Exploziile de mămăligă din ajunul parlamentarelor

de Aju Tutu

Cum să leg la un loc toate cele câte s-au întâmplat cu perindarea premierilor noștri moldoveni din ultimile luni? Ce sens să scoatem din zbaterea asta? E posibil oare să urmărești și să participi la toate discuțiile nesfîrșite, sau barem să asculți atent toate opiniile? Poate de le-aș fi urmărit, aș fi descoperit și anumite chestii în jurul cărora s-ar fi putut cristaliza ceva mai inteligibil? Pe de altă parte, mi-ar fi rușine să scriu despre cedarea atât de ușoară a fostului premier Sturza, despre Parlamentul nostru castrat, despre faptul că Președintele Timofti, nu cu mult timp în urmă l-a decorat pe Plahotniuc cu Ordinul Republicii, iar apoi o face pe grozavul și nu-l consideră bun de Premier. Iar apoi s-a ajuns și la ungerea „guvernul de miez de noapte”. E interesant, penibil și rușinos.

rama-5421
Imagine: Ramin Mazur

13 ianuarie

Lanț răzleț de polițiști în jurul clădirii Guvernului moldovean. În zona Bibliotecii naționale, unde ne pregăteam să lansăm primul număr al Mămăligii de Varșovia, o pereche mai în vârstă întrebau trei polițiști dacă a fost votată candidatura fostului premier Sturza pentru postul de premier. Polițiștii le-au răspuns că nu a fost. Deputații nici măcar nu s-au sinchisit să vină la muncă, dar barem să voteze. Nu au fost penalizați pentru că nu s-au prezentat la servici. Noi, ne-am văzut de lansarea noastră. Prezentarea revistei își urma calea, iar eu, în secret admiram porumbeii-origami colorați, care parcă au ajuns în sală Bibliotecii de departe, din Varșovia, din sculptura-curcubeu, incediată de mai multe ori de dreptiștii leși, până când s-a ajuns la scoaterea sculpturii din spațiul public. Curcubeul era cu noi. Porumbeii păreau să fi aterizat acolo să ne zică – „Să fie întru-un ceas bun.”

S-o luăm de la un capăt, Timofti a refuzat candidatura lui Plahotniuc pentru postul de premier, înaintată de majoritatea parlamentară. Ieri și azi au fost proteste, toți aveau nădejde numai în Timofte și iată, el a procedat cu demnitate. A cerut de la majoritatea parlamentară să înainteze o altă candidatură. Au avut o zi pentru a o face. Se vorbește mult despre anticipate? Toți scandează în piața și la televizor – Tomofti – molodeț! (rus. bravo.)

20 ianuarie

Zeci de polițiștii barau intrarea din spate a clădirii Parlamentului și țineau piept unei mulțimi mari de oameni. Își făceau cu dîrzenie serviciul, dar și cu mult calm, și profesionalism, fără să decadă în acte de violență. Alcătuiau o barieră de nepătruns. Mulțimea, însă, tot stăruia, tot năvălea peste ei. Erau momente în care mulțimea se oprea, de parcă-și trăgea duhul. Oamenii stăteau înghesuiți unii în alții. Apoi, dinspre protestatari se stîrneau iar și iar un fel de valuri. Acestea se loveau de digul din polițiști, apoi se retrăgeau. Și tot așa.

Printre mulțime apăreau uneori liderii protestelor, ba cei de la DA, ba Usatîi, ba Dodon, uneori veneau și împreună. Declarau cîte ceva fiind înconjurați de mulțime. Cum veneau așa și plecau. Oamenii iar încercau să forțeze faleza din fața ușii, dar până una alta fără sorți de izbîndă. Totul se petrecea destul de pașnic.

_mg_9172
Imagine: Aju Tutu

Cineva a dat foc la o bobină mare. Au găsit-o într-o curte din vecinătate. Unii protestatari s-au dat mai aproape să se încălzească lângă rugul improvizat.

Valurile de protestatari nu încetau să se tot izbească de paza clădirii. La un moment dat, pe prispa îngustă din dreptul intrării din spate presiunea oamenilor asupra polițiștilor a escalat într-atât încît îmbulzeală devenise cruntă și, cum se întîmplă uneori în astfel de cazuri, bariera din polițiști a slăbit întîi o țîră, iar apoi, s-a spart încet dar de-a binelea. Mulțimea era mult mai numeroasă decît polițiștii care încăpeau acolo pe prispă. Ușa Parlamentului a fost deschisă forțat. Oamenii au început să se strecoare în interior. S-a instalat o harababură. Lumea se năpustiseră spre intrare și cu toții vroiau să pătrundă în clădire. Polițiștii încă mai încercau să închidă ușa, dar deja nu mai era posibil. Nimeni însă nu agresa pe nimeni. Era o tensiune oarecum încadrată în obișnuitul, dacă se poate spune așa, unor astfel de situații. Era desigur o presiune grozavă, dar doar atât.

screenshot-from-2016-09-25-204918
Captură: Aju Tutu

Cred că și polițiștii înțeleseră că pe moment nu se mai putea face nimic ca să oprească mulțimea și și-au slăbit strînsoarea. Așteptau probabil vreun ordin de mai sus care tot întîrzia să vină. Ei, desigur, erau conștienți că erau puzderie de polițiști și în interiorul clădirii și că mulțimea nu va putea intra prea departe. Polițiștii din interior nu erau dislocați imediat lângă ușă. Intrarea aceea din spate e foarte îngustă. Se intră, e un mic coridor și apoi imediat este o scară care duce în sus. Iar acolo, în susul scărilor, stăteau dislocați polițiștii care au blocat inechivoc fluxul de oameni pe tot parcursul serii. De bariera de ofițeri din interior nu s-a mai putea trece. Protestatarii au acaparat numai o bucățică din Parlament, au trecut numai de ușă, au intrat în antreu și gata. Atâta le-a fost biruința. Între timp, de afară nu prea se înțelegea ce se întămplă. Jurnaliștii și protestatarii tot forfoteau pe prispa aceea, intrau și pe ușă și făceau cîțiva pași prin clădire și ieșeau. Îmbulzeală mare. Se auzea ceva scandal în interiorul clădirii. Cineva încerca să rupă membrana aceea din polițiști din susul scărilor, iar polițiștii, de data asta stăteau zid.

