O pictură murală distrusă, alta salvată, a treia-i dată-n judecată.

Cu toate că a demarat deja Bienala de la Veneția, se pare că cele mai nevralgice locații în lumile artelor din București, Chișinău și Varșovia, cele trei orașe dragi editorilor Mămăligii de Varșovia au rămas locului.

P1110036În București e vorba despre un spațiu de pe perete din apropierea pieței Sfântul Gheorghe, mai precis, pe strada Băniei 5, de pe care a fost recent obliterată o pictură murală semnată de colectivul NOM, format din Irlo, Obie Platon și Kero. Pictura a fost o interpretare a imaginei iconice cu Sfântul Gheorghe și balaurul, deosebită în special prin faptul că sfântul e stilizat oripilant-hazliu străpunge nu doar balaurul, care călăreşte şi el (sau ea) doi cai împerecheaţi, ci şi o ecvidee în plus – un ponei roz, devenit și acesta deja iconic în contextul artei contemporane românești. În Chișinău este vorba despre fosta cafenea Guguță, din parcul central Ștefan cel Mare, pereții căreia găzduiau picturile murale semnate de maestrul Igor Vieru. Compania-developer locală FINPAR dorește să distrugă clădirea cafenelei și să construiască în loc un hotel, nu doar punând în pericol patrimoniului cultural al orașului, dar blocând până și accesul jurnaliștilor sau artiștilor dornici să documenteze la lucrarea lui Vieru. (Între timp mi s-a adus la cunoștință că și opera lui Vieru a fost obliterată, fiind acoperită cu un strat de vopsea crem.) Compania pare să acționeze clar în detrimentul chișinăuienilor și al vizitatorilor capitalei, care îndrăznesc să nu renunțe la acest fragment de cultură și spațiu public – deșipentru mulți aceste două concepte sunt unul – unindu-se într-un remarcabil grup de protest. Istoria acestui lăcaș, precum și arhitectura ar putea furniza argumente în plus pentru conservarea clădiri și merită să fie tratate separat. În sfârşit, în Varșovia este vorba despre peretele unei clădiri din apropierea gării centrale, pe strada Sienna 45, care actualmente găzduiește una dintre importantele lucrări grafice cu mesaj clar antimilitarist și extrem de actual (marionete-soldați verzi) semnată de muralistul italian Blu. În locul acesteia trebuia să apară o altă pictură murală, semnată de un artist polon cu renume, Jakub Woynarowski (Iacub Voinarovski), comisionată de Institutul Teatral cu ocazia împlinirii a 250 de ani de existență documentată a teatrului în Polonia. Inițiativa a fost întâmpinată de mai multe acțiuni de protest din partea societății civile asupra cărora mă voi axa în acest text.

Curios fapt, toate cele trei lucrări de artă publică amintite mai sus au fost puse în lumină religioasă. Graffitiul din Sf. Gheorghe pare să fi supărat enoriașii bisericii din apropiere cu hramul în sfântul respectiv, precum și unii blogheri mai zeloși, cafeneaua din Chișinău a fost comparată cu un lăcaș sfânt, iar acțiunea de protest de amploare inițiată de internauții varșovieni (actualmente sunt 5000 la număr) sună cam așa: Sub auspiciile Ministerului culturii și Patrimoniului Național, în parteneriat cu autoritățile locale din Varșovia, galeria BWA Varșovia, cu mâna Good Looking Studio (GLS), Institutul Teatral a comisionat distrugerea unuia dintre cele mai extraordinare picturi murale, care au fost create în Polonia până în clipa de față – lucrarea semnată de Blu, din Varșovia. În locul acestuia va apărea încă o publicitate funcționărească-ocazională de format mare. ASTA  E SLABE! (TO SUABE! – joc de cuvinte în polonă, scris incorect „suabe„ si nu „słabe” – ceea ce ar sublinia disonanța provocată de decizia proastă (sau chiar grețoasă – BE) a autorităților). Aniversarea de 250 de ani ai Teatrului Public în Polonia ar putea fi sărbătorită cu murale adecvate pe orice alt perete destinat reclamelor aflat în gestiunea Primăriei. Acțiunile celor mai importante instituții culturale din Polonia indică în cazul de față sau disprețul pentru unul dintre cele mai interesante domenii ale artei contemporane sau o nechibzuință totală, echivalentă cu ruperea scândurilor de pe scena Teatrului Mare, din piața Pilsudski, pentru a construi în loc acolo un altar provizoriu unde s-ar ține o liturghie aniversară de la o slujbă papală. Amin.

Distrugerile împlinite sau pericolul acesteia în cazul picturii murale semnate de Blu, au fost comparate cu nimicirea sculpturilor mesopotamiene de către câțiva inși din ISIS.

Peretele de pe Sienna 45 a și fost acoperită între timp de schele.

Pe de o parte, Woynarowski e laureat al prestigiosului premiu Pașaportul „Polityka” și fost responsabil pentru pavilionul polonez la bienala de arhitectură din Veneția din 2014, pe de altă parte, acestui artist i se reproșează adesea că ar fi un „canibal”, adică, lucrările îi sunt în mare parte împrumuturi grosiere din creația altor artiști. Până și proiectul lucrării de față, care deși nu a fost făcut public decât la sfârșitul discuției cu pricina, compus dintr-un ochi uriaș, plasat în cadrul unei scene cu cortine, a fost luat în bășcălie de către unii internauți, fiind comparat în șagă cu Ochiul providenței, simbolul noii ordini mondiale, sau ce cel al lui Sauron din trilogia lui Tolkien, cu toate că Woynarowski afirmă că ar fi o aluzie la lucrările lui Ledoux şi Magritte, căci şi ei au pictat ochi. – Dacă va desena un fund, ar zice că face referire la Rubens, iar dacă ar fi desenat un penis – că e un al doilea Michelangelo – comentează răutăcios spusele artistului internautul Zosima.

