„Să fim permanent curioşi” (Interviu cu scriitorul Vasile Ernu)

Vineri pe 14 noiembrie, la cafeneaua Wrzenie Swiata din centrul Varşoviei, va avea loc lansarea în poloneză a cărţii “Născut în URSS” a autorului Vasile Ernu.

erevan11

Născut pe teritoriul Basarabiei în vremurile sovietice, Ernu trăieşte în prezent la Bucureşti. Este autorul mai multor cărţi, printre care “Născut în URSS”, “Ultimii eretici ai imperiului” sau “Sunt un om de stânga”. Este unul dintre fondatorii platformei noii stângi din România, CriticAtac.

Mămăligă de Varşovia (prin Olga Corochii şi Claudia Ciobanu) a realizat un interviu cu Ernu cu ocazia lansării cărţii sale în Polonia.

Mămăligă de Varşovia: Săptămîna aceasta lansezi volumul “Născut în URSS” şi în Polonia. Cum s-a ajuns la această traducere poloneză?

Vasile Ernu: Cărţile în general au istorii foarte stranii după ce ies din tipar. Nu le mai controlezi, indiferent de cît de mult ai vrea tu acest lucru. Se spune că ele au „viaţa lor”. În principiu nu mă ocup de traducerile cărţilor mele, există editura Polirom care se ocupă de asta. În această ecuaţie intră diverse coincidenţe: cineva care se interesează, cineva care recomandă, nişte întîmplări fericite. Oricum pentru mine Polonia este o noutate. E o ţară care îmi place mult, dar care şi mă irită deseori. Dar asta înseamnă că este o ţară vie. Nu mă lasă indiferent. Faptul că apar în limba poloneză mă bucură mult. Aşa că trebuie să mulţumesc editorului şi mai ales traducătorului Radosław Biniarz.

Okladka Ernu Urodzony w ZSRR 1200

MV: În acest volum explici “restului lumii” ce inseamnă a fi „homo sovieticus”. Crezi că va fi o revelație pentru publicul polonez?

VE: Publicul polonez este destul de familiar atît cu experienţa comunistă, cît şi cu elementul sovietic. Nu cred că acest element poate surprinde. Cred că sînt două lucruri importante aici. Cartea este scrisă nu doar pentru „restul lumii”, ci şi pentru „copilul meu”, adică pentru cel care nu a avut o relaţie directă cu acest tip de experienţă. Sîntem deja la 25 de ani de la căderea comunismului. A apărut o nouă generaţie, iar noi, ultima generație născută în comunism, avem obligaţia să povestim, să reflectăm această experienţă. Asta mai întîi. Dar mai există un element important. Pentru a construi o imagine completă a experienţei teribile a trecutului nostru sovietic e bine să punem fiecare cap la cap piesele de puzzle a vieţii noastre, a modului de a înţelege, etc. Trebuie să fim corecţi cu noi înşine şi cu experienţele diferite din acea perioadă. Comunismul nu a fost peste tot la fel. În perioade diferite a avut particularităţi diferite şi nu a fost la fel pentru toate categoriile sociale: una a fost comunismul pentru intelectual, alta pentru muncitor şi ţăran şi alta pentru nomenclatură. Deseori se trag concluzii despre comunism numai ascultîndu-i pe cei mai vocali şi puternici şi, mai ales, reducîndu-se la suferinţă şi represiune. Suferinţa şi represiunea sînt elemente importante ale acestui puzzile, nu trebuie să le uităm, însă nu reprezintă întregul, ci doar o parte a întregului. Nu putem reduce aceast regim doar la asta, nu putem reduce experienţele a sute de milioane de oameni doar la cîteva experienţe.  E bine să ascultăm şi alte voci, alte experienţe. Putem avea mari surprize…

MV: Ce ne poţi spune despre mediul cultural din Basarabia, ce schimbări ai observat la ultima vizită, ce evoluții interesante?

VE: Este un mediu paradoxal. Uneori am impresia că se schimbă foarte mult. Alteori am impresia că există un regres teribil. Iarăşi e important să fim atenţi cu diverse paliere sociale şi, mai ales, să fim atenţi şi la întreg. Cred că la nivel de ansamblu, privit ca un tot întreg, Basarabia trece printr-un regres. Şi acest lucru este legat de cîteva elemente majore: distrugerea infrastructurii educaţionale, culturale, medicale, sociale şi a unui tip de muncă structurat în jurul unor comunităţi locale. Acest lucru afectează enorm capacitatea de dezvoltare a grupurilor sociale şi mai ales a resurselor umane. Şi poate cel mai grav fenomen e faptul că se distrug ascensoarele sociale şi are loc un  soi de „castizare” socială şi economică. Practic asistăm la o demantelare a întregii societăţi. E un du-te vino continuu, e o fragmentare şi o polarizare socială crîncenă. Asta se vede foarte bine cînd vizitezi satele şi orăşelele mici care, tradiţional, au fost elementele centrale ale corpului social din Basarabia. În acelaşi timp apar mici insule pînă şi în această societate care se află într-un proces puternic de fărîmiţare şi autodistrugere. Dar eu sînt optimist pentru că eu cred că și în perioade de descompunere, de degradare apar noi forme de viaţă şi organizare socială şi culturală.  Dar nici România nu e departe de acest proces. Am distrus mult fără să punem mai nimic în loc.

