Scrisoare deschisă către Ana Blandiana

Stimată doamnă Ana Blandiana,

Cu câtă îndurerare am citit azi vorbele dumneavoastră!

Zecile de atentate cu sutele sau miile lor de morţi nu reprezintă nici pe departe un pericol comparabil cu cel al înaintării lente şi insidioase a milioane de emigranţi ferm hotărâţi să nu se integreze şi care vor dizolva, din interior, cultura şi mentalităţile Europei secolului al XXI-lea, înlocuindu-le cu imperativele unor convingeri de tip medieval. Mai periculos decât terorismul pentru definiţia şi supravieţuirea Europei este bagajul spiritual şi cultural pe care îl aduc noii veniţi şi care, prin aplicarea libertăţilor europene şi prin dezechilibrul demografic fără speranţă dintre băştinaşi şi emigranţi, vor înlocui cultura şi spiritualitatea europeană.

Citim aceste rânduri și ne întrebăm despre cine vorbiți, doamnă Blandiana, când invocați milioane de emigranți cărora le atribuiți convingeri medievale? Despre cetățenii țărilor vestice ai căror părinți sau bunici provin din state arabe? Despre refugiați? Despre sirieni, despre irakieni, despre afgani? Despre arabi? Despre africani? Despre musulmani sau despre creștinii care și ei fug de război? Despre miile și miile de copii? Aproape o treime dintre refugiații care ajung azi în Europa sunt copii! Despre mamele lor obosite să-i tot care în brațe? Despre artiștii – poate poeții, la milioane de oameni trebuie să fie și poeți! – care fug și ei de război? Sau poate fug de sărăcie?

Aceste milioane de oameni nu au o identitate comună. Nu au aceeași gândire politică, nu au aceleași scopuri în viață. Provin din locuri diferite, au istorii diferite. Nu au același bagaj spiritual și cultural.

Imaginea mulțimii omogene, în care e replicat la infinit genul de individ înapoiat, cel mai probabil musulman, încăpățânat în contact cu cultura europeană, nu e decât un stereotip creat din ignoranță. Habar nu avem cine sunt oamenii care vin în Europa pentru că n-am avut la școală prea multă istorie a Orientului Mijlociu (de exemplu), în librăriile noastre rar găsești o carte scrisă de un autor sau autoare arabă sau africană, mass media e plină de simplificări idioate. Subconștientul nostru a creat o armată de frankensteini identici gata să ne ducă la pierzanie.

Ce dureros de trist este să descoperim atâtea clișee orientaliste conținute de cele câteva propoziții ale dumneavoastră citate mai sus! În ce constă acel spirit medieval pe care îl menționați? Vă gândiți, poate, la atitudinea față de femei, manifestată, spre exemplu, în atacurile din Koln? Patriarhatul (eram siguri că știți asta!) n-a fost în nici un caz adus în Europa de imigranți musulmani! În România noastră creștină, cunoaștem prea multe femei bătute de soții lor și nu mai cunoaștem nici una care nu a fost până acum hărțuită.

Cum puteți pretinde să înțelegeți atât de bine motivațiile milioanelor de oameni care ajung acum în Europa (ca să fim totuși mai preciși, deocamdată este vorba de 1.5 milioane de refugiați care au venit în ultimii doi ani, reprezentând 0.2 la sută din populația europeană)? De unde știți dumneavoastră că nu vor să se integreze? Din perspectiva de imigranți, vă spunem că a alege să nu te integrezi înseamnă să te autocondamni la o viață grea și nefericită! Nimeni nu ar face benevol această alegere. Să nu încurcăm, a nu vrea să te integrezi cu a nu putea. (Discuția despre de ce unii imigranți nu se pot integra o lăsăm pentru altă ocazie deși e foarte importantă pentru a înțelege atacurile teroriste).

Nu vor să se integreze… Cunoașteți, desigur, că asta afirmă politicienii de extremă drepta din Europa occidentală despre milioanele români care au emigrat spre Vest?

Doamna Ana Blandiana, aveți dreptate, Europa pe care o știam pare a fi în ruine. Începuse să fie pe ducă chiar înaintea venirii valului de refugiați. Da, Europa își pierde valorile cu care era cândva asociată – egalitatea, solidaritatea, deschiderea. Valori de care noi, românii, într-un fel am beneficiat.

La Sighet, la memorialul crimelor regimului comunist românesc construit datorită dumneavoastră, sunt spuse multe povești ale eroilor rezistenței anti-comuniste. Trăsătura lor principală era că și-au păstrat valorile în ciuda presiunilor și violenței la care fuseseră supuși. Valorile nu se fură. Valorile europene suntem pe cale să ni le pierdem noi singuri. Aceasta e dificultatea în care ne aflăm în urma atacurilor teroriste: cum să facem să ne păstrăm umanitatea chiar dacă suntem supuși unor atacuri inumane? Cu aceeași provocare se confruntă milioane de oameni care trăiesc în state arabe, care sunt și ei victimele atrocităților comise de Statul Islamic.

La final, o mică nelămurire. Nu mai înțelegem de ce creștinătatea europeană este invocată de atât de mulți pentru a refuza primirea refugiaților musulmani, în vreme ce Papa, totuși liderul lumii creștine, nu spune altceva în ultima vreme decât că trebuie să ajutăm străinii la nevoie, indiferent de ce religie sunt! Nu știm dacă ați observat, dar declarația dumneavoastră despre pericolul reprezentat de emigranți pentru valorile creștine a venit chiar în aceeași zi când Papa spăla picioarele unor refugiați musulmani și spunea că suntem cu toții egali în umanitatea noastră.

Ne-a îndurerat declarația dumneavoastră. Aveam senzația că sensibilitatea de scriitoare v-ar ajuta să vă imaginați un milion de istorii diferite ale oamenilor care fug spre Europa. Credeam că ceea ce știți despre viața într-un regim totalitar v-ar ajuta să distingeți între propagandă și informație. Speram că ați citit versuri scrise de poeți arabi, ceea ce nu v-ar fi permis să arătați atâta aroganță față de cultura țărilor din Orientul Mijlociu.

Evident, nu vă cunoaștem deloc. Ne bazam doar pe niște presupuneri. False. La fel cum, din păcate, faceți și dumneavoastră vorbind despre milioanele de emigranți.

 

Sperăm din suflet că veți reveni asupra acestei declarații (de la dumneavoastră avem, totuși, speranță)

Redactorii imigranți ai revistei Mămăligă de Varșovia (lista de semnături rămâne deschisă pentru cine vrea să mai semneze)

Claudia Ciobanu (fosta dumneavoastră elevă de la Sighet)

Teodor Ajder

Olga Corochii

Mihai Tarța

alături de noi

Mara Delia Puacz

Simona Klijewicz

Lidia Bradley

 

 

 

42 de gânduri despre „Scrisoare deschisă către Ana Blandiana

  1. Reema e o refugiată de 12 ani din Siria. Era în Lebanon, în 2013, când a scris poezia de mai jos.

    Reema’s Poem:

    Siria

    Inimile noastre te iubesc
    Cum te iubesc copii tăi
    Cum memoria te va uita
    Vom reveni cât de curând, să-ți ștergem lacrimile de pe obraji
    Vom reveni într-o zi la mamemle noastre, să sărutăm pământul și florile
    Dragă Siria, ne vom înroarce cât de curând.

