Ce mai citim când nu tipărim mămăliga

Primul număr al „Mămăligii de Varşovia” a intrat într-un fel de lista a cărţilor necitite încă, dar care vor fi citite cât de curând a unei blogheriţe stabilită în Bordeaux – Rodica Ninicu. Dealtfel o listă în care suntem mândri să ne aflăm, căci tot acolo se află şi Vladimir Lorcenkov, şi Igor Guzun. Ne întreabă ce mai citim noi acum sau ce cărţi dorim să citim cât de curând şi de ce (fireşte cu excepţia textelor noastre redactate reciproc). Îi răspundem. Nu de alta, dar scrisul în grup e un exerciţiu interesant pe care nu l-am mai practicat de la o seamă de vreme şi adevărul este că citim :), lucru pe care sperăm că-l faceţi adesea şi voi cititorilor noştri preumblători! 🙂 Voi ce-aţi mai vrea să citiţi, pe Mămăliga de Varşovia şi nu numai?

skanuj0006

Mihaela Kawinska – Acu îl citesc pe Castaneda. În sfărşit am ajuns şi la dânsul. De ce ne întreabă, ne pregăteşte cumva cadouri de Craciun? 🙂

Olga Corochii – În lista mea de lecturi se găsesc prioritar cărti de parentaj (parenting). Alegerea evident este subiectivă. Ca viitor părinte vreau să mă informez în ceea ce priveşte construirea unei relaţii sănătoase cu copilul; diverse metode de rezolvare a conflictelor dintre părinţi şi copii. Mă interesează şi dezvoltarea relaţiilor sociale între copii. Titlurile care mi s-au părut reprezentative în acest sens sunt – Părintele eficient– Thomas Gordon; Crescîndu-l pe Cain – Michael Thompson; Prieteni buni, duşmani aprigi – Michael Thompson.

Claudia Ciobanu – Ca să înţeleg mai bine cum s-a schimbat România după un deceniu neoliberal, citesc Epoca Traian Băsescu, editura Tact, un volum coordonat de Florin Poenaru şi Costi Rogozanu. Plănuiesc sa citesc NieObcy (NeStrăinul) – o colecţie cu texte despre străini publicată recent în Polonia cu texte semnate de 23 de autori polonezi cu renume, printre care e şi Olga Tokarczuk, Joanna Bator, Andrzej Stasiuk şi alţii, pentru că vreau să vad cum scriu polonezii despre străinii de printre ei. Curios lucru ţineam minte că această carte se numeşte Obcy-Străinul. Particula Nie, care ar vrea să inverseze conceptul respectiv nu mi-a rămas în memorie. Abia acum, verificând titlul exact al culegerii am redescoperit acest prefix al negaţiei. Mai vreau sa citesc, în aceeași temă, și Król kebabów i inne zderzenia polsko-obce  (Regele kebaburilor şi alte ciocniri polono-străine) a jurnalistei Marta Mazuś, tot aşa, o carte despre străinii din Polonia. Este tema la care mă gândesc foarte mult în perioada asta și despre care văd că și o parte a societății poloneze a început să reflecteze mai mult.

Dragoş Voicu – Eu sunt mai anacronic un pic. Citesc vechiul testament acum după ce tocmai am terminat Iliada. Ma pregătesc pentru Odiseea şi Eneida. Motivul e că simt nevoia să merg un pic la origini. Simt că am de învățat mult de la cei de pe vremea aia. Mai citesc în paralel Bury Me Standing (Îngroapă-mă în picioare) a Izabelei Fonseca, o carte faina, zic eu, despre țigani. Probabil voi folosi chestii de acolo în ceva scrieri viitoare. Citesc şii Muntele vrăjit – Thomas Mann, pentru ca toată lumea îmi zice ca e fain şi pe mine mă enervează la culme cum bate apa-n piua dl. Mann şi n-am reușit să-l parcurg până acum. Mai am şi The Coming Famine a lui Julian Cribb pentru că vreau să scriu despre foamete şi după o documentare care a inclus texte despre foametea din Irlanda de prin 1870, cea din Ucraina şi cea din Moldova (În gura foametei – Alexei Vakulovski şi Cartea foametei, de Larisa Turea). Trebuia să citesc şi despre foametea ce va să vină în 2050 dacă o ținem tot așa. Mai am pe lista The Sea & Civilization, de Lincoln Paine, pentru că în general vreau sa știu multe despre mare. Mai răsfoiesc şi ceva Amos Oz, că n-am citit deloc semnat de acest autor precum şi Viața sfinților.

