Şaptepuduri

– varianta integrală –

de Aurelia Zavtoni

Imagini: participanții la prima ediție a clubului de carte pentru copii din Varșovia

…Căci inima e bucuroasă să se bucure

De noutatea cea mai mică…

Aleksandr Blok

Aveam o scroafă albă tare mare, pe nume Maşa. Într-o noapte ne-a fătat 14 purceluşi. Mama şi tata au stat lângă ea, de-au ajutat-o să se elibereze cu bine de sarcină. Micuţii erau rotofei şi frumuşei cu piatacii (1) rozovii. Se mişcau întruna mirosind şi cercetând totul în preajma lor.

skanuj0001

Nu ştiu de ce se crede că porcul e un animal murdar, că cea mai mare plăcere a lui e să se scalde în glod. În realitate nu animalele-s vinovate de starea în care se află, ci stăpânii lor, ei le creează condiţiile de trai într-un hal fără de hal. Gojineţele se construiesc atât de îngust, încât godacul aproape că nu are unde să se mişte. Nu se poate nici curăţa. Gojineaţa lui Maşa noastră era încăpătoare. Se putea mişca liber înăuntru. De regulă, porcul, ca şi alte animale, îşi alege un ungher mai dosit unde îşi face culcuş şi pe care-l păstrează cât se poate de curat. Doamne fereşte nu s-ar uda pe locul unde se culcă. Veceul şi-l face în colţul opus, cât mai departe de culcuş.  Curăţenia se poate menține ușor în casa porcului.  E suficient ca omul să aibă grijă şi să îi rânească zilnic murdăria. Deși, mirosul specific, neplăcut şi foarte pătrunzător al excrementelor, mai ales al urinei, îi joacă oricum festa porcului. Chiar dacă sunt animale domoale şi grohăie de plăcere când sunt scărpinate, din cauza acestui miros rareori devin animale de companie pe la noi.

Pe când eram mică părinţii mei creşteau anual câte un porc pentru carne. Odată înjunghiat porcul era pârlit cu paie, spălat bine şi opărit cu apă clocotindă. Apoi era învelit cu saci de cânepă. Marea noastră bucurie, a copiilor, eră să ne suim călare pe porcul cald. Încăpeam numai bine toţi patru fraţi. Câtă veselie mai era atunci! Fiecare striga în felul lui: „NOO!”, „HĂISA!”, „DII!”, „CEALĂ!” Chiuiam şi ne strâmbam în voie. Astfel ajutam la înmuierea pielii, care după ce descălecam noi animalul, era rasă foarte bine de pe ostov cu o coasă fără coadă, iar locurile mai dosite, pe la ochi, pe la coadă, se rodeau cu nişte cuţite. Nu simţeam nici o milă faţă de porcul mort. Tăierea porcului şi încălecarea lui ni se păreau a fi ceva absolut normal. Numai o dată, tata nu-i putea nimeri inima şi tare a mai chinuit săracul porc. Striga săracu porc de ieşea duhul dintr-însul. Până la urmă s-a dovedit că avea inima în partea dreaptă. Când se tăia porcul în casă domnea o ambianţă de bucurie, de mulţumire. Mama prepara o primă friptură din carnea proaspăt tăiată. Toţi mâncam pe săturate. Pe vremea aceea, la ţară nu prea se găsea carne. Ajunul Crăciunului era o mare sărbătoare a burţii. Slănina se punea la sărat în gavanoase în pod. Tot acolo era atârnat şi un şold sărat bine – jambonul de Paşti. Se umpleau cârnaţi şi saltisonul. Şoricul tare mai era bun. Şi coada, şi urechile, mai ales locurile unde pielea îi era crăpată de focul cuptorului, făcându-se crocantă.

Într-un an părinţii au cumpărat de la iarmaroc doi purcei. Ambii mâncau bine şi creşteau repede. Godacul era mai mare şi mai zdravăn şi a fost sacrificat conform tradiţiei, în ajunul Crăciunului. Scrofiţa a rămas pentru Paşti. Dar fătaseră oile şi aveam carne de miel. Apoi, o oaie îşi mai şi frânse un picior şi trebuia să fie tăiată. Şi din una în alta, scrofiţa noastră a ajuns nevătămată până-n vară. Se făcuse coşcogemite scroafă şi îi veni şi ei rândul să se înmulţească. Coviţa şi făcea o zarvă grozavă. A mai dărâmat şi gojineaţa. Parcă înnebunise. Mama nu ştia ce să mai facă cu ea. S-o taie vara era exclus. Avea la suta de kilograme. Frigidere nu erau pe atunci. Nici electricitate nu era. Carnea s-ar fi stricat. Mama şi-a zis să-i facă pe plac, ca să se liniştească şi să reziste pân’ în toamnă. Dar când venise vremea s-o taie, Maşa noastră avea un cogeamite burtoi. Mamei i s-a făcut iar milă şi a hotărât s-o lase să fete. Purceluşii puteau fi vânduţi şi-ar fi fost un ban bun în plus.