În comunicatul Institutului Teatral se afirma că înainte de a începe lucrările de pregătire asupra noii picturi, au fost încheiate mai multe înțelegeri, printre care și cu Fundația Vlep[v]net, inițiatoarea și producătoarea picturii murale semnate de Blu. Luând în considerație atât importanța artistului care a executat-o cât și importanța în sine a lucrării respective, au fost întreprinse o serie întreagă de angajamente: documentarea fotografică și video a lucrării semnate de Blu, înainte de a începe lucrările la noua pictură, întregul perete în prima etapă va fi acoperit cu vopsea neagră, un rămas bun simbolic, precum și dovada respectului față de lucrarea obliterată. Conform declarației, aceasta este o chestie de principiu în arta stradală. Nu se va picta, așadar, „direct” peste lucrarea originală. Decizia de a încredința proiectul lui Woynarowski a fost precedată de o discuție cu galeria BWA Varșovia, care reprezintă artistul. Galeria a decis să devină partener al acestui proiect.

Pictura lui Woynarowski, susține într-un comunicat oficial Dorota Buchwald, directoarea Institutului Teatral „Zbigniew Raszewski”, nu va fi un comunicat ocazional și nici reclamă, ci un proiect de artă și, ca o pictură într-un proiect de galerie de artă va înlocui un alt artist din galeria stradală a orașului.  Lucrările de artă stradală sunt în mod inerent nepermanente. Ca și alte picturi murale, lucrarea lui Woynarowski este actuală și universală, în același timp, va iniția un dialog direct cu trecătorii și locuitorii orașului, păstrând în același timp specificul clădirii în sine, a afirmat Buchwald. Cu siguranță după ceva timp și lucrarea lui Woynarowski va fi înlocuită cu o altă idee ce va merită să fie exprimată vizual pe acest perete. Datorită inițiativei Institutului Teatral peretele de pe Sienna 45 va rămâne – sperăm că, pentru o perioadă mai lungă – al artei.

Wojciech Wagner, șeful Departamentului de estetică a spațiilor publice din Varșovia, e de acord că Blu este un artist de rang înalt, dar că nu ar fi împotriva unei picturi murale noi în acel loc. Mai spune că departamentul său primește lunar câteva cereri de aprobare a unor noi picturi murale pe pereții capitalei. Departamentul le analizează cu premiza efemerității acestora. Faptul nu se datorează doar naturii în mare măsură informală a lucrărilor de artă stradală, ci și caracteristicilor fizice ale acestor lucrări – cu timpul suprafața pereților se murdărește; vopseaua, cu care se efectuează lucrarea, degradează; cade tencuiala; la nivelul parterului apar graffitiuri. Clădirea în sine, pe care este plasată pictura, poate fi demolată sau acoperită de o alta construcție.

Să amintim, că predecesorul lui Wagner a fost Grzegorz Piątek, și el curator al pavilionului de la Veneția, Hotelul Polonia, din 2008, care spre deosebire de pavilionul din 2014, a luat cel mai important premiu al festivalului – Leul de aur. Piątek, care a câștigat concursul de director al acestui Departament, anunțat în cadrul campaniei electorale a actualei primărițe, a demisionat din post la doar trei luni după acceptare, invocând printre altele birocrația, imposibilitatea de implementare a unor reforme importante cât și lipsa de colaborare între departamentul de estetică cu alte departamente municipale, care luau decizii estetice de capul lor. Piątek nu s-a pronunțat în discuția despre care vorbesc aici. Wagner era al doilea candidat pentru acest post.

După 5 ani de la momentul în care a fost pictată lucrarea lui Blu, această arată toate simptomele de uzură tehnică, afirma Wagner în același comunicat oficial – culorile în care a fost lucrată și-au pierdut intensitatea, pe alocuri peretele e destul de murdar, răzbat culorile zidului dinaintea picturii, plus la care, pe zid au apărut mai multe fisuri. Aceste chestii diminuează mult din efectul de expresivitate a picturii semnate de Blu. Se pare că perioada în care lucrarea are un impact pozitiv asupra esteticii zonei, se apropie tot mai mult de sfârșit, consideră Wagner.

Să acoperim cu vopsea pereții din capela Sixtină, căci de prea mult timp nu se schimbă nimic pe pereții ei, îi ripostează Seb Szczepanowski. Iar Matik ArtBiker continuă, exact așa, acolo a fost o situație oarecum similară. Pictura lui Perugino a fost acoperită de cea a lui Michelangelo, considerat mai bun, iar acum ambii sunt venerați. Pentru claritate, similaritatea la care fac referință aici nu se referă la comparația lui Woyanrowski cu Michelangelo, subliniază Matik ArtBiker. Dar acum, fiind profund conștienți de importanța lucrării lui Blu, ar trebui oare să cădem în capcane similare, cu toate că se poate să se ivească iar o Judecată de Apoi, încheie internautul.

Putem trata în departament picturile murale drept lucrări care sunt executate cu conștiința expunerii lor limitate de timp sau de trăsăturile lor tehnice sau le putem trata în rând cu clădirile, sau chiar drept obiecte de patrimoniu, în care caz vedem în ele o investiție pe termen lung, care trebuie să fie conservată, renovată și prețuită în mod regulat, spune directorul actual al Departamentului municipal de estetică, Wagner. Având aceste alternative, am decis să optăm în mod explicit pentru prima opțiune. Alegerea celei de a doua opțiuni ar însemna că fiecare pictură murală este o investiție pentru generații și trebuie să fie pregătită cu mare grijă și respect. Acest lucru ar compromite formula existentă de spontaneitate sau festivalitate a acestui tip de activitate. Ar trebui să fie și alese în urma unor concursuri mult mai serioase. Aceste proceduri nu se potrivesc nici cu esența artei stradale și nici cu posibilitățile legale de control public asupra modului de pictură pe pereții din Polonia.