Mihai Tarţa – Parcurg acum Deleuze şi Guatari: Mii de platouri. Am terminat de curând Capitalism și schizofrenie- Anti-Oedip, și am intercalat Roger Garaudy: Karl Marx…

Mădălina Voicu – M[ „chinui” în paralel cu Anais Nin şi Micuţa Bijou de Patrick Modiano. Mă mai aşteaptă pe noptieră Supunerea de Michel Houellebecq.

 

Teodor Ajder – 2015-le a fost un an nemaiponit de bogat în lecturi neterminate, în mare parte datorate unei lipse cronice de timp. Să încerc să le trec în revistă la propriu.

Olga Tokarczuk – Cărţile lui Iakob. Lucrarea e un cogemite, dar maestuos tratat despre relaţiile dintre diferite popoare, mai ales dintre evrei şi polonezi în teritoriile Poloniei. E un fel de încercare de a descoperi rădăcinile antisimetismului prin părţile astea; despre venirea şi facerea mesiilor; precum şi despre sporovăielile dintre diferitele comunităţi evreieşti de-a lungul timpurilor. E un veritabil tur de forţă literară, extraordinar de plurivalent, de-a dreptul viu şi deosebit de elocvent.

Nicolae Esinencu – Scrieri alese, volumul 4, ed. Prometeu. E un volum care cuprinde mai multe romane. (Am toate patru volumele.) Străbat încet, încet dar sigur tărâmul Luminei albe a pâinii, care mi se pare mai caleidoscopic, mai mănos literar decât renumitul Doc, poate şi pentru că perioada despre care scrie Esinencu ]n Lumina… îmi este foarte puţin cunoscută dec\t cea din Doc. S-ar putea făuri un fel de istorie a Basarabiei prin rânduirea cărţilor lui Esinencu, Goma, Beşleagă, Vasilache şi alţii. Ar fi un tomoi interesant. Citind, mă tot gândesc că romanul lui Esinencu reste un text realmente filmic. Ar putea servi lejer drebt nucleu de lungmetraj, dar poate că a şi devenit. Nici nu ştiu dacă i se poate reproşa lui Esinencu nivelul înalt de alfabetism în rândul celor săraci. La urma urmei, romanul are loc după războiul II mondial, deci după o perioadă mai lungă de 4 clase obligatorii la Români. Şi cât de mult m-a bucurat Esinencu scriind: – O lingură n-aţi adus?! Da’ cu ce să tipăresc mămăliga?! – A TIPĂRI MĂMĂLIGA!

James Joyce, Portretul unui artist în tinereţe. Pe asta o audiez când mân bicicleta. O fac deja a doua oară consecutiv. Cărţile-audio trebuie audiate de cel puţin două ori din motive tehnice – cât de bune n-ar fi căştile, şuieratul vântului şi huruitul motoarelor de maşini obliterează cuvinte, iar uneori şi fraze întregi, ca să nu mai zic de gând, care se agaţă de vreo expresie deocheată şi o ia razna de la naraţiunea textului. Portretul unui artist în tinereţe poate deveni pentru mulţi o carte de căpătâi, cu toată că n-aş asculta-o pe culcate. E şi foarte actuală. Joyce se porovăia cu aceleaşi chestiuni estetico-politice cu care încearcă să prididească şi consumatorii contemporani de artă de voie sau de nevoie. Azi funcţionarii de stat, cel puţin în R. Moldova, se întâmplă să scoată temporar în afara legii scrise acţiuni artistice, de genul daravelelor lui Anatol Mătăsaru. La vremea sa, Joyce scria – Oare o bucată de excrement este artă? Şi dacă nu este artă atunci de ce nu este? – Alteregoul lui Joyce. Steven Dedalus, se detaşează în discursul său de mişcarea naţionalistă irlandeză, îi repreoşează faptul că se vrea o independenţă teritorială după ce comunitatea deja a renunţat la limba şi cultura strămoşească în favoarea celor englezeşti. Nu mai era mult după apariţia Portretului… până ce James Joyce să devină autorul celui mai important şi citit roman irlandez, scris în limba engleză! Deşi sunt mulţi care afirmă că engleza joyceiană nu este deloc engleză, sunt şi aţii care zic că romanul acesta este cel mai important roman scris vreo dată în engleză şi a făcut-o un irlandez!

