Să facem cunoștință: Cristina Burlacu

Cristina

Despre leadership, poziție civică și despre cum e să fii parte a echipei hotelului Bristol.

Pe Cristina Burlacu am cunoscut-o acum doi ani la una din întîlnirile lunare ale organizației pentru expați- Internations. Este una dintre puținele basarabence pe care le-am cunoscut în Varșovia. Deși este încă foarte tînără, Cristina m-a impresionat – imediat. Am văzut în ea un lider. La cei douăzeci și un pic de ani ai săi, ea era deja absolventă a unui program prestigios de master din Florența și își începea activitatea profesională în cadrul unui dintre cele mai cunoscute grupuri de rețele hoteliere din categoria lux din Polonia.

Pe parcursul a doi ani de activitate în orașul de pe malul Vislei, Cristina a muncit foarte mult și a învățat foarte mult. A trecut prin toate departamentele existente în hotele, de la menajeră la departamentul de dezvoltare strategică. Așa își pregătește compania viitorii lideri. Ce m-a impresionat și mai mult, este faptul că Cristina vorbea o poloneză aproape perfectă deja la momentul sosirii în Polonia, în afara celor altor patru limbi străine pe care le vorbește fluent. Aceasta a ajutat-o nu o singură dată să coordoneze și, mai mult, să instruiască echipe de polonezi în limba lor maternă. Momentan, Cristina este manager la cel mai prestigios hotel din Varșovia – hotelul Bristol. Cu toate că se pare că viitorul pe teren internațional îi este asigurat, Cristina, spre deosebire de mulți tineri basarabeni, își dorește să revină în Moldova și să contribuie la dezvoltarea turismului în țară.

MDV: Cristina, cum ai ajuns să lucrezi în Polonia?

CB: Am ajuns în Polonia datorită pasiunii mele pentru domeniul hotelier. Mi-am început experiența în Italia în cadrul companiei internaționale Starwood Hotels & Resorts în timpul studiilor de licență. Căutînd posibilități de dezvoltare, am hotărît să aplic la programul de management Vita Futura – conceput de către companie pentru viitorii săi lideri în management. Trecînd cu succes etapele de selecționare, am primit minunata veste: destinația mea pentru următorii doi ani era Varșovia. Astfel a început un nou capitol în viața mea. Aici am lucrat cu două echipe profesioniste – cea a hotelului Sheraton Warsaw și a Hotelului Westin Warsaw.

MDV: Care a fost prima impresie pe care ai avut-o cînd ai ajuns aici?

CB: Am văzut un oraș verde, activ, îngrijit, cu o atmosferă internațională. Mi-a plăcut orașul de la început, ceea ce îi uimea pe foarte mulți polonezi. Nu înțelegeau cum am putut să schimb Florența pe Varșovia. Însă consider că calitatea vieții aici e într-adevăr înaltă și oportunitățile de dezvoltare sunt foarte multe.

MDV:Cum ai învățat limba poloneză?

CB: Pentru mine a reprezentat un proces intensiv de învățare. Prima etapă a durat o vară întreagă înainte de a începe programul de management. Mi-am pus scopul să pot vorbi poloneză atunci cînd mă voi stabili în Polonia. Astfel am găsit o serie de programe on-line audio și video, cărți cu ajutorul cărora făceam zilnic vreo trei-patru ore de poloneză. Rezultatul final a fost cel dorit, eram capabilă să comunic la nivel intermediar de la bun început. Consider că motivația și consistența au fost esențiale în cazul meu, bazîndu-mă pe forțele proprii și studiind fără nici un profesor.

MDV: Știu că majoritatea colegilor tăi sînt polonezi. Povestește-ne despre experiența ta de lucru cu polonezii.

CB: Am avut o experiență pozitivă de la bun început, pentru că polonezii au apreciat mult intenția mea de a le vorbi limba. Sunt în majoritate oameni muncitori care sunt gata să te ajute atîta timp cît îi respecți și reușești să le inspiri încredere. Datorită colegilor am reușit să îmi îmbunătățesc nivelul de comunicare și să mă simt în țara aceasta ca acasă. Foarte mulți dintre ei mi-au devenit buni prieteni cu care iubesc să îmi petrec timpul în afara serviciului.

MDV: Recent ai început să lucrezi în cadrul renumitului hotel Bristol. Bristol are o istorie bogată, strîns legată de istoria Varșoviei. Poți să ne povestești mai mult?

