CĂMAȘA ROMÂNEASCĂ – TRADIȚIE ȘI INSPIRAȚIE CONTEMPORANĂ

Sosirea primăverii pentru poporul român este marcată de frumoasă tradiţie a mărţişorului. Acest simbol care ne reaminteşte despre lupta vieţii asupra morţii, precum şi despre dragostea pentru tot ce este frumos, a rămas în continuare în sufletele noastre, indiferent de ţara în care ne aflăm.Ie moldoveneasca 1

Sărbătorea primăverii Mărţişor este un motiv care aduce zâmbetul pe fețele milioanelor de oameni nu doar în ţara de baştină, dar şi peste hotare. Uite că anul acesta în Varşovia avem ocazia să participăm la un eveniment special dedicat acestei sărbători – expoziţia „Cămașa românească – tradiție și inspirație contemporană”.

Costum national moldovenesc 1

Vernisajul expoziţiei va avea loc Marţi, 10 martie 2015, la ore 18:00 în incinta Muzeului de Etnografie din Varşovia (str. Kredytowa 1). Pe parcursul a 5 zile, vizitatorii vor avea posibilitatea de a descoperi frumuseţea costumului naţional şi de a înţelege arta confecţionării iilor. De asemenea, sunt planificate două ateliere pentru copii la care sunt invitate familiile – pe 12 şi 13 martie, între orele 9.00 – 11.00. Un al treilea atelier dedicat confecţionării iilor va fi organizat  pe 14 martie între orele 11.00 – 15.00 de maestra populară Maria Cristea.

În cadrul expoziţiei vor fi prezentate circa 35 ii/cămăşi femeieşti şi costume tradiţionale create în ultimii ani în atelierele Casei Portului Popular ”Casa Cristea” din Republica Moldova. Ele demonstrează tendinţele de reactualizare a bogăţiei costumului tradiţional şi relevă interesul tot mai crescut al românilor de a purta costumul naţional. Costumele create recent stau faţă în faţă cu vechile costume de patrimoniu din Republica Moldova şi România, ce etalează opera mai multor generaţii de creatori.

Evenimentul este organizat de către Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonă, Ministerul Culturii al Republicii Moldova,  si Institutul Cultural Român de la Varşovia în parteneriat cu  Muzeul Național de Etnografie din Varşovia.

Angelica Munteanu, Secretar I în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Varşovia, una dintre organizatorii proiectului, ne-a povestit mai multe detalii legate de organizarea acestuia:

MDV: Cine a venit cu ideea organizării unui astfel de eveniment în Varşovia?

AM: În cadrul Ambasadei sunt responsabilă de dialogul politic, cooperarea bilaterală, integrare europeană, dar nu în ultimul rînd și de colaborarea pe dimensiunea culturală, educațională și științifică. Promovarea țării este unul din obiectivele de bază ale activității unei Ambasade, de aici și a pornit ideea de a organiza un eveniment mai vast care sa ne reprezinte din punct de vedere artistic, cultural. Ideea organizării acestui eveniment îmi aparţine. Totuși inițiativa a început să prindă contur abia după consultarea Ambasadorului RM în Polonia, domnului Iurie Bodrug și a Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Culturii al RM, domnului Andrei Chistol. Planificam să organizez un eveniment de amploare, așa că următoarea etapă a fost identificarea partenerilor. M-am adresat cu o solicitare de asistență, dar și cu propunerea de a participa în organizarea evenimentului directorului Institutului Cultural Român la Varșovia, d-nei Sabra Daici, cu care avem o frumoasă relație de prietenie și deja cîteva acțiuni organizate în comun. Anume dumneaei îi aparţine propunerea de a avea ca locație a expoziției noastre Muzeul de Etnografie din Varșovia, fiind locul cel mai indicat pentru prezentarea portului naţional. Astfel, expoziția noastră are 3 co-organizatori: Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonă, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român de la Varşovia şi  un partener principal – Muzeul Național de Etnografie din Varşovia.

MDV: Când v-a venit idea şi cum a arătat procesul de organizare?

AM: Ideea e una mai veche, de mult mă gândeam la organizarea unui Festival care să promoveze cultura şi tradiţiile Republicii Moldova. Chiar dacă sunt departe de Chișinău, am urmărit fiecare ediţie a festivalului IaMania organizat în ţară şi atunci m-am gândit că o expoziţie de ii ar fi potrivită în cadrul sărbătoririi Mărţişorului.

După cum spuneam mai devreme, primele discuții au început în luna octombrie în perioada concediului meu petrecut la Chișinău. Procesul de organizare nu a fost unul ușor, însă mulțumită dorinței tuturor de a avea un eveniment frumos, de amploare, am reușit în mai puțin de două luni să fim pregătiți pentru vernisajul de marți. Și pentru asta le mulțumesc mult pentru ajutor, idei frumoase, dar și răbdare tuturor partenerilor. Un mare mulțumesc meșterului popular Maria Cristea care a acceptat provocarea de a-și expune creațiile sale în Varșovia, dar și de a petrece un master class de confecționare a unei ii, întitulat ”Prima mea ie”.

Ie moldoveneasca 2  Martisor Costum national moldovenesc 3

MDV: Care a fost cea mai mare provocare cu care a trebuit să te confrunți pe parcursul organizării evenimentului?

AM: La sigur am avut mai multe provocări pe parcurs, printre care inclusiv procesul de pregătire a materialelor, a conceptului şi aspectelor organizatorice. Însă cel mai greu a fost identificarea unor resurse financiare, încadrarea în acest buget şi pregătirea materialelor informaţionale care să fie aprobate de toţi cei 3 co-organizatori şi expuse într-o manieră captivantă în româna, polonă şi engleză. În acest sens, mulţumim mult tuturor persoanelor angajate în procesul de organizare la fiecare etapă pentru aportul lor.

MDV: Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru vizitatorii expoziţiei?

AM: În numele organizatorilor vă invit să vizitați expoziția ”Cămașa românească – tradiție și inspirație contemporană”, care va fi deschisă publicului larg în perioada 11-15 martie curent. Mă adresez comunității moldovenești și celei românești de la Varșovia de a invita prietenii polonezi, studenților de a atrage interesul colegilor pentru costumul tradițional românesc. Pe marginea expoziției vor fi organizate ateliere de confecționare a Mărțișorului și a iei care sperăm că va alina puțin dorul de casă a concetățenilor noștri, iar polonezilor le va spori dorința de a ne cunoaște tradițiile, cultura, neamul.

În cadrul expoziției vor fi prezentate și 8 costume populare vechi, din Republica Moldova și România care prezintă opera mai multor generații de creatori de artă din diferite regiuni ale țărilor noastre.

O altă surpriză pregătită pentru vizitatori este posibilitatea de a achiziționa din iile expuse în cadrul expoziției, care sunt creații ale Casei Portului Popular “Casa Cristea” din Republica Moldova. Vă așteptăm cu mult drag!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s