În Portretul unui artist în tinereţe Joyce făcea deja diferenţa între artele liberale şi cele utile, propune o întreagă teorie a esteticului. Dedalus, educat şi dotat să devină călugăr, decide să renunţă la înalta poziţie de prelat în favoarea unei existenţe seculare. E un răzvrătit periculos. În fine, este o carte mică dar atât de profundă încât poate fi citită (sau audiată) continuu.

Michel Faber – O carte a lucrurilor noi şi ciudate. În timp ce lumea e învăluită de catastrofe meteorologice (chestie destul de plauzibilă) un pastor este trimis într-o misiune specială pe o planetă dintr-un alt sistem solar, să creştinească populaţia băştinaşă, care vorbesc despre Biblie ca despre cartea lucrurilor noi şi ciudate. Cartea lui Faber, în ediţie engleză, are marginile paginilor bine aurite, coperta – fundal negru, titlul, numele autorului şi două braţe preluate din Facerea lui Adam, de Michellangelo, un braţ, dacă nu ştiaţi, e cel al Domnului. O citesc pentru că merg la un club de carte (MDKK, am scris despre şedinţele clubului în primul număr al Mămăligii), unde participanţii aleg cărţile în mod democratic, adică, prin vot direct, şi în ultimul timp nu ştiu cum se face că se votează numai cărţi popularizate masiv de capital. (În cadrul clubului, am citit recent şi Supunere, cu care se luptă Mădălina, ceea ce e deloc de mirare, căci e în opinia mea, cea mai proastă carte a lui Houellebecq de până acum: sexistă, islamofobă, desşurubată, pierdere de timp, Mădălina!) Cu Faber s-au făcut numeroase interviuri, în care se arată la fel de îngâmfat ca şi în felul în care e scrisă cartea (1), din punctul meu modest de vedere, de cititor în lanţ al peripeţiilor transcedentale ale lui Steven Dedalus. Pe asta cred că n-am s-o duc la capăt.  O închid aici, fără recomandări.

Raţa sălbatică de Henrik Ibsen –  Nu pentru că Ibsen e unul dintre clasicii dramaturgiei europene, ci pentru că raţa este un animal actualmente foarte prezent în discursul public, atât în Moldova cât şi în Polonia. Am cumpărat cartea asta într-un anticariat doar de dragul titlului şi se pare că nu o voi regreta.

Oxana Zabuzhko – The Museum of Small Things (Muzeul lucrurilor mici)– iar o carte dolofană despre iubire şi istoria recentă a Ucrainei. Un text acăpărător şi incisiv scris de o vecină de-a noastră, pe care ar fi ine să o cunoaştem. Un pic poate prea pe gustul vesticilor, Zabuzhko face multe conexiuni cu literatura clasică engleză, cartea are puterea de a impresiona. A fost deja tradusă şi în engleză. Există şi o traducere polonă şi una rusă. Zabuzhko a cam supărat unii polonezi, căci scoţînd de la prăfuit câteva amintiri postbelice, mă refer la Războiul II Mondial, legitimează oarecum acţiunile detaşamentelor armatei insurecţionale ucrainiene. Cred că e un tredecitit clar.

Marta Supała, mniej (mai puţin)– e una dintre cărţile care prezintă minimalismul consumţional publicului polon. E o descriere a unui experiment social curios în care câteva gospodării încearcă să-şi reducă drastic cheltuielile pe parcursul unui an. Se pot învăţa multe din cartea Martei Supała.

Viaţa lui Gargantua şi Pantagruel scrisă încă în seculul 16 de François Rabelais, într-o extraordinară traducere de Alexandru Hodoş. O citesc de ani de zile şi tot nu-i mai dau de capăt.

Beksinştii. Portret dublu, semnată de Magdalena GrzebaŁkowska. (Beksińscy. Portret podwójny) E vorba despre un extraordinar (şi iar voluminos) reportaj despre viaţa a două generaţii de mai curând artişti decât intelectuali marginali polonezi. Unii recenzenţi au numit acest text un portret ideal, o afirmaţie cu care sunt de acord, un portret ideal, şi în acelaşi timp, veridic. E posibil aşa ceva, ideal şi veridic? Vedeţi cartea Grzebałkowskiej dacă nu mă credeţi şi dacă, desigur, citiţi în polonă! Zdzisław Beksiński – autorul renumitelor picturi baroce şi singurul său fiu, radiojurnalistului Tomasz Beksiński, ambii plecaţi în lumea celor drepţi, efeciv reînvie în paginile acestei cărţi, cu tot cu familie şi amici! Cu toate că nu am finisat această carte între timp am apucat să parcurg o altă carte scrisă de Grzebałkowska, 1945, în care autoarea ne schiţează duritatea realităţii postbelice din Polonia, abordând subiecte dureroase: deportarea nemţilor din noile teritorii alipite după război la Polonia, prădarea caselor acestora, lagărele de concentrare de după război, ocupaţia oraşelor părăsite de către nemţi de noii locuitori polonezi, şi iarăşi, armanta insurecţională ucraineană etc.