    traducere în limba engleză: Dr. Nahla Baydoun
    lector: Natasha Milet-Carty

    Apreciat de 2 persoane

  2. Aici trebuie judecate aparentele convenabile de realitatile alea dureroase, greu de acceptat – si de unii si de altii. E clar ca sunt multi oameni din zona Orientului Mijlociu care ar fi mai curati, umani si morali decat ”miticii” nostri” cu sau fara matanii si cruciulite. La fel cum si poate mai gasim oameni cu ratiune, compasiune si bun simt intre crestinii si europenii care isi pun intrebari cu privire la ce se intampla in propria casa. Din pacate toata chestiunea e interpretata ideologic – paranoia ”imigrantilor” versus apologia ”bunului strain”, xenofobie fascistă versus paricid euro-crestinofob marxist. Daca vom iesi din comoditate ideologica, poate ca vom avea ocazia sa intalnim pe semenul nostru – cel european, speriat de ce i se intampla prin propria casa cu copiii sfartecati de bombe, sotiile si prietenele violate de grupuri multi-culti, de orasele in care traieste, precum si cel din Siria & Iraq, cu aceleasi angoase si temeri, poate multiplicate infinit. Toata critica ”europenismului” e bine venita cand ne pastram exigenta criticii si simtul realitatii si fata de ceilalti. Altfel ne deconspiram complexele paricide si fantasmele alteritatii (aztecii au primit cu draga inima ”musafirii” pasnici in frunte cu Cortez si stim ce s-a intamplat mai departe).
    As avea totusi o observatie punctuala la textul Dvs. :
    ”Imaginea mulțimii omogene, în care e replicat la infinit genul de individ înapoiat, cel mai probabil musulman, încăpățânat în contact cu cultura europeană, nu e decât un stereotip creat din ignoranță.”
    Well, de-a Domnul sa fie adevarat! Numai ca daca chestiunea e chiar reala si nu doar un stereotip (de altfel si textul Dvs. are cateva la activ), atunci o sa va faceti vinovat(a) de strigatele de ajutor ale femeilor maltratate, batute, ucise cu pietre, a fetelor mutilate genital, a copiilor violati, a femeilor violate si vandute cu bucata, etc., etc. Tocmai în era clamarii drepturilor victimelor de a fi apărate suntem tăcuti față de opresorii ce își fac un titlu de glorie, și încă în gura mare și în fața tuturor! In numele victimelor care zac/sufera in Orientul Mijlociu, va rog sa renuntati la inocenta vinovata si sa pastrati simtul realitatii. Faceti bine unde si cum puteti si nu impuneti cenzura, totalitarism, militia corectitudinii politice. Era Cantarii Romaniei pe un singura voce a trecut! Tocmai in diversitate sta frumusetea si farmecul erei noastre, nu?
    Uite aici o doza de ”ignoranta” din chiar gura musulmanilor http://www.pewforum.org/files/2013/04/worlds-muslims-religion-politics-society-full-report.pdf

    Apreciat de 1 persoană

  3. Eu v-as invita sa ne scrieti un text. Noi urmeaza sa publicam unul care tocmai propune iesirea din dualitatea ideologica pe care o criticati dvs. As preciza, totusi, ca scrisoarea adresata Blandianei nu pretinde ca nu exista terorism islamic si ca el nu e o amenintare reala (atat pentru Europa cat si pentru alte tari). Textul doar subliniaza ca milioanele de oameni la care se refera Blandiana nu sunt adeptii terorismului sau ai fundamentalismului islamic, asa cum bine spuneti si dvs (unii sunt, dar in nici un caz nu ii putem banui pe toti). Nici o clipa nu credem ca terorismul nu ar fi un pericol real. Avem rezerve ca mutarea catorva milioane de refugiati in Europa ar aduce de la sine generalizarea valorilor islamului fundamentalist. Nu suntem anti-crestini (de aceea invocam ce spune Papa), nu suntem anti-europeni, nu stiu de ce suntem automat banuiti de marxism (as pune pariu ca marxistii ar acuza acest text de liberalism caldut). O Europa cu valorile ei declarate ar fi minunata. Multe dintre valorile crestine si ele la fel sunt minunate (la fel ca multe din valorile islamului). Practicile fundamentalistilor islamici sunt de speriat, sunt criminale. Dificultatea integrarii milioanelor de oameni care ar veni daca Europa ar pastra granitele deschise (deocamdata le-a inchis, deci ramanem la 1.5 milioane de noi-veniti pentru moment) este foarte reala si marea provocare pentru toti. Aveti perfecta dreptate, integrarea nu se va face cu naivitati. Deocamdata mai nimeni nu stie cum se va face. Ca Europa a esuat pana acum pe alocuri (alteori a reusit) o dovedesc atentatele de care vinovati se fac teroristi cetateni europeni. Nu suntem chiar asa de naivi sau ideologi cum ne credeti, doar ca, pentru moment, un simplu apel la umanitate era, credem noi, necesar. Ar fi necesar sa cadem de acord asupra egalitatii in umanitate sustinuta de Papa. Apoi putem acum incepe o discutie despre provocarea reprezentata de integrare. Om fi vinovati de clisee, dar suntem aici sa discutam si sa invatam. Scrieti-ne mai mult. Cu bine.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Ma intristeaza sa vad un articol scris de persoane aparent inteligente intr-un mod atat de sumar si neinspirat. Comparatia intre noi si emigratia africano-asiatica cade de la inceput, chiar daca nu om fi fost noi chiar stavila in fata navalirilor turco-ruso-tatare, macar eram pe aici, prin preajma. Cine a plecat de aici a facut-o pentru ca asa si-a dorit-o, nimeni nu l-a obligat. Daca majoritatea cetatenilor romani, indiferent de etnie, care au plecat de aici s-ar fi comportat onest si in conformitate cu legile europene, nu ar fi fost nici un fel de problema (vezi emigratia romana din Cananda, de o alta calitate). Si apropo de Canada, desi exista o politica de emigrare constanta, nu primesc pe oricine. Exista o selectie, doar oameni de calitate, verificati au dreptul sa se stabileasca acolo. De ce nu ar fi si in Europa la fel?
    Deasemenea eu unul nu cunosc prea multe femei in tara, mea urmarite de grupuri de salbatici si inghesuite fara nici o posibilitate de a riposta. Dimpotriva suntem una din putinele tari in care poti umbla linistit chiar si la miezul noptii prin cartiere laturalnice.
    Nu cunosc nici o femeie din Romania ucisa pentru ca „s-a lasat violata” de vreun netrebnic. Aici femeile pot sa se bucure de egalitate completa de drepturi cu barbatii, au un cuvant de spus.
    Si apropo de intrebarea legata de integrare, de unde stiti dumneavostra ca dorinta celor care emigreaza in clipa de fata este integrarea si adaptarea la societatea europeana, asa cum este ea in momentul de fata? Ati vorbit cu emigrantii, sunteti in cunostinta de cauza?
    Atitudinea pe care o aveti in acest articol este cel putin la fel de mult impinsa la extrem asemenea cu cei aflati in extrema dreapta, nu e nici o diferenta. Nici ei si nici dvs nu aveti discernamant. Toti exagerati uitand interesul european. Politica de emigrare trebuie controlata, trebuie sa fie constructiva pentru Europa si trebuie sa garanteze respectarea legilor existente.
    In clipa in care legile existente nu sunt respectate este vorba de un abuz si o deteriorare a situatie existente.
    Si ca sa inchei intr-un ton optimism si sa va „mai dau in gat” un intelectual roman, iata ce spunea Liiceanu deunazi:
    – „Când multiculturalismul devine potenţial criminal şi real criminal, îi pui limite. Democraţia nu înseamnă impotenţă de a-ţi apăra valorile fundamentale. E o secetă enormă de oameni politici de calibru. În momentul de faţă, Occidentul, prin Occident înţelegând tot Occidentul, SUA inclusiv şi Europa occidentală sunt într-o criză de oameni politici de ţinută, de forţă, de determinare, de oameni care ştiu să salveze barca atunci când ia apă. Eu n-am nevoie de doamna Mogherini plângând delicat la o conferinţă de presă, n-am nevoie de preşedintele României care cheamă oamenii la Cotroceni şi transmite condoleanţe victimelor. Astea sunt gesturi care se fac, dar nu de unele singure, ele trebuie complinite de măsuri foarte ferme.”

