Parlamentare mute și votul diasporei

Dacă în România sunt îngrijorătoare încă rata excesivă a mortalității celor cu afecțiuni tratabile, mortalitatea infantilă, dezinteresul în izolărea rujeolei și sărăcia extremă în rândul copiilor, lipsa controlului alimentelor, reutilizarea celor expirate, delicvența fiscală și salariile foarte mici, ai crede că astea sunt și prioritățile candidaților la parlamentare. Greșit. Ni se inculcă idea că aceste alegeri sunt despre continuarea reformelor, ceva foarte vag dar care înseamnă aproape sigur privatizări și dereglementări. Asta de parcă nu dereglementarea, altfel spus cerșitul după sponsorizări ale unor insitutiții vitale pentru domeniul sănătății publice a dus la tragedia #Colectiv.

alegeri-parlamentare-romania-2016 Recent s-a vehiculat idea suspendării programului național de vaccinare contra epizotiilor, sau preluarea lui de către alte entități decât medicii de circă, dintre care mulți angajează personal doar pentru a face față amplorii acțiunilor. Pentru un guvern investit din nevoia remedierii lacunelor instituțiilor statului și presupus a corecta ceva în acest sens este foarte supărător să constatăm că, cel puțin la nivel de controale, nu s-a schimbat nimic. În afară de puțină debirocratizare și transparentizare agenda de guvernare are un iz puternic de prudență maximă, mai ales în ceea ce privește salariile și salariul minim, înghețat până în luna mai a acestui an. Degeaba se scandalizează partinic Ciprian Domnișoru,  ca „pozitivist” înrăit fabulează prea „umanist” pe tema pomenilor electorale, iar austeritatea țintită a actualului guvern e o idee periculoasă. Ar trebui să știe mai bine. Apoi Cioloș a anunțat că pentru a rămâne credibil nu va fi candidat, ca imediat apoi să intre în horă alături de PNL și USR. Nu în mod direct, dar practic fiecare declarație a guvernului din ultimele saptămâni vine să contracareze oponenții politici. Mai mult chiar, înaintea alegerilor se prezintă cu refrene și mai zgomotoase pro-austeritate, la pachet cu atacuri la adresa asistaților sociali și a bugetarilor, dar și cu propuneri de legi ce prevăd înghețarea salariului minim ca și pe vremea guvernului Boc. Dar nu e nimic nou sub soare, aceste lucruri erau cumva previzibile (1).

Cu ministri dubioși, unii plagiatori, cu alții care au făcut carieră din afaceri cu statul, gen Cristian Ghinea și Dragoș Pâslaru, sau cei ca și Victor Grigorescu cu offshore și site de milioane de lei, care, de fapt, nu functionează, este uimitor cât de fățișă este pornirea de a suprima voturile majorității prefigurate în sondaje și de a plânge de mila oamenilor mințiți și furați de PSD. Odată ce pretinzi că nu vei intra în politică pentru a păstra credibilitatea e greu să ieși din aceeași mizerie, care e nouă doar pentru că e cripto-politică de data asta. Câtă lume a văzut colecția de contracte cu statul de peste 20 de milioane de Euro a lui Dragoș Pâslaru, ministrul muncii apolitic, care a identificat că fiecare dintre cei peste 80000 de oamenii care au fraudat asistența socială și-au însușit în medie câte 400 de lei de căciulă în 2015? Un singur om, o singura firmă, 20 milioane de Euro, un oricare alt om, 400 de lei în 2015, deci 33 de lei pe lună! Cei mai contrariați de marele furt pot fi aceia care dau 400 lei pe o cină în oraș.

Frunzărim printre candidații diasporei

Nu insistăm decât asupra capilor de listă și nu luăm decît 3 partide. Suntem îndreptățiți cumva să o facem doar superficial, dar inclusiv și de criza de timp, la care e supus fiece cetățean cu drept de vot. Ni se pare că am asistat la o campania electorală mută, iar listele au fost dosite și doar candidații USR-ului au fost ușor de găsit online. Apoi am devenit cu toții conștienți că listele și candidații nici nu contează, atunci când miza alegerilor e să avem prim ministru, cum foarte bine arată Florin Poenaru.

Așadar, PNL – Viorel Badea și Mihai Voicu, cei doi deschid lista la cele două camere ale parlamentului mai mult din poziție de turiști decât de diasporă. Unul e parlamentar consacrat, iar Mihai Voicu e fostul ministru delegat pentru relația cu parlamentul în guvernul Ponta 2, puteți să luați acest lucru cum vreți. Viorel Badea are măcar experiență, cel puțin era implicat în Comisia românilor de pretutindeni, cea spre care am trimis și noi 2 ani la rând un proiect de finanțare a  „Mămăligii de Varșovia”, gătită de un grup de imigranți români. Mai putem adăuga, că cei doi sunt singurii candidați pe care îi menționăm și care aparțin de vechiul regim, dar și că ambii au în nume propriu sau în familie firme de consultață cu care se pot abona ușor la banii statului. Ce mai încoace – încolo, să zicem că în timpul liber ei sau familiile lor sunt antreprenori. Acuma candidează ca să ne aducă „schimbarea” împreună cu USR, dacă e să dăm crezare sondajelor.

