Dansul întunericului – un interviu cu un dansator

Butoh sau în traducere „dansul întunericului” este un stil de dans japonez de avangardă care se caracterizează prin abordarea temelor tabu, folosirea decorurilor neobișnuite, chiar absurde și a mișcărilor lente, supercontrolate ale corpului. Un asftel de dansator japonez cu numele de scenă Rui, trăiește în Varșovia și Mămăliga nu a pierdut ocazia de a-i lua un interviu.

MDV: Cine ești și cum ți-ai descrie viața?

Sunt un dansator, iar visul meu este dansul. Lucrez cu corpul și prin dans experimentez existența ființei umane.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

E nevoie să simți, să recunoști, să ai contact, să comunici, să experimentezi. Este vorba de o comunicare senzorială. Asemenea unui copil, ajungi la nucleul unui obiect în cel mai primitiv fel de recunoaștere, este cea mai simplă cale de a ajunge să cunoști esența universului. Pentru că dansul, sau mișcarea sunt primele în existența noastră ca ființe umane.

MDV: De ce ai plecat de acasă?

Când eram acasă, aveam un job cu jumătate de normă ca să câștig ceva bani, eram și fermier de curiozitate și dansam din pasiune. La un moment dat, am știu că trebuie să fac o schimbare, era mult prea mult și nu mă puteam concentra asupra a ceea ce era cel mai important. Aveam 33 de ani. Eram convins că trebuie să mă mut și eram pregătit să fac lucrul acesta. Am simțit că e timpul și am simțit și care era destinația. Am știut exact unde și cum, asta pentru că înainte de a mă hotărî, am călătorit prin Europa vreo trei-patru luni, acolo unde aveam prieteni care mă puteau ajuta să găsesc locul respectiv. Am intuit că Polonia va fi locul acela, m-am simțit bine aici.

MDV: Cum te-ai simțit când ai schimbat total peisajul?

Prima impresie pe care am avut-o călătorind cu trenul prin Polonia, uitându-mă pe geam, a fost că peisajul semăna oarecum cu coloristica peisajului pe care îl știam atât de bine din Japonia. Este adevărat că datorită climei din Polonia culorile erau un pic mai șterse dar mie mi se părea totul familiar. După cinci ani de trăit aici, culorile acelea se schimbă, eu însumi m-am schimbat, dar simt că schimbarea e foarte rapidă și nu numai la culori mă refer ci și din perspectivă fizică, materială, a structurii societății, a peisajului urban; clădirile se transformă foarte rapid și probabil că, dacă stai mai mulți ani în Polonia, poți vedea cum se schimbă comportamentul oamenilor și ritmul lor.

IMG_0691MDV: Mutarea în Polonia ți-a schimbat sau ți-a influențat personalitatea artistică? În ce fel?

Nu știu dacă schimbările majore sunt datorate mutării în Polonia sau doar faptului că îmbătrânesc. Dar mă simt mai liber ca niciodată și nu numai din punct de vedere artistic ci în general. Când mă uit la mine cel de acum 10 ani, îmi dau seama că aveam o perspectivă minimă asupra vieții și sper că în 10 ani de acum încolo, să mă uit la mine cel de acum și să simt la fel. Bineînțeles, clima, cultura și modul de gândire au avut probabil un impact asupra schimbării mele.

MDV: Văd că nu faci nicio diferență între artistul și omul Rui

Sunt unul și același. Nu poți să le separi.

MDV: Cum ai descoperit că dansul este calea ta?

Am tot căutat în perioada adolescenței și a studenției. Dar era ca și cum aș fi căutat în ceață. La început m-am alăturat unui grup de teatru amator. Nu mi-a fost deloc ușor să lucrez acolo dar mi-a plăcut mult. Mă ocupam de scenografie și organizarea scenică. După câțiva ani a trebuit să admit că nu puteam scăpa de senzația că voiam să fac ceva mai simplu, mai direct, simțeam că trebuia să fiu total onest cu mine însumi. Mi-am schimbat interesul către sculptură. La început ciopleam în lemn și în lut, apoi mi-am dat seama că cel mai mult îmi plăcea munca „fizică”cum ar fi sculptura în piatră sau turnarea metalului. Am tot căutat un loc unde să învăț lucrurile acestea dar nu m-a convins nici unul. După o perioadă de căutări, într-o zi, în timp ce desenam corpul omenesc, mi-a venit ideea să îmi sculptez propriul corp. Mi s-a părut o idee foarte bună pentru că nu aveam nevoie de alte materiale în afară de mine însumi. Pe de altă parte, când mă gândeam să mă apuc de dans, îmi spuneam că e prea târziu pentru mine să încep din cauza vârstei. Dar, în cele din urmă, când aveam 23 de ani, am văzut un spectacol care mi-a schimbat cursul vieții; titlul era „Spațiu 4.5” de Takeshi Yazaki. Așa că după spectacol, m-am dus la el și l-am întrebat „Cum pot să mă apuc de dans?” Iar el mi-a spus unde preda cursuri.

IMG_1860MDV: Ți-a trebuit mult curaj să te duci pur și simplu și să întrebi.

Da, pentru că nu mai aveam scăpare.

MDV: De ce Butoh?

Eu mă consider mai mult dansator decât dansator Butoh. Oamenii au dat o denumire dansului meu sau l-au clasificat drept un dans Butoh. Percepția europeană a dansului Butoh pare să fie aceea a unei forme. Dar forma este doar o parte din întregul act. Forma nu este scopul lui final. Cel mai important e cum abordezi dansul, motivarea, inima, inima care iubește dansul, apoi dansul dezvăluie inima ta „care iubește lumea”…Cât de greu este să iubești lumea? Sau să dansezi? Butoh ar însemna acest proces nesfârșit al căutării. În sensul acesta, mi-ar plăcea să fiu un dansator Butoh.

IMG_0377
Imagine: Leszek Paliński

MDV: Cum ți-a schimbat dansul percepția asupra vieții? Ce îți oferă dansul cel mai mult și ce anume te face atât de dependent de el?

Într-un singur cuvânt: îmi oferă Grație. Probabil că mă apasă aceleași greutăți în viață ca pe oricine altcineva, probabil…De exemplu, sufăr de nevoia de bani pentru a mânca, pentru a trăi. Dar faptul că am Dansul, mă face să mă simt în siguranță, încrezător și liniștit, în timp ce mă lupt cu chestiuni ca bugetele pentru proiecte, relațiile interumane, societatea, viața de zi cu zi, etc.

kcc-4013MDV: Care este diferența pe care o simți când interpretezi, în percepția japoneză și cea poloneză?

Am găsit în Polonia reacții sincere și mai emoționale decât în Japonia unde oamenii sunt mai obișnuiți cu această formă de artă și o abordează într-o manieră mult mai rațională

MDV: Fiindcă a venit vorba de diferențe culturale, dă-mi un exemplu de ceva ce nu poți încă înțelege în societatea poloneză.

De exemplu, nu înțeleg felul în care se comportă oamenii la volan. Să zicem că aștepți la o coadă de mașini ca să faci stânga, și o altă mașină rulează pe banda cealaltă, apoi, în apropierea unui semafor, insistă să fie lăsat de cei care fac coadă la stânga să intre în coadă. Și fac lucrul acesta fără nici o rușine; pare că sunt chiar mândri de lucrul ăsta. În Japonia, dacă cineva face asta, ori e yakuza ori are un motiv cu adevărat important să facă asta. Sunt tare curios care sunt cauzele unui astfel de comportament aici.

MDV: Ai o viață de familie fericită și știm că soția ta este poloneză. Ai întâmpinat provocări mari în acest sens, având în vedere diferențele culturale?

În orice relație, oamenii își stabilesc un fel unic de comunicare chiar dacă vorbesc aceeași limbă. Bineînțeles că simt o discrepanță, cel mai probabil pentru că limba în care comunicăm este engleza, care nu este pentru nici unul din noi limba maternă dar reprezintă un avantaj uriaș pentru copilul nostru. Îi putem oferi fiicei noastre o multitudine de experiențe. Faptul că descoperă două culturi diferite în același timp, îi lărgește orizontul, îi conferă flexibilitate în viitor.

 MDV: Spune-ne ceva despre comunitatea japoneza din Varșovia și cum funcționează ea?

Nu sunt foarte activ în cadrul comunității. Nu prea îmi e dor de compania japonezilor. Țin legătura  cu ei pentru că lucrăm împreună în diverse proiecte. La unul din aceste proiecte se lucrează chiar acum și este vorba despre poezie poloneză citită în limba japoneză.

MDV: Spune-ne te rog mai multe despre proiectul pe care îl pregătești pentru noi.

Ideea mi-a venit acum trei ani în timp ce lucram la un proiect pentru a promova opera lui Czesław Miłosz. Acum vrem să citim din poeziile lui. Vor citi polonezi care vor fi îndrumați de o actriță poloneză. Și aceleași poeme, traduse în Japoneză, vor fi citite de japonezi, îndrumați de un tânăr actor japonez. Nu e vorba doar de ascultat poezie ci și despre a experimenta sunetele ei, ritmurile, impresii și despre a experimenta poezia recitată în două limbi diferite, din culturi diferite. Va fi de asemenea și un concert inspirat tot de poezia lui Czesław Miłosz.

MDV: Cum îi vei găsi pe cei care să citească?

Îi vom selecta din public, nu contează dacă au pregătire în domeniu sau nu. Și vor fi din grupe diferite de vârstă, începând cu 9-10 ani până la 70-80; asta plănuim. Una din ideile principale este să lăsăm sunetul să interacționeze cu spațiul, ar trebui să fie o experiență fizică a poeziei.

MDV: Cui se adresează acest proiect?

Tuturor. Va fi o oportunitate de a experimenta puțină liniște, relaxare și contemplare a înțelesului profund al poeziei sau pur și simplu vei putea să te bucuri de sunetul și lumea poeziei în două limbi.

MDV: Sunt convinsă că va fi o experiență fantastică. Așteptăm să ne trimiți data exactă ca să luăm și noi parte. Și ultima întrebare, ce gând ai transmite tuturor oamenilor?

Mi-ar plăcea ca toți oamenii să caute frumusețea lumii, să o găsească și să o trăiască ca parte din ei, din viețile lor. Îmi doresc ca toți să aducă frumusețea mai aproape de viețile lor.

kcc-3946MDV: Îți mulțumesc pentru sinceritate și pentru că te străduiești să aduci frumusețea mai aproape de noi; îți dorim numai bine!

Interviu realizat de Mihaela Kawinska

Traducere din limba engleză de Mădălina Voicu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s