva că în schimb statul român e și cel mai iertător și darnic din UE! Libertatea de care se bucură capitalul în România, statul fiind blând cu neplata dărilor cât și cu munca la negru, pun statul nostru în situația în care colectează cele mai puține taxe la buget din toată Uniunea (minus Irlanda, trasă în jos de capitalul speculativ). În plus, are și printre cele mai mici cheltuieli cu aparatul bugetar raportate la PIB din Uniunea Europeană. Dacă ne uităm la graficul de mai jos, violența limbajului analist contra bugetarilor ar părea nemotivată. Totuși, dincolo de cifre și fiind confruntați cu performața îndoielnică a bugetarilor nu trebuie să uităm că aceasta e și rezultatul remunerării lor. Să nu creștem salariile dar să ne așteptăm la schimbări se încadrează doar în mantra austeriană a „beneficiilor” amputării: „tăierile de cheltuieli în transferuri, programe sociale și salariile de stat” (Blyth p. 264).

salariibugetari-in-pib

Așadar, la aceste alegeri ar trebui să votăm pentru remunerarea corectă a muncii dar vedem că cererea nu prea se întâlnește cu oferta. Nu așa stau lucrurile și în presă. Cristian Hostiuc, de la Ziarul Financiar, propune 2000 lei brut – salar minim de la 1 Ianuarie 2018, fără să creadă că e riscant sau deplasat, deși nu pare a înțelege importanța sindicatelor și a dreptului muncii. În schimb, PSD pare doar mai puțin auster ca tehnocrații și ar vrea 1750 lei brut abia din 2020. Cu tehnocrații am putea să devenim o Finlandă fără speranță de creștere prin înghețarea veniturilor, iar cu PSD să devenim o Polonie bigotă și frustrată de salarii prea mici în raport cu creșterea, care o să aducă vreun partid gen Dreptate și Adevar (PiS) la guvenare. Votăm fiecare contra cui vrem, dar să nu uităm să le cerem tuturor socotință pentru salarii. Cu salarii chiar și puțin mai mari ne vom permite și o viață mai decentă și lunci mai înverzite în loc de lacuri de cianură, dar și chibzuință în plus pentru viitoarele alegeri.

Anunțuri

8 gânduri despre „Alegerile 2016 din România între austeritate și democrație

  1. „Iar de la BNR până la cel mai timid analist economist se știe că suntem în mare pericol să devenim obezi de la atâta consum. Și asta pentru că producem atât de puțin pentru consum intern, încât dacă am schimbat fierul de călcat sau am cumpărat un kilogram de roșii am dat balanțele peste cap, am încurajat importurile. Să vorbești despre consum când mărești salariul minim la aproape 300 de euro e totuși de un cinism neegalat în UE.” http://www.criticatac.ro/29303/hora-unirii-clasei-de-mijloc/

    Apreciază

  2. printre primele reacții ale lui Cioloș după înfrângere… deși promisă încă de la înghețarea decisă anul trecut nu are încă o analiză despre salariul minim: „în cazul în care acest guvern ar promova o Hotărâre cu acea sumă, ar însemna că ne-am asumat-o fără a avea vreo analiză în spate”. http://www.economica.net/ciolos-daca-viitorul-guvern-se-instaleaza-pana-la-sfarsitul-anului-va-aproba-salariul-minim-pentru-2017_130060.html#ixzz4SeINYqb6

    Apreciază

  3. Folosesc cateva expresii memorabile din textele tale :), si de unele mi-am reamintit abia acum cand am cumparat pentru a doua oara cartea ta de la Editura Tact,… ce o pierdusem imprumutata

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s