Spațiul foarte îngust în care s-a desfășurat contactul dintre protestatari și oamenii legii a jucat un rol esențial. Mișcările tuturor erau extraordinar de restrînse de strîmtoarea accesului în clădire. Normal că lumea nu putea să năvălească cu toată forța care stătea și clocotea acolo afară, în dreptul intrării. Își dădeau bine seama că dacă insistau prea mult se puteau sufoca. Cineva putea cădea și era să fie strivit sub picioarele mulțimii. Dar nimeni nu și-a ieșit din minți ca să forțeze nota. Oamenii s-au mai calmat.

protest
Imagine: Ramin Mazur

Această mică cucerire a durat cam o oră, perioadă în care polițiștii își așteptau ordinile. Iată că și le-au primit. Am conchis așa urmărindu-le acțiunele. Polițiștii au început să iasă din clădire unul cîte unul, cică, se retrăgeau. Oamenii îi sălutau și scandau – Poliția-i cu noi! Poliția-i cu noi! – și erau fericiți că polițiștii-s atît de bravo. Dar polițiștii tăceau chitic, pentru că știau că pur și simplu e o manevră și munca lor e să păzească clădirea și ordinea publică. Polițiștii care erau lîngă intrare au coborât scările și au părăsit locul din fața clădirii. Dispăruseră parcă undeva. Cîțiva dintre ei s-au retras pe poziții în interiorul clădirii. De n-ar fi fost protestatarii atît de exaltați și-ar fi poate dat seama că ceva li se pregătea. După ce polițiștii au plecat cîți au plecat, și pîn-ce ei acolo se regrupau, primeau ordine etc., oamenii se plimbau destul de liber pe prispă și prin coridorul acela îngust de după intrare. Brusc, polițiștii au reapărut de după colțul din dreapta, dacă stăteai cu spatele spre clădire, și în mod fulgerător, dar și foarte tehnic, s-au înfipt în mulțime. Erau fermi. Erau ca o mașină blindată mînuită cu mare grijă. Oamenii, normal, că au dat înapoi sub presiunea ofițerilor. Mulțimea a fost tăiată în două. Polițiștii au format cu repeziciune un zid nou între mulțimea mare de jos și cei care au rămas pe prispă și lîngă intrare. S-a întîmplat cu viteza fulgerului. Nimeni n-a avut timp să decidă cine va rămîne sus și cine va fi jos. Dacă pe mine, de exemplu, manevra poliției mă prindea în josul treptelor, unde tocmai făcusem ceva poze cu bobina aprinsă, n-aș mai fi putut să nimeresc sus, lîngă întrare. Polițiștii erau categorici. Nimeni nu mai putea urca sau coborî de pe scări după ce și-au recuperat ei pozițiile. Mai mulți reprezentanți ai presei erau pur și simplu sus pentru că în interiorul clădirii aveau loc ceva confruntări și presa se învîrtea pe acolo adulmecînd teme noi. Și eu eram acolo printre ei. Protestatarii în mare au rămas jos. Se prea poate că polițiștii au și așteptat atent un moment cînd lîngă intrare rămăseseră mai puțini protestatari. Iar presa, bineînțeles, nu prezintă un pericol de facto pentru polițiști.

În momentul reapariției polițiștilor am fost aproape încrustată în balustrada scărilor. Nici pe vremea Maidanului kievlean n-am simțit o îmbulzeală atît de mare. Nu era clar ce va urma de pe o clipă pe alta. Mi s-a tăiat răsuflarea. Am simțit că dacă mai forțează oleacă, oamenii o să-și iasă din minți și că dacă erupe violența fiecare o să rămînă singur. Polițiștii își reocupaseră pozițiile, și își tot îngustau apucătura și în jurul nostru, a celora care mai rămăseserăm acolo sus, pe prispă. Nu ne țineau. Nu ne bruscau. Ne sugerau să părăsim prispa și să coborâm treptele, pentru că dacă situația se va agrava vom fi în pericol. Eram vreo șase jurnaliști și mai erau printre noi și câțiva protestatari. Printre ei era și Andrei Năstase cu niște organizatorii din Platformă. Stăteam între polițiști și cordonul de veterani și ei decideau ce e de făcut. Noi îi ascultam. Mi se păreau disperați.

Asalturile asupra cordonului de polițiști au reînceput. Din aceste valuri noi și din panica noastră m-am gîndit că în acea mulțime era foarte bine să ai alături pe cineva cunoscut, pe cineva de care să te poți sprijini sau pe cine să-l poți sprijini. Cred că nu eram singura care gândea așa. Oamenii încercau să-și facă cunoștință, cu toate că era în pripă și în înghesuială. Uneori doar prin priviri. Încercau să fie binevoitori și să se susțină reciproc. Ușa în Parlament era întredeschisă. Jurnaliștii încă mai intrau și ieșeau din clădire. M-am strecurat și eu în interior. Acolo l-am văzut pe Dorin, un coleg fotograf și bun prieten. El venise ceva mai tîrziu și nu l-am observat cum a ajuns acolo în îmbulzeala aceea. Cu toate că vedeam mulți colegii de la alte agenții, doar după ce l-am văzut pe Dorin nu m-am mai simțit singură. M-am bucurat mult să-l văd. Deveniseră cel mai apropiat om pentru mine în acel moment. Apoi eram deja împreună în interiorului cordonului format din polițiști. Nu-mi mai era frică. Ne puteam sprijini reciproc. El avea grijă de mine.

N-a trecut mult pînă cînd polițiștii și cineva din organizatori au dat ordin ca toți jurnaliști să părăsească cercul pentru că dacă o să mai fie un alt asalt, polițiștii vor trebui să facă tot posibilul să nu dea voie oamenilor iar în Parlament, ceea ce ar periclita siguranța jurnaliștilor. Polițiștii și veteranii au format un coridor prin care să poată să iasă presa. Stăteau ticsiți unul în altul. Am pășit printre ei de parcă eram niște prizonieri într-o închisoare. Era un sentiment foarte ciudat pe care vroiau parcă să ni-l impună oamenii legii. Mergeam și priveam peste umăr, ca să nu fiu cumva despărțită de Dorin. Aproape că-l țineam de mînecă. Imediat ce am părăsit spațiul de lângă intrare, cercul de polițiști și paramilitari s-a închis în urma noastră. Au început să colaboreze, poliția și forțele de ordine ale protestatarilor. Era curioasă această colaborarea a lor întru apărarea Parlamentului. Dacă Parlamentul e Statul, atunci, grupul de veterani la propriu l-au apărat în acea seară. A mai fost ceva. L-au flocăit un pic pe Ghimpu, de la PL, cînd acesta a încercat să iasă din Parlament. Așa, oleacă, nu tare. El s-a speriat, deși încerca să n-o arăte. Era deja întuneric de-a binelea afară. Cineva mergea lîngă el, probabil doi protestatari, și nu mai permiteau mulțimii să-l atace.

screenshot-from-2016-09-25-205009
Captură: Aju Tutu

Toate astea au avut loc între orele 7 și 10 seara.

