Să fim alegători!

Originile absenteismului în democrație.

Pe de o parte, cel puțin din perspectivă istorică, democrația pare să fie singurul sistem în care orice cetățean, oricât de puțin, se poate implica lejer în procesul politic. Fluxurile exercitării puterii în stat se pot schimba prin mai multe pârghii oferite cetățenilor de sistem, inclusiv alegerile de lideri prin vot.

marta-monteiro
Imagine: Marta Monteiro@nwtimes

Schimbările rezultate în constelația puterii în stat nu provoacă de cele mai multe ori vărsări de sânge. Pe de altă parte, de la bunurile sale începuturi, democrația a trebuit să prididească continuu cu absenteismul cetățenilor atât la participarea în discuțiile publice cât și la vot. Dar cu toate astea unii afirmau că acest absenteism e binevenit. Platon, bunăoară, se plângea la un moment dat că specialiștii în treburile statului au o putere de alegător prea mică, egală cu cea a oricărui alt cetățean de rând, fără ca acesta să fie barem avut sau parte din vreo familie bună. Cunoaștem azi că dintre cei 25.000-50.000 de cetățeni atenieni (cifrele diferă de la sursă la sursă și în funcție de perioadă) doar un număr de maxim 6000 de cetățeni participau de facto la dezbateri și vot. Mai mulți decît atît pur și simplu nu încăpeau în spațiul desemnat pentru dezbateri. Mai exista și un consiliu de 300-400 de persoane, care stabilea temele dezbătute public în adunare. Cu timpul au apărut și curțile de drept care aveau puterea de a opune veto deciziilor adunării, reducând și mai mult dimensiunea democrației directe.

E adevărat însă și faptul că deja de pe atunci, absenteiștii erau căutați și pedepsiți într-un mod spectacular. Se pare că, exista un detașament de sclavi-polițai sciți care umblau prin Atena cu o frânghie proaspăt vopsită în roșu și dacă dădeau de cetățeni care chiuleau de la discuțiile publice, îi atingeau mânjindu-i. Cetățenii pătați în așa fel (în funcție de sursă) sau nu erau plătiți pentru că mergeau la adunare, sau erau penalizați financiar, în orice caz, le mergea vorba în lume de popi tunși. Sciții în sine, evident, nu participau nici la discuții și nici la vot, fiind sclavi, cu toate că această vânătoare era un fel de răzbunare simbolică a lor împotriva stabilimentului. În Atena cetățeni erau doar bărbații bogați – deținători de pământuri – născuți în orașul-stat. Restul lumii, sute de mii de oameni, nu prea conta pentru politic. Munca polițailor era ușurată și de faptul că toate străzile și prăvăliile în zilele dezbaterilor și a voturilor erau închise cu excepția stradelelor care duceau spre locul unde se ținea adunarea națională. Altfel spus, democrația poate că nu a fost niciodată să fie una foarte directă.

După scufundarea democrațiilor grecești în bezna istoriei, procesul colectiv de luarea a deciziilor, deși omniprezent în constelațiile statale care au tot apărut pe fața Pământului, nu poate fi numit nicicum democratic. Puterea politică era condensată în mâinile câtorva oligarhi, patriarhi, monarhi. Majoritatea însă nu înceta să se răscoale împotriva pravilelor draconice impuse de către elite. În așa fel, democrația de azi, cea de după orașele-state, de după democrațiile ghildelor și al nobililor, este printre altele și un proces laborios definit, în primul rând, prin lărgirea quantumului populației de rând care participă la luarea deciziilor în stat. Acest proces îndelungat, despre care cunoștem puțin, încă mai continuă, cu toate că a atins apogeul în URSS cu o prezență la vot peste 90% a persoanelor eligibile sau în democrațiile în care votul este impus actualmente prin lege, inclusiv prin penalizare. Nici într-un caz, nici în altul nu este vorba despre o sărbătoare. Azi, însă, mai avem și luxul de a studia prezența la vot, a antecedentelor și a consecințelor sale, a factorilor care o influențează, uneori pe eșantioane de populații enorme, și nu doar din punctul de vedere al științelor politice.

Nu-ți plac candidații? Votează oricum!

