Strain(ă) în Polonia

19323966131_865fe63284_k

Tot stând eu și reflectând la condiţia de străin în Polonia (ceea ce tot fac, intermitent, de cand m-am mutat aici), am dat deunăzi (de fapt, in luna iunie) peste un anunt pentru un concurs de scrieri literare pentru imigrantele care trăiesc in Polonia. Noi, femeile straine care locuim in aceasta tara, eram invitate sa ne descriem experienţele, in forma de pagina de jurnal, eseu, fiecare cum ne pricepem mai bine. Doar femeile au fost invitate pentru ca organizatorii concursului (Instytut Spraw Publicznych) au considerat ca vocile femeilor sunt cele care trebuie inca scoase in evidenta; ca, chiar si printre migranti, ce spun barbatii este mai des auzit iar femeile mai des raman in tacere.

Dupa multa planificare cu mama si prietenul meu despre cine cand are grijă de fetita mea de doua luni, m-am apucat de scris un text. Despre cum a trai in Polonia si a incerca sa invat si sa vorbesc limba poloneza m-au facut sa ma simt, la varsta de 30 de ani, ca un copil din nou. Si despre cum (si iata asa se inchide cercul) tocmai a avea un copil ma face sa vreau foarte tare sa ma adaptez aici si sa apartin acestui loc pentru moment, ca sa pot trai cu tot sufletul aici si sa ii pot fi o mama buna.

La concurs au participat 19 femei, iar textele noastre pot fi citite aici: http://www.zobaczniewidzialne.pl/4/plebiscyt-publicznosci. Eu le recomand cu foarte mare caldura pe toate, sunt extrem de interesante si pline de sensibilitate. Singura problema…pe acest site textele sunt in poloneza, aceasta a fost conditia de participare, ca textele sa fie scrise sau traduse in poloneza. Poate un pic ciudat pentru un concurs pentru migrante…Unul singur dintre cele 19 texte este totusi in engleza, probabil ca cineva si-a permis sa-l trimita asa si a fost primit de organizatori. Ar fi fost prea de tot sa il respinga din aceasta cauza!

La finalul concursului, pe data de 30 iunie, la Faktyczny Dom Kultury, pe ul. Galczynskiego in centru langa Nowy Swiat, a avut loc o dezbatere pe tema vietii femeilor straine in Polonia. Moderatoare a fost scriitoarea poloneza Beata Chomątowska, cunoscuta pentru initiativa Stacja Muranow, ea insasi autoarea unei carti despre experienta ei ca straina in Olanda, unde a trait o vreme. Din panel am facut parte eu precum si doua femei foarte interesante, irakiana Lubna Al-Hamdani, doctorita dintr-o familie mixta poloneza-irakiana si care s-a refugiat aici din cauza razboiului din Irak si ucrainianca Tetyana Rodneykova, care se ocupa de Clubul Femeilor Ucrainiene al Fundatiei Nasz Wybor.

Sala a fost plina, discutia destul de lunga, emotiile puternice. Tin minte mai ales energia pozitiva a Lubnei, pe care nici o dificultate nu pare sa o descurajeze si care pare sa ia orice obstacol aici cu umor. A povestit cu un zambet cum de fiecare data cand are loc vreun atac terorist in lume este intrebata de toata lumea (chiar de mass media) ce parere are, fiind de parca invitata sa explice ca nu toti musulmanii sunt violenti. Pentru Tetyana, integrarea pare a fi fost mai simpla, pentru ea Polonia a reprezentat mai degraba un loc al oportunitatilor si unde viata i s-a deschis in moduri care nu i-ar fi fost posibile acasa, mai ales dat fiind razboiul acum. Eu una m-am plans de cat de mult imi mai lipseste inca pana la integrare si asta mai ales din cauza ca poloneza e asa de grea!

19320030425_dde331d244_k

Important insa este ca, dupa cum mi-a atras atentia o prietena din sala care lucreaza zi de zi cu refugiatii care ajung in Polonia, nici una dintre noi nu a descris experiente extrem de negative. Se pare deci ca, pentru cele dintre noi care avem o situatie legala clara, viata in Polonia nu e deloc de cosmar, din contra, chiar daca strainii mereu se confrunta cu dificultati suplimentare in viata de zi cu zi comparativ cu localnicii.

V-as recomanda, deci, inca o data, sa citi textele pe siteul de mai sus! Ele au si fost publicate intr-o carticica sub titul „Kierunek: Polska”, cu o calitate grafica foarte buna, si care poate fi inca gasita la sediul Institutului Spraw Publicznych (ul. Szpitalna 5 lok.22 ).

Si, mai mult, v-as invita sa ne scrieti la Mamaliga de Varsovia despre cum va simtiti ca roman/ romanca traind in Polonia. De fapt, asta e tema care ne doare pe toti cel mai mult si care, pana la urma, ne aduce impreuna.

Text: Claudia Ciobanu

Foto: Anna Piłat

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s