Există, cred, un sentiment de bun simț în moldoveni. Nu-s ei atât de debili ca să înceapă să spargă totul în jurul lor, mai ales dacă e vorba despre o clădire pivotală și încă și recent renovată, care tocmai după un fel de astalt „popular” a fost avariată. A trebuit să fie doar reparată inclusiv și din buzunarele protestatarilor actuali. Chestia asta o înțelegeau cu toții. Nu le erau de niciun folos ferestre și uși sparte, incendii și șiroaie de sînge împrejur. Datorită acestui protest corp-la-corp mi se pare că sunt și mai mult convinsă că 7 aprilie a fost planificat și orchestrat. Că acei tineri, care au spart și furat în stînga și în dreapta erau plătiți. Că le era pohui de oraș, de țară, de oamenii pe spinarea cărora se ține totul la un loc. Au spart și vandalizat tot ce le-a căzut sub mîini. La Kiev, în timpul Maidanului, cînd se spărgea câte ceva cu piatra din caldarîm într-o zi, apoi aceeași oamenii care au scos-o, a doua zi o adunau de pe unde au aruncat-o și o puneau înapoi în caldarîm. Pentru că orășenilor normali nu poate să le fie atăt de într-un loc de oraș ca să-l spargă, să-l scuipe, iar apoi să-și ia tălpășița.

Acest asediu din 20 ianuarie, 2016 asupra unei clădiri-instituții de importanță națională diferă enorm de ceea ce s-a întâmplat în 7 aprilie, 2009. De această dată totul s-a petrecut, repet, fără violență. Nimeni n-a avut de suferit. Nici polițiștii nu au apelat la bastoane, nici civilii, intrînd în Parlament, nu au stricat nimic. Protestatarii discutau între ei că nu vor un alt 7 aprilie și se îndemnau reciproc să nu întreacă măsura. Repet, atît protestatarii cît și polițiștii pur și simplu își îndeplineau datoriile. Erau veritabili. Era interesant să-i privești. Protestatarii au dobîndit ce au vrut în careva sens. Au intrat măcar oleacă în Parlament, au trecut de ușă. Dar și polițiștii și-au făcut treaba. Au apărat clădirea și au îndepărtat mulțimea din incinta clădirii Parlamentului. Bine lucrat, curat.

A fost poate unicul asalt moldovenesc, așa cum ar trebui să fie un asalt al unor orășeni responsabili. A fost un asalt corect. S-a făcut cu voia tuturor moldovenilor și în stil moldovenesc. A fost ceva făcut cu multă răbdare și pace. De asta mămăliga poate exploda totuși singură. A fost o primă explozie veritabilă. Poate și nu prea răsunătoare, poate numai o bulina mică acolo a explodat pe fața mămăligii, dar oricum, a fost o explozie cum nu se poate de reală a mămăligii moldovenești. Nu o petardă pusă special în mămăligă și pornită de cineva într-un moment în care mămăliga ar fi făcut bine să explodeze, căci asta îi convenea acelui cineva. Platforma a inițiat un protest moldovenesc practic ideal în condițiile date. Cetățenii obișnuiți au arătat cum pot proceda, nefiind reglați decît de o gîndire comună. Pe atunci Platforma nu era încă un muștiuc politic. Manevrau de pe pozițiile unei autorități civice. A fost ceva foarte important. Dar faptul că Platforma din civică s-a prefăcut în muștiuc politic deja nu mai e interesant, ci doar banal. Din astea am apucat să avem cît carul – Podul de flori și PMAN plin de intelighenție, cu cîntecele lui Aldea-Teodorovici și Adrian Paunescu din difuzoare – asta e foarte fain, dar asta a fost posibil într-o perioadă anume și metodele acelea funcționau atunci. Acum Moldova e alta și societatea e alta, foarte diferite de cele de după căderea URSSului.

21 ianuarie

Forța protestelor a scăzut. Au avut loc convorbiri ale liderilor protestatarilor pe de o parte și guvernul nou format – guvernul de miez de noapte – pe de alta. Pentru cîtva timp situația a fost fierbinte. A chiar dat oleacă ceaunul în foc. Azi e cu mult mai multă lume, dar între timp puterea s-a regrupat, totul e sub control deja. Toate posturile TV au preluat secvențe în care se putea vedea cum un polițist era să se sufoce strâns între corpurile colegilor săi, care apărau Parlamentul. Andrian Candu a declarat că „guvernul de miez de noapte” e legitim și că anticipatele nu sunt rezonabile. Dacă Guvernul nu va ceda de data asta, oamenii la fel ca și în toamnă, se vor împrăștia pur și simplu.

24 ianuarie

Vorbești frumos despre mămăligă și vezi protestele destul de romantic. Ar fi bine să putem discuta având la mână și ceva statistici despre multele proteste care au chestionat clasa politica de la independența Moldovei de URSS încoace sau chiar și pe vremea URSS-ului, căci și atunci se protesta. Au fost multe. Au fost și multe orășele protestatare. Roluri bine jucate de data asta – lucrate curat. Există, deci, o dimensiune a spectacolului în protestul dat și nu doar în el. E interesant să-i privești, poate pentru că inconștient încadrezi totul în context teatral. Mă gândesc în acest caz și la rolul privitorului. La obiectivul camerei de luat vederi, care înveșnicește clipa și face posibil accesarea ei de către orice ochi de spectator viitor.

