Guguță, creștinul

Imagine: Lică Sainciuc. Sursa: Guguță și prietenii săi, Literatura artistică, Chișinău, 1983E indubitabil faptul că Guguță, fiul lui Spiridon Vangheli, a jucat un rol esențial în zidirea unei identități, să zic, comunitare, dacă nu chiar naționale, a picilor de români basarabeni, care au crescut în spațiul geografic de azi al Republicii Moldova, Bucovina, Ismail și nu numai acolo. Cărțile lui Vangheli erau și mai sunt citite în limba în care au fost scrise și de conaționalii noștri stabiliți la Moscova, Minsk, Baku, Erevan sau alte colțuri ale fostului URSS.

L-am cunoscut pe Guguță prin ‘85, mi l-a adus în dar Moș Gerilă într-o noapte de an nou pitit într-o carte groasă și frumoasă.

Pe tatăl său, Vangheli, l-am cunoscut în clasa întâia sau a doua, când venise la noi la școală, să ne citească dintr-o carte nouă, din „Pantalonia, Țara Piticilor”, devenită între timp, într-o ediție nouă, Țară a Năstrușnicilor. Se pare că până și țările de poveste trec prin mari schimbări geopolitice și identitare! De era vreun autor pe ale cărui cărți le înghițeam nesățios, apoi ale lui Spiridon Vangheli erau.

Revenit la Chișinău în 2015, am tot căutat pe toate rafturile, prin dulapurile, podurile și pivnițele casei noastre exemplarul meu al cărții cu Guguță, tipărit, desigur, în alfabet chirilic. E o ediție remarcabilă și pentru faptul că a fost ilustrată de maestrul Lică Sainciuc! Dar nu era nicăieri de găsit…

Întâmplător am dat de o nouă ediție a isprăvilor la librăria „Făt-Frumos”. Imediat de cum am început să i-o citesc fiului meu, mi-am dat seama că are același impact la publicul junior de azi, precum îl avea și acum treizeci și ceva de ani și că e cea mai potrivită carte cu care să începem întâlnirile clubului de carte din acest an! Se pare că Guguță nu știe ce-i aia bătrânețea!

Mare însă mi-a fost mirarea, să descopăr că în versiunea nouă a isprăvilor se găseau lucruri care nu ar fi putut fi publicate pe vremea sovieticilor. Se pare că Guguță, pe care îl știam ca secular, devenise între timp creștin! Știe de Maica Domnului și îi atribuie tot felul de minuni. Extinderea cușmei sale, în acest context, ar putea fi atribuită nu unui realism fantastic literar, ci unei banale intervenții divine. Moș Gerilii s-au făcut între timp Moș Crăciuni, iar graiul poporan mustos doldură de dialectisme și regionalisme înflorate a devenit cumva mai… standardizat.

Aceste rumegări m-au forțat să mai urc scările podurilor și să mai cotrobăiesc prin saraiuri, vorba lui Vangheli din edițiile mai vechi ale lui Guguță, și iată, de data asta, dau de  exemplarul meu fabulos și ros de decenii, ascuns sub o căciulă mâncată de molii. De parcă special s-a pitit acolo, ca să-mi cumpăr și ediția revizuită și să descopăr în ea schimbarea la față a super-eroului meu preferat.