    Apreciat de 1 persoană

  5. E trist sa-ti vezi cum acum, in plina furie fundamentalista revarsata asupra unor oameni cu singura vina aceea de a fi „infidel”, exista unii care refuza intr-un spirit hipstersco-flower-power cvasi-ignorant sa vada realitatea cruda in fata si propaga ideea de mila oarba, netarmurita si neconditionata fata de oricine o pretinde.
    Nu poti avea pe nas decit niste ochelari hipo cu cimp vizual extrem de redus daca afirmi ca „nu toti sint asa” si prin urmare, trebuie lasati toti sa vina…..Nu poti decit sa dai dovada de ignoranta crasa afirmind ca refugiatii de azi nu sint cei care terorizeaza metropolele, deoarece acestia din urma sint cetateni UE….Poate ca nu sint AZI, asa cum nici parintii celor care se pulverizeaza indobitociti de o religie morbida nu au fost atunci cind au fost primiti in Europa….Dar sigur dintre copiii carora astazi li le plinge cu lacrimi false de mila, se vor recruta cei care vor raspindi teroarea cotidiana in Europa peste 10-15-20 de ani….
    As fi curios daca autorul scrisorii a pus vreodata piciorul in vreun cartier european in care musulmanii cei adulati sint preponderenti. As fi curios daca a adulmecat aerul de promiscuitate si de ev mediu care domina acele zone….As fi curios daca si-ar pastra atitudinea, ca autoare, de pilda, dupa o viol colectiv intr-o seara in toate orificiile posibile, comis de niste „poeti” arabi usor insensibili la idea ca femeie caucaziana nu e sinonim cu curva….
    As fi curios daca revolta in fata afirmatiei ca refugiatii refuza integrarea s-a pastra in fata evidentei ca acestia refuza cu cerbicie contactul cu mediul care i-a primit cu bratele deschise. A citit autorul/autoarea statisticile conform carora abandonul scolar in cazul imigrantilor musulmani e net superior fata de cel inregistrat in alte cazuri? Nu, nu din cauza ca nu li se ofera suport, ci pentru ca femeile nu au nevoie de scoala (nefiind oameni), ca invataturile Coranului sint suficiente in viata, etc….
    Din pacate, aceasta atitudine fals pacifista, ipocrit miloasa e cea care a pus bazele inceputului sfirsitului civilizatiei vest europene la care asistam azi.
    Sint convins ca daca acum 30-40 de ani (si de-atunci incoace) s-ar fi constatat ca venirea atitor musulmani care isi stabilesc enclave rupte de mediul pe care-l paraziteaza va crea premizele supraincingerii unei oale sub presiune in Europa, nimeni nu ar fi dat doi bani pe faptul ca printre cei veniti sint si 2 poeti. Azi mor oameni in urma acestei ignorante pe care unii o propovaduiesc sub forma omeniei. Merita sa moara sute, mii de oameni nevinovati de dragul ideii ca majoritatea celor care vin nu sint teroristi? Nu, nu merita, Sa fie poeti la ei acolo si cine vrea sa-i admire ii poate vizita linistit.
    Iar cine se amageste cu ideea ca acesti refugiati sint comparabili cu romanii si ca intr-adevar se vor adapta la conditiile care li se pun pe tava, e nu numai naiv, dar chiar prost de-a binelea. Somajul in rindul acestor baieti (nu ma refer desigur la refugiati, ci la cei veniti de 3, 4, 5 sau mai multi ani) e de vreo 40-50%. Or fi discriminati, de-aia.
    Idiotii care azi sustin primirea neconditionata a unor indoctrinati spalati pe creier (orice religie e la fel de rea, doar ca asta a lor ii prosteste mai cu succes, pe fondul apetentei pentru misticism medieval si violenta), sint vinovati moral pentru sutelel de mii de morti care vor fi numarati peste citeva (putine) decenii. In lupte in care vor fi implicati doar cetateni UE, desigur,

    Apreciază

  6. Autor al scrisorii, du-te si spune-le parintilor bruxellezi care si-au vazut copiii recompusi ca un puzzle la morga, victime ale atacurilor recente, ca in orasul lor mai trebuie cladit un mic Moelenbeek pentru a le adaposti pe cele citeva zeci de mii de refugiati care doresc sa se integreze in valorile si stilul de viata belgian. Spune-le ca sint si niste poeti printre cei care vor veni si spune-le ca sint copii foarte draguti care, poti sa juri tu cu mina pe inima, nu se vor radicaliza niciodata din cauza lipselor provenite din neadaptabilitate si din cauza izolarii auto-impuse.
    Doar atit: stai departe de acei parinti cind le spui asta. Sint sigur ca si numai privirile lor ti-ar putea face rau.

    Apreciază

  7. @dan st. andrei
    Smecherasule, comparatia intre noi si emigratia africano-asiatica nu a facut-o Claudia Ciobanu ci multi vestici. Inteleg apoi ca esti adeptul purificarii, iti recomand o iesire la aer curat!

    Apreciat de 1 persoană

  8. @CristianZ CZ, Radu: Daydreamers pacifisti de dragul ideii ca „da bine”, ati trait intr-un mare oras vest european? Ati vizitat enclavele musulmane de acolo? Puteti intelege motivele care stau la baza aparitiei din mijlocul acestor pepiniere a tot felul de tineri imbecili care se detoneaza voluntar de dragul ideilor religioase cu care sint intoxicati de catre imamii din moscheele infecte din aceste cartiere?….
    E foarte frumos sa-ti inchpui ca daca faci pe mimoza poti sa futi vreo prostovana co-activista care atfel nu da doi bani pe tine, sint idealuri respectabile.Dar terminati cu propagarea in masa a acestor utopii, altfel riscati sa ajungeti ca naivele care-i asteptau pe zdrahoni cu ursuleti de plus in gara din Köln si pe urma nu mai stiau cum sa le scoata degetele dintre labii in noaptea de „Silvester”. Fiti decenti.

    Apreciază

  9. Apreciez raspunsul civilizat al autorului articolului (v-ati uitat peste link-ul inclus in primul meu comentariu? si da, Cortez si soldatii lui au fost chiar putini dar au cucerit un imperiu, al aztecilor), nu insa si etichetarea convenabila a cuiva (boala generala, de altfel) – ce simplu si repede folosim „hateri, „rasisti” – gata, i-am terminat pe aia, ne-am rezolvat problema stimei de sine, am salvat lumea si ne-am asigurat monopolul virtutilor. Mai in detaliu am scris pe blogul meu despre cateva greseli logice /de atitudine, pe care le facem cand ne infierbantam pe acest subiect – Inocente vinovate (https://alonewithothers.wordpress.com/2016/03/23/inocente-vinovate/), Altruismul raului (https://alonewithothers.wordpress.com/2016/03/15/altruismul-raului-2/) si Monopolul virtutilor si regnul ipocriziei (https://alonewithothers.wordpress.com/2016/03/07/monopolul-virtutilor-sau-regnul-ipocriziei/). Va incurajez sa continuati in stimularea unui raspuns al compasiunii impletita cu gandirea clara.

    Apreciază

  10. iau foarte in serios toate intrebarile legate de dificultatea integrarii (atacurile teroriste sunt o dovada clara a unor esecuri cu integrarea, vedeti si comentariul meu de mai sus), dar mai usor cu vizualizarea asalturilor sexuale, detaliile oferite de dvs. nu dovedesc decat imaginatia dvs. foarte bogata, barbat roman ne-musulman.