Acum, protestul ăsta din spatele Parlamentului era documentat de mai multe televiziuni și aparate de filmat individuale. S-au dat pe post imagini filmate și din antreul acela din spate. Sunt mai multe studii care arată că în fața obiectivului oamenii devin mai „buni”, mai etici, mai curajoși. Trișează mai puțin. Au tendința să fie mai puțin violenți. Acest „stil moldovenesc” de protest poate fi și rezultanta obișnuirii organelor de ordine cu importanța și utilitatea imaginii, nu? Poliția demult filmează protestele. Ofițerii, apărătorii de acum a Parlamentului, probabil au văzut nenumărate înregistrări video cu așa ceva. Știu ce înseamnă proteste în care se lasă cu violență și proteste în care poliția lucrează curat. Mă gândesc că poate în 2009 încă nu aveau această credință în imagini și când colo, protestul a fost filmat de mii de dispozitive mobile. Fiecare protestatar era un imițător de imagini și de videouri.

Apoi, mi-a venit o asociație viscerală în minte. Deși se vorbește despre un protest, e de parcă s-ar vorbi metaforic despre o încercare de deflorare. Protestatarii fiind entitatea masculină iar clădirea Parlamentului și paza ei entitatea feminină. Protestatarii au încercat să pătrundă clădirea, au trecut de labii – ușă, dar s-a oprit în dreptul himenului din interior – și apoi s-au retras pentru că ceva nu a mers bine. Nu au fost suficient de „debili” protestatarii moldoveni, cu toate că se poate discuta obiectivitatea unei astfel de explicații. Parlamentul, e în afara oricăror dubii, a rămas întreg.

În același timp, totul, de fapt, e cumva pe dos cu asociația asta. De fapt, cei ce se află în Parlament sunt violatorii populației civile. Parlamentrii actuali își aranjează traiul în detrimentul mulțimii, nu? Ei sunt cei care regulează mulțimea și în bine și în rău. Au regulat-o inclusiv și prin votarea guvernului ăstuia de miez de noapte. Dar poate că nu există nici un fel de futere la mijloc? Parlamentarii și restul cetățenilor formează un corp asexuat? Poate că sunt un fel de amebă? Să fie ameba o metaforă mai bună a puterii în R. Moldova? Puterea oricum nu poate exista fără supuși. La un moment dat ceva are loc în interiorul acestui organism – anumite valuri – și ceva se schimbă, se divide. Începe mitoza. O mitoză aparte. Un pas nou în evoluția speciei. E un fel de mutație la mijloc. Cele două celule nu mai sunt asemeni. Se deosebesc prea mult una de alta. Iau naștere două celule diferite care se percep ca străine. Una o mănâncă pe alta. Sau poate ameba nu se devide în întregime. Are loc doar un val, profaza, mitofaza, poate și anafaza și gata. Ameba devine organism bicelular, cu două celule specializate. Una suge toate resursele. Alta le caută. O cam iau razna.

Mă gândesc și la polițiștii care aveau misiunea de a păzi ordinea publică. Or fi mai tineri decât cei ce au păzit ordinea în 7 aprilie? Dar care e ordinea pe care o păzeau? „Guvernul de la miez de noapte” e cel puțin dubios. Cei de la PD au forțat nota și, după mine, au încălcat, de fapt, ordinea publică. Acest protest din ianuarie al Platformei a fost o încercare de chestionare și redefinire a ceea ce se numește ordine publică în R. Moldova și a ceea ce trebuiau să păzeazcă polițiștii. Poliția înainte de toate păzește stabilimentul și doar mai apoi ordinea pe care o dictează acest stabiliment. Dacă protestatarii reușeau să treacă de polițiști, stabilimentul mai mult sau mai puțin fragil, poate că acesta se prăbușea, ceea ce nu s-a întâmplat desigur, dar dacă e să ne imaginăm acest scenariu apoi ordinea ar fi putut fi redefinită de protestatari, singurii care chestionau ordinea considerată stabilitment la acel moment. Nu știu dacă era mai bine sau mai rău ce ar fi urmat. Ei încă o mai chestionează dealtfel, continuu, prin orășelul protestatar, prin politizarea mișcării.

Polițiștii care și-au jucat de minune rolul. Există și polițiști din ăștia, perfecționiști. Ei nu trebuie să-și liniștească conștiința cu pretextul că cel pe care îl îmbrâncesc, lovesc, torturează și-a meritat tratamentul. Își fac munca nu pentru că civilii sunt josnici, civilii sunt josnici tocmai pentru că ei îi îmbrâncesc. În lipsa unor ordine directe ei sunt cei care definesc ce e rău și ce e bine. Sunt reprezentanții unei „tiranii delicate”, cum zicea Richard Weiner, acum uitatul scriitor imigrant de sorginte cehă în Paris. El compara călăii perfecționiști cu amanții, care au dreptul să-și tortureze iubitele doar pentru faptul că acestea îi iubesc inechivoc. Iubești clădirile, orașul, țara, păi meriți să fii torturat pentru asta, căci asta te face să simți mai „adânc” iubirea și dăruirea de sine.

A nu permite mulțimii accesul la putere este poate un act la fel de violent precum ar fi fost gonirea acesteia cu bîte sau cu turnuri de apă, deși mai puțin curat, mai puțin elegant. Poliția, desigur, primește salariu, dar oare salariile lor sunt chiar suficiente pentru a colabora cu sistemul instaurat? Mai trebuie și un pic de conștiință ce nu trebuie împăcată pentru a face asta. Poliția pe care oamenii nu îndrăznesc să o urască. Sau, pe de altă parte, este poate răul cel mai mic.  

Pe de altă parte, polițiștii moldoveni s-au comportat într-adevăr, foarte diferit de poliția-anti-revoltă europeană. Înfruntau protestatarii corp la corp. Urau oare ei mulțimea? Sau poate o înțelegeau? Poate nu și-au depășit atribuțiile pentru că o înțelegeau și nu pentru că au primit ordin să fie „curat”? Făceau valuri ca într-un joc. Poate că nu a fost nicio explozie de mămăligă pe 20. Mulțimea a reacționat pur și simplu așa cum trebuie să reacționeze cetățenii unei democrații? Și-au exprimat nemulțumirea într-un mod public, cu toate că protestul nu a avut o finalitate clară. Poliția, care, din punctul ăsta de vedere e și ea din mulțime, nu doar pentru că a zis Candu, a reacționat destul de calm.

Ba da! Asta a și fost explozia! Parlamentul a fost luat cu asalt! Oamenii au dat la o parte trupele de polițiști și au intrat. Dacă nu erau să intre, nu se putea vorbi că a explodat. Sunt martoră. A fost un act extraordinar de simbolic.

