Ce poate fi mai scump decît un boț de mămăligă…?

Oaspetele Mămăligii de Varșovia – Ghenadie Popescu*

Teodor Ajder: Animația cu tancurile e sigur un documentar! Cel puțin în sensul planului doi, adică al mediului ambiant, în care are loc acțiunea – albia Camencăi, dar și ca o oglindire a realității procesului de creație al artistului Ghenadie Popescu. Păpușile sunt și o modalitate, un stil de a documenta realitățile respective.

Ghenadie Popescu: Nu știu cît de sigur, dar cel puțin s-ar putea fi pusă în discuție această chestiune. În genere, animația documentară e un fenomen destul de contradictoriu.

Tanc, Ghenadie Popescu

Tancurile lui Ghenadie Popescu

T.E.: Spre deosebire de lucrările anterioare din ciclul râurilor Moldovei, aventura de pe Camenca mi se pare că e mai ARTificială, căci personajele devin evidențiate în plus prin prisma dimensiunii narative, care e mult mai elaborată.

G.P.: E din cauza evidentei legături cu evenimente reale din zonă.

T.A.: Dar această relație e deja evidenta, prin imaginea tănculețelor în sine! Cu coloana sonoră mesajul e limpezit la pătrat.

G.P.: Pentru mine, evidența documentară e transpusă prin faptul că nu am transpirat în studiou sau locuri special preparate, ci într-un mediu real, clar definit spațial și cronologic înregistrat. Titlul lucrării e ”Camenca , August 2014”, doar atît, locul și timpul, restul e gust adăugit.

Tancuri si omulenii verzi, Ghenadie Popescu

T.A.: De ce e necesar gustul adăugit? Până și înregistrarea documentară în sine e deja o adăugare, un efort în plus.

G.P.: Nu știu de ce e necesară adăugarea. Chiar nu am chef de așa soi de frămîntări. Se întîmplă cam tot timpul la fel – mă trezesc că sînt în toiul pregătirilor, și e criză de timp, și sînt obosit de la bun început , dar cumva nu am încotro și merg înainte. Treptat prinde a se contura ceva. Transpir și ăsta e semn bun – funcționez, deci. Bătaia de cap vine la postproducție – cît adaug, cît scot.

Omulenii verzi de Ghenadie Popescu

T.A.: Dar cum e pre-producția ca la carte, în care conceptualizezi personajele, scenariul, plănuiești călătoria, merindele, discuți cu eventualii colaboratorii, stabilești bugetul? Pre-producția e tot ceva care necesită efort și, respectiv, transpirație. Sau gândurile nu transpiră?

G.P.: Pre-producția, în cazul meu, se lasă cu destulă transpirație și îmi stoarce destul de mult timp.  Pot prevedea într-o masură mică cooperarea personajelor cu anturajul. Nu am găsit pînă acum timp să fac investigații preventive în teren. Așa că mă limitez la mecanisme simple și eficiente. Spre exemplu, optez pentru personaje cu patru picioare sau senile (precum s-a întâmplat și în „Camenca..”) ca să-mi ușurez lucrul. În cazurile de lucru în teren, încerc să-mi schițez o anumită clarificare a unei sarcini, în linii destul de generale. Următorul pas rămîne pe seama transpirației.

Bicicleta lui Ghenadie Popescu

T.A.: Transpirația este, de altfel, o chestie sănătoasă, nu doar un test al genului documentar. Organismul nostru își elimină astfel toxinele. Aduce cu sine scăderea tensiunii. Plus la asta, presupun că interacțiunea mai activă cu mediul induce sentimentul unei înțelegeri mai bune a realității. Să fie arta (ta) oare înainte de toate un act de igienă psihologică, de autocunoaștere – eul răsfrângându-se și cuprinzînd lumea?

