Scriitoare si mama

povesti cu scrisoare si copii coperta_11141259

Text de Claudia Ciobanu

Au trecut cinci luni de cand sunt mama si abia acum am reusit sa citesc o carte cap-coada. Sigur, am citit de atunci: siteuri despre dezvoltarea bebelusilor, alaptat, etc. Stiri, caci Europa da semne clare de colaps tocmai de cand am nascut eu (Grecia, refugiatii), n-am cum sa nu urmaresc. Si jumatate de roman in poloneza (despre el veti citi mai incolo pe Mamaliga). Dar nu reusisem, pana ieri, sa termin o carte! Pentru ca totul se face fragmentar cand esti mama, printre picaturi. Stiti asta.

Saptamana asta, insa, am rupt sirul zilelor fara carti terminate, citind cap-coada (de fapt, recitind), “Povesti cu scriitoare si copii”, o colectie de texte editata de Alina Purcaru si aparuta la Editura Polirom in 2014, in care mai multe poete, jurnaliste, romanciere romance descriu cum au impacat maternitatea cu scrisul. Numai buna lectura pentru acest moment, cand parca, parca am inceput sa nu mai fiu suta la suta absorbita de fetita mea si sa ma gandesc ca as mai putea face si altceva decat sa ma ocup de ea – sa citesc si sa scriu eventual serile tarziu, in jumatatile de ora cand doarme ziua, in orele razlete cand partenerul meu nu lucreaza si se ocupa de ea.

Desi tema este cum se impaca maternitatea cu scrisul, majoritatea textelor sunt in primul rand despre DRAGOSTE. Dragostea pentru copil. Mamele autoare marturisesc cum si-ar putea petrece restul clipelor doar ele impreuna cu micul copil cu par pufos, doar ele intr-o imbratisare cu copilul, doar ele cu copilul in brate. Fara sa mai faca altceva. Fara sa mai aiba nevoie sa scrie, pentru ca scrisul, pana la urma, este cautarea unei totalitati pe care copilul oricum ti-o da de-a gata.

Dar asta doar pentru o clipa. Pe urma tot ele, mamele autoare, spun cat de fericite sunt cand reusesc sa rupa cateva momente pentru scris. Unele fugand de acasa, lasand copilul cu sot, cu mama, cu dadaca, izolandu-se undeva la tara si bucurandu-se de singuratatea completa de care au nevoie pentru scris. Altele, scriind impreuna cu copiii, cu copii care se joaca alaturi, cu copii care dorm in carut langa masa cu laptopul, cu copii care se uita la filmulete pe youtube, cu copii care arunca jucarii peste tot. Acestea spun ca cel mai bine le e asa, alaturi de copii, pentru ca numai vazandu-i pe ei ca sunt bine, pot sa se concentreze la scris. Toate simt VINOVATIE cand scriu in timp ce sunt mame. Si pentru ca, scriind, se rup de la copil, nu i se daruiesc complet. Si pentru ca, fiind mame, nu se dedica asa cum ar vrea scrisului. Mereu facand ceva partial, incercand sa le faca pe toate.

Vorbesc de soti plecati la burse luni la rand, vorbesc cum ele pleaca cu greu la o conferinta de doua zile. Nu pot lasa copiii.

Vorbesc despre cum au devenit cu mult, mult mai eficiente de cand au nascut. Pot scrie aproape oricand si oricum, pot impacheta o mie de activitati in minutele in care inainte faceau doar cate un lucru. Nu mai pierd prea mult timp cu somnul, cu baile, cu cafelele lungi. Poate nu mai pierd timp cu lamentarile. Poate fericirea de a fi mame le energizeaza.

Sunt descrise si clipe grele in aceasta carte. Vreo cateva din autoare se descriu ca fiind doar “lapte si lacrimi” in primele luni. Izvor nesfarsit de lapte si lacrimi. Vorbesc de oboseala cronica. Vorbesc de depresie post-natala. De copii pierduti. De copii autisti. De divorturi.

Dar, in cea mai mare parte, este o carte fericita. Este o carte despre femei care se bucura enorm de minunea de a fi mama si de faptul ca, intre timp, mai reusesc si sa scrie, mai reusesc sa deschida niste usi magice catre, cum spune una dintre ele (parca Adina Dabija), o dimensiune in care timpul se scurge vertical nu liniar si ele reusesc sa gandeasca si sa scrie enorm, in tot atata timp in cat in viata reala ar fuma doar o tigara. Pe care acuma ele oricum nu o mai pot fuma fiindca alapteaza.

Cititi! Se aplica, desigur, nu doar pentru mame scriitoare, ci si pentru toate mamele care incearca sa mai faca ceva pe langa a fi mame, dar si pentru cele care aleg sa fie mai ales mame. Si, cu siguranta, merita citita de tati pentru ca i-ar ajuta sa intre macar un pic in pielea mamelor! Si asta sigur ar contribui la armonia familiei 🙂
(Text scris intre exact 6:50 si 7:30 dimineata, cand fetita mea trage un mic pui de somn de dimineata, dupa trezirea oficiala de la 6 fara un sfert. De-acum incepem o noua zi!)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s