Apropo, unei vorbitoare native de rusă, nu-i prea poate veni în gînd metafora cu deflorarea în contextul în care a fost folosită mai sus, pentru că în rusă clădirea Parlamentului nu se percepe la feminin. Cuvîntul „clădire” – zdanie e de genul neutru.

Mie îmi place idea mămăligii explozive, cu toate că poate părea banal și răsuflat. Citeam ce postase cineva pe fb, chiar pe 20 ianuarie. Era o descriere a felului în care oamenii se-mbrînceau cu polițiștii și cum intrau în Parlament. La un moment dat a apărut un comentariu: – și totuși ea explodează! De la început habar nu aveam despre ce era vorba. De fapt, mai multă lume nu a înțeles ce e aceea ce expolodează, dacă e să citim comentariile din josul postării respective. Apoi, înțelegînd, mi-am zis că – da, într-adevăr, se tot glumea doar că mămăliga nu poate exploda, respectiv, poporul ăsta al nostru nu se poate răzbuna pe putere într-un mod firesc, ca un popor unitar.

Azi va fi un antimarș, adică un marș proguvern. Situația e instabilă, în fiece zi totul se întoarce cu fundul în sus. Opiniile mele își pot pierde valoarea în fiece clipă.

26 aprilie

Protestele din ianuarie par să fie o cu totul altă mămăligă în comparație cu protestele de acum. Nu era bine să se facă protest de Florii. E la fel cum l-ai împușca pe Ceaușescu de Crăciun. N-am fost să văd protestul, că aveam închiderea stagiunii la teatru și aveam spectacol. Am trecut doar la un moment dat prin centru și am văzut că pe la 3 după amiază lumea era deja împrăștiată. Priveam la cele cîteva grupuri mici de oameni, dar eram cu gândul la execuția lui Ceaușescu. Doar mai spre seara, când am văzut știrile am înțeles că au fost doar niște valuri în lighenaș. Ieri am citit articolul lui Vitalie Sprînceană*. Cred că în mare sunt de acord cu el. Au eșuat protestele astea și deja nu prea mai sunt curat civice. Iar faptul că cei implicați în această mișcare, s-au răzgândit să mai participe în ultima clipa, Dodon și Usatîi, numai dovedește cursul politic clar al Platformei DA. Ceea ce în sine nu e rău, dar nu ar fi trebuit să fie anunțat ca proteste mari contra careva regim acolo. Cele două celule par să fie foarte asemănătoare, totuși. De fapt, dacă e să fiu sinceră, nu prea am înțeles care anume a fost evenimentul care a generat decizia de a protesta duminică. CEC le-a refuzat petiția cu referendumul, dar care referendum nu mai știu, poate e cel legat de anticipate, sau poate de prezidențiale.  Am citit și replica lui Constantin Cheianu.**

Lucrează la Jurnal, ce altă poziție poate să aibă?! Probabil într-adevăr crede în Platformă. Sau cel puțin nu e contra ei. Sprînceană, pe de altă parte, e un solitar. El încearcă să fie critic aflîndu-se în avangardă, dar practică o abordare detașată a fenomenelor sociale, ceea ce e mai dificil de acceptat. Înțeleg ce zic și unul și altul. Mi se pare că înțeleg și accept ce zice și Plaforma DA. Am devenit mai pașnică și văd în tot un mod firesc de desfășurare a lucrurilor.

Dar Floriile nu au fost de multă vreme o sărbătoare mare pe la noi. Hai că Dodon, poate scoate din mânecă cozul evlaviei, dar mie mi se pare că pe lângă curtarea alegătorilor creștin-socialiști ăsta nu e un motiv de niciun fel. De ce Ceaușescu? Plahotniuc nu se cuvine să fie dat mulțimii într-o astfel de zi? Unele zile sunt mai bune decât altele în dezoligarhizarea Moldovei? Mi se pare amuzant.

Platforma DA a devenit muștiuc partiinic. Nu mai văd sensul în protestele de acum. E de parcă mi s-a plasat un cordon de polițiști între felul în care gîndeam în ianuarie și cum gândesc acum. Protestele nu mai schimbă nică deja. Platforma tre să se pregătească mai bine pentru alegeri și gata. Ar fi bine să nu-și irosească forțele pe populism. N-or sa fie alegeri anticipate acum. Las să fie prezidențialele și apoi, în 2018 parlamentarele.

Susțineam protestele din toamna trecută. Protestele actuale nu mai pot să le susțin. Populismul pe care îl practică acum DA nu mai poate genera o atitudinea călduroasă din partea populației. Lumea nu vrea populism. Sunt înconjurată de jurnaliști, artiști, oameni care reprezintă o parte a intelectualității moldovene, care au trecut prin același proces de decepționare. Întâi erau simpatizanți DA, cu speranțe mari în mișcarea asta, iar acum o ignoră. Poate că e și firesc să fie așa. La fel e firesc și faptul că Platforma a devenit partid. Să devină și să se ocupe de lucru de partid! Dar e fudulie goală declarația lor precum că ei se ocupă și în continuare cu proteste civice axate pe lupta cu careva regim acolo. E doar o luptă mai redusă a Partidului DA și a afiliaților săi contra majorității parlamentare. Nu e doar părerea mea. E de parcă ar fi ceea ce făcea Roșca după independență cu Frontul, sau PLDM înainte de 2008. Nu afirm că asta e bine sau rău. E pur și simplu un proces aproape la fel și gata. Nu mai are nică cu „toți cetățenii Moldovei împotriva regimului oligarhic a lui Plahotniuc.” Regimul ăsta poate fi răsturnat în mod firesc, numai că deja la parlamentarele viitoare și las Platforma (sau oricine altcineva din opoziția actuală) să se pregătească bine pentru alegeri. De se va ajunge la ce a ajuns Roșca, sau la ce a ajuns Filat în 2008 deja timpul o va arăta. Acum e cert că Platforma DA a încetat să fie o putere națională, dar a devenit un partid politic obișnuit. Se poate afirma că asta o dovedește și „alianța” cu Dodon și Usatîi, care a eșuat. Nu că n-aș susține practica protestelor, dar anume protestele DA acum mi se par lipsite de sens.