CB: Hotelul Bristol nu este doar un simplu edificiu din centrul istoric, este o icoană a Varșoviei care glorifică spiritul poporului polonez. El a reușit să-și creeze propria personalitate de-a lungul unui secol, fiind deschis din 1901. A fost martorul celor mai importante evenimente istorice, rezistînd celor două războaie mondiale și reușind să păstreze tradițiile la care polonezii țin atît de mult (n.r.: clădirea hotelului Bristol este unica din orașul vechi care nu a fost distrusă de armata germană, pentru că își avea sediul acolo). De-a lungul timpului, hotelul a fost gazdă multor personalități cu renume mondial, începînd cu proprietarul acestuia, Ignacy Jan Paderewski (influent om politic polonez de la începutul sec.XX), pînă la capi de stat (J.F.Kennedy, Jacques Chirac, Margaret Thatcher), la staruri rock (Paul McCartney, Mick Jagger) și oameni de afaceri (Bill Gates). Cred că fiecare locuitor al orașului a trecut măcar o dată în vizită la Caffe Bristol pentru a savura unul dintre cele mai rafinate deserturi din Varșovia. Recent hotelul a fost redecorat de Anita Rosato care a reușit să păstreze spiritul luxuriant al stilului Art Deco, înglobînd și tendințe ale vieții moderne. Astfel ne putem bucura de o adevărată bijuterie arhitecturală chiar în inima orașului.

Anita Rosato Interior Design-Hotel Bristol Warsaw

MDV: Pentru tine personal ce importanță are șansa de a lucra în acest hotel?

CB:  Este o excelentă posibilitate de dezvoltare, pentru că învăț de la cei mai buni și contribui la succesul celui mai impunător hotel din Varșovia. Mai mult decît atît, reprezintă o temelie a  carierei pe care doresc să o construiesc în industria hotelieră. Sunt foarte recunoscatoare tuturor persoanelor din echipă care mă ajută zi de zi să tind spre noi realizări și au încredere în potențialul meu.

MDV: În 30 noiembrie vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. Știu că ai luat parte la filmarea unui spot video pentru a încuraja participarea la vot. De unde a venit aceasta idee?

CB:  Alegerea pe care urmează sa o facem pe 30 noiembrie va fi decisivă pentru viitorul țării noastre. Consider că fiecare vot contează pentru a asigura schimbarea spre bine pentru Moldova. Ideea de a filma spotul am conceput – o împreuna cu mai mulți prieteni – și ei cetățeni moldoveni care locuiesc în Varșovia. Doream să transmitem un mesaj de încurajare tuturor cetățenilor  noștri din țară și de peste hotare, pentru a-i mobiliza să meargă la vot. Am trecut la acțiune și mă bucur că am reușit să lansăm mesajul nostru cu o săptămîna înaintea alegerilor.

MDV: Ce importanță crezi că are diaspora în lumina alegerilor care urmează?

CB:  Cred că diaspora joacă un rol esențial în alegerile ce urmează, considerând numărul cetățenilor ce se află peste hotare. Persoanele care au hotarît să plece în căutarea unui loc de muncă pentru a întreține familia rămasă acasă, tinerii care au plecat la studii pentru a-și asigura un viitor mai bun – ei și mulți alții aflați în țări străine înțeleg foarte bine că Moldova are nevoie de o schimbare radicală, schimbare care le va permite să revină acasă și să ducă un trai decent alături de cei dragi. Sper că pe 30 noiembrie să arătam tuturor cît de mult ne pasă de viitorul nostru prin alegerea pe care o vom face. Vom începe un alt capitol, care cred din tot sufletul ca va fi unul de succes!

MDV: Ce le-ai putea sugera cititorilor noștri ca activități în timpul liber?

Varșovia are foarte multe să ofere pentru orice tip de personalitate și orice fel de interese. Îmi plac foarte mult festivalurile de muzică și film, activitățile sociale cu caracter internațional, dar și activități de dezvoltare personală precum cluburile de public speaking. V-aș recomanda trei evenimente interesante  care se desfășoară sau vor avea loc în perioada următoare – festivalul de Jazz Jamboree, care va dura pîna pe 12 decembrie, Labirintul Luminilor în Parcul Wilanow ( ne introduce în spiritul sărbătorilor de iarnă) și “Zimowy Narodowy” – propunerea oferită de către Stadionul Național pentru iubitorii de patinaj.

MDV: Mulțumim, Cristina, pentru interviu și îți dorim mult succes în toate proiectele pe care ți le propui.

Interviu realizat de Olga Corochii 

2 gânduri despre „Să facem cunoștință: Cristina Burlacu

  1. cam asta ar însemna, dar în alt sens radicală poate însemna și prea mult șoc și prea puțină terapie…în fine cineva spunea că și la mariott avem ceva manager româncă

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu