Exercițiu de imaginație cu refugiați

refugiatiZeci de români vin la Gara de Nord să ureze bun-venit zecilor de refugiați sirieni care au luat trenul spre România în urma unui acord bilateral semnat între Guvernul Român și cel Elen.
Nu se putea altfel, a declarat primul-ministru Dacian Ciolos. Fiecare român înțelege drama imigrației, fiecare din noi știe pe cineva care a fugit de comunism în Vest riscându-și viața, fiecare avem rude plecate în căutarea unei vieți decente în altă parte.

Credit foto Lousia Gouliamaki, Getty Images, preluată de pe pagina de Facebook a Der Telegraph

Text Claudia Ciobanu

Nu știu dacă ați văzut aceste poze care circulă pe net, dar pe mine de când le-am văzut ieri dimineață mă obsedează.

Familii de refugiați, mulți copii, femei, bătrâni, oameni cu cârje aleargă să scape de gazul lacrimogen împrăștiat asupra lor de poliție. Se târăsc pe jos, căci nu mai văd pe unde merg, vomită. Scenele au loc la granița dintre Grecia și Macedonia, unde poliția macedoneană încearcă să-i oprească să treacă dinspre Grecia.

Oamenii aceștia fac parte din cei peste o sută de mii de refugiați și imigranți care au ajuns în Europa în ianuarie și februarie anul acesta. Au ajuns mai ales în Grecia.

E important de precizat că această sută de mii reprezintă echivalentul numărului de refugiați care a intrat în Europa până în iunie anul trecut, deci în jumătate de 2015. Nu, criza refugiaților nu s-a terminat. Nici pe departe.

Dar ce e nou este că mai toate statele europene au decis să lase valul de refugiați pe umerii Greciei.

Recent, Austria a limitat numărul de refugiați cărora le permite să treacă zilnic granițele sale, ceea ce a determinat Macedonia să închidă granițele cu Grecia. Ruta Balcanilor de Vest se închide.

Mii, zeci de mii, apoi sute de mii de refugiați urmează să rămână izolați într-o Grecie care abia de le face față. O Grecie care, în ciuda teribilei crize economice cu care s-a confruntat și se confruntă, și-a făcut exemplar datoria față de Europa în ceea ce privește criza refugiaților.

Cei de la Economist arată (vedeți aici) că în a doua jumătate a anului trecut, Grecia a primit de cam două ori mai mulți refugiați decât avea capacitatea. Conform datelor pe care le prezintă în analiza lor cei de la Economist, țara are o capacitate de primire de 70,000 de persoane iar în octombrie anul trecut a primit, de exemplu, 210,000.

Întâmplător, după ce am văzut pozele cu copiii atacați cu gaze lacrimogene, am citit o știre în presă, cum că în martie vor veni în România primii 15 refugiați din Grecia și Italia, acceptați de România în cadrul sistemului de cote negociat la nivel european.

În următorii doi ani, am putea primi maxim vreo 4,000 de persoane. Președintele Iohannis a negociat la Bruxelles, în numele nostru, să primim cât mai puțini, că nu ne putem permite, suntem săraci, suntem din Est, nu îi putem integra, etc. Am fi vrut și mai puțini, dar, vedeți dumneavoastră, am acceptat voința europeană.

Dar sistemul european de cote, negociat și așa cu mare greutate și cu rezultate foarte modeste, comparativ cu dimensiunea valului de refugiați, este deocamdata aproape inutil. Doar câteva sute de persoane au fost până în prezent mutate la nivel european (să ne amintim că anul trecut au sosit peste un milion). Cifra de 15 refugiați care vin la noi în martie este un bun indicator despre cât de slab funcționează sistemul respectiv.

Cotele europene sunt implementate prea greu pentru miile de oameni care dorm sub cerul liber în Grecia, pentru femeile care au murit înghețate de frig în câmp, la granița dintre Bulgaria și Turcia, pentru cei 300 de copii care au murit în doar cinci luni (septembrie 2015-ianuarie 2016), încercând să ajungă în Europa.

 

300 de copii!

 

Până are loc mutarea prin sistemul cotelor, paturile din centrele noastre de refugiați, modeste și îngrămădite cum or fi ele, stau goale.

Paturi goale aici, oameni murind în câmpuri, leșinând la cozi, suferind de foame dincolo.

Ce e de făcut?

Ce-ar fi dacă, într-un gest voluntar, autonom, dincolo de acordurile greoaie ale UE pe această temă, România ar decide să primească acum, cât de repede posibil (oricum tot durează), un număr oarecare de refugiați?

Spania și Portugalia au anunțat recent că se pregătesc să facă așa ceva.

Primarii din Spania au căzut de acord să primească o mie de oameni cât de repede.

Primul-ministru portughez i-a scris recent omologului său grec, Alexis Tsipras, oferind să preia câteva mii de refugiați.

 

Putem caza 2,000 în universități și 800 în școli tehnice, a scris primul-ministru portughez. Și am mai putea verifica dacă mai găsim alte 2,500-3,000 de locuri în sectorul forestier. Aceste cifre provin dintr-o evaluare inițială a capacităților noastre dar am mai putea investiga și alte variante în funcție de profilul socio-economic al candidaților.

 

Ce-ar fi să vedem o astfel de scrisoare scrisă de Dacian Cioloș?

Poate nu o mie, ca Spania, dar cinci sute?

O sută? Patru clase de elevi. Câteva zeci de familii.

Sigur că ne temem de costuri, suntem totuși o țară săracă. Ne-ar costa, dar nu ne-ar distruge asta finanțele publice, nici nu ne-ar face săracii noștri mai săraci. Un think tank respectabil din Polonia, the Polish Institute of International Affairs, a calculat că a primi o mie de refugiați pentru un an ar costa cât construirea unei fântâni plănuită în Varșovia.

Se tot spune că România nu are experiență cu integrarea imigranților. Există vreo cale mai bună să căpătăm această experiență  – de care vom avea nevoie pentru că, indiferent ce speră cei ca Viktor Orban, nu ne vom putea izola de marile migrații folosindu-ne de sârmă ghimpată – decât să primim un număr mai mic pentru început, să începem chiar azi? Există o premisă mai bună pentru integrare decât să spunem că vrem să îi primim din umanitate, nu pentru că ne-au fost băgați pe gât de UE?

Ce-ar fi dac-am alege să nu facem ca Ungaria lui Orban, care își crește producția de sârmă ghimpată cu gândul să exporte vecinilor? Să nu facem ca Polonia lui Kaczynski, unde atacurile pe stradă împotriva străinilor se întețesc pe zi ce trece pe fondul retoricii naționaliste a guvernului (români, chilieni și alții sunt și ei ținte, în mintea atacatorilor ei fiind arabi)? Ce-ar fi să dăm un exemplu Europei?

Ne putem imagina o astfel de situație?

 

Zeci de români vin la Gara de Nord să ureze bun-venit zecilor de refugiați sirieni care au luat trenul spre România în urma unui acord bilateral semnat între Guvernul Român și cel Elen.

 

Nu se putea altfel, a declarat primul-ministru Dacian Ciolos. Fiecare român înțelege drama imigrației, fiecare din noi știe pe cineva care a fugit de comunism în Vest riscându-și viața, fiecare avem rude plecate în căutarea unei vieți decente în altă parte. Sunt mulți români care după 1989 au plecat la muncă în Grecia și trăiesc bine acolo. A venit momentul să devenim și noi gazde.

 

Un mic act de umanitate. De solidaritate. Un act care ne-ar putea salva conștiințele peste zeci de ani, când se va scrie în cărțile de istorie despre comportamentul rușinos al Europei în 2015-2016, când refugiați fugind de război au căutat azil aici și au fost alungați cu gaze lacrimogene.

Un astfel de gest n-ar schimba cu mult situația dramatică din Europa. Dar ar salva câteva familii. Ar arăta Greciei că nu este singură. Poare ar încuraja pe alții.

Nouă, cetățenilor României, ne-ar crește infinit demnitatea. Și de asta avem mare nevoie.

 

Aiurea! Ce naivități! Nu ne permitem. Nu suntem în stare. Nu vom ieși niciodată din rând! Nu vom scoate capul! Nu știm nimic, nu putem nimic, nu ne privește.

 

 

 

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Exercițiu de imaginație cu refugiați

  1. habar nu ai ce vorbesti, e usor sa scrii pe blog-ul tau din camera ta confortabila. fenomenul asta de a o arde hipstaresc pe blog-uri la proteste ocazionale nu are nimic de a face cu viata reala .

    Apreciază

  2. Alegerile oricărei comunități, în care jocurile sunt făcute de politicieni, au un rezultat similar cu cel dat de o găină decapitata cu capul cusut. Partea proasta este ca pe glob sunt vreo 200 de cloțe cu puii lor, iar criterii de identificare a stării de fapt a zonei lor cervicale, nu prea sunt decât la o radiografie sincera, pe care nu prea știi la ce „laborator” sa o faci sau la contactul direct cu numita de mai sus, dar cu pericolul evident al contaminării și suportării eventualelor consecințe.
    Faptul ca exista cloțe ce își devorează puii pana la exterminare, ma îngrijorează, dar la fel de mult și puii lor, care genetic sunt predispuși sa gestioneze viata, precum mamele lor cu capetele atașate.
    Soluția este data totuși de natura!
    „Grefele” pot fi respinse doar de societatea de care s-au atașat, iar un implant de la o sursa aflata în moarte cerebrala, nu poate avea mai mult succes decât cea precedenta.
    Cloța decrepita, trebuie trecuta cu tot cu pui în carantină, unde eventual poate fi tratată cu celule sușe! Lucru care nu s-a petrecut nici la noi, iar consecințele le trăim, zi de zi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s