Mă întreb dacă Sprînceană vrea și el să intre în politică sau dacă Cheianu ar accepta o desemnare din partea Platformei să devină candidatul Platformei pentru eventualile  prezidențiale? El e cel care ține piept oligarhilor corupți până și în rapul moldovenesc (vezi Kapushon). De ce Sprînceană reproșează  parvenirea politică a altora? Ei practică același lucru ca și el, cu toate că într-un mod mai puțin rafinat. Nu înțeleg de ce cineva ar reproșa unei mișcări populare faptul că devine atât declarativ cât și formal mișcare politică? Mișcările populare sau se transformă în partide sau dispar. Alternativa non-partidă e anarhismul sau e o mișcare care se dizolvă destul de rapid, cu riscul de a ajunge țintă de glume sau țap ispășitor. Anarhismul e mult mai drastic, e îndreptat împortriva statului propriu zis și a forțelor care consolidează ordinea existentă. Din câte cunosc, nici anarhismul nu funcționează nicăieri ca atare pe termen lung. Deși sinceră, pare să fie mai mult o practică a unor grupuri liminale. Anarhismul devine foarte viril când începe să fie combinat cu sindicalismul, de exemplu. Au fost precedente interesante. Ar trebui de studiat mai mult această posibilitate. Numai timp să avem. Nu cred că lui Sprînceană aceste lucruri îi sunt străine. Nici atunci când mișcarile populare au un program bine elaborat și sunt promulțime, și nu sunt structuri inflexibile ierarhic, cu multe nume noi, asa cum ar fi vrut Sprînceană să fie și DA, cred – știu eu, ceva de genul, Podemos – dar și acestea ajung, de fapt, pentru a-și asigura voturile, să fie mai mult populare decât radicale. Podemos prefera să reprezinte explicit clasa muncitoare, care e numeroasă și doar tacit minoritățile etnice, sexuale, sau, de exemplu, imigranții și nici nu o fac întotdeauna. În Moldova, unde există furnale de propaganda geoolitică și din est și din vest, e foarte puțin probabil să se cristalizeze o mișcare din care și-ar dori Sprînceană. Mi se pare practic imposibil.

În Polonia a apărut după ultimile alegeri KOD-ul (comitetul apărării democrației), care nu a devenit partid. Venea lumea cu zecile de mii la protestele pe care le organizau. Dar, cu timpul, oamenii au cam încetat să mai vină, cu toate că oamenii care îl compun sunt foarte sinceri și încearcă să vorbească din numele unei gândiri comune. Au apărut și tot felul de animozități în sânul mișcării. Asta e adevărul. DA, cu Dodon și cu Usatîi, fiecare în felul lor sunt la maxim de stânga cât se poate stoarce din populația Moldovei. În România poate e puțin altfel. Uite că s-a lansat recent și mișcarea Demos. Mai știi… Poate învață și moldovenii câte ceva de la vecini? Altfel spus, eu mai degrabă i-aș da dreptate lui Cheianu. Partidul s-a format. Candidatul a fost înaintat. Că ei declară asta public sau nu, ce mai conteaza? Iar populismul e o practică inerentă politicului. Ajungem să credem ceea ce auzim de mai multe ori de la mai mulți oameni, și nu contează de e adevărat sau nu ce susțin.

E foarte mult ego în discursul politic de orice fel. Acest lucru nu se va schimba niciodată. Nu înțeleg de ce acest adevăr – lupta egourilor – e o problemă atît de mare? Sprînceană, într-adevar scrie detașat de data asta, chiar ca un chirurg, vorba lui Cheianu. Sprînceană, spre deosebire de mulți dintre compatrioții noștri, e, dealtfel, cineva foarte privilegiat. De data asta și-a folosit privilegiul pentru a se detașa de mulțime. Consider că protestatarii din piață nu merită să fie priviți de sus pentru că încearcă să formuleze ceva idei, așa stângaci cum o fac. Cheianu mi se pare mai sincer și mai aproape de adevăr, cu toate că scrie pentru simbrie, spre deosebire de Sprînceană, care își poate permite să o facă fără, dar răspunsul lui dat lui Sprînceană a fost totuși o chestie voluntară, din câte înțeleg.

O considerabilă  parte din discursul intelectualilor de stânga este îndreptat tocmai în direcția politizării indivizilor și a grupurilor. Cu toții suntem entități politice, doar că unii sunt mai conștienți de asta alții mai puțin, unii sunt adunați în entități formale alții în grupuri neformale, și încă mai alții preferă să fie solitari. Nu trebuie să urâm politicienii. Trebuie să devenim noi politicieni de mâine. Nemulțumirile oamenilor, demonstrațiile sunt în mare parte rezultatul încercării oamenilor de a-și recăpăta și redefini ființa lor politică. Cu cât suntem mai conștienți de politicul din noi, cu atât suntem mai în controlul corpurilor noastre, mediului nostru, viitorului nostru. Oamenii trebuie să se obișnuiască să vină și să se exprime sau chiar să locuiască în spațiul public. Nu e nimic rău în faptul că uneori debitează și prostii aflându-se în public. Pentru unii demonstrația e o prostie, cum să nu, pentru alții e o experiență, pentru alții e o glumă, pentu încă altcineva gluma poate fi interepretată drept un atac la structurile ierarhice ale puterii și puterea lovește înapoi. Am ajuns, cred, în faza în care statul ar trebui să fie conștient și să nu lovească aiurea în cetățeni, căci demonstrațiile au, de fapt, scopul de a-l învigora și face mai puternic. Omul încă se mai teme să iasă relaxat în piață și să spună ce crede. O face doar silit de împrejurări. În democrație nu trebuie să-ți ducă cineva cuțitul la beregată ca să începi să strigi în gura mare că cineva vrea să te omoare sau să-ți fure miliardul din portofel. Cu riscul de a face din țânțar armăsar, mi se pare că Sprînceană a fost cinic, că a uitat scriindu-și textul de învățăturile lui Diogene din Sinope. Nu are acest drept, căci, spre deosebire de cei mulți din piață el are și privilegiul de a fi citit și are memorie bună de lungă durată. Mai ții minte monstrațiile organizate de Artiom Loskutov? N-ar fi avut loc dacă Loskutov i-ar fi apostrofat pe monstrați pentru sloganele „de grădiniță”. Dacă tot vorbim de detașare, Isaiah Berlin zicea în „Lemnul strâmb al omenirii” cam așa:

Cine sunt autoritățile care ne pot demonstra nouă calea cea bună pentru teorie și practică? În chestiunea asta (precum era de așteptat) a existat, în vest, un prea mic acord. Unii insistă că doar experții pot da răspunsuri, oameni înzestrați cu viziuni mistice sau cu perspective metafizice, cu puteri speculative sau aptitudini științifice, oameni înțelepți, înzestrați cu dreapta judecată – oameni cu intelectul elevat. Pe când alții neagă acest lucru și declară că adevărurile cele mai importante sunt accesibile pentru toți oamenii: adică, fiecare om care încearcă să se adâncească în inima sa, în propriul său suflet, se va înțelege de minune pe sine și mediul care îl înconjoară și va ști ce să facă oricând, cu condiția ca el să nu fi fost orbit de influența nefastă a altora – oameni ale căror naturi au fost pervertite de către instituții proaste. Inclusiv acest punct de vedere își are azi aderenții săi.

