De 1 Mai sădit-am flori!

Mokotowska grupa rowerowaZiua internațională a muncii am sărbătorit-o muncind. Redactorii Mămăligii s-au alăturat unuia dintre cele câteva grupuri locale de partizani urbani grădinari, deosebiți de celelalte prin faptul că sunt și bicicliști împătimiți.

Logoul lor e o bicicletă galbenă pe un fundal roșu – aria, așa cum se vede pe hartă, a cartierului varșovian Mokotuv – combinație cromatică care, probabil, îi ia pe unii cu fiori. Grupul de inițiativă și-a pus în gând să sădească flori roșii, galbene și nu numai, pe câteva zeci de suprafețe de teren public, unde nu crește actualmente nimic, de data asta în regiunile Mokotovului de jos.

Ne-am întâlnit așadar la 9 dimineața, la răscrucea străzilor Bartîțka și Cerniakovska. Judecând după numărul de participanți declarați, mă gândeam că vom fi o armată întreagă, dar nu am dat decât de câțiva bicicliști cu greble prinse de ramele cailor lor de metal. Se pare că se vor ține trei acțiuni de acest gen, iar cei peste o sută de grădinari doritori să participe la înflorarea spațiului public s-au împărțit în funcție de disponibilitatea lor. Unu mai a marcat și începutul sfârșitului de săptămână lung, așa că multă lume a plecat din capitală. Ne-am început treaba pe parcela care desparte stradela Javahrlal Nehru.

Imagine: Redacția
Imagine: Redacția

ATT_1430676110624_IMG_20150501_093541

De acolo, am luat-o de-a lungul lui Gagarina, sădind parcele libere, în drept cu Cerska. Am împrăștiat ceva semințe și în câteva ghiveciuri uriașe de beton din fața clinicii de animale Multi-Vet. Secretară clinicii, pe care am instruit-o să ude ghiveciurile plasate sub streașina clinicii, m-a întrebat ce flori le sădim. I-am răspuns că e un amestec de semințe de plante melifere pregătit de Fundația Łąka, că le poate scrie direct și întreba, căci nu recunoaștem în amestecul nostru decât semințele de mac și floarea soarelui. Dar în locul ei am miza pe dimensiunea surprizei, în care caz e suficient să ude din când în când ghiveciurile și să vadă ce va răsări.

Apoi, am luat-o pe Cerska, am zvârlit și pe marginile acesteia câțiva pumni de nuclee germinative. Apoi, am cotit pe Chelmska și prin Parcul Sielețki am ieșit la Iana III Sobiețki, unde am mai plăntăluit semințe de-a lungul benzii pentru bicicliști. Am mai acoperit cu semințe parcele pustii de-a lungul canalului Apa Bernardînska, care, la rândul său, se află de-a lungul străzii Ludwik Idjikowski. De acolo, iar pe Sobiețki, până pe Sfântul Bonifaciu împlântând ici-colea material genetic cu potențial multicolor și emoțional. Strada Egee, și anume parcela neacoperită de verdeață din fața lui Simply a fost penultimul loc unde am sădit flori, iar finalul acțiunii, respectiv, ultimul loc unde am sărbători împreună viața și 1 Mai a fost o fâșie de pământ din Slujievieț.

Ajunși pe la casele noastre, fiecare dintre participanți a privit pe geam cum cerul s-a înnourat, iar ploaia a acoperit Mokotovul, adăpând și semințele noastre însetate. Nu știm ce va răsări. Multe din aceste plante vor fi probabil călcate de roțile automobilelor, altele vor fi mâncate de păsări, vor mai fi și din acelea care se vor usca în arșița verii sau vor fi tăiate de cosașii municipali (deși autoritățile locale vor fi informate despre acțiunea respectivă și vor primi o hartă cu locurile unde au fost semănate flori.). Sperăm totuși, că cel puțin o mică parte din aceste semințe vor cădea și pe suprafețe fertile, se pare că sunt plante deloc mofturoase, și că vor încolți, și vor crește, și chiar înflori, ajungând să bucure ochii locuitorilor și vizitatorilor Varșoviei.

Se cuvine să mai menționăm și faptul că greblele ne-au fost împrumutate de către inițiativa Grădina comună SDK care, printre altele organizează numeroase ateliere de grădinărit pentru copii la care merită să ne înscriem picii!

Anunțuri

Un gând despre „De 1 Mai sădit-am flori!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s