Într-un articol publicat în ajunul recentelor prezidențiale din SUA, prof. Adam Grant, apropo, un declarat absenteist parțial, face o trecere în revistă la o serie de studii care încearcă să scoată în evidență factorii care influențează cert comportamentul de alegător. Își începe textul – Nu-ți plac candidații? Votează oricum! – prin a sublinia că de-a lungul istoriei lor, americanii au fost bătuți, întemnițați, torturați, omorâți, dar cu toate astea doar puțin peste jumătate dintre ei decid să fie alegători. La prezidențialele recente s-au prezentat doar 56% de alegători, ceea ce e în scădere în comparație cu ultimile două prezidențiale din SUA, în care a învins Barack Obama. Frecvența la vot se menține oricum bine în SUA, dacă e să privim la ultimile decenii, conform statisticbrain.com. Cu alte cuvinte, peste 90 de milioane de cetățeni SUA cu drept de vot nu au avut chef de data aceasta să participe în procesul de alegere a liderului țării lor. Este populația a 30 de republici moldove luate la un loc cu tot cu diasporele lor. SUA e pe locul 31 într-un top al țărilor OECD, în ceea ce privește participarea la vot. E în urma Slovaciei, a Estoniei și a Sloveniei. Nici Trump, nici Clinton nu au fost prea populari în sondaje, respectiv se aștepta o participare oarecum scăzută. Acum în SUA au loc proteste stradale imense. Clinton a luat mai mult cu câteva sute de mii de voturi populare, dar sistemul American e destul de ciudat. Voturile se calculează altfel, pe state și conform acestui calcul Clinton a fost înfrântă de către Trump. A scăzut de fapt spectacular frecvența la vot a votanților democrați în comparație cu celelalte două prezidențiale.
Grant recunoaște că într-un an s-a aflat peste hotarele SUA și a uitat să completeze formularul de vot prin corespondență, în alt an a fost prins într-un ambuteiaj, iar la secția de vot era coadă lungă. Nu-i mai ardea să stea în rând, preferând să servească o cină gustoasă. Nu se știe ce a făcut de data asta. Spre deosebire de el, soția sa, a stat odată la o coadă într-o secție de votare și aflând că strada lor a fost mutată într-un alt sector, în loc să se dea bătută, a urcat în mașină și a călătorit câteva mile bune pentru a mai sta într-o altă coadă ca să voteze.
Pe de o parte, ca cetățean, Grant se simte vinovat pentru evazivitatea sa, ca psiholog organizațional, însă, e oarecum contrariat de aceasta. Există candidați implicați politic, citiți, informați, adesea chiar susțin explicit o candidatură, cu toate astea pur și simplu nu ajung să se prezinte regulat la vot. Pot oare acești oameni să fie cumva arcăniți la secția de votare? Cu atât mai mult cu cât toate studiile sociologice și sondajele din SUA arată clar, cei mai activi participanți la vot sunt, de fapt, albii educați, avuți și mai în vârstă.

În opinila lui Grant votarea pare să fie un exemplu a ceea ce cercetătoriil din domeniul științelor sociale numesc conflictul vreau-trebuie. Știu că trebuie să renunț la sare, să mănânc mai multe legume și fructe proaspete, să beau sucuri și iaurt și să fac sport, dar plăcintele par atât de delicioase, iar berea-i amarnic de bună, of, și pe rețelele sociale sunt prieteni mai buni decât oamenii reali!

În primul rând, afirmă Grant, pentru foarte mulți, votarea are prea puțin de a face cu identitatea cetățenilor. Mă văd cetățean al unui stat democratic? Desigur! Sunt cetățean moldovean? Da! Dar votarea nu e parte din idea mea despre mine, ca cetățean al Moldovei. Moldova e un caz aparte și foarte interesant, diferit în foarte multe privințe de SUA, în sensul alegerilor. Suntem o țară post-sovietică, o țară în care până nu demult se vota masiv, o țară în care votul era parte din idea de om sovietic, o țară în care consensul era oarecum forțat, artificial și frustrant. Voi mai reveni la acest fapt pe parcurs.