Ar trebui să încurajăm și să sărbătorim, noi cei ce ne permitem luxul observației și analizei, orice ieșire și expresie civică individuală, cu toate că apar într-un context politizat. (De fapt, nu există contexte nepolitizate.) Nu să le admonestăm. Inclusiv atunci când nu ne convin dintr-un motiv sau altul.

Sprînceană s-a alăturat la un discursul elitist, un discurs în mod normal specific stabilimentului. Trebuie cel puțin să absolvești grădinița ca să poți să mergi la protest? De ce adică? Fără încercări și eșuări nu se poate învăța nimic, nici măcar conștiința politică. Ar trebui să sărbătorim și eșecurile. E important să nu ne mai temem să facem greșeli sau să fim arătați cu degetul. Fără gafe nu există dezvoltare.

Hm, mie nu mi se pare totul atît de firesc. Eu nu vreu în politică deloc. Nici activismul ca atare nu-l văd în cheie politică. Nu-i dau toată dreptate nici lui Sprînceană, nici lui Cheianu. Sprînceană își pune speranța în faptul că un sistem este funcțional doar dacă acesta e subordonat unei structuri solide de reguli ierarhice bine puse la punct. E un fel de dictatură a legii. Sistemele lucrative, într-adevăr funcționează dacă sunt bine structurate și dacă se pot transforma în funcție de provocările cu care se confruntă, făcându-le astfel față. Dar aceste seturi de reguli nu trebuie să fie neapărat foarte rigide, ci mai alternative, mai puțin exigente, mai verzi, mai movibile, mai tolerante. În practicile lui zilnice el se aliniază acestor procese. Alteori, ca acum, șabloanele rigide îi prevalează discursul. În orice caz, acest radicalism de structură e o utopie pentru o țară ca Moldova de azi. Nu susțin soluțiile lui, cu toate că înțeleg bine ce zice cînd spune că vrea fapte, nu vorbe și populism. În R. Moldova toate partidele politice au aceeași problemă: toți practică numai populismul. Nu doar de la izvoare, când sunt fondate, ca un fel de metodă de publicitate, dar și mai apoi, pe tot parcursul activității lor ulterioare. E obositoare demagogia asta atotprezentă. Nimeni nu mai are încredere în chestii din astea. Protestele lipsite de trebuință și conținut, numai cu drapele și urlături deja s-au trecut.

Cheianu e hiperoptimist. Nu pot să simt ce simte el.

La fel e și cu protestele civice, dealtfel. De mult nu mai creem proteste de genul celora făcute cândva cu grupul „Orasul meu drag”, cu elemente distinct artistice.

cimitir2
Imagine: Ramin Mazur

Odată, la un protest lîngă Primărie am fost însoțiți chiar de Pușkin, doar că el nu recita poezii ci declama slogane! Aduceam cărămizi din clădirile dărîmate ilegal, uneori aceste construcții erau incluse chiar în patrimoniul național, și făceam din ele instalații pe scările Parlamentului. La un moment dat, am creat o instalație care aducea a cimitir pe locul unde a fost demolat Conacul Teodosiu. Erau proteste, dar concomitent și happeninguri. Uneori făceau și cei de la Hyde Park daravele din astea mai mănoase, dar mai rar. La un moment dat dăruiau pomi de Crăciun instituțiilor de stat care încercau să reducă libertatea cuvîntului. A fost faină și acțiunea cu Dezbotezătorul a lui Oleg Brega. Actualmente, de cele mai multe ori ce fac ei e redus la pichetarea unor locuri cu ceva lozinci și fluierături. Protestele-happeninguri au avut priză pentru că atrăgeau privirea și, respectiv, aveau un impact important. Sunt un fel de spectacole pe gratis, cu toate că abordează chestii politice. Ar putea fi încadrate în ramele teatrului oprimaților al lui Augusto Boal. Pe unda asta de proteste noi, cei din „Orașul meu drag”, am fi vrut să mergem și în continuare. Cu toate că acum această strategie de luptă urbană nu-și mai are efectul dorit nici asupra funcționarilor publici și nici asupra publicului. Impactul ei devine tot mai slab. Trebuie să intrăm într-o fază nouă, mai proporțională. Să facem acțiuni similare cu cele pe care le-am inițiat acum cu cinematorgraful Gaudeamus, doar că noi numai abordare artistică și facem. Sprînceană e implicat și el. Vrea să organizeze niște consultații publice în jurul cinematografului. Dar trebuie să existe și un corp protestatar, o masă critică, oameni care să facă zgomot, pe care să-i filmeze posturile TV. Să fie și acțiuni cu mesaj protestatar politico-social, dar și cu o componentă puternic artistică. Apropo, așa s-a întâmplat cu protestul recent contra deschiderii unui delfinariu în Chișinău. Protestatarii au așternut pe cărarea care ducea spre intrarea în delfinariu o pînză lungă de culoare neagră. Oamenii nu prea vroiau să calce pe ea. Cînd a ajuns Chirtoacă acolo, a primit imediat un abțibild cu „Nu Delfinariul!” A fost tare fain. Și șoc și acțiune artistică. Scandalul a ieșit mare, cu toate că delfinariul funcționează, totuși.

vlcsnap-2016-09-29-15h00m58s106

_mg_0234

_mg_0241
Imagini: Aju Tutu

E musai o restructurare continuă, căutarea și găsirea unor noi pîrghii. E firesc să fie așa.