G.P.: E iresponsabil să-ți elimini toxinele într-un mediu pe care nu-l cunoști. Debarasarea de toxine e inevitabilă și are loc constant pe toată perioada programata. Dacă e să ne întoarcem la oițele noastre, îți amintești, probabil, de fetița care plîngea cu diamante și, era din astă cauză impusă să plîngă de către adulți pentru a produce substanța respectivă. Alții fac caca pe marile scene ale palatelor sub „aplodismentele” miilor. Iar și mai alții, care sunt mai mărunți, respectiv, elimină mai neînsemnat. Eliminările toxice, fiziologic vorbind, sînt informații veridice despre eliminator. Dăm cu toții analize medicale și știm cît de serioasă este chestia.

T.A.: Mă întreb dacă prințesa care plângea cu diamante ar fi plâns și în urma vizionării ”Camencăi, 2014”? Eu, admirând secvențele din această lucrare video, aflate încă în sudorile post-producției, m-am trezit într-o stare pâlpâitoare de disonanță. Pe de o parte, am fost cucerit de tănculețile cu țevile asemeni trompițelor de elefanți, dar pe de altă parte, înaintau să însemneze un mesaj dur, chiar catastrofal.

G.P.: Plînsul ei oricum era garantat de lăcomia adulților. Materialul de pe rîul Camenca, mai exact partea post-producție, are o ieșire la această calitate de disonanță a unor adulți.

Spectator, actor, tanc Ghenadie Poepescu

T.A.: S-ar putea ca unul dintre ingredientele responsabile pentru această stare de fapt să fie și limbile în care tănculețile își scriu epistolele.

G.P.: Nu cred. Genul epistolar mi se pare destul de delicat.  Nu contează în ce limbă își scriu două persoane.  Dar oricum, din coridorul ăsta îngust, creat între ei se strecoară mici detalii care caracterizează situația generală, care e mult mai vivace. De asta, de fapt, am și avut nevoie folosind vocea-scrisoare, de mici detalii care înșurubează materialul din teren cu starea generala din vara lui 2014, de pe malurile rîului Camenca.

T.A:: Tancurile, tanchiștii, omulenii verzi, de fapt cine sunt autorii epistolelor care, dealtfel modelează grosul fundalului sonor al lucrării? Evident, mă refer la autorul-personaj, autorul de după autor.

G.P.: Cele trei personaje implicate. Fiecare scrie cuiva apropiat, vorbind și despre colegi, astfel avem o portretizare a fiecăruia din grup făcuta de fiecare în parte.

T.A.: Nu crezi că epistolele tănculeților sunt prea explicite pentru a fi emise dintr-o operațiune militară. Se știe că cenzorii verifică fiece mesaj emis de pe câmpul de luptă. Au ei o cale a lor de a evita cenzura?

G.P.: Nu mi-am pus niciodată sarcina să arăt tot ce se poate cunoaște despre conflictul armat de la vecini sau legat de această cunoaștere. Nu asta fac și nici nu vreau s-o fac. Nu am experiența de acolo. Eu merg pe rîuri și vara trecută la fel am mers pe rîu. Personajelor le dau atîta cat pot eu duce, nu mai mult. Toată bucătăria de război nu o cunosc și ficțiune distractivă pe tema asta nu am de gând să fac.

T.A.: Tancurile elimină pe ici-colea omuleni verzi. Sunt trei conștiințe colective? Sau trebuie să-i percepem ca pe o figură de stil?

G.P.: Nu știu ce ar fi în condiții de teren o figură de stil. Nu aspir că operez cu așa materie.   Cei trei arată diferit – sînt diferiți!  Uneori scriu scrisori celor dragi, numai așa aflăm ce-i sub căciulele lor sau unde le sînt gărgăunii.

T.A.: Sunt convins, că cele trei tancuri călătoare sunt autosuficiente din punct de vedere vizual și artistic. Se pot apăra cu succes în orice expoziție, unde este prezentată arta actuală și ca video, și ca obiect. Pot face față oricăror ofensive inițiate de alte obiecte/ acțiuni sau autori. E dificil să construiești cu ei o altfel de relație decât una de încântare. Sunt și un trio extraordinar de plăcut, dar și ceva care personifică o invazie armată și sângeroasă într-un teritoriu foarte aproape de noi geografic, dar și mintal, în care nu au avut loc operațiuni militare de la războiul II mondial încoace.

G.P.: Asta de fapt și țin să fac. Lucrările încep să plutească pe linia sau orbita în care sînt puse fără a mai avea eu controlul deplin asupra lor. Sînt tratate într-un mod mai diversificat decît mi-aș putea eu imagina. Astfel, niște simple artificii declanșează valuri mai mari decât puteau să le provoace în niște ligheane special elaborate de mine, pentru a le putea da și controla doar o anumită semnificație, pe care o consider eu potrivită.

T.A.: Teritoriul pe unde perindează tănculețile este la direct patria noastră. Analiștii politici se iau mai nou la întreaca la speculații apocaliptice. Am impresia că în această lucrare încerci să fii mult mai explicit. Încerci să articulezi mult mai incontinent un anumit mesaj mai angajat politic.

G.P.: Definesc „angajarea politică” ca o datorie morală a omului de a produce idei noi sau, mai specific, a artistului de a se implica și în treburile Cetății. Implicarea este determinată de mai multe chestii. În cazul acestei lucrări, mi-am continuat escapadele din perioada caldă avînd o schemă limpede și pregătirile elementare necesare.

T.A.: De unde a fost preluat fundalul – restul coloanei sonore?

G.P.: Coloana sonoră e preluată din pelicula sovietică „Tankistî” – („Tanchiștii”, an producție 1939).  Mi s-a parut potrivită pentru urechea mea. „Tanchiștii” e un film de propagandă sovietică antinemțească despre tancuri. E o lucrare patetică și caraghioasă, dar coloana sonoră pe care am preluat-o din el adaugă ceva substanță la subiectul meu.

T.A.: În august, ‘39 a fost semnat pactul Ribbentrop-Molotov, iar în Septembrie Germania a invadat Polonia. Istoria oficială ne zice că URSS nu se aștepta la un război cu Germania. Iar în ”Tanchiștii” acest război este deja prezis, afirmat, ecranizat.

G.P.:  De asta zic că e ceva caraghios în felul în care îl percepi acum după 75 de ani. Nu știu care a fost circulația peliculei respective. Observăm cum minciunile, într-o formă extrem de patetica, se repetă aproape neschimbat generații la rînd, suprapunîndu-se și funcționînd impecabil, ca niște uluce. A devenit unica sursă de adapare, unde se adună mulțimea însetată și își potolesc setea.

Mamaliga uriasa  2 Ghenadie Popescu

T.A.: Ești renumit pentru inventarea mămăligirii. Ești creatorul unei mămăligi, despre care se spune că ar fi cea mai mare din lume. Dar în această, cea mai recentă serie de lucrări, dedicate râurilor Moldovei, pari să fi renunțat la mămăligire. De ce?

G.P.: Dar nu am nici o obligație de a acoperi totul cu mămăligă. Poate continua într-o formă sau alta acolo unde se potrivește… Să stai cu un boț de mămăligă rece pe malul unui rîu de-al nostru și să-ți dai seama că totul e trecator, ce poate fi mai scump?

Mamaliga uriasa si spectatori Ghenadie Popescu

* Ghenadie Popescu (născut în 1971) – e unul dintre cei mai interesanți și prolifici artiști din Republica Moldova. Se ocupă în principal cu sculptura și arta-video. Este creatorul mai multor filme de animație stop-cadru. Lucrările sale de multe ori implică participarea oamenilor obișnuiți, pe care artistul îi întâlnește în calea sa. Îi place să călătorească, mai ales de-a lungul râurilor. Este autorul unei cărți asamblată din esemesuri, trimise dintr-o călătoriei a sa de la Chișinău la Paris, pe care a făcut-o cu bicicleta. Text acesteia poate fi descărcat gratuit în trei limbi, română, engleză și franceză AICI)

Anunțuri

Un gând despre „Ce poate fi mai scump decît un boț de mămăligă…?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s