„Oaspete în casă, Dumnezeu în casă”

lena_czarnobiala01

O zicală poloneză. Despre ea, precum şi despre soarta străinilor în Polonia, ne povesteşte oaspetele Mămăligii de Varşovia, Lena Rogowska, trainer şi animator cultural în domeniile multiculturalism şi anti-discriminare, fondatoarea organizaţiei Stowarzyszenia Praktików Kultury.

MDV: Lena, povesteşte-ne cu ce te ocupi.

LR: Lucrez mult în estul Poloniei, eu sunt de loc din Bialystok, iubesc regiunea Podlasie, satele mici din acea zonă, aşa că acum lucrez în Podlasie şi Lubelszczyzna, în localităţi aflate aproape de graniţele cu Ucraina şi Belarusia. Lucrez cu cei care locuiesc în acea zonă, iar mulţi dintre ei provin din familii amestecate, fie polonezo-ucrainene sau polonezo-belaruse. Acolo sunt în plus o mulţime de oameni care se descriu doar ca fiind „de aici” şi vorbind o limbă pe care ei o numesc „pur şi simplu”. Această limbă este foarte interesantă, eu o înţeleg puţin, este de fapt o amestecătură între poloneză, ucraineană şi belarusă. Dar regiunea tânără se ruşinează de această limbă. Şi de asemenea în această zonă există multă reticenţă faţă de ucraineni şi belaruși, chiar dacă mulţi provin din familii mixte. Noi lucrăm cu tinerii de acolo, ca să le schimbăm puţin aceste atitudini.

MDV: Ei ar vrea să fie doar polonezi…

LR: Da, să fie polonezi curaţi. De exemplu, le este ruşine că la ei în casă nu se vorbeşte poloneza.

MDV: E aceasta o zonă unde extrema dreaptă e puternică?

LR: Da, este din păcate o zonă unde astfel de incidente apar, de exemplu chiar în acele localităţi unde lucrăm se întâmplă să apară zvastici pe pereţi sau să apară tot felul de inscripţii pe ziduri în cimitirele evreieşti din zonă (sunt multe astfel de cimitire acolo), sau s-a întâmplat ca pe pereţii unei moschei din zonă cineva să fi pictat un porc. Da, deci ne confruntăm acolo cu astfel de situaţii şi de aceea ne-am decis până la urmă să ne desfăşurăm acolo activitatea. Pentru că tinerii de acolo sunt încă la o vârstă când nu ştiu ce-i cu ei şi noi vrem să-i atragem de partea noastră.

MDV: Şi ce fel de activităţi desfăşuraţi cu aceşti tineri?

LR: În fiecare an facem ceva diferit. Proiectul de anul acesta se numeşte La Graniţă. În cadrul său, la început am făcut tot felul de workshop-uri, de la rap, la jurnalism, reportaj, la mers pe picioroange. Am realizat creaţii artistice, dar şi bazate pe viaţa reală. În al doilea rând, am făcut workshop-uri despre discriminare, în cadrul cărora am vorbit despre identitate, stereotipuri, prejudecăţi, despre cum este viaţa lor, ce gândesc oamenii, de ce se tem. Lucrăm cu tineri care, de exemplu, ne spun că nu îi pot suferi pe ucraineni. Apoi am realizat împreună cu ei filme, în stilul mockumentary, am creat împreună scenarii care să vorbească despre realitatea multiculturală de la faţa locului, dar care să fie în acelaşi timp stilizate, metaforice. E greu să faci un film care să nu supere pe nimeni acolo. În final, tinerii au fost responsabili să creeze propriile lor proiecte, care să transmită un mesaj împotriva discriminării, pentru multiculturalism.

Tinerii de acolo se simt prost cu viaţa lor, comparativ cu alţii care trăiesc în oraşe mari. Acolo nu sunt şcoli bune, este multă sărăcie, părinţii lor nu sunt educaţi, iar ei nu au deloc sentimentul că viaţa lor de ei depinde, că pot să facă foarte multe cu vieţile lor, sunt trişti şi frustraţi şi caută ţapi ispășitori.

MDV: De aceea sunt vulnerabili la tot felul de influenţe, de la cele negative ale extremei drepte, la cele pozitive, pe care le puteţi avea voi cu proiectul vostru. Programele voastre sigur ajută, dar este nevoie de mai mult. Ce părere ai, ce ar putea să facă statul polonez?

LR: În primul rând, statul ar trebui să schimbe modalitatea în care este predată istoria în şcoli. Ţin şi acum minte, când eu însămi învăţam istorie la şcoală, aveam impresia că Polonia este chinuită de toţi vecinii, că toată lumea ne asupreşte, iar noi suntem complet nevinovaţi. Nu se învaţă nimic despre evrei de exemplu, că acele localităţi unde noi lucrăm au fost localităţi evreieşti, din care acum au mai rămas doar cimitirele, la fel ca în Varşovia. De asemenea, în şcolile poloneze nu se învaţă cum să se stea de vorbă, tinerii ascultă ce spune profesorul, dar nu au ocazia să răspundă nimic, nici dacă nu sunt de acord cu ce aud. De asemenea, nu se face nici un fel de educaţie împotriva discriminării. Doar ONG-urile fac astfel de educaţie, dar într-un mod nesistematic, în funcţie de cum sunt disponibile fondurile.