Dacă vrem ca oamenii să voteze, susține savantul american, trebuie să ancorăm această practică a votării în imaginea noastră de sine. În mai multe experimente, un grup de psihologi au reformulat decizia de a vota prin apelarea la identitatea alegătorilor. În loc să-i îndemne să voteze, experimentatorii i-au îndemnat să devină alegători. Această diferență subtilă lingvistivă a crescut participarea la vot în alegerile locale din California cu circa 17 procente, iar în New Jersey cu 14! Se pare că mintea ne este mult mai sensibilă la substantive decât la verbe. Dacă ne gândim la acțiunea de votare în sine, o putem evita cu ușurință și continua să ne vedem cetățeni cumsecade, democratici, critici, chiar implicați politic. Dar când ne gândim la a fi sau nu alegător, decizia noastă va reflecta asupra caracterului nostru. Un răspuns negativ l-ar umbri oarecum.

În al doilea rând, chiar de-aș fi un alegător perfect, pot fi oprit din a fi alegător de o altă dilemă – credința că votul meu oricum nu contează. (Ori Maia ori Dodon, tot îi una!?) De cele mai multe ori, cum s-a întâmplat și acum în Moldova, campaniile electorale tachinează acest impediment prin aducerea în atenția potențialilor alegător tot felul de scrutinuri (adesea scandaloase) în care s-au obținut victorii cot la cot. În SUA mai sunt păduchiți liderii de opinie care au scris de-a lungul deceniilor, de ex. se suprapun opiniile lui Mark Twain, care zicea întâi, că dacă alegerile ar fi importante, cei la putere nu ne-ar permite să le avem, cu opiniile sale ulterioare, când a ajuns să-și declare simpatia față de mișcarea sufragistelor și al votului universal.
Din nefericire atenționările de acest fel nu prea par să sporească numărul buletinilor de vot exprimate. Mai multe cercetări arată, că dacă oamenii aud că există posibilitatea unei prezențe scăzute de a face ceva, cel mai probabil e că nu vor face nici ei acel lucru. În loc de a sublinia beneficiile votului, unele state ridică costurile de neparticipare. Acest lucru se pare că se întâmla inclusiv și în URSS și RSSMoldovenească pe vremuri. Între timp, cel puțin douăzeci de țări au implementat politici de vot obligatoriu. Ceea ce a dus la o creștere spectaculară în prezența de vot – bunăoară în Australia – de la 67 la 91 de procente! Curios fapt, nu doar participarea, ci și calitatea votului s-a schimbat brusc. Partidul Australian al Muncii a început să câștige consecvent cu câte 10 % mai mult decât înaintea votului obligatoriu. Cu alte cuvinte, creșterea prezenței la vot poate induce schimbări extraordinare în rezultatele alegerilor și în politicile publice ulterioare. Este un fapt dovedit inclusiv statistic.
A pedepsi alegătorii poate că nu e cea mai bună cale (la fel nu e nici plata pentru a participa la vot, ambele fiind practicate pentru perioade varii încă din orașele-state grecești). Din fericire există alte cai, de-o pildă, rușinarea. Un experiment ingenios efectuat de un grup de savanți din Cambridge, a reușit să mărească frecvența la vot cu circa 8% prin trimiterea de scrisori unui eșantion de subiecți mare de câteva sute de mii, în care se afirma, că votul este o chestiune de importanță publică și că decizia cetățenlilor de a participa sau nu la vot va fi împărtășită vecinilor lor. Și în URSS se practica trimiterea de scrisori cu conținut similar. Din lipsă de timp, nu am reușit să ajungem în posesia lor și să comparăm conținutul acestora cu cele folosite în studiul citat, dar se prea poate să fie la mijloc un mecanism și chiar conținut oarecum similar.

