Frustrări patriotice sau patriotically confused

Text de: Mihaela Kawinska

Chisinau_Station

Sunt în Polonia, Varșovia, de 2 ani și 6 luni. Căsătorită cu un polonez.

Locuind în acest oraș reușești să intri în contact cu multe naționalități. Mereu am urmărit cu atenție cum se prezintă oamenii din străinătate. „Sunt din…Germania, Franța, Columbia, China, Marea Britanie”. Simplu. Nonșalant.

Niciodată nu mi-a tremurat vocea să spun că sunt din Republica Moldova și sunt moldoveancă.

Pentru a face o introducere, de ce ar putea să îmi tremure vocea afirmându-mi naționalitatea, aș putea spune doar că, vizitând Republica Moldova, o să auziți trei păreri împărțite despre cine suntem noi și care e istoria noastră. Una ar fi că suntem slavoni, mereu am fost, si țara mama e Rusia, altcineva o sa vă spună suntem români, suntem latini și România e mama noastră și a treia e cea care le neagă pe ambele și spune că suntem doar moldoveni, independenţi şi mama noastră e Republica Moldova.

E greu să definești cine ești crescând în Republica Moldova. Propaganda pro rusă care neagă cu violenţă tot ce e pro românesc și viceversa crează o stare de confunzie totală. În plus, suntem atât de siguri că nu ne iubește și nu ne mai vrea nimeni, nici mama Rusia nici România, încât am rămas izolați la mijloc, luptând cu propiile frici și frustrări, apărând continuu ceva ce fiecare din noi credem că ne-a fost furat.

Și ne-a fost, ne-a fost furată și țara și limba și religia și tot ce era al nostru, ca până la urmă să urmăm soarta oricărei țări care a trecut prin rusificare și în special prin URSS: să simțim o apartenență stranie și către acea țară imensă, Rusia, auzind și învățând natural două limbi când creștem și legându-ne emoțional de două culturi.

Fiind acolo, nu mai simți cât de mult te afectează toate aceste lucuri cu adevărat. Emigrând, frustrările au ieșit la iveală pe parcurs și în moduri pe care nu le bănuisem vreodată.

Prima a ieșit la suprafață când am început sistematic să le explic oamenilor că nu există limba moldovenească, ci doar româna, și că da, spre surpinderea majorității, noi suntem români, și, credeți sau nu, am pregătit un scurt monolag istoric rezumativ care spune că am fost anexați pentru prima dată de Imperiul Țarist în anul 1812, apoi în anul cutare am fost reuniți, apoi Ribentrop Molotov și acum suntem independenți (și habar nu mai avem cine suntem acest lucru, evident, îl spun foarte rar).

O altă frustrare (din lipsă de termen mai bun) a apărut când polonezii care mă cunosc de ceva vreme, spun, presupun fără premeditare, în treacăt, că sunt spre exemplu din Ucraina, cel mai des, mai sunt cazuri în care pot veni și din Belorusia. Atunci în mine se trezește o furie oarb[, și, culmea, tocmai atunci, foarte rar le atenționez faptul că, de fapt, sunt din RM. Motivul de ce îi las să scape în așa momente îmi este încă necunoscut, dar simultan mă copleșește un soi de oboseală pe care nu o pot defini.

Până la urmă, contează? Sunt din Est. Toți suntem din Est. Deși m-am surprins atăcându-l pe un prieten de-al prietenilor mei, care, după un schimb de replici în polonă mi-a spus: „Nu ești de pe aici, nu? Tragi din cuvinte cu un accent estic.” Răspunsul meu la acestă constatare a lui nu a fost deloc prietenos, spre surprinderea mea. Au trebuit să îi sară prietenii în apărare și să stingă scânteile, ca până la urmă cunoscutul în cauză să simtă nevoia să mă convingă nu are nimic cu cetățenii Estului și cu cei din Republica Moldova.

A treia frustrare pe care nu bănuiam că o găzduiesc cu atâta ospitalitate a fost faptul că am început să simt un gol amarnic și o gelozie acută de fiecare dată când soțul meu, în diferite contexte, menționa că sportivul, regizorul, actorul, scriitorul, arhitectul, cameramanul, fotograful, compozitorul, animatorul, etc, recunoscut, evident, internațional pentru lucrările lui, este polonez.