Wagner crede la fel ca și directoarea Institutului teatral că zidurile disponibile ale orașului ar trebui să servească mai degrabă drept o galerie de artă contemporană în care expozițiile să fie uneori schimbate și să semene mai puțin cu un muzeu cu lucrări epocale expuse o dată și pentru totdeauna. Excepție poate fi aici o situația în care o pictură murală dată posedă o importanță istorică sau artistică incontestabilă, care ar justifica includerea sa sub protecția și finanțarea unor renovări ciclice din banii publici. Am încercat să evaluez situația într-un mod cât mai onest, spune Directorul departamentului de estetică, și nu am găsit suficiente dovezi pentru a concluziona că pictura murală de pe strada Sienna îndeplinește într-un mod convingător criteriul importanței artistice incontestabile.

Executorul lucrărilor, GLS, care practică o politică de jovialitate cu amatorii de artă stradală, se pare că a avut totuși ceva dubii referitoare la acțiunea respectivă, căci, într-un comunicat de presă a afirmat următoarele: După analizarea opiniilor instituțiilor responsabile, precum și câtorva oameni nelegați de lumea artei stradale, am devenit conștienți că nu există un numitor comun privind înlocuirea picturii lui BLU cu un mural de Woynarowski. Nici în echipa noastră nu există un consens în această privință. Recunoaștem astfel necesitatea efectuării unei anchete mai largi în rândul publicului cu privire la apariția unei noi picturi murale pe peretele respectiv. La urma urmei, trăim într-o țară democratică și majoritatea ar trebui să decidă, în cazurile care sunt deosebit de sensibile.

Lucrurile au devenit ceva mai încinse când se află că producătoarea muralului Blu, fundația Vlep[v]net, are, de fapt, o poziție foarte diferită de felul în care a fost prezentată în comunicatul Institutul Teatral: Ne opunem ferm distrugerii picturii murale creată de artistul italian Blu, efectuată în cadrul proiectului nostru de termen lung UPDATES și considerăm că decizia de a o oblitera și transforma peretele respectiv în spațiu publicitar este din nefericire una simptomatică pentru orașul nostru. Este o consecință a unei politici aiurea aplicată de mai mult timp de către autoritățile orașenești față de arta din spațiul public, care implică instrumentalizarea activității artistice și însușirea spațiilor urbane în tot felul de proiecte comerciale, camuflate sub masca artei stradale. Fundația noastră nu are nimic de-a face cu decizia luată de autoritățile locale ale orașului. Institutul Teatral ne-a contactat în chestiunea picturii murale a lui Blu, deja după ce toate deciziile au fost luate. În ciuda opiniei noastre critice față de această idee, Institutul Teatral și autoritățile locale au decis cu tot dinadinsul să persiste în idea lor. Menționăm, de asemenea, că nu avem în clipa de față niciun drept de a dispune de perete, iar singurul lucru pe care îl putem face este să apelăm public întru salvarea acestei importante și extrem de actualei realizări artistice. În Varșovia, șadar, situația e foarte diferită de București, unde Asociaţia Urban Art, producătoarea picturii din piața  Sf. Gheorghe, se pare că nu doar că a decis dar a și înfăptuit ștergerea picturii. Cu toate că, pe unele dintre portalurile românești au părut presiuni, care luau uneori forma unor amenințări directe cu răfuiala fizică la adresa artiștilor și producătorilor, iar în Varșovia toată discuția s-a dus într-un mod destul de civilizat, deși și aici dezacordul în sine, faptul că un grup de câteva mii de oameni a îndrăznit să chestioneze o decizie a unei instituţii, a fost descris de instituţiile respective drept acte de ură.

Protest internautic versus protest corporal

Internautul Mariusz Mario, se dă cu părerea pe pagina protestului că nu înțelege de ce nu s-a încercat să se protesteze fizic. De ce nu se fac proteste în fața picturii, căci, în opinia lui prin tastare nu se poate schimba mare brânză. Eventual, ne putem doar plânge de milă și jelui că locuim într-un stat bolnav, că-mi plăcea acel mural, că era critic la adresa sistemului, că a fost super, că e păcat, șamd. În Polonia există tendința de a crea proteste mărețe, dar doar în lumea virtuală a internetului. Poate se merită să ieșim în stradă, să primim câteva bastoane de la poliție, sau să inhalăm ceva gaz lacrimogen, să ajungem pe 48 de ore la dubă, și să ne intenteze procese, – pentru ceva în ce credem, ca în final, tipul să menționeze, că el, de fapt, nu se află în țară.

P1110032

Cât de mult se poate face prin rețelele de socializare? Ce schimbăm printr-un avatar nou de profil, prin discuții onlain, sau prin împărtășirea unor texte? Oamenilor le ajunge energie să dea un like, dar când e vorba să iasă din casă își cam pierd elanul.

Scriitorul Jacek Dehnel, unul dintre animatorii acțiunii respective, susține că acest tip de acțiuni au rezultate extraordinare. Dă și exemple – îngrijirea unui cimitir delăsat, salvarea de la distrugere și conservarea căsuțelor finlandeze din lemn din inima Varșoviei, precum și blocarea construcției unui bloc în cartierul Latawiec, la sfârșitul anului trecut.

În România, eliminarea graffitiului cu Sf. Gheorghe semnat de NOM a pus în funcțiune o adevărată mașinărie de producere de imagini alternative pentru peretele cu pricina, mai mult sau mai puțin conceptuale, reproduse, la rândul lor, pe profilurile câtorva artiști și activiști civici români. Dan Perjovschi, a adunat câteva albume cu aceste imagini, care poate fi accesate aici iar aici e partea a doua. Multe dintre acestea sunt destul de dure, chiar injurioase la adresa BOR. E curios că această reacție nu a fost generată de actul canibalic al lui Ciprian Mureșan – ‘Sfârșitul planului cincinal’, din 2004, un împrumut/interpretare din „A noua oră” de Maurizio Catellan, în care Ioan Paul al II a fost înlocuit de fostul director BOR Teoctist. Piotr Piotrowski comentând această lucrare în „Agorafilia”, scria despre nepăsarea, eventual, toleranța publicului românesc față de arta contemporană. Dar, din câte cunosc, ‘Sfârșitul planului cincinal’ a lui Mureșan nu a ajuns să fie distrus, pe când lucrarea celor de la NOM a fost obliterată imediat după finisare. Câteva zeci dintre aceste imagini de solidaritate au și ajuns de altfel pe zidul din piața Sf. Gheorghe, fiind inițial tipărite și apoi lipite de acesta în folie de plastic, într-o mică expoziție, mulțumită, din câte îmi dau seama, Andreei Matzal. Vedeți aici o cronică a evenimentelor făcută de ea.