    Apreciază

  11. @cristi , nu e vorba de hatersi ci vorbim de oameni de ‘calitate’ 🙂 iar oamenii mancati de asemenea fantasme violente ajung respingatori, iar de citit, citesc si scriu blandiana si liiceanu pentru ei @sorin, noi am castigat si un pariu, ai luat tu premiul pt. primul atac la persoana misogin

    Apreciat de 2 persoane

  12. sa inteleg ca comentariul meu este injurios, plin de ura rasista, homofob si decazut din toate drepturile unui dialog civilizat de sta in asteptare pana la Pastele cailor????

    Apreciază

  13. @Mihai Tarta: Sint incintat de premiul primit in urma unui pariu facut de tine, trebuia sa ti-l decernezi tie, atunci.
    De dragul discutiei, desi in principiu imi displac discutiile cu posesori de IQ subunitar: atac misogin la persoana cui?….Cineva caruia ii repugna o societate si o religie bazate pe ura, dominarea, umilirea si subaprecierea femeii e misogin? Am impresie ca fie confunzi, fie denaturezi sensul cuvintului si nici nu esti capabil sa identifici un mesaj caustic in sensul lui just…esti doar un sfertodoct fanfaron. Esti fan „Femen” si „Free the nipple”, ca ele sint feministe, asa-i?… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  14. @ClaudiaCiobanu: Sincer, apreciez forma raspunsului dumneavoastra si partial si continutul. Exprimarea usor prea „grafica” era de natura sa sublinieze mesajul. Doar pentru a-i infiora putin, fie si prin duritatea limbajului, pe cei care au impresia ca femeilor atacate de Anul Nou sau celor pentru care in Germania (atentie, repet: in Germania) se infiinteaza vagoane separate de tren, le e usor sa traiasca inconjurate de poetii boemi care nu le considera fiinte umane.

    Apreciază

  15. @alonewithoutborders n-am vazut decat acum comentariile noi si al dvs are linkuri si trebuie sa citesc. este singurul motiv pentru care asteptati.

    Apreciază

  16. Draga Claudia, locuiesc in US de 35 de ani si am venit aici ca refugiata pe timpul lui Ceausescu. Motivele mele, aprobate de UN in Declaratia drepturilor omului erau dorinta de a obtine libertatea de gandire, de exprimare, de cult si fuga de abuzurile sistemului comunist. Am luat o hotarare grea sa-mi las familia in urma,la discretia securitatii, si sa fug din tara singura in speranta de a asigura familiei mele un viitor decent.Nu am facut planul de a ajunge intr-o tara anume am acceptat ce mi s-a oferit in camp. Nu am avut celular si nici credit card, nu am beneficiat de ajutoare sociale niciodata si nici membrii de familie nu m-au asteptat cu bratele deschise in noua tara. Am muncit orice munca cinstita chiar daca era sa spal vase sau geamuri desi aveam o diploma de facultate.In SUA am lucrat cu refugiati timp de 17 ani in calitate de refugee coordinator…crede-ma cunosc foarte bine procesul, conditiile si mecanismul de emigrare. Am facut introducerea pentru a justifica punctul meu de vedere. Este doar un punct de vedere si nu am pretentia ca e cel mai bun.
    Scrisoarea adresata Anei Blandiana contine multe afirmatii gratuite pe care le faceti din necunostiinta de cauza.
    Am sa incerc sa ma explic.
    1.”Aceste milioane de oameni nu au acelasi bagaj spiritual si cultural” Irelevant. Din moment ce sunt milioane si milioane sunt deja prea multi fiindca vin toti deodata. Incearca sa umpli un pahar de apa turnand la nesfarsit…
    Ceva au insa in comun aceste milioane,99% sunt de religie musulmana. Islamul nu e doar o religie este un mod de viata. Islamul este prezent in absolut tot ce fac, gandesc si viseaza acesti oameni, de la cafeaua de dimineata , la regulile de comportament, statutul femeilor si al barbatilor in comunitatea lor, bucatarie, muzica, arta,vestimentatie, TOT. Deci nu e vorba doar de o cultura ci de un sistem social pe care se ridica si viata de familie, si politica si ierarhia sociala . Toate astea au in comun tarile unde 99 % sunt musulmani.

    2. „habar n-avem cine sunt acesti oameni…fiindca nu exista carti despre ei in librarii si fiindca nu am invatat despre ei nimic la scoala….” FALS. Nu exista carti ( nici in Romania nici nicaieri) fiindca in statele islamice scrisul este controlat si reglementat de politica/religie. In Islam nu exista libertatea de a scrie ce-ti trece prin cap despre orice si de a si publica ce scrii.Ca sa nu mai discutam de faptul ca o carte scrisa in araba trebuie tradusa si nu vad cum s-ar aproba asa ceva.In scoli noi am invatat despre invaziile otomane…multe, crude si sangeroase. Avem, cum nu, balade despre haiduci si alti eroi care s-au impotrivit ca tara noastra sa devina pasalac…..a se vedea la vecini cum a aparut Bosnia pe harta! Noi am vrut sa ramanem crestini…si pentru asta am platit scump. Cum rimeaza aceasta istorie cu atitudinea de deschidere a granitelor pentru imbratisa milioane de musulmani ?

    3. Procentul de musulmani in Europe este de 6% https://en.wikipedia.org/wiki/Islam_in_Europe ,si in crestere
    Doamna Blandiana nu a afirmat ca acesti refugiati nu vor sa se integreze ea a spus: milioane de emigranţi ferm hotărâţi să nu se integreze…..A folosit termenul de emigranti pentru ca deja in Europa sunt peste 40 de milioane de emigranti musulmani. Nu e o minciuna ci o realitate faptul ca in orasele europene sunt zone inchise locuite de musulmani unde nu intra picior de infidel si nici de politie. Europa a oferit cetatenia acestor emigranti fara sa le ceara sa cunoasca istoria tarii respective sau limba. Legea sharia domneste in aceste getouri, femeile sunt abuzate la fel ca in tarile lor, nu exista democratie, drepturi libertate, valori pe care Europa le-a creat in trecutul ei istoric.Cum iti explici ce s-a intamplat in noaptea de anul nou la Cologne ori a fost minciuna? Emigrantii musulmani trebuie sa renunte la Islam ca sa se poata „integra”in sistemul democratic al Europei ori sa faca concesii , dar stim foarte bine ca nu se va intampla asta. Romanii sunt europeni, la ei problema nu e sa se integreze in cultura europeana ci in cea romaneasca pe care au cam uitat-o.

    4. Clisee orientaliste, pai la noi in Romania crestina nu sunt batute femeile? Iata ce scuza buna pentru sistemul legiferat al Islamului de a trata femeia ca pe un caine sau un animal de corvoada. Eu zic ca una este sa ai o lege care condamna abuzul si alta e sa ai o lege care accepta abuzul. Cu care votam? Koln? Dar ce facem cu Cologne unde in plina strada au fost violate sute de femei de catre emigranti/refugiati proaspat primiti si gazduiti chiar acolo de catre persoane miloase si umanitare asa ca tine.

    5. Trăsătura lor principală ( a rezistentei anti-comuniste) era că și-au păstrat valorile în ciuda presiunilor și violenței la care fuseseră supuși. Aceste valori europene fiind :egalitatea, solidaritatea, deschiderea. As vrea sa stiu cum se integreaza sistemul islamic in aceste valori? Egalitatea: societatea musulmana se bazeaza pe inegalitate- de aceea Ana Blandiana i-a cotat ca fiind sistem medieval. Nu poti citi sutrele Coranului care indica femeia ca fiind sclava barbatului fara sa te supui legii ca sa nu mai spunem de ierarhia valorilor si cea sociala care este cu totul alta decat cea europeana.Solidaritate. A se vedea tinerii jihadisti, cetateni europeni, nascuti si crescuti in Europa cu cine sunt solidari…! Deschiderea. ….Islamul si deschiderea….cati pianisti musulmani, pictori, dansatori, balerine exista pe mapamond? Ii numeri pe degete si chiar in tarile occidentale in care ei sunt a 3a generatie.

