Las’ să fie războaie!

de Aju Tutu
Cînd o să fii mai puțin supărat pe mine? La noi vine războiul, nu se mai poate să fii supărat pe nimeni, căci lumea așa cum o știm ar putea degrabă să înceteze să mai existe! Cu toate că unii, în nebunia lor, iată-i, încă mai revin pe aici, pe la noi.

Imagine: Iu
Imagine: Iu

Sunt multe chestii pe care nu le vreau să fie în text. Nu știu ce va fi cu ziarul. Poate că n-o să se întîmple nimic grav. Ți-am scris doar niște fricțiuni de-ale mele. Despre fiu și despre documentar nu vreu să fac public nimic. Unele chestii nu sunt pentru publicul larg. Vreu numai să păstrez ideea că nu vreu să lucrez în presa rusă și despre situația care se întîmplă aici, dar dacă nu e clar că eu-s rusoaică – atunci textul în genere n-are nici un rost. Oare, neștiind contextul, cineva o să înțeleagă despre ce e vorba? Poate e necesară o introducere? Să fie scris că nu e un editorial, ci o scrisoare de la o cunoscută, de la o rusoaică.

Aici sunt oameni care funcționează bine și în lumea rusă și în cea română, mai ales dacă din copilărie s-au obișnuit să trăiască între două culturi diferite. Situația mea e altfel. Eu am crescut în lumea rusă și numai de câțiva ani încoace a început trecerea asta în lumea română.

Putem schimba sexul povestitorului, dacă vrei, și pe reporter îl putem face femeie, iar pe doamna contabila o facem director de marketing cu prostul obicei de a fuma în lanț. Întrebările pe care ți le pui, ar trebui să și le pună și cititorii acestui text.

Oricine dintre cei care știu ce se întâmplă în presa de pe aici, o să înțeleagă despre ce e vorba și nu vreau să se întâmple așa. Uită despre acest text, dacă crezi că el trebuie să ramînă așa cum este, pentru că asta înseamnă că ție nu-ți pasă de mine și nici nu-ți dai seama în ce situație mă aflu. Te interesează oamenii care îți scriu numai chestii ce pot fi făcute public. Eu am obosit de aceste restricții pe care continui să mi le impui.

Am înțeles. Uităm atunci. Dar în cazul ăsta nu-mi mai scrie deloc, dacă îmi scrii ca să uităm. Nu sunt o ladă de gunoi pentru emoții.

Pînă nu demult te interesau emoțiile și gîndurile mele. Nu pot decât să te cred, dacă spui că mai mult nu e așa. Nu pot nici să fac ordine în multitudinea de chestii care mă influențează. Nu-mi pot separa emoțiile unele de altele. Nu pot pentru că sunt inseparabile! Sunt o continuă reacție chimică. Comunici doar cu cei care îți pot fi numai colegi seci. Eu nu pot fi așa. Ai vrut să folosești starea mea în textul cela, tot așa cum unele organizații de pe aici se folosesc, mai bine zis, exploatează munca artiștilor. Îți permiteai să îi judeci pentru asta, dar faci, de fapt, același lucru. Ești un consumator de duzină al artiștilor și al stărilor lor. Persoanele reale care produc cultura nu te interesează deloc.

Nu-mi închipui mai mult cum se poate crea ceva în comun dacă se presoară atâta ură și indiferență. Pentru mine, de fapt, colaborarea asta conta cînd era ceva deosebit în relațiile noastre, dar lucrurile stînd așa cum stau acum, nu-mi imaginez cum se poate face ceva mai departe, deși sunt conștientă că această colaborare e importanta pentru oamenii de aici, dar și poate ca pentru spațiul și timpul ăsta. Doar din cauza asta dorința mea contradictoare de a o termina încă n-a murit de tot. Îmi scrii doar ca să mă acuzi. Am obosit de acuzații. În genere am obosit.