MDV: Ce fel de activităţi desfăşuraţi la Varşovia?

LR: Aici am fost angajată de Institutul pentru Reportaj ca trainer multicultural. Proiectul se numeşte “Aici trăiesc”, la el participă străini care trăiesc aici în Polonia, care ne povestesc cum este viaţa lor la noi. Eu sunt surprinsă cât de frumos vorbesc despre Polonia. Desigur că poate comparativ cu alte locuri, aici este bine, e pace, există acces gratis la educaţie şi, în mare acces liber şi la serviciile de sănătate, infrastructura, drumurile sunt ok, din punct de vedere material lucrurile sunt în regulă. Dar, din punct de vedere al mentalităţii, nu stăm foarte bine aici în Polonia. Dar sigur că străinilor nu le este uşor să stea în faţa polonezilor şi să le zică, sunteţi aşa si aşa.

În cadrul aceluiaşi proiect, organizăm şi întâlniri mai restrânse la care participă străini, de exemplu din Belarus, Kârgâzstan, Cecenia, Brazilia, Turcia, dar şi polonezi, uneori proporţia este jumi-juma, alteori polonezi nu sunt deloc. Gândul nostru era ca în urma acestor discuţii să facem chiar nişte recomandări despre cum se poate îmbunătăţi viaţa străinilor de aici. Uneori răspunsul la ce e de făcut e simplu. De exemplu, nu ar trebui să existe gândaci în centrele de detenţie pentru imigranţi, în care o parte dintre participanţii noştri trăiesc. Străinii de asemenea pot avea probleme cu închirierea de apartamente, proprietarii nu vor să le închirieze, dacă aud că au accent sau văd că sunt de altă rasă, sau că sunt musulmani. Sau pot fi probleme la doctor, în general sistemul funcţionează bine, dar sistemul este alcătuit din oameni, iar dacă doctorul are prejudecăţi, atunci pe străini îi va trata mai rău. Acestea sunt probleme legate de mentalitatea oamenilor de aici. În Polonia avem o vorbă, “oaspete în casă, Dumnezeu în casă”, dar când vine vorba de primirea imigranţilor aici, această vorbă rămâne doar o faţadă.

MDV: Observi schimbări în modul în care polonezii îi tratează pe străini?

LR: Ce observ este că din păcate creşte islamofobia.

MDV: Din ce cauză crezi că se întâmplă asta?

LR: Din cauza atacurilor teroriste care au avut loc. În Polonia sunt mulţi ceceni, iar oamenii se tem de ceea ce nu cunosc. Asta mă întristează foarte mult. Am mulţi prieteni ceceni şi aud cum copiii lor sunt atacaţi la şcoală, sunt strigaţi Osama bin Laden. Asta va rezulta în radicalizarea acestor copii, se vor închide în ei înşişi, se vor izola de societate, ceea ce este foarte riscant pentru noi pentru că cine ştie ce vor ajunge să facă.

Oamenii aici nu înţeleg că foarte mult depinde de noi, de cum suntem în stare să îi primim pe străini. Ar trebui să arătăm mereu că noi în Polonia am avut mereu musulmani, de secole, de exemplu tătarii. Cred că mass-media are un efect foarte negativ pentru că insistă să arate nişte imagini foarte simplificate. Imaginile pe care media le prezintă despre imigranţi sau străini sunt rareori individualizate. De fapt, se prezintă mereu aceleaşi poveşti, fie străinii sunt săraci care trebuie ajutaţi, fie sunt periculoşi. Nu se arată niciodată că aici este vorba de oameni curajoşi, care au decis să îşi schimbe viaţa în mod radical, care au dat dovadă de iniţiativă, că sunt oameni de la care avem de învăţat. Foarte mult îmi lipseşte din mass-media această perspectivă.

Da, există tot mai multe proiecte pozitive pentru străini, sunt din ce în ce mai mulţi oameni care vor să facă un bine în acest domeniu, dar în acelaşi timp am şi impresia că trăim într-o lume din ce în ce mai divizată. Avem lume tot mai activă la aşa-zisa stângă şi tot mai multă lume activă la dreapta. Iar asta iar este cauză de întristare pentru mine pentru că eu vreau să pot sta de vorbă şi cu oamenii care au păreri extrem de diferite de ale mele. Dar văd că nu prea mai există spaţiu pentru dialog, suntem ca două lumi închise.

Interviu realizat de Claudia Ciobanu

Foto oferită de Lena Rogowska

Interviul poate fi citit și în limba polonă aici! 🙂

Anunțuri

Un gând despre „„Oaspete în casă, Dumnezeu în casă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s