    6.Valorile europene se bazeaza pe o istorie legata neconditionat de crestinism. Cu ale sale bune si rele Crestinismul a fost religia si politica pe care s-a ridicat Europa.Nu usor ci prin razboaie crancene cu…musulmanii adica cu competitia. Vezi tu, puteam fi si noi musulmani daca pierdeam razboiul cu Imperiul Otoman,ori una ori alta, amandoua nu se poate. Papa nu este un exemplu bun. In primul rand ca toti papii au fost oameni politici, puterea cheie in conducerea statelor europene ; primii papi au purtat armura si au luptat cu musulmanii acum le pupa picioarele, de tot rasul. Ce a facut papa este o mascarie fara precedent, un gest care nu are nici o rezonanta sau semnificatie pentru un musulman. A fost..entertainment pentru prostime, atata tot!

    7. Ana Blandiana nu este aroganta, e realista si cu capul pe umeri. In plus are viziunea pentru un viitor catastrofic atat cultural cat si economic . Dintr-un milion de povesti trebuie sa pieptanam un pic relevanta. 70% sunt tineri barbati, 13% copii si 17% femei. Stau si ma intreb daca 70% sunt barbatii tineri…cine se lupta cu cine in tarile lor parasite.

    Evident, nu vă cunoaștem deloc. Ne bazam doar pe niște presupuneri. False. La fel cum, din păcate, faceți și dumneavoastră vorbind despre milioanele de emigranți.

    Pai concluzia asta inseamna ca tot ce contine scrisoarea e egal cu zero. Adica de ce ai mai scris-o daca e atat de evident ca habar n-avem ce gandeste Ana Blandiana si toate argumentele de mai sus (?) impotriva ei sunt bazate pe presupuneri?Ana Blandiana NU a vorbit despre milioanele de emigranti, ea a spus foarte la obiect urmatoarele

    Mai periculos decât terorismul pentru definiţia şi supravieţuirea Europei este bagajul spiritual şi cultural pe care îl aduc noii veniţi şi care, prin aplicarea libertăţilor europene şi prin dezechilibrul demografic fără speranţă dintre băştinaşi şi emigranţi, vor înlocui cultura şi spiritualitatea europeană.

    Ea nu spune ca e bine sau rau ce se va intampla, ea analizeaza dinamica faptelor. Mi se pare foarte clar , libertatile europene nu fac parte din bagajul spiritual si cultural al noilor veniti fapt pentru care nu vor putea fi adaptate si nici adoptate de ei. Islamul NU ARE ACELEASI VALORI/LIBERTATI ca cele europene deci ori acesti noi veniti renunta la Islam ca sa le adopte si sa le perpetueze ori rezista si isi pastreaza in continuare cultura lor in detrimentul celei europene. Acceptarea brusca a milioane de emigranti va duce evident la un dezechilibru demografic si un conflict cu bastinasii care vor fi sufocati cultural. De aici inlocuirea unei culturi si spiritualitati cu alta. Nu e prima oara ca se intampla in istoria omenirii deci Ana Blandiana are dreptat inca o data.

    Apreciază

  17. Pe mine ma indurereaza ca ati putut semna aceasta scrisoare. Nu este spiritul Anei Blandiana cel „innegurat” ci mai degraba este imposibiliattea de a vedea ceva dincolo de „adevarurile” comode ale corectitudinii politice pe care le imbratiseaza toata lumea de „bine” si care ofera un „pasaport social” foarte bun in anumite cercuri.
    Refugiatii din cauza razboiului sunt una, dar pe langa ei sunt altii care vor pur si sumplu o viata mai buna si altii care sunt teroristi. A spune asa ceva pare ceva blasfem in ochii unora, insa este adevarat. 1. Razboiul continua de 5 ani dar numai acum s-a produs o invazie care nu poate fi chiar spontana cand este vorba de milioane de oameni. 2, Mereu refugiatii au fost femei, copii si batrani, insa acum sunt barbati. Femeile au ramas sa lupte in contra ISIS cum se intampla cu femeile kurde. 3. Nu este o solutie ca toata populatia din Asia si Africa sa fie translantata in Europea, pentru ca se dizolva Europa. 4. Teroristii de azi sunt copii inmigrantilor de ieri care nu vor sa se integreze in sensul ca nu accepta valorile europene, separarea dintre stat si religie, respectarea femii ca pe o persoana si nu ca pe o marfa, si valorile crestinismului sau ale umanimului valori incompatibile cui legea SHARIA. Multiculturalismul inseamna respectarea a mai multor culturi, dar ce se intampla cand o cultura vrea sa o distruga pe cealalta si sa impuna o teocratie, cum este in cazul legii „SHARIA”? Cand sute de femei sunt violate pe strada de catre musulmani, cum s-a intamplat in Germania, nu este „correct” sa spui ca sunt musulmani si nici nu este „correct” sa spui ca s-a savarsit faradelegea. Este OK sa denunti ca femeile sunt „abuzate”psihic si sa faci ma mare chestie din cauza asta numai daca cei care le abuza sunt occidentali!. Dar mi se pare ca folositi doua masuri diferite, si „corectitudinea” falsifica realitatea.

    Apreciază

  18. Am citit articolul lui Mircea Toma pana la un anumit punct. Contine o critica acida la adresa uAnei Blandiana si Liiceanu as putea spune chiar o critica plina de insulte , rastalmaciri si defaimare. Cititorul , ma intreb daca unul din cei a caror sursa de informare este „hormonu si televizoru”, ramana cu impresia ca cei doi sunt niste nazisti,rasisti batrani senili. Ceea ce au creat ei nu mai conteaza, e vax. Conteaza ca noi romanii sa imbratisam o viziune noua a Europei descatusata de lanturile religiei crestine cu dogmele ei invechite si sa acceptam milioane de musulmani care navalesc cu mic cu mare din vastul Orient Mijlociu. Domnul Toma nu ofera nici o solutie despre cum poti ajuta acesti oameni, cu ce surse sau programe. Se pare ca in virtutea libertatii totale ei nici nu are trebui integrati, si la urma urmei in ce sa-i mai integram daca ne-am auto anihilat vechile si proastele valori ? Imaginati-va ca in casa dvs veti primi maine o familie de 18 straini cu copii,batrani,adulti. Oameni care nu va vorbesc limba, care au nevoie de hrana, asistenta medicala,Internet si buda, o singura baie pentru 20 de oameni e cam greu, va trebui sa instalati una noua. Ganditi-va ca vin cu pretentii de hrana speciala, in cazul de fata nu veti mai manca porc ca sa nu-i ofensati, femeile casei se vor acoperi pudic iar barbatii vor fi sub control. Hai sa nu fim rasisti…..hai sa zicem ca nu sunt musulmani ci tigani, ati accepta 1 milion de tigani ( in plus) in Romania?

    Apreciat de 1 persoană

  19. @Dana. Sunt multe comentarii si nu mai reusesc sa raspund pe indelete fiecaruia. Totusi, doar primele lucruri care ma frapeaza in ce scrieti. la 1. Nu va puteti imagina deloc ca printre cetatenii statelor arabe exista si atei? Sau persoane care nu traiesc cf. islamului? 2. Daca nu traduc ei, putem traduce noi, europenii, cei atat de iluminati – avem departamente de limbi arabe. Evident ca exista traduceri, dar sunt putine. 3. Cei 40 de milioane care sunt in Europa…pusi de dvs. impreuna cu afirmatia Blandianei cum ca nu vor sa se integreze…dar totusi multi s-au integrat, unii au ajuns in guverne europene de ex. Din pacate nu reusesc acum sa scriu mai mult. Repet doar ca eu nu pretind ca integrarea unui numar asa de mare ar fi usoara, nici chiar ca am avea habar cum sa o facem, dar resping cu tarie ca milioane si milioane de oameni sunt inapoiati si nu ar vrea sa se integreze numai pentru ca sunt musulmani. Terorismul din Europa este, printre altele, rezultatul unui esec de integrare al unor musulmani. Dar milioane de altii s-au integrat cu succes.