Şi aşa ne-am trezit cu 14 purceluşi drăgălaşi. Mutrişoarele lor parcă râdeau tot timpul. Îţi era mai mare dragul să-i priveşti cum sugeau toţi laolaltă înşiraţi în două rânduri unul peste celălalt. Dintre toţi purceii doar unul era tărcat. Cu un ochi, o ureche şi un şold negru. Era cel mai mic şi mai guraliv dintre toţi. Când ceilalţi sugeau, el alerga în jur coviţând subţirel şi stringent. N-avea loc la masă. Ceilalţi, fiind mai mari, îl împingeau fără prea mult efort din rând şi nu putea ajunge nicidecum la vreo ţâţă. Ba a mai păţit şi o nevoie. Nu ştiu cum s-a întâmplat că îi apăruseră o rană adâncă de-a lungul şolduleţului lui negru. Mama bănuia că l-o fi rupt nevrând Maşa cu copita, deşi era foarte grijulie. Iar în lupta pentru ţâţă, fraţii lui împingându-l îi scormoneau iar rana. Maică-mea i-o dezinfectase şi i-o unsese cu alifii şi chiar încercase să i-o şi coase, dar tot nu i se vindeca. Sărmanul, nici nu mai putea merge. Până la urmă, mama l-a adus în casă şi a început a-i dădea cu biberonul lapte de vacă. Tata i-a zis o dată de faţă cu noi: „Nu te mai chinui cu el, nu vezi că nu-i de viaţă?”. Mama i-a tăiat-o iute: „Ia să vezi tu, ce porc o să crească din el! Am să-l fac de şapte puduri!”. Tare ne-au mai plăcut cuvintele astea două ale mamei, că am hotărât să poreclim purceluşul acela chipernicit – Şaptepuduri.

skanuj0005

Şaptepuduri s-a obişnuit repede cu noi. Îl luam în braţe. Ne jucam cu el. Foarte atent, desigur, fiindcă era rănit. Seara mama făcea o mămăligă mare, de vreo şapte kilograme pentru Maşa. O învelea bine cu nişte saci, de se răcea încetişor până dimineaţa, când se făcea tocmai bună de mâncat. Şaptepuduri se învârtea în jurul mămăligii coviţând şi încercând zădarnic să se cuibărească lângă mămăliga caldă, dar nicidecum nu-i reuşea. La început râdeam, dar la un moment dat, tatei i se făcuse milă de el. A tras un pumn zdravăn în mijlocul mămăligii şi l-a pus pe Şaptepuduri încolo. El s-a întins cât a putut de tare şi grohăind mulţumit a adormit pe loc. Povestea asta s-a repetat în fiecare seară până când i s-a vindecat şoldul.

skanuj0004skanuj0006

Era drăguţ, năzbâtios şi foarte curat. În prima lui zi în casă s-a tot chinuit, şchiopătând şi guiţând catând prin toate ungherele până când a ajuns în cenuşa din gura sobei. Acolo s-a oprit, a tăcut şi privindu-ne s-a urinat. Avea o mutrişoară serioasă şi foarte mulţumită. Noi am bufnit în hohote de râs, că nu ne mai puteam opri. Doar nu aveam televizor, radio, internet, nimic. El era marea noastră distracţie. Ne uitam la el ca la un film. Nu s-a clintit până nu şi-a făcut treburile până la capăt. Îi plăcuse locul şi acolo-şi făcuse veceu. Altundeva în casă nu a făcut niciodată vreo murdărie.

Peste o lună Maşa nu s-a mai putut ridica în picioare. Purceluşii au dat-o gata. Nu mai avea putere nici să mănânce, săraca. Când şi-au dat seama de asta, părinţii mei au târât-o afară din gojineaţă, izolând-o de purcei. Mama îi punea în gură bucate mai alese, îi dădea şi lapte. A reuşit s-o pună pe picioare până la urmă. Purceii nici n-au ajuns la iarmaroc. Veneau oamenii la noi şi ni-i luau de acasă. Maşa era frumoasă şi jierul sovhozului era şi el într-ales. Ne-a rămas doar Şaptepuduri, că era cel mai sfrijit dintre toţi şi nimănui nu-i era pe plac. Maşa îşi revenise şi Şaptepuduri s-a trezit unu la toate ţâţele lui mumă-sa. Să-l fi văzut cum alerga iute de la un sfârc la altul până se sătura şi adormea de ostenit ce era unde sugea. S-o înzdrăvenit văzând cu ochii. Chiar şi când a fost despărţit de scroafă, Şaptepuduri creştea ca pe drojdii. Drept că, l-au şi „curăţat”. A venit într-o zi veterinarul, i-a făcut două incizii şi i-a scos afară ouşoarele. Mama le-a prăjit. Mie îmi era greaţă şi să le văd, dar cică dau putere bărbaţilor…

Vorbele mamei s-au împlinit, a ajuns porcul nostru de şapte puduri şi mai bine. Aşa mare cum era, nu aveam nici o frică de el. Îmi amintesc cum ţineam ragila cu amândouă mâinile, că eu aveam palme mici şi ragila era făcută pentru palme mari, îl scărpinam pe spate şi el făcea: „Ghroh – ghroh – ghroh…”. Cât de mare nu era îl hrăneam cu mâna. Când a ajuns să fie închis în gojineaţă îşi făcea treaba lângă uşă. Îţi zicea, parcă, să-i cureţi locuinţa.

skanuj0002

Pe Maşa a cumpărat-o sovhozul de prăsilă. Când îi veni sorocul lui Şaptepuduri, pentru prima dată ne părea rău pentru un porc, pentru că trebuie sacrificat. Îl boceam deschis. Dar asta nu ne-a împiedicat să-l încălecăm, să strigăm ca întotdeauna „DII!” şi „HĂI!” şi să muşcăm din şoricul lui.

(1) Moneda cu denominaţia de 5 copeici emisă în Imperiului Rus avea un diametru relativ mare, aproximativ de mărimea unei surle. Aici: surlă.

Anunțuri

Un gând despre „Şaptepuduri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s