MV: Se vorbeste mult despre criza de identitate a românilor basarabeni. Cine crezi că sîntem pînă la urma? Este „Născut în URSS” o încercare de a răspunde la această întrebare, un studiu antropologic sau, mai degrabă, un „pod de flori”?

VE: Sincer, eu credeam prin anii 90 că am depăşit problema identitară şi vom trece frumos la construirea unei „noi lumi” mai bună, mai dreaptă, mai fericită. Şi în Moldova observ cum în ultimii ani revine puternic acest nou ciclu de discuţii interminabile despre identitate, care de obicei la noi se reduce la „identitate naţională”.  Fireşte că există un anumit tip de criză pentru că şi experienţa Basarabiei este una tragică, dar eu o privesc ca pe un mare atu şi nu ca pe o pierdere. Noi nu putem să nu ţinem cont de faptul că mai toată partea modernităţii noastre am trăit-o în componenţa Rusiei Ţariste şi a URSS-ului  şi doar o mică parte în componenţa României. Astea sînt datele istorice. Am trăit prinşi în arealul cultural românesc şi rusesc, în regimuri politice foarte diferite, cu schimbări de macaz radicale pe perioade te timp foarte scurte. Şi să nu uităm că la formatarea identităţii noastre sînt implicate nu doar elemente culturale, ci şi politice, ideologice,  economice, de infrastructură, de administraţie, etc. De asta cînd vorbim de identitate trebuie să ţinem cont că noi dispunem de multiple identităţi: culturale, religioase, politice, economice, sociale, etc. De multe ori poţi fi mult mai apropiat de un albanez cu acelaşi tip de probleme sociale şi economice decît de fostul tău prieten român devenit oligarh. Asta sînt elemente de care trebuie să ţinem cont. Astăzi nu mai putem discuta identitatea doar în termeni etnici, mai ales în contextul destul de complicat al istoriei Basarabiei. Iar apartenenţa şi formarea a cîtorva generaţii întregi în spaţiul URSS a lăsat urme adînci şi nu ne putem dezice de acest trecut doar prin ură şi divesre obsesii. Ura trecutului ne arată mai degrabă că încă nu am ieşit din acel trecut. Eu spun că el nu trebuie nici iubit, nici urît, ci doar analizat şi înţeles. Înţelegerea ne poate ajuta să ne despărţim de el şi să folosim trecutul nostru în construirea unei alte realităţi… Cartea mea e şi despre asta….

MV: Trecînd la România – cu ce gand a fost creat Critic Atac și care este impactul acestui proiect în România?

VE: A apărut dintr-o nevoie a noastră, a unui grup mic de oameni revoltaţi, nemulţumiţi. Practic nu ne regăseam în tipul de discurs public dominant în România: conservator, elitist, lipsit de critică, rupt de societatea reală. Nu ne mai convenea agenda publică trasată de establishment-ul cultural de la noi. Şi atunci am decis să ne creăm un spaţiu al nostru unde să putem produce o agendă proprie, o critică socială proprie, un spaţiu al dezbaterilor ideologice şi politice. Totul trasat dinspre o reflecţie de stînga care în România este privită cu multă suspiciune ca să nu zic mai mult. Dar lucrurile se schimbă încet încet. În Polonia acest tip de demers o face, din cîte înţeleg, Krytyka Polityczna. Cu cîţiva dintre ei ne-am şi cunoscut la diverse dezbateri europene şi am înţeles că în Polonia se bucură de un real succes…

MV: Și cum ți se pare dezbaterea publică pe teme social-politice în România? S-a mai maturizat în ultimii ani sau este tot obsedată pe niste teme vechi, maniheista, etc? Dacă vezi semne de progres, unde le vezi?

VE: Părea să existe un moment de aşezare, de acceptare cumva şi a grupurilor marginale precum sîntem noi. Începuseră mişcări de stradă, dezbateri, apăreau noi forme de organizare, grupuri diverse mult mai vii şi deschise. Dar acum nu mai sînt atît de sigur. Cred că sînt schimbări de suprafaţă. E nevoie de mult timp şi multă muncă pentru a produce schimbări structurale şi de esenţă. Tradiţia conservatoare aici este una profundă, mult mai profundă decît credeam. Iar instituţii, forme noi de viaţă socială şi politică se nasc greu într-un spaţiu atît de tranzitoriu precum al nostru.

MV: Ce parere ai despre pasiunile foarte mari stîrnite de alegerile prezidențiale din România? Se merită? De ce?