La Chișinău s-au ajuns la tratative repetitive mai mult sau mai puțin impuse primăriei și developerului de activiștii urbani, dar acestea nu par să fie fructuoase. Se pregătește și un proces de judecată, FINPAR a dat în judecată Primăria, care, se pare că a trecut pe moment de partea activiștilor civici, deși anterior a permis demararea lucrărilor de construcție. Mai multe organizații s-au solidarizat cu activiștii, printre aceștia merită amintit PEN Moldova, care a emis un comunicat prin care propune transformarea spațiului respectiv, într-o librărie. În subiectivitatea mea nu pot decât să susțin această propunere. După cum mă informează unul dintre activiști, foarte mult depinde și de cum vor ieși alegerile locale care vor avea loc în curând la Chișinău.

Importanța artei publice.

Performerul și un bun cunoscător al artei contemporane polone, Leszek Cieplinski, susție că astfel de ziduri, pe suprafața cărora s-a lucrat prin acte non-accidentale de creație, ar trebui să fie înregistrate la Biroul de Cultură și să se afle sub cvasi-îngrijirea conservatorilor! Merită să se scoată în vileag, consideră el, în contextul accesului la informațiile de interes public, cine este persoana care s-a aventurat, a aprobat și comandat pictura nouă pe zidul respectiv, și dacă aceste acțiuni au fost precedate de un oarecare proces de gândire.

Dacă tot e vorba de o reclamă de ce să nu se folosească un perete deja existent, întreabă Nes Poon, (o artistă de talie internațională cunoscută prin stensurile sale inspirate de tricoturi). Paweł Czarnecki răspunde, pentru că le trebuie un perete nou, de care companiile de reclamă ar putea dispune și închiria contra bani. Deși pereți liberi sunt iar instituțiile în responsabilitatea cărora se află au propus Institutului Teatral câteva locații pe gratis, Institutul Teatral nu le-a acceptat.

Mai avem șansa să păstrăm ceea ce au pierdut locuitorii și vizitatorii Pragăi, (mă refer la capitala Cehiei, nu la cartierul Varșoviei). „Fâșia Gaza” semnat de BLU, care reprezenta panglica-zid lui Möbius, pe care în loc de furnici (ca la Escher) se mişcă tancuri și excavatoare, a fost acoperit de o lucrare bună din punct de vedere estetic, adică cu valoare pur formală, total neangajată, semnată de Point, Michal TRON, Pasta Oner și X-Dog. Dacă în orașul nostru există un mural în stare bună, executat la cel mai înalt nivel artistic, de ce să fie șters și înlocuit cu un banner publicitar, fie și dacă face reclamă la produse de cultură? Oare acapararea de companiile publicitare a spațiului Tigăii (Patelna, un loc renumit la ieșirea din stația de Metrou Centru, cândva pe pereții ei erau sumedenii de graffiti, acum e reclamă), sau a clădirii de lângă Metroul Politehnica, nu este oare suficient? Varșovia se mai poate încă lăuda cu unele dintre cele mai extraordinare picturi murale din Polonia, în rând cu Łódź și Truimiasto – un nume comun pentru Gdansk, Gdynia și Sopot la un loc, de nu oprim propaganda comercială de pe pereții urbei, în 20 de ani vom putea admira lucrările grupurilor Twożywo, Sepe (și el pictează ochi), Etam Crew și ale multor altora muraliști doar în albume și portaluri care documentează fenomenul artei stradale. Că să înțelegeți la ce mă refer, vă întreb, câtă pictură murală a mai rămas de pe vremea PRL-ului? Mai nimic. Ca iubitor și cercetător al artei murale și stradale optez pentru conservarea picturii lui Blu. Semnat, Matik ArtBiker.

Prin însușirea/acapararea spațiului public se subînțelege sustragerea de către o instituție sau o companie privată a unui spațiu public de dragul atingerii unor obiective de ordin economic în spațiul respectiv, de ex. transformarea acestuia în publicitate sau loc de propagandă. Spațiului public se află în speța noastră pe pereții, care până nu demult erau încredințați unor fundații în urma unor concursuri, sau umplute oarecum spontan cu graffitiuri, ca parte a unui proces artistic continuu.

Un exemplu e Tigaia, care s-a aflat o vreme în îngrijirea studenților de la  Academia de arte plastice, fiind folosit în cadrul programului pentru activități universitare în spațiul public, dar apoi a fost acaparată, întâi subtil, iar acum din ce în ce mai bădărănește de criptoreclame, începând, probabil cu pictura „aniversară” cu ocazia a 25 de ani de la înființarea Bursei de valori. Tot aici pot fi incluse și infamele „zdrențe” – reclame tipărite pe pânze uriașe, care privează locuitorii de la admirarea arhitecturii capitalei (deși ar trebui remarcat cu regret, că lupta cu zdrențele a fost, de asemenea, și o luptă cu concurența dusă de corporației Agora – editorul mai multor periodice naționale, precum e Gazeta Wyborcza, condusă de cunoscutul inclusiv în România și Moldova, Adam Michnik.) Evident, există, de asemenea și acapararea simbolică. De exemplu plasarea unui monument ale victimelor din Wolyn sau Curcubeul într-un loc anume este un fel de manifest și o capturare a unui spațiu de către un grup sau altul cu o anumită agendă politică. La fel e și orice lucrare artistică în spații publice – o încercare de capturare a spațiului public de către un individ sau colectiv artistic. Doar că aici obiectivul este expresia și reprezentarea unei perspective individuale, în cazul lui Blu – asupra războiului și lumii curente – și nu impunerea arbitrară de opinii, interpretări ale istoriei sau promovarea produselor comerciale.