Trei. Chiar dacă ne considerăm alegători buni și vrem ca vecinii să ne placă, suntem de foarte multe ori prea obosiți să o mai facem. Mai ales cei din Diasporă par să ajungă la urne după o zi lungă de muncă, chiar și în ziua de duminică. Pentru a-l ajuta pe cetățean să voteze, statul ar trebui să-i ia din cale obstacolele. Pe de o parte, cunoaștem acum că imeilurile și telefoanele care încurajează votul au un efect prea mic asupra frecvenței, pe de altă parte mai știm acum că o simplă planificare a zilei de vot are efecte extraordinare. A ajuta programatic cetățenii să-și plănuiască felul în care vor merge la vot – oferirea de informații, planificarea călătoriei, etc. poate crește prezența la vot cu tocmai 9 procente! De aici, sunt foarte interesante inițiativele de genul – „adopt un vot” din rețelele sociale, căci fac anume acest lucru. Sunt știință politică și psihologie socială aplicată, cu toate că pot fi doar o descoperire fericită și întâmplătoare.
Un motiv clar, important și dureros care ține alegătorul departe de urna de vot este venitul mic. Să fie în cazul actualelor prezidențiale din Moldova prezența la vot e un semn că nu ne dăm bătuți? Alegătorii care își exprimă votul votează împotriva guvernării actuale austere? Dacă ar vota la fel peste doi ani, ar intra în Parlament doar socialiștii și PAS+DA. Așa mi se pare mie, cel puțin. Se afirmă că în cazul veniturilor joase binevenită e votarea prin internet. Astfel se explică parțial frecvența mare la alegerile din Estonia, cu toate pericolele legate de fraude și hăcuire a voturilor. Dar nu toți moldovenii au computere, smartfonuri  sau tablete și știu cum să le folosească. Unii sugerează soluții care incorporează chestii de la votul prin corespondență până la perioade mai îndelungate în care ar fi deschise secțiile de votare, nu doar duminica ci și sâmbătă, sau chiar o săptămână întreagă.
De ce n-ar putea exprimarea votului să fie o sărbătoare? De ce n-am putea servi biscuiți și ceai în secțiile de votare? Ceea ce se și întâmplă, de altfel, în unele ambasade ale R. Moldova. Cine știe, poate și acei câțiva biscuiți își vor avea rolul lor în activizarea Diasporei din acest tur doi? Grant vorbește și despre organizarea unor târguri de sărbătoare, jocuri, șezători. Cu toate că nu mi s-a permis să fac fotografii în secția de vot a Ambasadei R. Moldova din Varșovia în turul unu al alegerilor și există studii care arată clar că fotografiile din secțiile de votare publicate în rețelele sociale cresc probabilitatea ca prietenii nedecișii să-ți meargă la vot – așa zisul „efect de contagiune socială” – e un fapt bine cunoscut că sediul ambasadelor Moldovei, inclusiv și cea a Poloniei, devin în ziua alegerilor importante locuri de întâlnire pentru Diasporă și discuții împlinitoare! Evident se pot organiza și sărbători de după-vot sau de ajun de vot. Au fost și vor fi și în Varșovia! Dar pentru a cinsti vin și a mânca plăcinte participanții trebuie să-și arăte ștampila din pașaport!

Acu jumătate de veac, Isaiah Berlin, pe care l-am mai citat adineaori, făcea diferența dinte două feluri de libertate – libertatea de piedici și libertatea de a face alegeri. Sunt, ca și Grant, pentru a oferi lumii libertatea de alege dacă vor sau nu să voteze și apoi să încerc să-i conving să o facă. Dar dacă ne dorim niște alegeri eminamente democratice, e necesar să ne eliberăm cetățenii de constrângerile care îi opresc din a deveni alegători!

Amicilor mei încă non-alegători.

Afirm cele de mai sus, avându-i în gând pe o seamă dintre amicii mei, despre care știu că sunt angajați politic, care au optat pentru a absenta de la urnele de vot în prezidențialele din 30 octombrie și, se pare, nu vor participa nici la turul doi al prezidențialelor. Argumentele lor sunt axate în jurul ideii de importanță scăzută a scrutinului respectiv – președintele nu are putere mare de facto în actualul sistem politic din RM; a legitimițății scăzute sau neconstituționalitea acestuia, prezidențialele au fost andosate doar de Curtea Constituțională, care printr-o decizie au surpasat textul Constituției RM; la care se mai adaugă asemănarea ideologică de netăgăduit a celor doi candidați ieșiți în turul doi. Non-alegătorii rânjesc cinic la adresa celor care declară mai mult sau mai puțin despicat că votul e o datorie a unui cetățean într-o democrație, precum și la adresa Diasporei, care, în mare parte a absentat, totuși, de la alegeri, iar actualmente încearcă să se mobilizeze într-un mod realmente spectacular. Lucru curios, și pentru că în Diasporă, inclusiv cea localizată în UE, neangajarea politică e discutată ca obțiune continuu pe mai multe forumuri locale, dar și pentru că Brecht, pe care nu cred că trebuie să-l prezint amicilor mei, scria la un moment dat în „Dialog al exilaților” că imigranții sunt cei mai buni dialecticieni, căci percep imediat schimbările și diferențele, cu alte cuvinte, ei se pricep cel mai bine la a tăia firul în patru, în a găsi deosebirile dintre cei candidați ieșiți în turul doi, și probabil știu ce zic când zic că cei doi sunt foarte diferiți în mai multe privințe. Brecht știe ce zice. (Recomand cinefililor încă în modul minții de ne-alegător intuuitivul film omonim turnat de Raúl Ruiz.)