Am înțeles cât de mult ajută acest fapt la construirea unei intergrități și senzația de mândrie de a fi parte dintr-un cutare popor. Eu, spre deosebire, nu am prea multe ocazii să spun: uite, această personalitate e din Republica Moldova. Mai des aș putea spune că e din România, dar cred că nu am nici baza de date pusă la punct și nici nu m-am axat mult pe acest fapt până acum, ca să îmi permită și mie, să îmi scape pe alocuri un –uite, ăste e de al nostru! … și polonezii să știe despre cine este vorba.

Ultima din frustrările pe care o să le descriu aici, e faptul că eu, locuind în Polonia nici de 3 ani, înțeleg și vorbesc fluent polonă, nu fără greșeli, desigur, dar mă fac înțeleasă și pot citi un ziar în metrou, fără să iau cursuri înainte sau cât sunt aici, având limba rusă ca limbă slavonă de bază pentru ghidare și o motivație imensă să mă integrez aici, să mă apropii de băștinași, să înțeleg cultura și detaliile sociale care fac parte și din viața soțului meu.

Una din durerile cele mai mari, născute din acea frustrare și confuzie patriotică nutrită cu grijă și adusă de acasă, a fost faptul că soțul meu nu simte acceași motivație (cred eu, cu frustrarea respirându-mi în ceafă) să învețe limba română, limba vorbită de mine și de poporul căruia îi aparțin.

Ce m-a mirat cel mai mult a fost durerea sinceră pe care am simțit-o eu la momentul dat, auzindu-mă spunându-i soțului cu lacrimi în ochi:

„Nu e de ajuns că am trăit acasă alături de oameni (îi aveam în vedere pe vorbitorii de limba rusă din Moldova) care au refuzat și refuză să învețe limba română o viață întreagă și m-au făcut să mă simt ca un nimeni, același lucru mă trezesc că mi-l faci și tu! (continuând și mai grav, spre marea mea surprindere și tristețe) Adică eu pot învăța polona, să te înțeleg și să vorbesc cu familia ta, dat tu nici măcar nu îți dai silința…”

Înțelegeam odată cu frazele care îmi ieșiau din gură ca smoala că e mai grav decât presupuneam și că aceste lucruri mă influențează mai mult decât mi-am imaginat vreodata.

Vreau să subliniez faptul că eu conștientizez foarte clar că nimeni, nici ucrainenii, nici polonezii, nici rușii, nici chiar soțul meu nu sunt de vină, cu atât mai mult responsabili, pentru ce se întamplă cu mine și cu sursa acestor frustrări. Nici nu mă sperie atât de mult faptul că aceste frustrări există. Ce mă sperie cu adevărat e că nu le bănuiam. Câteodată mă îngrozesc la gândul câte ar mai putea fi ascunse acolo, hibernând, așteptând cineva sau ceva să le declanșeze accidental. Le simt ca pe niște mine bine ascunse în adâncul subconștietului meu, otrăvind siguranța mea de sine, sentimentul cald de aparținere la un popor, la o cultură pe care fiecare ar trebuie să le nutrească într-un mod echilibrat și sănătos.

Sunt sigură și de faptul că ele pot fi și trebuie eliminate, una după alta. Lucrez continuu la acest lucru și acceptarea idei că toți suntem copii acestei planete, universului, etc. Oricum, nu pot nega că:

Sunt din Republica Moldova și niciodată nu o să mă prindeți spunând acest lucru cu privirea în pământ, dar există un mic risc să observați cum scanez cu atenție ce reacție vor stârni aceste cuvinte. Aș vrea să o pot spune, într-o zi, pur și simplu, fără să simt că trebuie să apăr ceva…

Credit foto: Hochgeladen von Markv, creative commons, Wikipedia DE

Anunțuri

15 gânduri despre „Frustrări patriotice sau patriotically confused

  1. Tristetea este din cauza ca nu stim cine suntem/nu vrem sa stim/ sau mai bine spus nu vor sa ne recunoasca apartenenta etnica. Prin urmare nici nu avem cum sa stim incotro ne ducem. Suntem mioritici si asta e punctul vulnerabil.

    Apreciază

  2. Dar nimeni nu te poate lua in serios cand tu insuti nu esti serios. Accepti faptul ca suntem o natiune in 2 tari si ai rezolvat confunzia si frustrarea.