…artiștii, indiferent dacă lucrează pentru GLS sau nu, trebuie să-și dea silința, dacă așa ceva e posibil, să nu devină instrumente de propagandă ale unor idei pe care nu le împărtășesc, ceea ce e un efect secundar sau poate o rezultantă a lipsei de reflecție ceva mai profundă din partea animatorilor de proiecte. Un artist poate declara că dacă i s-ar propune, ar vrea sa picteze palatul prezidențial în roz și chiar dacă artistul va face o muncă extraordinară de zugrăvire, oricum va devine un instrument în mâinile celora care iau deciziile, și care în cazul dat îi poruncesc – pictează în roz palatul, ai permisiunea asta!

Se cere subliniat și faptul ca unele lucrări grafice care au tot aparut pe Tigaie, au totuși, o valoare artistică indubitabilă, de exemplu publicitatea la compania de telefonie mobilă Era semnata de Rafal Roskowiński. Se poate spune că acum fac și eu reclamă la Era, dar și că investitul în pictura murală e o chestie care se răscumpără în timp, căci despre acest tip de lucrări lumea continuă să scrie și să vorbească de bine.

Roskowiński e și co-autorul muralelor de pe blocurile de la Botanica din Chișinău cu Walesa și a celei cu cerbul din Chișinău, la cea cu cerbul au mai lucrat Anna Taut, Justyna Posiecz-Polkowska, Wojtek Wożniak, precum și moldoveanul Radu Dumbravă. Tot ei par să fie autorii unei picturi murale de pe un bloc din cartierul Militari din București. Muralele au apărut cu susținerea Institului cultural Polonez din București.

Nu se neagă faptul că, uneori GLS face lucruri bune, dar nivelul altora e destul de mediocru, cum a fost bunăoară cea cu Marie Sklodowska Curie de pe strada Freta, despre care s-a scris că e un afront la arta stradala. În cazul picturii lui Blu, avem de a face, fără îndoială, cu o pictura murala de o valoare extraordinară, care se află într-o stare satisfăcătoare. Nu avem nimic împotriva aniversării unui eveniment teatral, care oricum e foarte bine mediatizat – dovadă rândurile enorme după bilete –

Rânduri imense după bilete pentru evenimentul organizat de Institutul Teatral.
Rânduri imense după bilete pentru evenimentul organizat de Institutul Teatral. Prețul unui bilet e de 250 de groși – cam 2 lei și 50 de bani românești.

P1110030

dar mai avem un nemărginit respect pentru artistul, care a petrecut 48 de ore pe schele creând o opera pentru noi, cei ce locuim sau trecem în vizită prin Varșovia. Teamă îmi este că dacă se va ajunge la spoitul unui mural nou, vom păși pe calea transformării și acestui perete într-o a doua Tigaie. O pictură murală pur funcționala, va putea fi lejer înlocuită cu alta – la început poate cu o altă reclamă de festival, dar, de ce nu, și cu reclame pentru altfel de produse, mai puțin culturale. /Matik/

Nu la toţi le place ce pictează Roskowiński. (Sau, de-o vorbă, cum arară pictura murală cu Walesa din Chişinău. Cerbul co-semnat de el e problematic deoarece estetica sa contrastează puternic cu fundalul din jur, subliniind gradul înalt de dărăpanare a blocurilor din zona respectivă a Chișinăului. Se cer urgent mai multă picturi murale acolo! Pot fi și sfinți!)

GLS a facut cel putin trei picturi murale mai bune decât cea a lui Roskowiński, una dintre ele, fiind proiectul lui David Ryski, pentru proiectul internaţional converse/clashwall. Căutaţi pe net aceste cuvinte cheie pentru a vă crea o idee despre ce e vorba. Sunt curios ce s-ar întâmpla dacă un astfel de eveniment de tip clashwall ar avea loc în fosta cafenea Guguță! Acum, că picturile lui Vieru au fost acoperite cu vopsea.

Cu toate temerile internauților, până în prezent, GLS nu a preluat spații publice cu scopul de a le transforma în spații de interes comercial. Era să fie pentru prima dată acum. S-ar fi dus și ar fi acoperit pictura lui Blu în liniște. Norocul lor, au ieșit basma curată fiind salvați de protest.

Sunt picturi murale care, într-adevar au înscris explicit în ele elementul efemeric, ca de exemplu, lucrarea grupului Etam Cru. Echipa a fost comisionată de un developer să picteze ceva într-o locație, unde trebuia să fie construită o clădire noua. Se știa din start ca lucrarea va trăi foarte puțin. Artiștii au acceptat peretele odata cu condițiile efemerice cu care a venit și au creat un veritabil mărgăritar… efemer.

Jocuri de cuvinte.

