Omul și Cetatea

    20150618_102706 20150618_102730 20150618_102805

Vara aceasta Italia pare a fi mai atractivă ca oricînd datorită expoziției EXPO Milano 2015. Au fost puse la dispoziție trenuri de înaltă viteză pentru a le facilita turiștilor accesul la expoziție din orice punct al țării. Cei ce își vor face vacanța în Italia, în drum spre EXPO Milano, mare sau munte, pot face o oprire și în pitoreasca Toscana, cu frumoasa sa capitală-Florența. Pe lîngă multitudinea de atracții arhitecturale și istorice pe care le puteți admira în acest oraș, vă invit să vizitați Forte de Belvedere unde, unde începînd cu 26 aprilie pînă pe 27 septembrie 2015 se desfășoară expoziția de sculptură „Human” – (Omul) a artistului britanic Antony Gormley – unul dintre cei mai renumiți sculptori contemporani.

Antony Gormley este apreciat pentru sculpturile sale, instalațiile și lucrările de artă publice care investighează relația dintre corpul uman și spațiu.  Lucrările sale au dezvoltat potențialul deschis de sculptură în anii 1960 prin crearea unui angajament critic între propriul corp și cel al altora, abordînd întrebări fundamentale precum legătura dintre om și natură, om și cosmos. Sculptorul caută mereu să definească spațiul artei ca un loc în care pot fi create noi comportamente, gânduri și sentiment.

                     20150618_102114

                                      20150618_101439

Expoziția „Human” reconfirmă determinarea orașului Florența de a promova cultura contemporană, fiind în căutarea interacțiunii esențiale între Florența din perioada Renașterii și orașul de astăzi, printr-un dialog strâns între sculptura intervalului de timp scurs de atunci, precum și prin o perpetuă încercare de a elabora concepte noi despre mediile de expresie artistică şi spaţiile expoziţionale.

În pregătirea evenimentului, Gormley a ţinut cont şi de bagajul simbolic al cetăţii Forte di Belvedere, fiind o cetate de apărare era un simbol al puterii. Cetatea se află în vărf de deal, iar de acolo ni se deschide o vedere asupra orașului Florența, un oras despre care se afirmă că ar întruchipa un ideal urban. Locul expoziţiei oferă un spațiu în care putem supune analizei modul în care arhitectura adăpostește, protejază și domina oamenii și spațiul.

Sculptorul consideră că cetatea în sine este o capodoperă, declarîndu-se cucerit de modul în care bastioanele și fortificațiile în formă de stea au fost formate din creșterea abruptă deasupra Grădinii Boboli: „Datorită modului în care acest deal a fost transformat într-o sculptură, această structură a devenit o capodoperă a regiunii creată la sfîrșitului secolului XVI.” Edificiul posedă de secole o alură de spaţiu al artei și a fost adesea folosit ca și context pentru sculpturi monumentale. Acest bastion construit în 1590 pentru Marele Duce Ferdinando I de Medici – a fost unul din cele două construite aparent pentru a apăra orașul, deşi în realitate erau menite să amenințe locuitorii săi. De pe terasă, puteai nu doar să contemplezi o vedere superbă, ci, de asemenea,  în cazul în care era necesar, să tragi cu tunul în populația care se afla la baza dealului. Gormley vrea să îi facă pe vizitatorii expozitiei sale să „simtă puterea și paranoia” pe care a întruchipat-o cetatea.

       20150618_101540

                     20150618_101721

Conceptul expoziției este de a deschide fortăreața prin acupunctură sculpturală: lucrările sunt dispersate pentru a cataliza mase inerente, constrângeri și panorame pe care le poate oferi locația: „În găsirea de locuri potrivite pentru a face aceste confruntări și aluzii, vreau să creez pietre de poticnire care opresc privirea vizitatorului asupra lor. Vreau să încurajez vizitatorii să se gândească din nou la ceea cine sunt și cum negociază spațiile din jurul lor”.  