    Apreciat de 1 persoană

  20. @alonewithoutborders. citesc acum blogurile (raportul de 250 de pagini va mai astepta din motive de timp, de altfel cred ca e o lectura utila). problema dificultatilor integrarii cred ca trebuie abordata intr-un text (de fapt, mai multe) separat, scris cu grija si atentie. atributele de haters si rasisti nu-mi apartin.

    Apreciat de 1 persoană

  21. Multumesc de raspuns Claudia, imi place argumentatia si schimbul de idei. Eu cred ca exista multe surse de informatie pe Internet
    1. In Islam nu exista atei, cel putin nu oficial. Daca cineva il neaga pe Allah isi pierde capul, la propriu. Nu e vorba de lipsa de traducatori ci de lipsa de carti, in tarile islamice nu exista libertatea de a publica orice. Deci practic, nu ai ce traduce fiindca literatura/publicatiile ideile scrise, totul este cenzurat. Sa va aduc aminte de Satanic Verses si ce s-a intamplat cu autorul ? Nu aplica libertatile europene culturii islamice, ei nu le aplica la ei acasa si unii nici nu le cunosc.

    2. Iata o sursa unde poti vedea exact cata populatie musulmana este in lume , am gresit in Europa sunt peste 44 de milioane si nu i-am pus eu acolo http://www.theguardian.com/news/datablog/2011/jan/28/muslim-population-country-projection-2030

    3. Da, adevarat UNII s-au integrat , cati din 44 de milioane care sunt deja acolo de mai bine de 20 de ani. Pentru atacul din Belgia a fost nevoie doar de 3 , la San Bernadino doar 2…..un musulman „neintegrat” e de ajuns sa arunce in aer un aeroport nu e nevoie de 1 milion. Dar vina ca nu s-au integrat este in mare masura a europenilor care au aplicat sistemul bland, tolerant si liberal…acum suporta consecintele.

    4. La urma urmei trebuie sa se integreze sau nu ? Tinand cont ca, dupa cum ai afirmat, avem de a face cu o multime de oameni educati care vin din Africa si Orientul Mijlociu si care sunt purtatorii unor culturi valoroase si a unei spiritualitati deosebite ce facem , le bagam pe gat cultura europeana sau ii lasam sa-si pastreze valorile? Ar fi un genocid cultural sa-i obligam sa se integreze, sa accepte limba tarii respective, sa adopte si sa respecte traditiile ei, sa participe la sarbatorile si activitatile culturale ale comunitatilor noi. Daca nu au fost siliti sa faca asa atunci s-au inchis in zone izolate unde traiesc la fel ca in tarile lor lipsite de democratie…..cum e bine?

    Apreciază

  22. Cristian Tudor Popescu sustine ca „asa zisi intelectuali” lanseaza opinii negative si cum ca aceste opinii influenteaza atitudinea din strada. In primul rand nu stiu ce intelege dlui prin „asa zisii”intelectuali, Ana Blandiana sau Liiceanu? Probabil domnia sa se simte mai intelectual decat cei doi asta doar fiindca acum totul depinde de cat de toleranti suntem cu musulmanii. Eu nu cred ca acei tineri care au atacat musulmancele au pe lista lor de lectura vreun intelectual nici macar „asa zis” . Cee ce au facut ei este condamnabil nu pentru ca cele doua sunt musulmance ci pentru ca asemenea violenta nu este permisa fata de nimeni.

    Apreciat de 1 persoană

  23. http://revista22.ro/70253132/ana-blandiana-la-cumpna-istoriei.html
    Va reproduc aici un articol al Monicai Papazu referitor la discursul dnei Ana Blandiana
    Ana Blandiana: La cumpăna istoriei