Despre SUABE, deja v-am vorbit. Să mai adaug doar că deși disonanța indusă de cuvântul nou părea interesantă pentru unii, iar Jacek Dehnel i-a și conferit, ca ambasador al limbii polone, noului cuvânt drepturi depline în polonă, o parte dintre internauți au declarat că o astfel de inițiativă trebuia prezentată într-o poloneză literară și că dacă s-ar fi scris corect, s-ar fi strâns și mai multă lume doritoare să participe la salvarea lucrării lui Blu. Alții, și eu printre ei, credem ca e vorba despre o șmecherie amuzantă utilizată adesea în… publicitate. De ce să nu facem uz de acte subversive din astea? La un moment dat, cineva a început să folosească pe forum o versiune diminutiva (dar în sens peiorativ) a Varșoviei – Varșavka. E ca și cum s-ar spune Bucureștel sau Chișnel. Unii apostrofează – nu se cuvine să ne jucam cu diminutivele. Varșavka nu există. Alții – există, nu e oraș anume, ci un loc unde orice prostie se poate întâmpla și apoi e iertată, și unde nu se face nimic pentru a se evita pe viitor, deși toți sunt degustați de prostia respectivă. Varșavka, cu alte cuvinte e și în Chișinău și în București. Lubosz Danielewski: Varșavka nu exista ca loc, e o stare de spirit. Cine nu gustă jocurile retorice de acest gen și nu le vine bine de ironie, ar trebui imediat să se lanseze în politică. Dar să nu ne grăbim să-i dam dreptate totală lui Danielewski. Jacek Dehnel: Varșavka e o stare care, în cazul de față, poate duce la distrugerea unei picturi murale, fără niciun respect sau păsare față de spațiul public. Atacați persoanele care se exprimă în grupul de față, iar apoi îi și criticați, că tot ei suferă de această stare de spirit. Gândesc altfel și asta îi frustrează. Dar trebuie să ținem cont că în Varșovia există o societate civilă virilă, iar chestiunile care țin de spațiul public sunt totuși consultate cu oamenii, iar cuvântul acestora este ascultat. Altfel spus, o fi altfel în provincie, dar Varșovia e în avangarda schimbărilor spre bine.

Pictura lui Blue: Marionete de soldăței, omulenii verzi, cu insigne aurii stilizate în formă de dolărași, eurași, SS și secera cu ciocanul. Unde-s evreii? Evreii sunt, ei sunt cei cu cei mai mulți bani. Poate de asta vor să șteargă muralul? Se întreabă un internaut, care și-a șters comentariul. În București se vorbea despre evreii care subminează autoritatea bisericii creștine. La Chișinău oligarhii care vor să pună laba pe cafenea nu par să aibă ceva comun cu evreii, sunt de-ai noștri.

P1110041 P1110042 P1110043

Paulina Chaber: De fapt ce contează că Blu a avut expoziție în Tate? Pe funcționarii noștri nu pare să-i intereseze fleacuri din astea.

Marcin Nadulski. Memoria e o chestie scurtă. Oamenii au uitat, la fel cum au uitat și despre zidul din Służewiec și de adisucks. Pentru Adidas au lucrat aceeași oameni care organizează acum Meeting Of Styles Poland. Cu toate că iniţial Adidas şi-a cerut scuze pentru acţiunea sa iar peretele respectiv a fost salvat pentru o vreme. Apoi, însă, au acoperit cu negru peretele. Declarația Institutului despre acoperirea muralului lui Blu cu negru și respect e o aberație!

Când Julien de Casablanca a preluat fragmente de picturi celebre din colecţia Muzeului Naţional, le-a imprimat pe hârtie color și le-a lipit pe pereții cartierului Praga oamenii au ripostat prin a le rupe. Unii critici s-au grăbit să-i califice drept vandali. Iar aici, când se discută distrugerea unei lucrări unicate, a unei opere monumentale de artă, funcționarii insistă că e ceva efemer, zice Katarzyna Przemek.

Anna Kostecka: De ce Praga a răspuns atât de dur intervenţiei lui Julien de Casablanca? E cumva pentru că o parte a populației nu este încă gata pentru astfel de acțiuni?

Zbigniew Tomaszczuk: Faptul că posterele/abţibildurile au fost distruse nu înseamnă o lipsa de acceptare a acestor lucrări ca o formă de artă. La mulți le-au plăcut. Pur şi simplu au fost agăţate în locuri care au facilitat distrugerea lor. Lucrări similare executate de Jolanta Kudela în 2010 („Coborârea de pe cruce” sau „Pieta”) au rezistat până în ziua de azi, căci au fost lipite în locuri greu accesibile. Acest tip de lucrări artistice sunt în general uşor destructibile, din care cauză şi este minuţios documentată. (În Chişinău o lucrare oarecum similară a fost efectuată de Tatiana Fiodorova «Ce sunt ruinele noastre», prezentat printre altele într-o expoziție în Muzeul Zemstvei – Chișineu – oraș în transformare.) Prin documentaţie aceste lucrări se mută cu traiul în cataloage, cărţi, şi desigur – internet. Internetul este marea galerie de artă stradală.

În cadrul grupului s-a încercat și definirea a ceea ce este artă stradală, artă publică, graffiti, inscripții, taguri, etc.

Zbigniew Tomaszczuk: Graffitiurile sunt inscripții și imagini anonime cunoscute omului de la începuturile sale. Cuvântul „graffito” poate fi tradus, ca zgârâit pe perete. Brassaï documenta, inclusiv fotografic, graffitiuri apărute pe pereții clădirilor din Paris încă din anii ’30 ale secolului XX. Primele imagini le-a publicat în 1933, în revista „Minotaure”. În 1960 a lansat în Germania albumul „Graffiti” tradus ulterior în mai multe limbi. Se pare că înainte de a fi preluat de artiști, graffitiul reprezenta un gest al oamenilor care se simt marginalizați în societate. Arta stradală ca o continuare a graffitiilor are o formă mai diversă și ține cont, în mod clar, de ceea ce se întâmplă în lumea artei. Mai sunt și inscripțiile, de tipul  „Józef Tkaczuk” – care se înmulțesc pe pereți mai ales în ajunul alegeri, în categoria  inscripțiilor: porecle, inițialele sau semne de identificare (de exemplu, cluburi sportive, formații rock, etc.) Roch Sulima în cartea sa „Antropologia cotidianului” spune că unele dintre aceste devin grozav de fecunde, se scrie mult despre ele, se discută. Această popularitate le şi transformă în fenomene. În Chişinău, cine mai ține minte, o astfel de inscripţie a fost „Nestor Bîc”. Dar nu numai în Chișinău, până şi prin New York se găsea, alături de inscripțiile cu Tkaczuk. Adesea erau scobite cu litere chirilice. Nestor Bîc are o poveste la fel de exorbitantă cu Józef Tkaczuk. Mai nou o astfel de inscripție e „Basarabia – pământ românesc”.