Filosofia faptelor întâmplătoare de Stanislaw Lem. are 589 de pagini. Sunt la pagina 245. Asta da, asta e mai bună ca Biblia!

Italo Calvino. De ce să-i citim pe clasici? respectiv, îl înţeleg bine pe Dragoş când zice mai sus că vrea să revină la clasici. N-am finisat, dealtfel, nici Oraşele Invizibile compuse de acelaşi autor, pe care am început-o acu un an şi jumătate…

Citesc pe apucate şi cele cinci culegeri de proză scurtă – Best European Fiction, 2011, 2012, 2013, 2014 şi 2015. Au ajuns şi în Varşovia. Titlul e cam aiurea, dar poate că dacă nu scrie “The Best” pe coperta unei culegeri editate în SUA, şansele îs mari să nu o vadă nimeni pe raft. Se găsesc multe nestemate literare în paginile acestor culegeri de autori prin toată Europa, iclusiv din R. Moldova şi România.

Împreună cu fiul meu, citim  Şvip şi Şvap la marea piticilor scrisă de Inghe Maria Grimm şi tradusă în româneşte de către Baca Deleanu, dar tipărite doar în Basarabia, cu litere chirilice. Suntem deja la ultimul volum, nr 3! Poate vom citi ceva din păţaniile lor şi la Clubul nostru de carte în limba română!

Tot la club, vom prezenta şi Notiţele unui soldat, scrisă şi ilustrată de către Renefer. Este vorbadespre o serie de cărţi poştale lucrate manual şi trimise spre baştină de către un soldat francez de pe fronturile Războiului I mondial, fiicei sale. Îndrăznim să credem că vom prezenta comunităţii româneşti din Varşovia în premieră (!) traducrea românească a acestei extraordinare cărţulii încă în ianuarie!

Mai bine încetez aici, că încep să devin exasperat dându-mi seama câte cărţi am început şi lăsat baltă în anul ăsta! Dar nu înainte să-i pomenesc pe cei de la editura Tact, care cred că-i clujeană. Amarnic mai vreau să citesc mai toate cărţile pe care le publică! Vreau! Vreau! Vreau! Mă bucur că există şi vă îndemn să-i vizitaţi.

Mai este desigur şi singura carte semntată de LM (Leonid Mămăligă) Arcadie – Poveste cu ţigani, despre care v-am mai zis, că am aflat recent la Paris. Poate o găsesc când ajung pe acasă, la Biblioteca naţională, cică este în catalog.

(1) Mă refer la un interviu publicat în Książki, nr 3 (18), octombrie 2015, unde Faber se declară mai mişto decât Vonnegut, ceea ce, pur şi simplu, nu e adevărat. Până la Vonnegut Faber mai tre să pape mult lapte.

Aju Tutu – Vara mi-am procurat din România (mi-a adus un prieten, pentru că la librăriile chișinăuiene ea nu era în stoc) o carte semnată de Radu Rosetti, Amintiri. (Editura Humanitas, București). Pentru că e “cea mai prețioasă memoralistică din literatura română”, ca să citez din prefaţa semntată de E. Lovinescu. E un volum de aproximativ 650 de pagini despre boierimea preponderent basarabeană, dar şi cea răgăţeană din sec. XVII-XIX.

Acu ceva timp, ziarul Timpul de la Chișinău a început să-l re-editeze pe Alexandru V. Boldur, Ștefan cel Mare, Voievod al Moldovei și Istoria Basarabiei, vol. 1. Avînd legătura cu echipa ziarului, am avut ocazia să răsfoiesc cărțile date și descoperii că totuși știam foarte puțin atât despre Ștefan cel Mare, cât și despre istoria Basarabiei. De-a lungul vieţii cultura şi gândurile fiindu-mi înjumătăţite între vorba rusească şi cea românească, am avut ocazia să citesc alt tip de informații despre evenimentele istorice din vremurile lui Ștefan cel Mare, mai puţin ample și detaliate. Cu toată bogăţia lor de informaţii, textele lui Boldur mi se par a fi totuşi mai degrabă un fel de surse, de manuale, la care se poate apela pentru a cita date, fapte sau nume de oameni iluştri.