Dedic acest text și efortul pe care l-am făcut scriindu-l amicilor mei înainte de toate, dar și celorlalți indeciși, ocupați, săraci, boicotanți. Știu că e puțin, dar e un ceva totuși. Îndrăznesc să cred că vor fi astfel mai conștienți de factorii care le influențează comportamentul, care ar putea fi mai mult de ordin determinist și mai puțin de ceva legat de agenția umană. O spun, fiind conștient că „Mămăliga de Varșovia” a publicat acu un an texte în care autorii se declarau sceptici față de candidații la președenția României, precum și imaginea unui graffiti – Nimeni la președinte – care păreau să încurajeze o atitudine anarhistă dacă nu absenteistă, mai puțin una de alegător.

Rețelele sociale la răspântie.

Se poate spune că în actualele prezidențiale din SUA, rețelele sociale au fost folosite mai dibaci și mai extensiv de către acoliții Conservatori decât de cei Democrați, inclusiv Twitterul și Facebook-ul. Se zvonea că Donald Trump trebuia să fie rupt de la dispozitivul său mobil cu care era conectat la Twitter. Această corporație americană (mai țineți minte, și-a făcut reclamă și pe seama lui aprilie, 2009 – prima revoluție Twitter?) a fost criticată în termeni duri. S-a afirmat că e o cloacă de unde se distribuiau dezinformări, intimidări și hărțuiri. Twitter răspândea meme anti-semitice, cu conținut misoginic și rasist. Cu această ocazie, publicația neo-liberală britanică The Economist a lansat chiar un termen nou „politica-post adevăr”. O poză cu fiul lui Trump era cea mai comentată poză de pe facebook. Cu toate astea, se pare că, previzibil, noul val de ruși imigranți în SUA a votat totuși cu democrații, deci, se prea poate că odnoklasniki – rețeaua socială proiectată și utilizată în mare de către utilizatorii ruși – era de partea forței în SUA.

Publicațiile americane pe de o parte vorbeau despre favorizarea accesului la urnele de vot, inclusiv prin internet, iar pe de altă parte, tot mai mulți editorialiști, cercetători sau chiar animatori (întregul sezon 20 al serialului South Park), au adus în discuție fenomenul trollingului, a așa numiților „actori răi”, propagatorii urii și, eventual, discutau limitarea accesului la rețelele sociale și chiar internet pentru acest tip de utilizatori. Rețelele sociale, gen Twitter, își aveau doza de dezinformatori, iar odată cu extinderea rețelei, aceștia par să se fi înmulțit periculos. Drept răspuns, purtători de cuvânt de la Twitter, care după alegeri ar putea-o duce tot mai bine, au zis că scopul lor a fost să crească frecvența, ceea ce, de fapt, nu le-a reușit, în pofida studiilor anterioare. S-a întâmplat invers. Nu au venit la vot o mare parte dintre alegătorii tradițional votanți cu Democrații, dar a scăzut și numărul votanților Conservatori, în comparație cu prezidențialele precedente.

Până nu demult, se credea că doar 1 % de utilizatori ai facebook-ului vorbesc deschis despre opțiunea lor politică, inclusiv și datorită culturii și educației ideii de viață privată. Acest lucru se poate să se fi schimbat. În SUA alegătorii americani au început să-și dezprietenească masiv prietenii care au votat altfel decât ei, și se adună la proteste chiar în clipa de față. Iar dacă e să vorbim despre turul doi al alegerilor din Moldova, apoi, membrii grupului „Adoptă un vot” care are deja peste 60.000, pare să o susțină explicit pe Maia Sandu. Dar și pe acest grup se interzice discuția oricăror alte teme decât cele legate de – cazare sau transport la alegerile actuale – conform unei declarații a administratoarei Anastasia Condruc. Sunt foarte curios să văd cum va influența acest grup mobilizarea votanților în termeni statistici. Va ridica frecvența nesemnificativ, la fel ca imeilurile de îndemn, sau vizibil, ca mersul și discuțiile de la ușă la ușă?

