Lecția poloneză

Luna decembrie a fost luna protestelor în Polonia. Pe 12 decembrie, vreo 50,000 de persoane au mărșăluit în Varșovia. Pe 19 decembrie, au fost proteste în peste 20 de orașe din toată țara. Ca şi în România, demonstrații la această scală sunt excepționale în istoria post-comunistă a țării.

1039658_953482001399301_7438053633065846049_o

/imagine: Krzysztof Cibor, oferit în cadrul CC BY-NC, preluat de pe https://www.facebook.com/cbr.cosbymrysowal/?fref=nf/

– Aici e Polonia! – Aici e Polonia!
– Întotdeauna în timpul demonstrațiilor ăstora am o problemă cu impunerea de către mulțime a unei inevitabile identificării cu o comunitate anumite, în care eu nu mă regăsesc nicicum.
– Hai să accelerăm mai spre înainte.
– Aici e cosmosul! – Aici e cosmosul!

 

Lumea a ieșit în stradă pentru că partidul de guvernământ Lege și Justiție (Prawo i Sprawiedliwosc), care a venit la putere la sfârșitul lui octombrie obținând aproape 40 la sută din voturile exprimate, a luat foarte rapid o serie de măsuri care amenință statul de drept.

Cel mai grav exemplu este seria de măsuri menite să neutralizeze Curtea Constituțională. Guvernul a început prin a înlocui membrii Curții Constituționale numiți de guvernul precedent cu candidați preferați de noul executiv, ingorând o decizie a Curții supreme care spunea că judecătorii numiți anterior trebuie menținuți în funcție. A refuzat chiar publicarea deciziei Curții Constituționale în echivalentul polonez al Monitorului oficial. Mai departe, parlamentul în care Lege și Justiție are majoritatea a început să voteze măsuri care slăbesc puterea Curții Constituționale, complicându-i munca până la imposibilitate și permițând guvernului să ia măsuri fără ca instanței supreme să îi fie practic posibil să le conteste constituționalitatea (la data publicării articolului noua lege asupra Curții este în dezbatere în parlament, cu mare probabilitate de a fi adoptată).

În paralel, se iau măsuri care vor crește dependența administrației publice de partidul aflat la guvernare.

O serie de voturi importante au avut loc noaptea târziu, evident fără dezbatere publică.

După aproximativ două luni cu noul guvern, mulți dintre polonezi au impresia că separarea puterilor în stat este amenințată. Se glumește că oamenii se tem să meargă la culcare că cine știe ce va mai face guvernul sub acoperirea nopții.

Demonstrațiile care au avut loc în decembrie (și care nu este exclus să mai continue și anul viitor) au avut ca principal mesaj salvarea democrației în Polonia.

La protestul cel mai mare, de pe 12 decembrie, participarea cea mai covârșitoare a fost din rândurile oamenilor în vârsta de 50-60 de ani, care în anii 80 au luptat împotriva partidului comunist alături de Solidaritatea. În mod evident, ei simt astăzi că democrația câștigată cu greu în urmă cu 25 de ani este în pericol.

Dar, dincolo de apărarea democrației, demonstrațiile din Polonia sunt și în apărarea întregului status quo post-1989. Majoritatea celor care au ieșit în stradă în acest decembrie ar putea fi descriși drept câștigători ai tranziției. Este vorba, în principal, de oamenii care au reușit să se descurce în aceste două decenii și jumătate de capitalism: liberali, pro-europeni – clasa de mijloc a Poloniei. Chiar și unii evident bogați (mai rar de văzut, în general, la proteste).

Nu doar ei sunt în stradă, desigur. La proteste a participat și lume mai chinuită și chiar și o bună parte a noi stângi poloneze (deși nu toată noua stângă – cel mai promițător partid de stânga din Polonia, Razem, a menținut o distanță critică din motive pe care le voi explica mai jos). Îngrijorarea despre starea democrației este reală și generalizată. Lege și Justiție a coborât deja în sondaje sub 30 la sută, ceea ce înseamnă că și o parte importantă dintre proprii votanți sunt îngrijorați.

Revenind, pe străzile Poloniei se apără status quo-ul în fața unui partid de guvernare care este pus să facă revoluție.

Naționaliștii conservatori din partidul Lege și Justiție au venit la putere cu un mesaj de schimbare radicală care a rezonat cu perdanții tranziției. Atacă elitele care conduc țara, Uniunea Europeană sau principalul ziar polonez Gazeta Wyborcza, unul dintre marii promotori al liberalismului în această țară.

Mulți abia așteaptă o schimbare. Polonia este povestea de succes a Europei Centrale și de Est dar asta, într-un fel, pare să fie doar o chestie de suprafață. Prosperitatea este mai mare aici, desigur, dar puțini știu, de exemplu, că Polonia este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de angajați pe contracte așa-zise de gunoi, temporare, fără protecția locului de muncă, fără contribuții sociale. Chiar venind din România, este șocant de văzut cât de obișnuiți sunt polonezii să lucreze în astfel de condiții.

Polonia are poate un număr mare de kilometri de autostrăzi, însă timpul de așteptare pentru a vedea un medic specialist în cadrul sistemului medical de stat este în mod curent câteva luni, la fel ca în România. Locuri în creșe și grădinițe de stat sunt cronic insuficiente, majoritatea părinților nici nu-și mai bat capul să încerce să găsească un loc. Orașele de provincie foste mono-industriale sunt la fel de pierdute ca la noi.