Ultima cărțulie pe care mi-am cumpărat-o chiar în weekendul trecut (20 decembrie), la un Yard Sale se numește Nică fără frică de Nina Cassian. E o poveste în versuri. M-a mirat mult existenţa ei în cel mai minunat fel. Se pare că a fost editată prima dată încă în 1966, la Editura Tineretului (București) și re-editată în 2014 de Editura Casa Radio (București). E o carte cu CD, ilustrată într-un mod realmente mustos de Cristiana Radu. De e pentru copii sau nu doar pentru ei încă nu vă pot spune precis. Din singurul capitol pe care l-am citit până acum, vă pot şopti doar la ureche că așa fel de povești sunt bune pentru toți.

Radu Bailau – În 2015, acum privind retrospectiv, cam puţin timp mi-am alocat pentru literatură. Că au fost multe eseuri, e adevărat! Că am citit mult presă, şi aci la fel trebuie să răspund cu vinovat. Dar din toate astea a fost şi multă umplutură, mult dezmăţ scris, printat şi mai puţin gândit. Da una îi una şi două se pare că-s mai multe şi acum la inventar m-a prins aproape anu’ nou cu ceva cărţi aproape terminate. Prima îi una la care ţin foarte mult:  Everything is Illuminated de Jonathan Safran Foer. Povestea, în care autorul se întoarce în căutarea Augustinei, femeia care i-a salvat viaţa bunicului său în progromul din Zofiówka – Trochenbrod, călătorind cu Alex Perchov şi fiind însoţiţi de bunicul acestuia “orb”, face din lectură o încântare beletristică. Anturajul dar şi peisajul estic aminteşte de filmele lui Radu Mihăileanu. Asta-i de citit când eşti prin Polonia şi nu mai răzbeşti cu ceva acte de le ai de făcut. Te mai adună şi te mai consolezi. Mai departe, am recitit Apelul către lichele a lui Liiceanu. Aşa cât să nu uit cum mai e pe acasă. Pe avion citesc O călătorie în India a lui Forster. Să nu cumva să mă întâlnesc cu străinii şi apoi să nu-mi dau seama ce se întâmplă când m-a lovi mai ditamai diferenţa culturală în moalele capului. Nenea Forster ne spune multe despre obiceiuri şi stilul de viaţă al Indiei de pe la începutul secolului douăzeci. E interesant şi poate aşa un pic imoral pentru noi aştia cu nas subţire de Bruxelles. În altă ordine de cuvinte, am terminat şi ţin pe lângă noptieră Ghidul Nesimţitului a lui Radu Paraschivescu. Ziceam că-l ţin aproape ca în cazul unui autotest, să pot detecta la timp semnele ce fac diferenţa între un simţit şi un nesimţit. Cum zice şi autorul “Nesimţirea e un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare”. La servici, m-am surprins citind Heart of Darkness (Inima întunericului -pe româneşte) a lui Joseph Conrad. Nu pot să zic ce m-a apucat, dar cred că din raţiuni post coloniale. Călătoria autorului pe fluviul Congo de care şi pe mine m-au despărţit doar câţiva centimetri, o fi de vină. Apoi, când totul îi prea întunecat, revin la Viaţa cea nouă a lui Orhan Pamuk. Osman şi Canan se îndragostesc, se pierd, se caută şi se regăsesc, prin toată Turcia, cu peisaje provinciale descrise atât de frumos de autor. Iubirea lor te doare şi pe tine ca cititor. Îi o carte de visat. Cam aşa arată “biblioteca” citită în ultimul timp. Acu’ ştiu ca pe la început de an o să primesc Dacopatia şi alte rătăciri româneşti a lui Dan Alexe. Asta pentru că am fost cuminte şi am mâncat tot din farfurie (aşa îmi zice şi dieticianul: că să mai trec la regim!). Că-i sfârşit de an ştiu sigur că-mi mai adaug pe lista de lecturi obligatorii cartea lui Radu Anton Roman Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, dar şi clasica Carte de bucate a Sandei Marin. Apropo, dacă aflaţi autorul cărţii Avem un porc. Cum procedăm lăsaţi-mi mesaj pe Mămăliga de Varşovia că panica îi mare.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s