De ce tinerii ajung să nu fie alegători?

Numeroase sondaje efectuate pe parcursul a zeci de ani în mai multe democrații cu tradiție arată că tinerii sunt cel mai puțin angajați alegători. Înjurăturile sau batjocora auzite de la unele posturi TV la adresa lor nu au cum să sporească frecvența acestei categorii de alegători. Seminariile organizate de către Comisia Electorală Centrală (CEC) la liceele și instituțiile de învățământ din țară sunt, în opinia mea, mult mai binevenite și efective în creșterea frecvenței printre alegătorii tineri decât luarea lor peste picior la televizor. Plus la asta, din câte înțelegem noi, statisticile oferite de CEC în ziua alegerilor din 30 octombrie indicau proporția de votanți de o vârstă anume prezenți raportat la toți alegătorii prezenți în acea zi și nu la categoria respectivă de vârstă. Cu alte cuvinte, pur și simpul în categoria „tineri” sunt mai puține persoane decât în celelalte categorii. Asta arăta graficul, fapt coraborat și de natalitatea în descreștere din ultimii 25 de ani din RM, precum și de indicii migrației. R. Moldova Pur și simplu, are prea puțini tineri. Natalitatea a scăzut și datorită condițiilor extrem de precare în care trăiește Moldova de un sfert de secol.

Tinerii, ca și alți alegători nu votează inclusiv și din motivele pe care le-am enumerat mai sus. În cazul lor, însă, adesea sunt câteva chestii în plus. Ei sunt cei mai cutezători, sunt cei care călătoresc mai mult, care se mută de la casele lor tocmai în perioada considerată în datele considerate de CEC, respectiv mulți sunt departe de sectorul în care trebuie să-și dea votul, sunt inclusiv la studii prin centre universitare îndepărtate, adesea la mii de kilometri de casă sau de ambasade, sunt mai puțin bogați ca să-și poată permite să călătorească acasă ca să voteze. Se căsătoresc și rămân în orașul, țara partenerului, care în era Erasmus poate fi peste nouă mări și nouă țări. Nașterea copiilor proprii îi ancorează și mai mult în străinătăți. Exact ca și în cazul celorlalți alegători, e suficient să ne asigurăm că tinerii nu au piedici în calea lor spre secțiile de votare și vor deveni și ei alegători mai activi. Absenteismul lor are o legătură prea mică cu morala. Insist, absenteismul tinerilor de la urnele de vot e o problemă universală. De ex., în SUA, în alegerile prezidentiale de acum 8 ani, prezența grupului din categoria dintre 18-29 de ani, a fost de două ori mai mică decât prezența alegătorilor de o vârstă de peste 60 de ani. Se mai știe că cu cât e mai educat electoratul cu atât e mai doritor să voteze. Peste 80% dintre cei cu studii postuniversitare voteaza. Peste 60 dintre cei cu studii universitare. Cei cu studii primare votează în proporție de 50%. Doar 30% dintre cei care au absolvit doar școala primară ajung să voteze, conform unor date ce ne parvin din SUA, de la prof. Michael P. McDonald. Singurul studiu-pilot despre care cunoaștem că a măsurat aceleași lucruri în electoratul moldav, pare să ofere date similare cu cele din SUA. Dar tot tinerii, odată aprinși, descoperă modalități extraordinare de deplasare spre urnele de vot. Mihail Ciolac, de exemplu, va zbura din Mineapolis spre Chicago cu un avion mic, în care mai duce și trei pasageri. Va depăși o distanță de aproximativ 700 km!

Să mai fac o incursiunea în trecutul nostru comunist. Se prea poate că cei ce se simt azi obligați să voteze și consideră că aceasta este o obligație și bucurie, să datoreze acest sentiment obligativității informale de a vota de pe vremea scrutinelor sovietice. Pe atunci prezența la vot era efectiv incredibilă. Iar mulți dintre votanți nu erau deloc fericiți de ceea ce se întâmpla. Cu toate acestea rutina impusă era o educație politică efectiv inedită.

Părinții mei, părinți.