VE: Da, cumva am ajuns de unde am pornit. Iarăşi o luăm de la capăt. Credeam că ne-am lecuit, dar se pare că nu. Iarăşi discutăm în termeni salvaţionişti, sîntem chemaţi iarăşi să salvăm ţara de „ciuma roşie”, cu toate că în esenţă între cei doi candidaţi nu este o deosebire de esenţe, ci doar stilistice. Şi nu sînt fanul niciunuia din candidaţi. Cel mai grav însă în aceste alegeri mi se pare ura pe care a declanşat-o clasa de mijloc, un grup destul de vocal, împotriva săracilor şi a celor mai puţin educaţi. Lumea s-a împărţit în „civilizaţi” şi „necivilizaţi”,  în votanţi „buni” şi votanţi „răi”. Sînt stigmatizate pături întregi sociale: bătrîni, săraci, „needucaţi” şi mai nou şi o împărţire geografică nord-sud destul de periculoasă. Tind să cred că cele mai mari riscuri în acest moment vin dinspre acest tip de fobii total antidemocrate.

MV: Critic Atac și alți colegi au propus recent o bază de program politic pentru un eventual real candidat de stînga în România. Cît de departe suntem de a avea un astfel de candidat? Ce ne mai trebuie pîna ca el să apară?

VE: Lumea a început să fie tot mai sensibilă la astfel de probleme şi teme „dinspre stînga”: solidaritate socială, drepturi fundamentale şi acces liber la sănătate, educaţie, drepturi sociale, acces la muncă etc. Din păcate oamenii care au fost în prima linie a pocesului de integrare în capitalismul triumfalist au fost păturile sociale care au avut vocea cea mai puţin auzită. Păturile sărace, ţăranii şi muncitorii au luat această lovitură direct în plex, mult mai direct decît celelalte pături care aveau tot soiul de pîrghii şi elemente de protecţie. Însă ei nu au instrumentul şi puterea de a articula şi spune ce li s-a întîmplat. Iar intelectualitatea şi presa care ar fi trebuit să fie alături de ei i-au trădat, sau alăturat puterii hegemonice, au cîntat mantra salvării cu acel refren frumos: privatizăm tot, piaţă liberă fără limite, la muncă nu la întins mîna, stat minimal, etc. Şi ne-am trezit într-un haos imens, cu o populaţie derutată, fragmentată şi polarizată. Avem o elită politică, economică şi culturală ruptă total de baza ţării. Şi în loc să încerce să o înţeleagă şi să explice ce se întîmplă acum cu aceşti cetăţeni, această mică elită fie îi foloseşte cinic în alegeri, fie direcţionează tot soiul de fobii asupra ei.

MV: Vii în Polonia la cîteva zile după anuala desfășurare de forțe a extremei drepte pe 11 noiembrie. Unii observatori polonezi spun că creșterea extremei drepte aici este cauzată de un mediu politic în care principalele două forțe politice sunt conservatori și foarte conservatori și nu există o contrapondere la stînga reală. Crezi că putem în cîțiva ani să vedem o evoluție similară și în România?

VE: Da, cred că ce se întîmplă în regiune ne arată că sînt multe lucruri comune chiar dacă avem experienţe diferite. Avem forţe conservatoare care se luptă politic cu forţe şi mai conservatoare. Nici măcar partide liberale nu mai avem. Stînga de partid este la fel de conservatoare: neam, familie, biserică, patrie, etc. Pardon, dar asta e agenda dreptei. Am avut 15 candidaţi la preşedinţie şi nici o ofertă serioasă dinspre stînga, ci doar dreapta. În acest context practic nu avem partide progresiste, nu avem oferte la soluţii dinspre stînga, iar problemele dominante sînt, hai să le zicem convenţional, „de stînga”: inegalitate, sărăcie, lipsa accesului la piaţa muncii, polarizare economică, lipsa accesului la sănătate şi educaţie, etc. Iar după cum vedem trendul este unul foarte radical de dreapta: ţapul ispăşitor este săracul, emigrantul, populaţia roma, etc. În est avem o mare experienţă în acest sens. Iar România şi Polonia au avut suficiente excese în zona dreptei radicale.

MV: Recent noi am lansat blog-ul/ revistă „Mămăliga de Varșovia” la care contribuie în special comunitatea românilor/basarabenilor din Polonia. Sîntem abia la început de drum. Fiind unul dintre inițiatorii CriticAtac și avînd experiența în lucrul cu proiecte on-line, ce sfaturi ne-ai putea da în acest sens?

VE: Cel mai greu într-un astfel de proiect este să aduni oamenii pasionaţi care să scrie, să contribuie. Omeni de calitate, dar şi dedicaţi. E important să poţi aduna oamenii în jurul unei idei, a unui proiect. Asta însemnă că trebuie să fiți deschişi spre alţii. Cred că e bine să colaboraţi şi cu cei din ţară şi cu alte comunităţi din alte ţări, să schimbaţi opinii, experienţe. Probabil va trebui să atrageţi şi polonezi, oameni ai locului care au sensibilităţi comune, care pot aduce un plus de noutate pentru comunitatea voastră. Trebuie să fim permanent curioşi şi să încercăm mereu să creem…

Anunțuri

Un gând despre „„Să fim permanent curioşi” (Interviu cu scriitorul Vasile Ernu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s