Temerile mi s-au adeverit. Guguță al meu era într-adevăr, secular și realist fantastic, iar Guguță cel nou, se pare că e creștin, deși moderat, că nu l-am prins încă să meargă la biserică și nu știu încă precis de ce rit e. Într-adevăr, în versiunea nouă sunt mult mai puține regionalisme. A devenit mai puțin citibilă și geografia basmelor. Satul de baștină al lui Guguță, Trei Iezi, e și mai diafan decât era înainte. Nu mai este în vecinătatea Izbiștei și nici a Hîrtopului, de unde îmi provin bunicii, fapt care mă făcea să cred în sine mea, că sunt un fel de neam îndepărtat cu Guguță. Din versiunea nouă au dispărut misterios și multe detalii, chiar basme întregi, bunăoară, Povestea lui Guguță, care țin mai curând de textura poveștii, decât de ideologie. Adică, înțeleg că e mai corect să spunem că neamurile sătenilor din Trei Iezi nu au murit în Războiul Doi Mondial răpuși de nemți. Nemții acuma sunt buni prieteni cu noi, de ce să le ținem pică? Nu e diplomatic. Presupun că și din traducerea de limbă germană a Isprăvilor trimiterea la fărădelegile nemților comise în cel de-al Doilea Război Mondial au fost omise, dar asta nu o mai pot verifica, din neștiință de germană. (Această descoperire veni în urma proaspetelor discuții legate de aniversarea eliberării Auschwitz-ului și de noul discurs în unele țări europene pe tema războiului II mondial din care lipsesc cuvinte de genul neamț sau german.) Pe de altă parte, în ediția nouă a apărut o mențiune despre morții din foametea de după război! În versiunea din 1983, fragmentul respectiv e mult mai vag. Dar nici de data asta Vangheli nu arată cu degetul și nu zice nimic despre cei care au provocat foametea. Ediția din 2014, este împodobită de gravurile pictorului rus Boris Diodorov, apare chiar și un laudatio al pictorului pentru Guguță. Bune ilustrațiile lui Diodorov, dar nu la fel de nărăvașe ca ale lui Sainciuc din ediția din 85, zic eu. Mă tot întreb, dacă în ediția rusă e pomenit acest fragment cu neamurile omorâte de foamete? Și dacă da, cum s-o fi regăsit Diodorov în acesta.

De ce m-oi fi simțit eu oare înșelat după ce l-am aflat pe acest Guguță nou? Pe de o parte, pentru generația mea, Guguță era și mai este probabi  mai important decât Hristos și, pun mâna în foc, mai citit decât Biblia. Restaurantul Guguță în loc să fie declarat Monument de Patrimoniu național – datorită extraordinarelor murale din interior, semnate de Igor Vieru – maestru emerit în artă din R.S.S. Moldovenească, sau cel puțin așa le țin minte eu,căci nu era un local mai de basm în tot Chișinăul, acum e pe cale să fie distrus! (1)

Cumpărând cărțile semnate de Vangheli de-a lungul a zeci de ani, aș avea parcă un fel de pretenție la un un oarecare drept de consumator, la o aceeași calitate, sau nu-l am? Nu putea oare Spiridon Vangheli scrie pur și simplu o carte nouă despre un băiețel, știu eu, fiu de preot, ca să fie în rând cu propaganda și să-l lase pe Guguță în pace? (2)

Zicând că Guguță nu trebuia pocăit și ideologizat, sunt doar unul între, efectiv, milioanele de fani ai lui Guguță din toată lumea! Să nu uităm însă că acest număr imens se datorează și masivului, dar și foarte lucrativului aparat de promovare al literaturii Sovietice în interiorul și peste hotarele URSS-ului! Era o literatură cu conținut ideologic de un anumit tip, în care se încadra de minune și Guguță – egalitate, fraternitate, dreptate, bunătate, prietenie, anticapitalism și fără nicio critică a conducerii politice. O fi Guguță nou cel veritabil? Cel pe care îl avea în gând Vangheli când îl compunea? Nu-i putea expune religiozitatea din cauza sistemului sovietic în care trăia, cu toate minusurile și plusurile sale?