Lista PSD începe cu un tânar basarabean, Veaceslav Șaramet la camera deputaților și cu avocatul Marius Vili Sîrbu, ce activează în Spania, la senat. Despre Marius Sîrbu aflăm că are respectul unei părți a diasporei române locale, despre care puteți citi aici. Știm că este un avocat ilustru și că a militat pentru dubla cetățenie a românilor din Spania, asta dacă e să rămânem la primele articole ce ne-au căzut în față. Cât despre Veaceslav Șaramet aveți ocazia să citiți de la neghiobii legate de numele lui pănă la istoria cu noul suflu din PSD, dat de un tânar model al generației Erasmus, ajuns antreprenor în România. Așadar, să nu vă mirați că e dentist, dar că acum administrează o clinică și că are vreo 14 medici angajați. Ambii sunt încadrabili la profilul candidatului antreprenor. Pe scurt, cei doi sunt mai reprezentativi pentru diaspora decât cei din PNL, dar din păcate ei reprezintă doar diaspora de la clasa business, pentru varianta economy  poate trebuie să căutam pe alții, în alte liste.

Avem apoi candidații USR, elementul de noutate binevenit, dar din nefericire, noi sunt doar unii, iar ideologic par să tragă căruța în toate direcțiile fără grija că o pot rupe. Poate suntem prea stricți, dar avem și pretenții mai mari, cum e și normal de la un partid „nou”. Ne e greu să înțelegem, de ce oamenii noi trebuie să stea cot la cot cu Cristian Ghinea și Oana Bizgan, cu cianuriști sau cu foști combatanți ai partidului M10, cei cu lozinca „nici o pâine gratis”, deghizați acum în filantropi profesioniști? Pe această listă la senat e Radu Mihail, un antreprenor, care declară franc că se mută în România, pentru că e o țară în dezvoltare. Recunoaște implicit că venirea antreprenorilor e un efect al dezvoltării, al schimbării și că ei nu pretind că sunt schimbarea la care vă gândiți, la orice rezultat al acestor alegeri ei sunt pe trend. Mai apoi, îl avem pe Manuel Costescu, cu un CV și mai convingător, ce include un master la Harvard, din acela care te propulsează în poziții de management de top, care are pasiunea iahtingului și, evident, a antreprenoriatului. Pentru unii eticheta Harvard sau JP Morgan e garanția lipsei intereselor meschine. Este la fel cu a argumenta că JP Morgan e responsabilă numai de lucruri serioase, risc maxim, lăcomie sau criza din 2008, nu glume.

Dar e suficient atât? De ce avem doar antreprenori? Nu cumva pentru că doar ei au acces și mai apoi, spre deosebire de alții, și timpul liber necesar? Cum rămâne cu accesul egal la educație și putere pentru toate segmentele de populație? Cum rămâne cu cei peste 35 % dintre români care nu au bani și timp pentru nimic altceva în afară de TV și net, ca unice mijloace de relaxare? Pentru cei cu pretenții de „decență” este inexplicabil cum ni se tot pune în față PSD-ul și se trece cu vederea instigarea la ură din categoria mocirlă și teleormanizare, la pachet cu critica adusă săracilor, o critică la adresa întregii țări dacă ne socotim bine. Nu suntem îndreptățiți să ne întrebăm, dacă nu cumva suntem seduși prea ușor de atâta antreprenoriat: „Antreprenoriatul reprezinta un proces ce consta în identificarea și urmărirea unei oportunități de afaceri, în scopul valorificării acesteia”. Se prea poate ca unii dintre cei de sus să fie aici doar în căutare de alte oportunități. Ce a apărut pe România Curată visavis de candidații din lista neagră este grăitor:

Politica la români continuă să fie principala cale spre înavuțire, candidații și familiile lor beneficiind de poziții publice deja în trecut, la care nu erau îndreptățiți de pregătirea lor profesională, și de averi peste ceea ce ar fi fost justificat prin salariul lor oficial. Pe lîngă funcții și averi prea mari, contractul cu o entitate publică al firmei asociate cu candidatul e a treia sursă frecventă de profit necuvenit. În România, firmele politicienilor câștigă semnificativ mai multe contracte cu statul, atît din resurse bugetare, cît și din fonduri europene.