Mă gândesc la protestele perfecte, în viziunea mea, cele organizate de Greenpeace, de exemplu. Ei rup. Doar că ei au bani pentru asta și nimeni nu știe de unde vin acești bani. Dar iaca așa proteste nebune cum fac ei, pe la întîlnirile astea corporative mondiale, astea sunt capodopere. Intră oamenii în fracuri și oferă șampanie oaspeților bogătani în costume la patru ace și rochii de seară, iar în loc de șampanie e servit petrol. Băutura asta reprobabilă crează zarvă mare. Activiștii sunt dați afară din sala de banchet, dar, de fapt, misiunea lor a fost îndeplinită. Întrunirea a fost pereclitată. Iaca asta e tare mișto. Sau, deschiderea la ceva eveniment mare legat de extragerea petrolului. Echipe TV filmează în direct, iar ei, hopa, și dau drumul la o lozincă imensă de pe acoperișul clădirii. Lozinca acoperă întreaga clădire. Pe lozincă ceva slogan cu mesaj contra-evenimentului. Îi arestează, amendează, dar ei îi dau foială mai departe.

În ajunul prezidențialelor

Prezidențiale sunt și meritul protestatarilor din 20 ianuarie, deși stabiliemntul a făcut pasul acesta în întâmpinarea lor. Trebuia să facă un astfel de pas ca să nu se compromită total. Oamenii nu mai trebuiau să-și genereze ostilitatea. Aveau o pârghie nouă de a da jos celula Plahotniuc. Prin alegeri democratice.

Orășelele de protestatari, întâi aglomerate, au fost, de facto părăsite, mai spre vară, cînd am ajuns să le fotografiez. Orășelul Platformei a fost anterior mutat de câteva ori de pe un loc pe altul, căci încurca la reparația șoselei. La un moment dat, prin decizie judecătorească – se ordonă evacuarea corturilor şi construcţiilor uşor demontabile din PMAN. S-a lăsat cu puțină zarvă, ba Năstase spunea că e legal să fie scoase, ba că nu. Orășelul Platformei a dispărut, de parcă nici n-ar fi fost vreo dată, ca multe alte orășele protestatare.

img_2933
Imagine: Aju Tutu

Între timp, în Republica Moldova a fost arestat fostul premier Vlad Filat, care s-a pricopsit cu o sentință de 9 ani de pușcărie. A fost arestat și oligarhul Ilan Shor, primar de Orhei. A fost însă eliberat și cel puțin unii dintre orheieni erau fericiți nevoie mare cu această ocazie. Cazul lui mai este încă cercetat, dar până una alta mulți cred că el a fost arestat așa, de ochi frumoși, ca să distragă atenția. A mai fost arestat la Kiev și extrădat Moldovei afaceristul Veaceslav Platon. E în arest de 30 de zile. Se vehiculează că Platon ar fi implicat în furtul miliardului la rînd cu Plahotniuc. Pe 8 septembrie, culmea, a apărut vestea că Platon vrea să participe la prezidențiale și că și-a format grupul de inițaitivă, aflîndu-se în arest. Și restul Moldovei se pregătește de cu zor de alegerile prezidențiale. S-au înscris în cursă toți politicienii pe care i-am pomenit aici, precum și mulți alții. În total sunt 24 de grupuri de inițiativă. Unii, amicul nostru, Oleg Brega, s-a înscris, a început să adune semnături, dar a declarat că renunță.  Pentru a deveni un nume pe buletinul de vot fiecare deputat trebuie să adune tocmai 15.000 de semnături, ceea ce e mai mult decât a adunat el ca independent în ultimile parlamentare. Încearcă, în schimb, să devină deputat în Parlamentul României.

Se anunță o campanie aprinsă.
Înainte de a încheia, îmi dau brusc seama că nici de data aceasta nu există alegere între bine și rău. Alegerea e întotdeauna între rele. Sartre zicea cândva – Omul nu alege între succes și eșec, ci dintre două eșecuri. Pe de o parte are nemulțumirea continuă, pe de alta reificarea, adică alegerea existenței într-un cadru de obiecte concrete, caz în care omul renunță la dimensiunea sa politică, devenind și el/ea obiect manipulabil. În așa fel, cu tot suportul nostru declarat pentru candidații liminali, alegerile care vin, ca dealtfel orice alegeri democratice, sunt cel puțin dintr-un punct de vedere, alegeri întotdeauna dintre rele, și în sensul ăsta sunt oarecum absurde.

Vă îndemnăm totuși să le savurați, ca pe o mămăligă amară, cel puțin pentru aberanța lor, dacă nu pentru altceva. Ne dăm seama că nu va fi ușor. Întotdeauna e mai simplu să ne plângem decât să râdem. Întotdeauna e mai ușor să ne alegem pe noi decât pe alții. Nu uitați, alegerile sunt și ele o modalitate de exersare a privilegiului de participare la procesul de democrație, cu toate consecințele de rigoare. Dacă nu știți și nu știți pe cine să susțineți, vă sfătuim să procedați în felul următor. Scrieți numele fiecărui candidat care caută semnături pe câte o bucățică de hârtie de aceeași mărime. Împăturiți aceste bilețelele în două de câteva ori. Puneți-le într-un ceaunel. Amestecați cu un făcăleț. Trageți la sorți. Oferiți semnătura dumneavoastră candidatului sau candidatei pe care îl/o veți scoate a doua din ceaunel. La fel puteți proceda și la vot, cu candidații numele cărora vor ajunge în varianta finală a buletinelor de vot. Acest exercițiu de democrație întîmplătoare vă va ajuta să evitați încercările de manipulare inițiate de candidații mai influenți prin mass-media și spațiul public. Să aleagă întâmplarea candidatul cel mai just! Altfel, mă tem că iar o să fie explozii de mămăligă, și nu doar de suprafața, în capitala Moldovei. Cu toate că, după ce miliardul a fost refurat, de data asta de guvernul de miez de noapte, mămăliga ar putea lua lejer foc și înainte de parlamentare.

Septembrie, 2016.

*platzforma.md/impresii-la-cald-despre-cadavre/

**platzforma.md/despre-niste-proteste-care-nu-schimba-nimic/

Dacă v-a plăcut acest text vedeți și textul „Să nu demonizăm protestele de la Chișinău

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Exploziile de mămăligă din ajunul parlamentarelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s