    Prin cuvântul său la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Ana Blandiana s-a impus încă o dată ca o voce a conștiinței. Aceleași principii morale, aceeași luciditate și același curaj de care a dat dovadă în timpul comunismului, o fac acum să ia poziție de rezistență în fața crizei spirituale a Europei și a noilor fantasme ideologice ale multiculturalismului și „corectitudinii politice” – șabloane de gândire și clișee care, cum spunea Eugen Ionescu, „împiedecă omul să gândească”.
    Discursul, intitulat „Istoria, ca viitor”, a provocat atât elogii cât și critici, atât reacții pozitive cât și negative, cele negative fiind în esență o negare a realității. Cea mai absurdă dintre acuzații a fost aceea, aruncată ca o invectivă și adresată de asemenea lui Gabriel Liiceanu, de nazism (articolul lui Mircea Toma, Adevărul, 30 martie). Corifeii multiculturalismului ar fi putut însă, fie şi la o privire rapidă, să vadă cauza realei creșteri a antiislamismului în Occident: intrarea în spațiul european a unei populații musulmane cu segmente radicalizate, şi din care se recrutează cei cărora ideologia jihadului nu numai că le dă dreptul de a ucide, ci le impune chiar obligația de a o face. Mila ar fi trebuit să deschidă până și ochii celor care nu vor să vadă: atacul la 19 martie 2012 asupra școlii evreiești din Toulouse, soldat, printre alte victime, cu moartea a trei copii în vârstă de 3, 6 și 8 ani; vandalismul și insultele zilnice la care sunt supuși evreii din orașul suedez Malmö, unde mai mult de jumătate din populație este deja de origine neeuropeană; 1.168 de cazuri de antisemitism înregistrate în Anglia în 2014; atacul terorist asupra sinagogii din Copenhaga la 15 februarie 2015. Idealiștii multiculturalismului ar fi trebuit să fie impresionați de faptul că instituțiile comunității evreiești din Danemarca sunt în permanentă stare de alertă, iar școala evreiască din Copenhaga, „Carolineskolen”, e nevoită să funcționeze în spatele unui gard de sârmă ghimpată, în timp ce părinții se luptă în fiecare zi, trimiţându-şi copiii la școală, cu teama pentru soarta lor.
    Și iată cum se văd lucrurile privite din Franța, despre care Ana Blandiana afirmă că „trebuie să îți repeți unde ești pentru a nu uita că te afli în Europa”: „Sub ochii noștri, țara noastră devine încetul cu încetul de nerecunoscut”, spune filosoful Alain Finkielkraut; ni se cere „anularea noastră”, „pierderea caracterului național al Franței”. Azi, adaugă Finkielkraut, „istoria este rescrisă la lumina actualității pentru a face Franța să creadă că a fost întotdeauna un spațiu al pluralității (etnice) și un pământ al imigrației. După „1984” al lui George Orwell (carte care dezvăluie mecanismele ideologice ale comunismului totalitar), uite că se profilează un „2084” al anti-rasismului totalitar!”
    În termeni apropiați, romancierul de origine rusă Andreï Makine scrie: „Timp de zeci de ani au curs minciunile despre Franța ca paradis multi-cultural, multi-rasial, multi-confesional … Prea multe minciuni. Acum realitatea atotstăpânitoare sare tuturor în ochi … imamii care cu strigăte de Allah akbar! (Allah e mare!) iau locul autorităților depășite … Francezii descoperă (era și timpul!) că o bună parte din populația așa-zis franceză îi urăște … Îi urăște pentru că sunt albi, oarecum creștini, în aparenţă bogaţi. Îi urăște pentru că îi simte slăbiți, nesiguri în identitatea lor, predispuşi la o perpetuă autoflagelare … Franța e obiect de ură pentru că francezii au lăsat-o să se golească de ființa ei și să se transforme într-un simplu teritoriu ce poate fi populat, o bucăţică de Eurasia mondializată”.
    Evident, Ana Blandiana se află într-o companie care îi face cinste: Alain Finkielkraut și Andreï Makine sunt cei mai recenți membrii ai Academiei Franceze: Finkielkraut a fost primit în prestigioasa instituție de cultură la 28 ianuarie, în timp ce Makine a fost ales membru la 3 martie, tot anul acesta. Dar lista de spirite înrudite este mult mai amplă, căci tema pe care Ana Blandiana a adus-o în discuție face de decenii obiectul unei aprofundate cercetări filosofice, sociologice, etnografice și politologice în Occident, cercetare pe care România doar după căderea comunismului ar fi putut s-o cunoască.
    Multiculturalismul este în primul rând o utopie (negare a realității) care se instalează pe ruinele comunismului discreditat prin faptele sale: este vorba, scria regretatul sociolog Paul Yonnet, de „o utopie de substituție”: din nou „internaționalismul”; din nou societatea mondială din care clasele ca și națiunile vor fi dispărut (cum spune Manifestul Comunist de la 1848, „proletarii nu au patrie”); din nou o clasă cu vocaţie mesianică, destinată să aducă un viitor luminos: imigranții ca o nouă avangardă proletară pe scena istoriei.
    Care este realitatea care se opune utopiei „satului planetar”? E de fapt realitatea umană, omul ca purtător de cultură. Demnitatea omului este aceea de a crea culturi, comunități bazate pe valori comune, a da sens și formă experiențelor trăite și a le transmite. Religie, morală, legi, reguli ale travaliului intelectual nu sunt, cum scria filosoful de origine poloneză Leszek Kolakowski, universale; la nivel cotidian, regulile de comportament, normele sociale ale diferitelor culturi intră în contradicție unele cu altele și „se exclud reciproc”. Nu poți să accepți că pedeapsa cuvenită pentru o mică infracțiune la plata fiscului este o amendă și, în același timp, să-i tai mâna omului după legea islamică – amândouă fiind răspunsuri valabile la o problemă a colectivității.
    Cheia culturii este o cheie a „diferenței”, notează Ana Blandiana, întâlnindu-se aici nu numai cu Kolakowski, ci și cu marele antropolog Claude Lévy-Strauss care sublinia: „orice creație veritabilă implică o anumită surditate la apelul altor valori, surditate care poate să meargă până la refuzul, dacă nu chiar la negarea lor. Căci nu e cu putință să te dizolvi în celălalt, să te identifici cu el și în același timp să te menții în propria ta diferență”. Pentru Lévy-Strauss, apărător al culturilor arhaice și moderne, mici și mari, sloganul utopic al „civilizației planetare” pune în pericol însăși existența culturală a omenirii, pentru că „nu există, și nici nu poate exista”, altă civilizație decât cea care constă din „coexistența culturilor manifestând un maximum de diversitate”. Culturile sunt răspunsuri nuanțate la experiențele colective trăite, creații de sens în fața condiției umane, aventuri ale spiritului uman.
    Europa este într-adevăr în criză, aşa cum constată Ana Blandiana în discursul său. Pericolul nu este numai cel venit dinafară – pericol real în starea demografică precară în care se găsește Europa – ci mai ales dinăuntru, prin procesul de deculturalizare. „Deșertul uitării”(vorba scriitorului Milan Kundera) nu este numai cel pe care l-a impus totalitar comunismul în estul Europei, ci și cel pe care, în paralel, îl impun de zeci de ani în Vest diversele variante ale aceleași pedagogii totalitare, la capătul cărora un „nou om” se tot lasă așteptat. Așa au fost eliminate treptat – și culpabilizate – memoria, deci continuitatea între generații, valorile care înalță spiritul uman, conștiința destinului colectiv, a responsabilității față de trecut și viitor, a respectului față de sine. – Iar România vine repede din urmă, am adăuga, să prindă încă o dată, după încercările prin care a trecut sub comunism, trenul deculturalizării şi deznaţionalizării la modă.
    În această cumpănă de istorie („criză”, o numește Ana Blandiana) Europa este amenințată de noii „barbari”, acei „barbari” care, spuneau într-un glas gânditorii Hannah Arendt și Leszek Kolakowski, sunt chiar europenii pentru care nu mai există tradiție, primire și transmitere a memoriei. Această barbarie este „o mentalitate sinucigașă, în care indiferența față de propria noastră tradiție … ba chiar frenezia auto-destructivă se ascund sub masca, croită din cuvinte, a unui generos universalism”, scria Kolakowski.
    Experiența, distrugătoare de suflete şi trupuri, a totalitarismelor secolului 20 ar fi trebuit să imunizeze întreaga Europă la mirajul utopic cu înverșunarea lui ideologică împotriva ființei umane. În spatele mult lăudatului universalism sau multiculturalism stau aceleași rezerve de ură care și-au găsit acum un nou obiect: după „ura de rasă” și „ura de clasă”, „ura de propria casă” – sau, cu un termen savant pe care îl folosește filosoful englez Roger Scruton, „oikofobia”: adică xenofobia întoarsă pe dos și aplicată propriului popor și propriei țări, ca și cum ar constitui o realitate străină și dușmană.
    Despre acest „acasă” vorbește Ana Blandiana, invocând, împotriva sloganelor de political correctness, „solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie”. În acest „acasă” oamenii vorbesc aceeași limbă, adică împărtășesc aceleași valori, credințe și principii, primesc o moștenire și o dau mai departe, sunt purtători ai memoriei colective.
    „Acasă”, scrie Scruton, supranumit un „filosof al iubirii”, este un cuvânt al cărui fundament este dragostea, fidelitatea și sentimentul limitelor: „Simbolurile fidelității naționale nu sunt nici militante, nici ideologice, ci constau în imaginile blânde ale țării în care ne-am născut, ale locului căruia îi aparținem”. Acest „acasă” neagresiv în esența lui este în același timp forța care s-a opus tuturor totalitarismelor – căci pentru Anglia au luptat generațiile de englezi în al II-lea război mondial, și pentru neamul lor au luptat cei din rezistența anti-comunistă.
    Pentru acest „acasă” pledează Ana Blandiana în discursul său. Un „acasă” al țării și un „acasă” mai amplu al Europei căreia îi aparținem – un „acasă” al omului „care sfințește locul”. Un „acasă” al Europei creștine, în prezent tot mai ruptă de rădăcinile transcendente fără de care nu poate exista de fapt; un „acasă” al suferinței comune – patrimoniu generator de cultură, cum îl numește Ana Blandiana – însemn al unei istorii trăite; un „acasă” al memoriei, deci al culturii care ne-a fost dată și care ne constituie.
    Semnalul de alarmă pe care Ana Blandiana îl trage în fața realității neliniștitoare a Europei și în fața terorismului intelectual promovat de political correctness nu vine prea devreme. Vine în ultimul ceas. Dar venind este aducător de speranță. Ca orice cuvânt de adevăr și de iubire.

    Monica Papazu, Master of Arts în literatură comparată, scriitor de limbă daneză.