Mai sunt doar câteva zile până la alegeri și am rămas cu impresia că cei care se pretind a fi noua clasă politică se amăgesc că electoratul este cel care nu e îndeajuns de bun pentru candidați, iar alegătorii au senzația că s-ar dori mai degrabă alegeri de alt popor. Printre cei care cred că democrația nu este bună, sau cei care vor să corecteze democrația pentru că știu ei mai bine, se numără atât tehnocrații cât și fundamentaliștii pieței libere, prezenți în toate partidele. Au repus pe masă austeritatea și statul minimal, devenit maximal cu supravegherea de tip big brother, cu SRI, și securitate privată. Nici unul dintre partide nu mă reprezintă, și orice gir dat vreunui candidat oricâte merite ar avea este un vot dat unui sistem care se îndepartează de idealul democratic și care guvernează prin ordonanțe în contra interesului public. Dacă BNR, Consiliul Fiscal, Consiliul Investitorilor Străini și Cioloș își propun să continue în același ritm, o să fie foarte greu să redefinim interesul public, care riscă să fie identificat doar după cât de mult dăunează capitalului. Din această cauză interzicerea mineritului cu cianuri poate fi admirabilă, dar girul dat de Cioloș pentru CETA înseamnă implicit că nu la interesat faptul că CETA înseamnă eminamente apariția curților comerciale transnaționale, în fața cărora legile locale și suveranitatea vor trebui sa dea înapoi. Eugen David, a luat poziție împotriva folosirii politice a Roșiei Montane în campanie și nu are laude nici pentru Cioloș. Poate nu ar trebui să ne luăm după Eugen David, dar măcar cei care se revendică de la Roșia ar trebui fie atenți la asta. În rest votăm fiecare cum vrem, dar să nu uităm că ne alegem parlamentul și orice guvern care va veni trebuie să înceteze să teacă peste și să scoată politica din parlament.

Notă

  1. Guvernul Ponta 1 a succedat căderii guvernului Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) după o moțiune de cenzură. La fel ca și actualul guvern, nu a fost investit prin alegeri parlamentare. Tânăra speranță liberală, Mihai Răzvan Ungureanu, îl instalase chiar el pe Gabriel Oprea pe post de ministru al apărarii. Vă reamintim că Oprea era lanţul între serviciile secrete și puterea de orice fel. Ar merita, de asemenea trecut în revistă că în Ponta 1, trei ministere importante, Ministrul delegat pentru Administratie, (Paul Dobre și apoi Radu Stroe), și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (Eduard Hellvig), dar și mult hulitul Minister al Transportului și Infrastructurii (Ovidiu Silaghi) erau delegate de PNL (scindat azi în ALDE și PNL, ultimul cuprinde azi și vechiul PDL).Ponta o numește pe Codruța Koveși la șefia DNA, mișcare ce îmbie atunci pe președintele Băsescu să investească Guvernul Ponta 2, care se formează ca urmare a votului câștigat de USL (Uniunea Social Liberală) în alegerile din 2012. Acest guvern redistribuie ministerul dezvoltării și administrației către Liviu Dragnea, dar în rest mandatul transporturilor revine pe rând liberalilor Relu Fenechiu și Ramona Mănescu, turismul fiind atribuit Mariei Grapini de la PC (Partidul Conservator).Liberalii ies de la guvernare și în Martie 2014 avem Ponta 3, un guvern contestat atunci de PDL la Curtea Constituțională. Legitimitatea acelui guvern e pusă atunci la îndoială de lipsa unui program „politic” de guvernare. Lipsă de program politic? – ne mirăm noi azi cu Cioloș la cârmă. Să notăm, că abia din Martie 2014 putem să ne revoltăm vis a vis de ce a făcut sau nu a făcut PSD în ultimii 25 de ani, cât a fost la „putere”. Iar dacă tot confundăm așa ușor anii cu decadele, să nu uităm de partea liberală din Uniunea Social Liberală. Cu Ponta 3, o parte a PNL ce era instalată în funcții de stat, decide să se desprindă de PNL și formează ALDE, rămânând astfel la guvernare. Dragnea și Oprea zăbovesc fiecare la pozițiile deținute, dar acum avem și profesioniști și tehnocrați. Ponta 3 aduce astfel la externe pe Bogdan Aurescu, iar pe Ioana Petrescu la ministerul finanțelor. Pentru a „produce consimțământ” (manufacturing consent) și pentru a menține puterea trebuie să o menții și prin exerciții de putere discursive, adică prin încercarea de a nu scăpa din mână ce opinii vor influența publicul, prin confirmări de valori etichetă – Aurescu câștigase litigiul cu Insula Șerpilor iar Petrescu este absolventă de Harvard. Câtă vreme tehnocrația și antreprenoriatul erau și atunci la putere nu prea le-a observat nimeni. Nu veniseră doar de ieri și nu le-a adus Cioloș. Parțial Cioloș trebuie văzut și ca rezultatul logic al acestei intervenții de imagine a PSD.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s