Câțiva ani după apariția precursorilor de graffiti din New York, cum ar fi: „Taki 183 ‘,” Lee „sau” Seen” lucrările lor se decupau de pe pereți și mutate în galeriile de artă, de unde ajungeau în colecții particulare. Cu ajutorul graffitiurilor au făcut cariere fantastice Keith Harring, Jean-Michel Basquiat iar acum Banksy sau Blu. Nu este vorba despre faptul că se estompează conceptul de artă stradală, ideea este că arta contemporană este caracterizată printr-un fel de extindere în toate direcţiile. Arta pur și simplu a absorbit arta stradală.

În clipa de față, polonezii îşi arată clar nemulţumirea faţă de fenomenul reclamelor de format mare. Una dintre chestiile extraordinare care au rezultat din campanie prezidenţială a fost semnarea de către preşedintele Komorowski a unui decret prin care reduce drastic spaţiul disponibili pentru publicitate în Polonia. Încălcările acestui decret vor fi pedepsite dur. În acest context publicitatea mascată sub formă de artă, zice, printre alţii şi Natalia Jagodzińska, ar fi o soluţie pentru companiile de publicitate de a-și spori veniturile. O instituţie publică ar arăta prosteşte dacă ar comisiona acum o reclamă imprimată din asta, respectiv, comisionează o pictură murală. Fiecare perete e la preţul aurului. Cât se poate să se mai mâzgâlească minuni pe Tigaie? Trebuiesc locuri noi. Şi iată, nuşce BLU ocupă un cogemite perete în centru-centru. Banu-i ban. Dacă tot ni-l dă primăria e greu să nu-l iei. În capitalism lupta-i crâncenă, inclusiv și în lumea culturii. Trebuie să se recunoască aşa din start. Lumea ar fi înțeles și înghiţit gălușca. Înțelegem bine ce înseamnă viața în precariat. Totuşi e o muncă şi asta. Oamenii muncii vor avea cu ce să-şi plătească chiriile şi creditele. Iar ăștia, tot bat apa-n piuă despre artă pe aici şi artă pe dincolo. Poate că Blu o să şi piardă această luptă cu nişte funcţionari și kultur-afaceriști, care nu doresc să vadă mai departe de propriul lor interes, dar asta se va întâmpla doar aici. Blu va continua să picteze prin alte oraşe, alte ţări. – Poate la Chişinău sau la Bucureşti? CRASHWALL în cafeneaua Guguță sau pe clădirea care dă în piața Sfântul Gheorghe? 🙂 Blu ar fi făcut cu siguranţă ceva mult mai subtil dar şi mai tăios decât un Walesa sau înjurăturile la adresa BOR. – Iar noi vom rămâne cu reclamele, tipărite pe terfe sau pictate direct pe pereţi. Suntem un oraş handicapat de o mentalitatea comercială prostănacă – Varșavka.

Protestul a fost semnat de peste 5000 de internauţi iar la vernisajul anunţat al noului mural au zis că vin 60 de inşi şi….

Și iată vine clipa multașteptată! VICTORIE!

Institutul Teatral emite un comunicat cu câteva zile înainte de vernisa în care anunţă că nu vor mai picta muralul în locul stabilit, că poate fi preluat de cine doreşte, că au bani pentru o realizare. În comunicat administrația Institutului se mai plânge şi de discursul instigator la ură a internauţilor, folosind şi ei un cuvânt nou – hejt – Teatrul nu este pentru a fi heit-uit (calchiere din engleză de la hate- a urî).

Victorie. Victorie. Victorie!

Internetul poate face minuni! Deși, în timpul acțiunile vizitele la pictura lui Blu s-au întețit. Am fost și eu pe acolo. Mai multe publicaţii naţionale au relatat despre eveniment.

Ce urmează?

Mă fac că uit de proverbul despre cine are mintea-ntreagă în cearta altuia nu se bagă, intru și eu pe grup c-o-ntrebare: Să renovăm poate pictura lui Blu? Adunăm bani şi o reîmprospătăm într-un gest simbolic de pecetluire a victoriei? Sau poate GLS, în idea înbunătăţirii imaginii sale puțin șifonate,  renovează pictura probono? Afirmau ceva timp în urmă într-un articol-publicitate, că fac şi chestii din astea, artistice, nu doar proiecte comerciale.

Mi se răspunde: Aş fi atent cu renovaţia. Au fost câteva tentative de renovare de graffitiuri, dar aceste încercări nu au reuşit să redea lucrărilor ţesutul cromatic original. Pentru eventuale lucrări de schelărie ar fi bine să invităm autorul. Problema mare pentru restauratori este fundalul. Din ce am văzut eu, atât stratul de fundal cât şi vopsea folosită de BLU nu se fărâmiţează şi poate sta încă mult şi bine. Desigur, în vreo 15 ani va fi necesară o renovarea a mai multor picturi murale începând cu anii ’90 până în ziua de azi semnate de colectivele Twożywo, Sepe, Chazme, Eltono, Swansky, Roa, Otecki, 3 Fala și Galeria Tibetanska și încă mulți alții, altfel vopseaua acestor picturi va suferi degradări ireversibile. Arta murală, de asemenea, se schimbă și ar trebui, în opinia mea păstra cel puţin câteva mostre din perioada noastră, atâta timp cât metamorfozele urbane nu o exclud. În caz contrar, ca și în cazul artei murale create înainte de 1989, vom rămâne doar cu două-trei lucrări decolorare. (Ca să nu mai pomenim de muralul cu sirena lăsată de Picasso în cadou Varşoviei, care avea ciocan în loc de sabie.)

La București, pictura murală cu Sf. Gheorghe și balaurul a fost distrusă. Ar trebui să apară ceva în loc. Nu știm dacă va apărea. În Varșovia, în urma mobilizării unui grup de protest, muralul lui Blu cu soldații verzi a fost salvat. Schelele au și fost deja înlăturate. În Chișinău, frescele lui Vieru din cafeneaua Guguță au fost acoperite cu vopsea. Așteptăm să vedem care va fi decizia judecătoriei în privința acestei clădiri și dacă va fi pomenită distrugerea muralelor lui Vieru. Mai știi, poate ajunge să fie restaurate, așa cum s-a întâmplat, bunăoară cu catedrala mitropolitană din Chișinău.