Printre lucrările expuse de notat este instalația „Critical Mass II”, care a fost concepută inițial în 1995, pentru un fost depou de tramvaie din Viena și a fost numită un „anti-monument care evocă toate victimele secolului XX.” Centrul expoziției îl compun două compoziții. Acestea cuprind cîte douăsprezece forme ale corpului, fiecare replicate de cinci ori pentru a produce un număr total de șaizeci de lucrări care pot fi expuse în orice poziţie. „Critical Mass II” identifică o serie de posturi corporale de bază, precum contemplare, doliu, respect, de la poziția unui om care așteaptă un ordin la postura unui visător. Pe partea de est a terasei inferioare a fortăreței douăsprezece corpuri din compoziția „Critical Mass II” sunt instalate într-o progresie liniară, de la postura fetală la cea de contemplare a stelelor, amintind de „ascensiunea omului”. Pe partea opusă este un morman de corpuri amestecate. Acestea, par a fi niște obiecte de fier fabricate și abandonate, fiecare avînd o greutate de zece ori mai mare decît cea specifică  unui corp uman viu, acestea reflectă partea întunecată a oricărei idei de progres uman, confruntînd privitorul cu o imagine ce amintește de conflictele din secolul trecut şi care, încă, se mai revarsă şi în secolul curent – Afganistan, Siria, Ucraina…. Dialectica între aspirațional și abject este tensiunea în sine care ruleaza pe tot parcursul expoziției.

20150618_102242                                                                                                                                                                                                                     

În timp ce instalațiile infiltrează spațiile fortăreței, evoluează un dialog între anatomie și arhitectură. Corpurile devin tot mai rectilinii, plecînd de la simetria compozițiilor „Critical Mass II” se ajunge la forme cubice și haotice ale instalației „Blockworks”. Un corp instalat pe peretele tunelului de intrare din partea de est reprezintă conexiunea dintre construcție și corp, dar subliniază, de asemenea, contrastul dintre idealismul unui oraș renascentist și figura bine cunoscută, cea a boschetarului adăpostindu-se sub o arcă de oraș. Pe terasa de sus, în afara logiei, un corp în postură de doliu din cadrul intalației „Critical Mass II” se confruntă pe un plan orizontal cu o piesă din instalația „Blockworks” care „priveşte” spre Campagna. Gormley a fost mult timp fascinat de ideea reducerii corpului la o secvență de forme geometrice – „pixelare” este cuvântul pe care sculptorul îl folosește pentru a defini această tehnică. Prin intermediul expoziției Gormley inversează convingerea existentă în Renaștere, precum că arhitectura bună este derivată din anatomia umană, în lucrările sale  organizmele se transformă în arhitectură.

                               20150618_102021             20150618_102259

Ceea ce au în comun toate sculpturile sale este faptul că acestea se referă la corpul uman, și – la fel de important – nu reprezintă zei, conducători, generali sau sfinți, ci pe noi toți. Desigur, există o diferență fundamentală între ceea ce face Gormley și lucrările unui maestru renascentist. Ei sculptau sau modelau imagini ale corpului uman. Gormley a lucrat prin turnare de formă, avînd ca model propriul său corp, iar recent a recurs la scanarea pe computer a corpului. Ca urmare, sculptorul își dă seama că  „mulți cred că eu nu fac artă adevărată, ci trișez”. Principiul care stă la baza lucrărilor sale poate fi formulat astfel: „De ce să inventezi un alt organizm, atunci când ai unul deja? Vreau ceva care este o dovadă a unui eveniment care s-a întâmplat în timp real cu un corp real. Ar putea fi oricine, ai putea fi chiar tu, spectatorule.”

Sursa citată: Antony Gormley: ‘Renaissance thinking was wrong’

http://www.telegraph.co.uk/culture/art/11652337/Antony-Gormley-Renaissance-thinking-was-wrong.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s