    Apreciază

  24. Cristian Campeanu
    „Mul­ti­cul­tu­ra­lismul (care, apropo, strict vorbind, nu este „o cucerire a culturii europene“, ci „o cu­ce­rire a culturii canadiene“) stă pe o con­tra­dicție fundamentală: afirmă drepturi culturale colective, în numele dreptului la diferență și identitate pe seama drepturilor fundamentale individuale care caracterizează o societate liberală. Spus mai simplu, protejarea drep­turilor culturale ale minorităților nu se poate face decât într-un cadru liberal, ceea ce pre­supune preeminența valorilor liberale occi­den­tale. Or, multiculturalismul, cu varianta sa radi­cală, relativismul cultural, respinge pre­eminența valorilor liberale occidentale drept „rasism“ și „imperialism cultural“. Liiceanu nu face decât să constate ceea ce au cons­ta­tat și alții înaintea lui – că a duce mul­ti­cul­turalismul la ultimele sale consecințe în­seam­nă a respinge valorile universale liberale, ceea ce, în final, anihilează însăși ideea de con­vie­țuire pașnică între culturi și cultivare a di­ferenței. Liiceanu deplânge în acest context faptul că nu există oameni politici cu sufi­ci­entă anvergură care să apere valorile uni­versale ale liberalismului tocmai de teama corectitudinii politice și a etichetelor de ra­sism. Preocuparea lui Liiceanu este criza li­be­ralismului occidental democratic și nece­si­ta­tea în care acesta trebuie reafirmat și apărat. Nici vorbă de Ubermensch și Untermensch și inadecvarea lui Toma este atât de flagrantă, încât stârnește zâmbete pentru că forțează limitele analizei de idei dincolo de limite, pen­tru a impune o acuzație de „nazism“ care nu se sprijină pe nimic.”

    Aceste aprecieri negative ale dvs si ale lui Mircea Toma dealtfel se re­duc „la o tentativă lipsită de temeiuri factuale și argumentată falacios de a delegitima moral doi intelectuali conservatori care s-au re­marcat în spațiul public prin fermitate față de totalitarismul comunist și a-i descrie drept simpatizanți în secret ai totalitarismelor de tip fascist. Este o pretenție atât de absurdă, încât nu pare să aibă sens decât dacă va fi urmată de un val de astfel de demascări care să aibă drept victime puținii intelectuali care au rămas fideli valorilor liberalismului clasic și nu au căzut pradă smintelilor postmoderne ale stângii.”

    „Bâta „legionarismului“ și „nazismului“ împotriva intelectualilor antitotalitari?”
    http://revista22.ro/70253092/bta-legionarismului-i-nazismului-mpotriva-intelectualilor-antitotalitari.html

    Apreciază

  25. Victor Barsan „Proşti pe bani sau proşti pe gratis?”
    http://www.contributors.ro/societatelife/prosti-pe-bani-sau-prosti-pe-gratis/

    ‘Socrate este fiinţă, pisica este fiinţă, deci Socrate este pisică’. Acest pseodo-silogism este exemplul clasic de gafă logică. În limbajul logicianului, ea înseamnă încălcarea celei de-a doua reguli de bază a silogisticii: din două judecăţi afirmative, care au acelaşi predicat luat parţial, nu se poate trage nici o concluzie.

    Desigur că în limbajul comun, nu folosim asemenea termeni, şi spunem că afirmaţia ‘Socrate e pisică’ este o prostie, concluzia fiind riguros echivalentă cu cea din paragraful anterior, conform DEX-ului (prost: om lipsit de inteligenţă, fără judecată; judecată: facultatea de a gândi logic).

    Asemenea violări flagrante ale logicii apar frecvent în felurite exerciţii de linşaj mediatic, ai căror autori încearcă să-şi prezinte comenzile drept imperative morale ale conştiinţei proprii. Variante recente sunt: ”legionarii sunt creştini, X este creştin, deci X este legionar”, sau: “legionarii au avut succes la Iaşi, X are succes la Iaşi, deci X este legionar”.

    Vom aminti încă două arme la modă ale linşajului mediatic. Una este confuzia deliberată dintre noţiuni care se suprapun parţial. Patriotismul se suprapune parţial cu naţionalismul, naţionalismul se suprapune parţial cu xenofobia, ceea ce permite celui care execută linşajul să afirme că un patriot este un xenofob, deci să transforme o calitate nobilă într-un defect abject.

    Cealaltă este compromiterea unei afirmaţii corecte invocând atitudinile incorecte – reale sau imaginare – ale celui care a formulat-o. Dacă un legionar face o afirmaţie corectă şi altă persoană face o afirmaţie similară, persoana respectivă este acuzată de legionarism. Aceste două arme sunt înrudite cu pseudo-silogismul menţionat mai sus – aşadar sunt nişte prostii – dar vom scuti cititorul de un excurs plicticos prin logica formală.

    Nu aş menţiona aceste lucruri dacă marea noastră poetă, Ana Blandiana, şi marele nostru filozof, Gabriel Liiceanu, nu ar fi victimele unor atacuri abjecte. Asemenea orori îmi amintesc de presa fesenista din timpul Pieţei Universităţii: Blandiana şi Liiceanu sunt legionari, iar pe clădirea Universităţii a fost arborat steagul verde legionar. Noi, susţinătorii Pieţei, nu aveam nici o îndoială că cei care debitau asemenea prostii erau în solda neocomuniştilor.

    Aşa că, în calitatea noastră de trestii gânditoare, suntem obligaţi să ne întrebăm: în linşajele de astăzi, e vorba de prostie gratuită sau nu?

    Apreciază

  26. Am simtit si eu acelasi regret citind spusele Anei Blandiana. Si nu numai ea a venit cu genul asta de discurs ci si Liiceanu…Cam astia suntem. Este foarte multa intoleranta in societatea romaneasca, eu o vad foarte bine intre prietenii si cunoscutii mei.

    Apreciază

  27. Daniela Popescu regret pentru ce? Pentru ca nu sunt lingai si nu sunt „cool” ? Regret pentru ca au coloana vertebrala si spun ceea ce gandesc? Oamenii astia vor ramane in istorie cu ceva, au avut intotdeauna ceva de spus si au fost ascultati, nu conteaza absolut de loc ca unii din gloata cea mare au regrete de opinie diferite de ale lor. Intoleranta la ce? ABSOLUT manifest intoleranta fata de coruptie, abuz i manipulare politica fiindca toate duc la distrugerea unei culturi si a unei tari. Islamizarea pacifista este un fenomen pentru care manifest intoleranta. Voi astia ultra liberali ganditi putin si faceti si mai putin. As vrea sa va vad unde traiti si cum traiti. Sunt sigura ca strambati din nas daca copilul vostru are coleg de banca un tigan sau cum e cand se muta trei familii de tigani pe scara blocului in care locuiti? Sunteti cei mai ipocriti. Primii la vorbit si ultimii la actiune ! Chiar ati trai intr-un oras cu majoritate musulmani ? Ati acepta sa va acoperiti decoleele sau picioarele ca sa nu-i jigniti in religie saqu sa nu arunce cu pietre in voi sau fiicele voastre? Ati accepta sa nu mai vedeti porc in magazine sau produse de porc sau bauturi alcoolice ca sa nu le jigniti religia? Asta se intampla deja in orasele europene nu e nici un secret, asa vreti sa traiti? Sfanta ipocrizie!

    Apreciază

  28. @viorica patea, contributorul respectiv e biolog dar nu a auzit inca de palingeneza si o da in logice-antologice biologice de mai mare plictisu, problemele pe care le puneti sunt mai vechi decat islamul, comparatiile intre islam si crestinism sunt nule, problemle puse sunt false, nu tin de religie ci de putere, desi vi se pare ca ati descoperit niste mari adevaruri ati despoceprit doar niste opinii ce va reifica ignoranta, nimic altceva. ati putea in schimb sa cititi ce zice un specialist http://www.platzforma.md/charlie-hebdo-islamul-si-libertatea-de-exprimare-sa-evitam-discutiile-inutile/, si inca cate ceva https://mamaligadevarsovia.wordpress.com/2016/04/08/criptorasismul-din-retelele-sociale/

    Apreciază

Lasă un comentariu