Adevărul e că nici nu-i pot reproșa lui Vangheli fluctuația ideologică în cazul celui mai îndrăgit personaj literar al meu pentru că și eu m-am dezis fără să clipesc, de primul Guguță într-un cadru public.La reuniunea clubului de carte dedicată lui Guguță, întrebai participanții dacă știu care e diferența dintre Moș Neculae, Moș Crăciun și Moș Gerilă. Așteptam să mi se spună ceva de genul că, Niculae aduce daruri în seara lui 5 decembrie, Crăciun pe 24 decembrie, iar Moș Gerilă vine de Revelion. Copiii știau de Niculae și de Crăciun, dar când am ajuns la Gerilă nu mai erau atât de siguri. A intervenit directoarea ICR Varșovia, d-na Sabra Daici, zicându-ne că Moș Gerilă nu mai este, că a fost doar pe timpul lui Ceaușescu și al sovieticilor, iar eu nu am îndrăznit să o contrazic, cel puțin de dragul versiunii originale a lui Guguță, unde cei care cresc din fărâmiturile ascunse sub căciulă și hrăniți cu fulgi sunt numiți Moși Gerili și nu Crăciuni. O fi fost Moș Gerilă un produs laic, care a fost forțat pe gâtul statelor din blocul de la Varșovia, pentru a înlocui sărbătoarea nașterii lui Hristos. Dar Gerilă nu e chiar Ded Moroz-ul rus. Gerilă apare, de-o pildă, și în Harap Alb, iar Creangă și-a adunat personajele basmelor din înțelepciunea poporană cu mult înaintea sovietizării. Să nu uităm nici de Jack Îngheț, care tot revine secole la rând în diferite poezii, cărți pentru copii și mai nou, de vreo 50 de ani încoace, în ecranizări spectaculoase și foarte populare; și nici de Bătrânul Iarnă, din care se prea poate să se fi desprins și Jack Îngheț sau de vânjosul Woden. Ca să nu mai zic, că mie anume Moș Gerilă mi l-a adus pe Guguță într-o noapte de ajun! Moșul Crăciun de azi s-a cam respecializat și rareori aduce cărți, mai curând poartă în desagă cubușoare lego, telefoane celulare sau, mai nou, tablete.

skanuj0005(2)
Imagine: Boris Diodorov, Isprăvile lui Guguță, Editura Guguță, Chișinău, 2014.

Un amic de la o editură poloneză mă întreabă ce cărți interesante pentru copii avem. Mă gândeam să-i zic de Guguță. Dar oare ce versiune a lui Guguță să-i recomand? Care dintre ele se potrivește mai bine pentru a fi tradusă în polonă, o limbă  în care războiul cultural dintre biserică și seculariști este în toi?

  1. În clădirea Guguță existau mai multe cafenele, printre care și Сказка, din rusă – Basm.
  2. Creștinizarea lui Guguță nici nu e atât de radicală în comparație cu cea a Albinuței (și asta ilustrată de Lică Sainciuc) pusă la un loc pe vremea sovieticilor de Grigorie Vieru. În mare, edițiile sovietice ale culegerii aveau pe prima pagină o fotografie cu piciul Vladimir Ilici Lenin, apoi, după căderea URSS, au fost câteva ediții care în loc de Lenin aduceau pe prima pagină odă cărților în general, plus câteva schimbări de conținut, textele despre URSS fiind înlocuite cu texte despre Moldova, ca ultimele ediții ale Albinuței, printre altele, sponsorizate de o bancă comercială și editate după moartea lui Vieru, să pună în loc de poza cu copilul Lenin o imagine cu Sfânta Marie și Isus Hristos pruncul.
Anunțuri

7 gânduri despre „Guguță, creștinul

  1. Reblogged this on .:EU:. ziar personal de O.Brega and commented:
    Pe mine nu m-a marcat aproape deloc piciul cu cușma cît satul, probabil eram deja măricel și citeam literatură fantastică/SF deja. Totuși, textul despre metamorfozele personajului și ale autorului în funcție de bătaia vîntului politic e interesant, citiți!

    Apreciază

  2. Scapă-mă Maica Domnului de musafirul acesta nepoftit… Ajută-mă, Maica Domnului, te rog! își tot făcea cruce Guguță și bătea mătănii….
    /Spiridon Vangheli, Binoclul lui Guguță și omuleții verzi, în Isprăvile lui Guguță, p. 128. ed. Guguță, Chișinău, 2014.

    Fragmentul respectiv lipsește din „Ocheanul lui Guguță și oamenii verzi”, Guguță, Guguță și prietenii săi, Literatura artistică, Chișinău, 1983.

    Apreciază

  3. În versiunea veche, în povestirea „Măria sa Guguță”.
    … La curte îl așteptă pe Guguță un cavalerist cu o pușcă de soc: Maria ta n-am câlți pentru cartușe… Cât s-a odihnit mânzul, au și semănat un strat de cânepă. – O să avem cartușe pentru tot anul./
    În ediția nouă: La curte îl așteptă pe Guguță un cavalerist cu o pușcă de soc: „Măria Ta, cu pușca asta nu mai intrăm noi în Europa!”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s