Am zis, că dacă nu vrei, nu facem. Am zis, nu? Te-am întrebat, vrei sa-l redactez? Ai zis, da. L-am redactat, am dedicat câteva ore din viața mea acestui text. Iar acum zici că nu e bine. Vrei să fii jurnalistă, dar nu vrei să fii tu sursă, nu vrei să oferi tu informații importante. Faptul că mă interesează să fac public textul pe care l-ai scris înseamnă că nu-mi pasă? Poate nu am dreptate. Poate nu e necesar să scoatem în prăjină activitatea ta. Se poate schimba și naratoarea. Poate fi doar o femeie de servici, care vede cu ochii ei cele câte se întâmplă în redacție și cum astea oglindesc ce se întâmplă în țară. Patronul poate fi patroană, etc. Cum să fac să nu te folosesc, fapt de care continui să mă învinuiești? Ce înseamnă că te exploatez precum exploatează și unele organizații artiștii? Din câte îmi aduc aminte, tu m-ai folosit la greu în cadrul evenimentului «ChișinEU – oraș în transformare», pe care l-ai organizat, nu? Dacă te-aș fi plătit, ai fi de acord să publici textul? Vrei să te plătesc? Cât costă o literă? Spune-mi un preț, o să fac calculele de rigoare și o să mă gândesc dacă mi-l pot permite. Revista noastră e un proiect comunitar. Fiecare pune cât poate. Consider, că de fapt, e invers. Tu ești cea care face abuz de relația noastră. Iar și iar. Continui să te rog să nu mai faci abuz, dar ignori ce zic și iar faci abuz. Nu există ură în mine. Și nici nepăsare. Dar mă tem că există în tine și una și alta. Ură și nepăsarea față de mine. Dacă n-ai fi insistat atâta pe relații unidirecționale, relații după regulile tale… Cu textul ăsta se întâmplă la fel ca și cu proiectul cu cartea, doar în versiune prescurtată de o sută de ori.

Ți-am spus numai că nu pot să-mi permit ca acest text să fie așa cum este acum, iar cu restul ți-am dat voie să faci așa cum vrei. Mă interesează numai înțelegerea ta corecta a unor chestii. Nu pari să înțelegi. Situația e mai complicată decît insistența mea pe relațiile unidirecționale. Ele, aceste relații, oricum, nu erau posibile de la bun început și… așa și rămân din păcate. Nu trebuie să-mi plătești. Mă interesează viața mea, nu banii, relațiile mele cu oameni și posibilitatea mea de a exista aici, în acest spațiu. Ți-am spus că trebuie de schimbat mult în acel text, altfel eu nu vreu să-l dau. Da’ tu îmi spui ca e bine să rămînă cum este. Ap’ eu ce trebuie să fac în așa condiții?

Schimbă, să vedem ce va ieși. Construcția actuală este interesantă. Poți să schimbi genul redactorului. Poți să-l faci femeie. Poți să schimbi româna pe ucraineană și să-i scoți pe dodoni din ecuație. Poți să faci povestitoarea o femeie de servici sau să o faci prietena traducătoarei. Astea-s câteva sugestii. Poți să nu le iei în considerație.

Așa e, te interesează viața ta. Doar viața ta. Probabil am fost prea dur ieri, dar ce am spus rămâne în picioare. În loc să-mi scrii scrisori, (am decis, dacă-ți amintești, că nu ne vom mai scrie decât în legătură cu munca, înțelegere pe care o încalci mereu.) Scrie povestiri scurte sau lungi, pamflete sau editoriale. Scrie romane. Dar nu doar pentru mine.

Înainte de lansarea romanului oricum va trebui să încheiem un contract de colaborare în baza cărora vei fi, vom fi remunerați. În cazul în care cartea va fi comercializată, desigur.

De fapt, mă interesează un singur lucru…

Toată frica, presimțirile, etc. nu contează. Nu contează cine va fi șef la ziar, ce se întîmplă în presă, cine a intrat în parlament și de ce sau cine e președinte. Ce contează, e că nesimțirea și faptul că oamenii și-au pierdut posibilitatea de a nu fi egoiști e ceea ce stârnește în lume conflictele. Nici eminența războiului nu mai contează, pentru că războaiele sunt pregătite și duse de cei, care joaca pe nesimțire. În război participă doar cei, care sunt influențați de această nesimțire. Las’ să fie războaie! O să mocnească pîna cînd oamenii cred că emoțiile și sentimentele sunt bune numai pentru a fi aruncate în coșul de gunoi. Asta și face mai că toată lumea. De asta și moare. Nu contează faptele, ci motivele faptelor. De asta nu mă interesează fricțiunile mele și situația nu e interesantă, și faptul că poate fi război a trecut pe planul doi. Contează ca dacă asta se va întâmpla, apoi doar pentru că oamenii aruncă la gunoi sentimentele și emoțiile celor din împrejur, începînd cu ale familiei, apoi ale orașului, ale țării, ale continentului și terminînd cu întreg globul. Geopolitica se bazează pe idea aruncării sentimentelor pozitive și emoțiilor în coșul de gunoi. Cea mai mare problemă globală, cauza toatelor prostiilor pe care le avem – e aruncarea la gunoi de emoții și sentimente… general vorbind. Asta e ultima chestie ce am avut să ți-o spun. De fapt vreu să ți-o spun de mai demult. Politica e numai un instrument prin care foarte des se vizează uciderea posibilității oamenilor să rămână oameni. Politica e generată din oameni-mașinării… care aruncă emoțiile la gunoi!

Noiembrie, 2014

Anunțuri

Un gând despre „Las’ să fie războaie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s