Per total, Polonia este clar mai prosperă ca România, dar inegalitățile în cadrul acestei societăți sunt totuși mari. Cei mai nevoiași sunt blocați în cercuri vicioase din care nu pot ieși. Frustrarea și furia celor care nu se descurcă sunt imense. Succesul elitelor este deranjant pentru cei care încearcă și ei să-și încropească un statut dar nu reușesc pentru că nu au suficient capital social, cultural, pentru că bunăstarea lor este totuși precară, dependentă de plata unor rate la credite prea mari din salarii care s-ar putea ca luna viitoare să nu mai existe.

Spre deosebire de România (deocamdată), asemănător oarecum cu Ungaria, această frustrare a fost foarte bine agregată de forțele politice conservatoare, care în această țară sunt extrem de bine organizate și vocale.

De altfel, venirea la putere a celor de la Lege și Justiție nu este nici un fel de surpriză. În ultimii zece ani, ei sunt una dintre cele două principale forțe politice din Polonia (alături de fostul partid de guvernământ, Platforma Civică). Scena politică poloneză este integral la dreapta. Când au guvernat ultima dată, între 2005 și 2007, Lege și Justiție au avut în guvern oameni din extrema dreaptă. Liberalii (economic și social) de la Platforma Civică, în două mandate succesive, nu au fost în stare să legalizeze avorturile în Polonia (da, nu sunt legale, deși au fost în timpul comunismului).

În actualul parlament, nu există nici un parlamentar de stânga.

Pentru predominanța discursului conservator este responsabilă în mare parte Biserica Catolică Poloneză (care după Papa Ioan Paul al II-lea a devenit tot mai conservatoare, mult mai conservatoare decât Vaticanul), precum și democrații veniți la putere după 1989 care au permis Bisericii să aibă un cuvânt puternic de spus în viața politică a țării. Deși numărul celor care se declară credincioși scade în Polonia (spre deosebire de România), valorile Bisericii sunt deocamdate bine înțelenite în spațiul public. Temele propuse de Biserică (de exemplu, pericolul major reprezentat de feminism) blochează societatea în dispute de o falsă importanță.

De 25 de ani, în timp ce capitalismul duduia în Polonia, în sfera publică era cultivat un spirit naționalist și catolic-conservator care a ajuns să fie predominant. Discuțiile despre cum s-a ajuns la un așa conservatorism sunt încă încinse în societarea poloneză, meritând o discuție separată. Însă merită menționat zelul organizatoric al forțelor de dreapta care știu foarte bine să mobilizeze oamenii.

Acest climat permite dreptei (de la Lege și Justiție până la extrema dreaptă) să ofere un cămin perdanților tranziției, cărora Platforma Civică sau Gazeta Wyborcza nu le-au acordat atenție prea multă vreme.

În țara copil-model al Europei de Est, în fiecare an, zeci de mii de extremiști de dreapta demonstrează pe străzile Varșoviei de ziua națională strigând sloganuri anti-semite (și anti-islam, mai nou). Sunt majoritar tineri, foarte tineri, se simt fără șanse.

Partidul azi la guvernare în Polonia promite să ajute săracii (deși nu-i va ajuta pentru că miniștrii cu portofolii economice sunt foști bancheri sau au vederi neo-liberale) și să-l protejeze pe polonezul de rând, alb, catolic, heterosexual, de pericolele reprezentate de străini (extrem de puțini aici), feministe, comuniști, ruși, musulmani, evrei, gay.

Polonezilor care simt că Polonia cum este ea azi nu le aparține, tonusul revoluționar al partidului Lege și Justiție li se pare tocmai potrivit. S-au săturat de aroganța elitelor. Pentru ei, dărâmarea status quo-ului este o idee bună.

Lecția poloneză nu are legătură cu câte autostrade în plus are Polonia față de România. Lecția poloneză este că, dacă celor care reușesc în societate nu le pasă de cei cărora le merge mai greu, mai devreme sau mai târziu asta se va întoarce împotriva lor. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, cei mulți și lăsați deoparte vor cere o schimbare radicală. Vor ieși pe străzi în numele ei, vor vota partide care o promit. Îi vor da jos cu forța din pozițiile de conducere pe foștii oameni de succes. Și de ce nu ar face-o?

Riscul mare este în societățile, ca cea poloneză, în care alternativa la status quo este reprezentată de forțe politice anti-democratice, neinteresate de binele obștesc.

Noul partid de stânga polonez, Razem, nu a susținut ca partid (individual, membrii au ieșit la marșuri) protestele cele mai mari din decembrie nu pentru că nu vor democrație, din contră. Ci pentru că, au spus ei, Constituția poloneză fusese călcată în picioare cu mult înainte de a fi venit la putere Lege și Justiție, atunci când demnitatea umană, dreptul la muncă decentă, egalitatea nu au fost luate în serios, așa cum, spun ei, se tot întâmplă în Polonia ultimelor decenii. Ëi spun că status quo-ul nu trebuie păstrat, ci trebuie schimbat să includă mai multă justiție socială. Asta ar putea contribui la erodarea puterii unor partide ca Lege și Justiție sau de extremă dreaptă.

În România, deocamdată, vremurile când Vadim Tudor era aproape să ajungă președinte par îndepărtate. Ne ajută poate, printre altele, fragmentarea scenei politice, influența mai redusă (doar pentru moment și prin comparație cu Polonia) a Bisericii Ortodoxe, protestele cu mesaj pozitiv din ultimii ani care au absorbit din frustrarea de pe la noi.

Dar, după cum arată cazul Poloniei, o societate în care numai o parte o duce bine, în care cei care nu fac față sunt descalificați drept sărăntoci sau proști, nu are șanse mari la stabilitate și prosperitate pe termen lung.

Claudia Ciobanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s