Anunțuri

7 gânduri despre „O pictură murală distrusă, alta salvată, a treia-i dată-n judecată.

  1. In timp ce pictura lui Blu a fost salvata in Varsovia, concomitent, in Gdansk a fost cumparata o cladire pe care se afla o mozaica semnata de poloneza Anna Fiszer. Pe retelele de socializare a inceput o alta actiune de protest. In prezent sunt 3000 de participanta. Cumparatorul cladirii e reteaua de hotele Hilton. Vor sa puna in locul cladirii cu mozaic un hotel.
    https://www.facebook.com/events/1626314527586992/

    Apreciază

  2. Permite-mi , Teo, să admir din nou spiritul neobosit al creației tale. Am hotărât să ies puțin din pasivitatea consumatorului pentru că aici susții fără rezerve o temă în care eu însumi sunt împărțit.
    Tema expresiei prin grafitti este, în opinia mea, o veșnică temă de revoltă și comunicare a acesteia. Iată și de ce a înflorit în zone ascunse, abandonate. Ce am văzut în ultimii ani la noi și la alții (25-30 de ani…) este trecerea unor rebeli tineri în tagma adulților înregimentați social – dar nu așa de tot! – și implicit atragerea și dirijarea acestui spirit creativ pentru a servi. Astfel, fără analiză socio-culturală, sunt servite libertatea de creație și rebeliunea, pe de o parte, ascundrea sau evidențierea unor locații terne, moarte, murdare. Iar creatorului nu-i trebuie mai mult decât un punct de sprijin și acceptarea de către societatea privitorilor.
    Drept este, nu mă raliez acestei expuneri de expresie rebelă când este intrusivă, invazivă și vine să schimbe ordinea și liniștea ochiului interior al lăcașului. Chiar dacă arta nu trebuie să rămână într-o rezervație, la distanță și sub cheie, nici nu aș lăsa-o (până nu mă împac și eu cu ea!) să mi se prelingă pe zidul casei sau pe scândurile gardului (de multe ori grafitti chiar genial ca expresie, nu are nici un farmec dacă nu este înfăptuit sub protecția anonimatului și întunericului).
    Căt despre disputele veșnice vechi-nou, tineri-învechiți, ce ar zice artiștii subliniați mai sus dacă li s-ar asigura o tabără de creație pe sub zidurile plicticoase de la Voroneț și Moldovița,, că și așa peretele dinspre miazănoapte tot este aproape alb!
    Latinii ziceau că o cale de mijloc este de aur iar unii geniali creatori de artă menționau virtuțile eterne ale măsurii. S-o găsi o cale de asta și pentru generațiile care se ridică și nu știu alt glas.
    Aș adăuga un elogiu măiestrei învârtiri clătitei lingvistice (astăzi poate acel ecvidee (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ecvide, altă dată altele, mai puțin zîmbitoare) precum și efortului jurnalistic în timp, spațiu și resurse.
    Cât despre incisivitatea tonului, …Jos pălăria!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Vasile, din pacate, optiunea de a invita oficial pictori din exterior pentru lucrari murale in spatiul bisericilor sau manastirilor ortodoxe nu e actualmente o optiune. Iata aici cate ceva pe tema data:
    http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/hai-mars-la-pictat-biserici-ca-te-ia-mama-dracului-2/
    ceva mai diplomatic aici
    http://transilvaniareporter.ro/esential/pictorii-de-biserici-intre-lupta-cu-sistemul-si-respectarea-traditiei/
    dar iata si pozitia oficiala, ca sa zic asa>
    http://ziarullumina.ro/interviu/pictorul-bisericesc-trebuie-sa-fie-un-om-al-liturghiei

    Exista evident fenomenul artei poporane, sau brute. Picturile acestor artisti ajung adesea in spatiile sacre. Dar asta pare sa se intample tot mai rar. Sistemul devine tot mai riguros si functioneaza asa cum fucntioneaza. Exista seturi de reguli rigide si sugrumatoare, care nu las locul inovatiilor de niciu fel. Catolicii sunt mai libertini in sensul asta, inclusiv pe teritoriul RO. Un exemplu graitor ar fi imaginea cu OZN-ul din Manastirea din Sighisoara 😉

    http://www.realitatea.net/un-ozn-gigantic-pictat-intr-o-biserica-veche-din-romania_1477144.html

    Dar nici la catolici nu e lapte cu miere, evident. Dupa cum stim, la un moment dat un numar extraordinar de picturi murale si alta arta bisericeasca a fost distrusa (vandalizata) in vest de crestinii reformatori. Catolicii obisnuiau si mai obisnuiesc inca sa comisioneze lucrari murale unor pictori renumiti. Printre acesti pictori au fost si români. Tot incerc sa-mi aduc aminte numele lor, dar pe moment îmi scapă, iar internetul tace. Daca ma intrebi pe mine, as vrea un Blu in RO. Fie si pe peretii unei manastiri din Moldova!
    Printre altele, picturile murale din manastirile din Moldova sunt renumite in istoria artelor printr-un detaliu interesant. Se pare ca autorii lor foloseau un ingredient special pt a produce culoarea azurie, culoarea respectiva e cunoscuta ca ALBASTRU sau AZURIU MOLDOVENESC. Pe seama pigmentului respectiv s-au scris carti si s-au filmat documentare! General vorbind, se pare ca pe timpuri biserica era un veritabil promotor al artelor vizuale. Azi, din pacate, nu pare sa mai fie asa. Evident, preotii trebuie sa se asigure cumva in fata unor pictori de mana a doua sau a treia, dar felul in care se practica actualmente evaluarea proiectelor de picturi murale pare sa fie de toata jalea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s