Studii mai recente par să sugereze că părinții sunt cei care ne inoculează comportamentul de alegător. O bună parte din psihologi cred că rutina este calea de aur spre bunăstare și sănătatea mintală și fizică. Se pare că mersul la vot cu părinții, memoriile din copilărie legate de acest fapt, adesea efemere, că ziua votării era o chestie importantă, că votarea era un ritual însemnat și o poartă spre viața de adult – ar fi responsabile pentru formarea unui comportament de alegător consecvent și de lungă durată.

„Părinții au o influență enormă asupra implicării copiilor lor în politică, a valorilor pe care aceștia le aduc în politică, precum și obiceiurile cetățenești pe care le practică – susține Bruce E. Cain, profesor de științe politice de la Stanford. – Devenirea unui alegător ține de observarea părinților care merg și votează repetitiv, de atmosfera din jurul votării, de discuțiile politice de acasă care au loc în vremea cinelor de rutină, pe care pediatrii și psihologii dezvoltării obișnuiesc să le recomande pacienților și clienților săi. Iar mai apoi vin angajarea în activități politice – campanii, proteste, alegeri liceenești sau studențești, etc. Alegătorii de-o viață se formează încă din copilărie, susține și Perri Klass, într-un text din NYTimes intitulat – „Ce ne face, de fapt, să votăm? Ar putea fi părinții noștri”. Decizia de a vota poate fi mai puțin influențată de ce simțim despre o anume chestiune politică sau profil de candidat, despre niște alegeri anume, ci e despre aceste obiceiuri “regulare, predictibile și consistente” care ne ajută să creștem și să ne dezvoltăm într-o multitudine de feluri. Așadar, dragi prieteni și necunoscuți, în cauzl în care boicotați alegerile, sau sunteți nehotărâți, vă îndemn să mergeți totuși și să vă oferiți votul. Mai ales dacă aveți copii. Dacă-i aveți, luați-i cu voi. Poate că voi nu aveți acest sentiment extraordinar de apartenență la o colectivitate, așa cum îl au votanții de o viață. Dar copii voștri ar putea să și-l dezvolte. Curios lucru, orientarea politică a părinților pare să fie un factor mai puțin important în predictibilitatea comportamentului de alegător. E mult mai important în acest sens ca părinții să fi fost alegători activi.

Joshua Tucker, un profesor de științe politice de la Universitatea din New York, susține că tinerii care votează în primele trei alegeri din viața lor, au tendița să devină alegători pe viață. Fapt validat și de un studiu internațional efectuat de către un alt cercetător american, Mark Franklin, în 22 de democrații. Vestea bună e că ne putem regăsi plăcerea de a vota, dacă votăm în mai multe alegeri la rând!

Curios fapt, Klass mai afirmă că cursurile de angajament civic și lecturile nu par să aibă o influență atât de mare asupra comportamentului votantului precum sunt cei șapte ani de acasă. Dacă în familie s-a discutat aprins politică – fapt corelat și cu educația părinților atât formală cât și informală – se poate vorbi despre corelații ai acestui fapt cu plăcerea de a participa la alegeri și de a discuta cu niște străini pe care îi întâlnești întâmplător în secția de votare despre Renato Usatîi, care cică făcea afaceri în Polonia! Îmi este dificil să cred în afirmația lui Klass. Cred în puterea lecturii! Dragilor, dacă acest text a reușit să vă convingă și ați mers la vot datorită lui, scrieți-mi, ca să putem să combatem empiric afirmațiile cercetătoarei americane!

Studiile citate mai sus contrazic modelele raționaliste de tip costuri-beneficii de prezență la vot  care prezic că participarea la vot e determinată de chestii politice importante pentru potențialii votanți (susținute și de amicii mei) sau de percepția lor referitor la capacitatea alegătorilor de a influența rezultatele alegerilor. Cu toate că mai știi, poate că acum amicii mei decid să nu voteze în urma unei rezistențe incoștiente legate de sistemului electoral sovietic, prin corvoada căruia erau siliți să treacă părinții lor. Dragii mei, vă asigur, să fii alegător, e un sentiment extraordinar! Vă doresc mult de tot să fiți cândva în stare să-l simțiți! Nu-l lăsați să aștepte! S-ar putea să o simțiți și în 13 noiembrie!

Teodor Ajder, Ph.D.

Anunțuri

Un gând despre „Să fim alegători!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s