Plasticul, preoţii şi spermatozoizii

Iată că și The Guardian începe să se implice mai activ în monitorizarea EDC – în engl. endocrine disruptor compounds – perturbatorilor endocrini din produsele de plastic și cosmetice, care se pare că influenţează grav, printre altele, sănătatea reproductivă a bărbaţilor. Damian Carrington semnează un text intitulat : „Chimicalele utilizate în loțiunile de baie și toaletă, bănuite că ar cauza cancerul testicular, aduc anual prejudicii cetățenilor UE măsurate în milioane de euro, se stipulează în raport”. Reporterul trece în revistă iniţierea unor acţiuni de amploare îndreptate spre un control mai riguros al EDC-urilor folosite în produsele de larg consum, şi despre care se bănuieşte că ar fi una dintre cauzele principale ale mai multor tipuri de cancer, printre care și a cancerului testicular, ale infertilității (un studiu recent vorbeşte că EDC din deodorantele antitranspirante ar reduce fertilitatea masculină cu până 30%), unor malformaţii ale organelor reproductive, ș.a.

skanuj0007

Carrington aduce la cunoștința cititorilor un raport nou făcut de membrii Consiliului Nordic de Miniștri, care a evaluat costurile impactului acestor substanțe asupra sănătății reproductive umane. În acest raport, Consiliul Nordic cere Uniunii Europene să-și accelereze strategiile de identificare și interzicere a substanțelor dăunătoare de tip EDC. De altfel, Suedia va da în judecată UE pentru tărăgănarea acestui proces, care, se prea poate să fie cauzată de lobby-ul din industria petrochimică.

În raportul Consiliului au fost utilizate date medicale colectate în țările Europei de Nord, iar mai apoi costurile au fost calculate după grile suedeze, după care cifrele obținute au fost extrapolate pe populația celor 28 de state care fac parte din UE. Cota citată în raport e €592.000.000! Această cifră era să fie dealtfel de multe ori mai mare dacă raportul ar fi luat în calcul efectele nocive pe care perturbatorii endocrini le au asupra lumii ne-umane.

UE oricum pare să fie prima autoritate în lume care a început să abordeze serios chestiunea limitării utilizării EDC în industrii, afirmă Carrington. Actualmente este în desfășurare o acțiune de consultare publică în privința reglementării EDC, la care poate participa orice instituție doritoare, care se ocupă de cercetarea substanțelor respective.

Pe de altă parte, nu toţi europenii vor să reducă sau să scape Europa de EDC. Se pare că Germania și Marea Britanie au încercat să reducă felul în care sunt definite juridic EDC-urile în UE. Purtătorii de cuvânt ai industriilor petrochimice din Europa afirmă că în multe cazuri corelațiile din studiile din raport sunt slabe. De asemenea, cauzalitatea dintre fenomenele corelate nu a fost bine stabilită. Alții afirmă că nordicii ar avea interese financiare în producerea plasticului fără EDC sau mizează pe câștigul de capital politic,  sau despăgubirile judecătoreşti, care ar genera  eventual și fonduri noi pentru cercetări. Unii pun la îndoială și extrapolarea costurilor suedeze la întregul spațiu UE.

Studiile corelaționale citate în raport sunt foarte dificil de condus. Precauția este însă cea mai bună politică, consideră un grup de academicieni citați în articol. Nu o dată, impactul unor produse ale industriei chimice și farmacologice asupra embriogenezei sau ontogenezei umane a fost fatală și constatată adesea întâmplător și doar postfactum, precum s-a întâmplat, bunăoară, în cazul intoxicării cu talidamid de acum 5 decenii, un exemplu pe care pare că l-am uitat prea repede.

După publicare, forumiștii i-au reproșat lui Carrington lipsa unor informații clare referitoare la companiile care fac lobby pro-plastic, cât și faptul că nu a enumerat exact substanțele nocive despre care este vorba şi companiile care fac uz de acestea. Unii au speculat chiar că nu a făcut-o, pentru că editorii publicaţiei nu au vrut să supere corporaţia Unilever, care subvenționează Secțiunea de Business durabil a Guardianului. Unele produse ale acestei companiei s-ar putea, cică, califica pe „listă neagră”. Comentariile au fost totuşi publicate în josul articolului, plus că reporterul citează o sumedenie de studii şi cine vrea se poate informa, respectiv, nu m-aș îndoi de integralitatea sa. Pentru cine are chef să afle acum pe loc câte ceva, apoi pot încerca să evite de azi încolo să bea apă din butelci PET, să încerce să nu mai consume BPA (bisfenol A), ftalați, produse în care se găsesc conservanții care se termina în sufixul „-paraben”, uleiurile minerale, parafina lichidă și aromatizanții.

Iată că ne bat la uși sărbătorile de iarnă. Unii dintre noi vor merge la biserică, de se vor ruga pentru un nou început, pentru speranțe, pentru Țară, pentru familie. După câte înțeleg eu situația, dacă Mesia ar fi trebuit să vină acum, Domnul ar fi trimis îngeri speciali ca să ferească părinții Mântuitorului de perturbatorii endocrini, care se produc actualmente în cantități nemaivăzute. Iconarii i-ar fi înveșnicit cum doboară demonii PET, care fură puii de om nenăscuți.

Clopotele scăderii natalității se bat, e drept, de la o seamă de vreme, atât în România și sau chiar mai mult în Polonia. Dar adesea vina pentru această scădere e pusă în hârca femeilor, care nu îndrăznesc decât să beneficieze de un drept fundamental uman, dreptul la propriul corp, prin folosirea contraceptivelor  sau întreruperea sarcinilor nedorite, fie din cauza unor motive legate de vârsta precoce a mamelor, sănătatea lor sau a feților, sau/și foarte des din cauza unor cauze materiale. Biserica poruncește pe de o parte femeilor să nu avorteze, iar pe de altă parte, când vin la împărtășanie le servesc și lor și bărbaților lor „contraceptive” prin vinul, pe care adesea îl păstrează în șipuri de plastic. (Studiile de depistare a perturbatorilor endocrini din plastic se fac de obicei prin diluarea fragmentelor de plastic în soluții de alcool!) Dacă e adevărat că plasticul reduce fertilitatea, dacă conține substanțe asemănătoare cu cele care se găsesc în contraceptivele farmaceutice – perturbatori endocrini – este și plasticul potențial contraceptiv. Fiece femeie care bea din sticlă sau pahar de plastic (sau de hârtie, produse industrial, căci păhărelele de hârtie sunt și ele căptușite cu un strat subțire de plastic în care se găsesc perturbatori endocrini, mai ales lichide calde), care cumpără iaurt sau lapte, brânză în cutii PET, sucuri și lapte de soia în tetrapack, carne învelită în folie de plastic, care folosește farfurii sau lingurițe de plastic, cade în grav păcat, căci consumă continuu „contraceptive” (și nu doar, perturbatorii endocrini au fost legați și de anomalii de gen, sau întârzieri marcante în dezvoltarea fizică și intelectuală). Ca să nu mai pomenim că producerea de plastice este extrem de costisitoare pentru planetă și nesustenabilă. Companiile mari europene care se ocupă de îmbutelierea apei minerale, după ani buni de flirt cu PETurile, decid să treacă înapoi la sticle. Exemplul cel mai grăitor în Polonia e Cisowianka, iar în România e Dorna. Evident, o fac mai curând pentru a ridica prețul produsului decât din motive de altruism. Cu alte cuvinte, voi cei mai bogați și mai educați, nu frecați capul, poftim, avem în sticlă pentru dumneavoastră!

În Varșovia, cel puțin, se poate renunța complet la apa din sticlele de plastic, pentru că apa rece din robinete e absolut potabilă! E mai delicioasă și, dacă e adevărat ce zic cercetătorii care se ocupă de impactul perturbatorilor endocrini asupra organismului uman, mult mai sănătoasă decât apa îmbuteliată în PET! Deși există deferențe între conținutul de minerale de la o zonă la alta a orașului. De fapt, mai nou, Varșovia, asemeni Vienei, de exemplu, începe să se promoveze ca oraș în care apa din robinet este potabilă. Există chiar și o inițiativă a unui grup de presiune cetățenesc, care pledează pentru ca varșovienii să poată primi apă în restaurantele din Varșovia gratuit. În multe restaurante din capitala Poloniei deja se poate primi apă potabilă rece gratis! Căutați abțibildul cu picătura albastră pe ușile localurilor pe care le vizitați! Ăsta e semnul că acolo puteți primi apă. Se poate cumpăra și iaurt în sticlă sau vase de ceramică, deși e mult mai scump ca cel îmbuteliat în PET.

Înaltele sinoade bisericești ar trebui să constituie în trib de urgențe grupuri independente de cercetători, care să se ocupe de înțelegerea și evaluare daunelor perturbatorilor endocrini. Dacă e adevărat ce spun nordicii (care au obsesia numărării spermatozoizilor pe centimetru pătrat, dar cu bună dreptate), atunci fiecare preot de la amvonul fiecărei biserici să fie îndrumat să excomunice și să trimită anatema peste producătorii de plastic și produse cosmetice cu cantități periculoase de EDC!

Cu voia lui Dumnezeu, vom reuși să depășim și această criză!

Lecturi în plus:

Raportul Națiunilor Unite despre statutul EDC.

http://www.npr.org/2011/03/02/134196209/study-most-plastics-leach-hormone-like-chemicals

http://www.edc-free-europe.org/

Vizionări în plus:

(Mămăliga de Varșovia are acces la aceste filme în limba engleză)

http://www.bagitmovie.com/

http://www.tappedthemovie.com/

Anunțuri

Un gând despre „Plasticul, preoţii şi spermatozoizii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s