    Apreciază

  3. … înțelegerea se transpune într-o neliniște existențială, pe care o împărtașim cu toții, din care cauză înțelegerea veritabila, care trece de exegeza filologica și istorica – va cuprinde înfruntarea existenței proprii. Inclusiv și din astă cauză nicio înțelegere definitivă nu este posibilă, căci existența este hic et nunc (acum și aici), la fel e și înțelegerea.
    /Leszek Kolakowski./

    Apreciază

  4. Nimeni nu te ia in serios pt ca suntem straini. Nu conteaza de suntem romani, romi, unguri, evrei. Suntem cu totii niste straini. Iar in Polonia strainii, caci vom ramane straini de-a pururea printre polonezi, sunt tratati cu mare exigenta, ca sa nu fiu prea critic.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ca etnic turc nascut in Romania, m-am surprins de multe ori in Polonia si nu numai nestiind sa zic ce sunt, turc sau roman. Cat am crescut in Romania, ma diferentiam de restul spunand ca sunt turc, acum aflandu-ma in Polonia imi dau seama ca mai mult complic conversatia daca incerc sa explic cum de am origini turce si religia musulmana si sunt nascut si crescut in Romania, asa ca de cele mai multe ori prefer sa spun ca sunt roman si gata.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mihaela, nu fii mai trista decat e cazul !…… România, în ansamblu ei, vă iubeşte şi vă vrea !…. ca pe un copil care i s-a furat din leagăn şi este regăsit după ani şi ani, încă viu dar dezorientat, în stare de şoc la aflarea veştilor privind originea lui.
    Capul sus !…. fii mândră : faci parte din cel mai vechi popor al Europei !

    Apreciază

  7. @eol sau Daniel Roxin, cred că glumești, cel mai vechi popor al Europei în raport cu ce alte popoare? în raport cu ce istorie, cu ce etnii/națiuni cu ce realitate ? Am impresia că am avea mult mai mulți cititori dacă am fii susținătorii popoarelor fictive, dar sper că ai observat până acum că MDV nu susține asemenea aberații etniciste. NU ai de ce să fii mândru că faci parte dintr-un popor, sau stat etc. Ce rol ai avut tu în faptul că te-ai născut unde te-ai născut, nici nu mai vorbim despre faptul că nimeni din neamul tău până la tine nu s-a apucat să dea la sigur că ADN-ul de român ( nici nu există așa ceva) e cel mai vechi lucru de prin Europa.

    Apreciază

  8. Da, Mihai, cel mai vechi popor al Europei suntem noi (dimpreuna cu… albanezii (ylirii)). Toti ceilalti sunt ori veniti dupa noi (slavii, germanicii) , ori proveniti din noi (latinii).
    Pai tocmai asta e problema autoarei : transpare o oarecare dezorientare si tristete legata de originea ei etnica, pentru ca asa a fost educata de toti din jur : sa fie rusinata ! .. E cazul sa fie informata si asupra unor aspecte pe care probabil nu le-a cunoscut pana acum, sau pe care nu este sigura. Acesta este rolul interventiei mele.
    ––––––––––––––––––
    Asa cum francezul este mandru ca e francez, desi poate fi un dobitoc ; asa cum germanul e mandru ca e german, desi poate nu a contribuit cu nimic la ridicarea natiunii lui ; … tot asa si Mihaela poate fi mândra ca e românca basarabeana fara a fi nevoita sa prezinte cuiva un C.V. stufos din care sa reiasa ca este un mega-geniu mondial !

    –––––––––––––––
    Despre ADN-ul „de român” (getic) : S-au facut in Europa in ultimii 10 ani studii bazate pe ADN si avem astfel concluzii surprinzatoare.

    Apreciază

  9. eol, nu stiu de ce ai impresia că e prima dată când avem de-a face cu zama rasistă reîncălzită de Roxin și alți adepți ai lui Densușianu. Poate ne dai și nouă niște surse pt. studiile acelea, dacă tot venim cu pretenții științifice, Petre Ispirescu sau Densușianu nu se pun, pt. că trebuie să ieșim din sec. 19, cu lecturile măcar, dacă nu cu altceva. Iată în schimb niște idei despre cum ai ajuns tu la așa concluzii… aici: http://www.polirom.ro/catalog/carte/eugenism-si-modernitate-natiune-rasa-si-biopolitica-in-europa-1870-1950-5529/; sau și mai clar pt. toată lumea aici: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1275602/ .

    Deci povestea cu Ileana Cosânzeana, care era o dăcoiacă blondă…și era blondă pt. că era de rasă nobilă, pt. ca așa e ADN-ul de nobil, da, e ok, dar e o poveste, doar atât.

    E de reținut din sursele ce ți le-am dat mai sus că cei care studiază rasele le văd ca și un construct social, și categoriile rasiale ca măsurând mai mult efectele disparităților socio-economice.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s